Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Regele este uns de Dumnezeu, noi avem aici oameni care se ung ei pe ei înşişi.

Regele este uns de Dumnezeu, noi avem aici oameni care se ung ei pe ei înşişi.

Cine poate să îmi explice mie din cei care sunt în funcţii de conducere, şi locale şi centrale, averile care le au ei, ei fiind toată viaţa bugetari, luând leafă de la stat. Justifică leafa aia pe care au luat-o ei, în toată viaţa lor, plus încă două vieţi, averile pe care le au în momentul de faţă?

Nicăieri nu există democraţie perfectă, dar există democraţie.

Pentru tineri se face ceva? Nu se face nimic. Există investiţii, se deschid fabrici, şantiere, posibilităţi, locuri de muncă noi în care tinerii să se angajeze să câştige un ban să îşi poată întemeia o familie? Nu există nimic, nicio grijă! Se măresc salariile. Din ce?! Moromete spunea: De unde să vă dau eu mai mult dacă atâta e?

Acum, când împlinesc 80 de ani, nu-mi doresc decât linişte… Mă întristează ce văd în jurul meu.

Întotdeauna am furat meserie, încă din Institut am avut mari actori pe care i-am urmărit – mamă, ce pleiadă de actori erau când eram eu student! Doamna Buzescu, Costache Antoniu, Ion Manolescu, Storin, Vraca, Mimi Botta, Marieta Deculescu, Sonia Cruceru, Beligan, Birlic – o nebunie, aveai ce să furi de la ei!

Iar eu…o să mor neştiutor. N-am cum să ştiu ce e viaţa.

Cu timpul am descoperit cum te poţi apropia de un rol, cum îl citeşti foarte bine de mai multe ori, vezi cine este el în economia piesei, pe cine iubeşte din piesă dintre partenerii lui, pe cine urăşte, cui arată că-l iubeşte, cui nu-i arată că-l iubeşte dar îl iubeşte totuşi, mă rog, sunt o mulţime de lucruri care construiesc un personaj şi trebuie să te ocupi de ele.

Meritul cel mai de seamă al doamnei Bulandra, pe lângă calităţile ei umane şi manageriale remarcabile, era că, în condiţiile în care erau impuse anumite piese sovietice, ruseşti şi româneşti, repertoriul pe care l-a avut Teatrul Municipal în anii ’50 a fost unul excepţional, care ar putea fi invidiat şi în zilele noastre de orice teatru.

Liviu Ciulei e parte din mine.

Pentru mine, Pintilie este un mag, el face magie cu actorii şi scoate din ei lumina. 

Primul teatru al ţării este Bulandra.

Am probat asta în meseria mea şi stiu că omul are rezerve în el, deci aştept acel imbold care să scoată din mine încă ceva nou, ceva care să mă ducă mai departe, care să mă ridice cu o treaptă mai sus decât sunt în momentul de faţă!

Teatrul e un microb, pe care dacă l-ai căpătat, nu-l mai poţi lepăda.

Ce-mi doresc eu la moartea mea? Nu vreau să fiu expus. Eu cred că cel mai civilizat lucru şi cea mai civilizată manifestare a consideraţiei pe care o ai pentru un om drag, pe care l-ai apreciat, sunt o floare şi o lumânare depuse la uşa teatrului. Pentru ce să vină lumea să vadă la coşciugul meu? Ce să vadă? Dacă am murit cu adevărat? Asta o să constate medicii. Nu am ce să demonstrez la moartea mea.

Teatrul are limba lui… “Nu te iubi pe tine în artă, iubeşte arta din tine”… trebuie să munceşti mult, ani şi ani, şi să nu te laşi niciodată ameţit de succes… viaţa e muncă… să ajungi la culmea gândului înalt în spirit… să devii un actor-total, un actor foarte mare…

Simpla apariţie a doamnei Bulandra pe scenă îţi tăia respiraţia.

Doamna Bulandra rămâne pentru mine modelul absolut de director de teatru, cel mai bun director de teatru pe care eu l-am cunoscut vreodată.

Un regizor mare este în stare să te convingă că ceea ce îţi cere este justificat şi că numai aşa se poate face spectacolul pe care el îl pune în scenă. Nu ai niciodată sentimentul că faci ceva împotriva voinţei tale, împotriva personajului. Pentru că un mare regizor nu poate să întoarcă o piesă pe dos şi nişte personaje pe dos, să le facă să fie altfel decât ele. Un mare regizor nu poate să meargă împotriva textului, în general.

Cu Mariana Mihuţ a fost dragoste la prima vedere.

M-am despărţit de Anca pentru că am întâlnit o altă fată foarte frumoasă, foarte talentată, pe care o chema Mariana Mihuţ. Oricum, relaţiile dintre mine şi Anca se răciseră şi intraseră într-o rutină.

Când am intrat în Institut, profesoara mea, care a fost una dintre cele mai mari actrițe pe care le-a avut teatrul românesc, Aura Buzescu, a urlat pur și simplu la mine. Învățasem să joc teatru de la niște oameni fără o calificare deosebită.(…) Așa am ajuns eu să deprind greșit niște lucruri ușurele, lipsite de valoare, comicării ieftine. Iar doamna Buzescu, când m-a văzut cum interpretez, mi-a zis urlând: Cine te-a învățat să faci asta? La circ să te duci, la estradă cu tine!!!

Regele Mihai a însemnat Regele meu, regele ţării.

Conducătorii acum, ar vrea ei să fie regi ar vrea ei să înfiinţeze o dinastie teleormăneană, dar nu au ceea ce avea Regele Mihai: sfinţenia aia, aerul acela. Era rege, ce să-i faci?!

Din liceu mi-a rămas şi un fel de chemare către  fair-play, către recunoaşterea meritelor şi, deopotrivă, a greşelilor. 

Victor Rebengiuc

Artist inegalabil, cu o carieră de 62 de ani în teatrul şi filmul românesc, cu un plamares cinematografic şi teatral absolut impresionant – peste 50 de filme şi sute de roluri în teatru -, Rebengiuc a pus în toate participările sale artistice amprenta imensului său talent, a seriozității sale absolute, uneori a aparentei inflexibilităţi, durităţi şi intransigenţe, dar şi a realei sale sensibilităţi şi duioşii.
Victor George Rebengiuc s-a născut la 10 februarie 1933, la Bucureşti, într-o familie de condiţie modestă.
Când avea doar trei ani, părinţii săi s-au despărţit, el şi fratele său mai mic cu un an fiind crescuţi, pe mai departe, de bunicii materni, fiind nevoit să schimbe mai multe locuinţe din cauza condiţiei materiale precare a familiei.
În anul 1942, tatăl său, Alexandru, pe care nu îl întâlnea des, a căzut pe frontul de la Stalingrad, micuţul urmând să simtă lipsa protecţiei părintelui său pentru mult timp de aici înainte. Mama sa a lucrat ca funcționar la Ministerul Transporturilor.
Victor Rebengiuc a parcurs studiile secundare la Liceul Militar din Predeal, o școală care l-a învăţat ce înseamnă disciplina, ordinea şi punctualitatea, apoi a frecventat şcoala medie electrotehnică, perioadă în care a început să colaboreze cu o trupă de amatori din cartierul Vitan. Ar fi dorit să dea admitere la Politehnică, însă a fost respins pentru că „nu avea origine socială sănătoasă“.
A intrat apoi, în anul 1952, printre ultimii, fără ştirea familiei, la Institutul de Teatru – din comisie făcând parte nume precum Nicolae Bălţăţeanu, Gheorghe Storin, Aura Buzescu, Silvia Timică, Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Alexandru Finţi, sau Irina Răchiţeanu -, iar primul an a fost destul de dificil pentru studentul Rebengiuc, deoarece trebuia să renunțe la ceea ce stilul învățat în perioada în care jucase în teatrele de amatori.
În ultimii doi ani de studenţie, Rebengiuc a fost distribuit în roluri precum Dincă – în „Bălcescu” de Camil Petrescu, regia Aura Buzescu, 1955, Petre – „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, regia Aura Buzescu, 1955, Contele Almaviva – „Bărbierul din Sevilla” de Pierre Beaumarchais, regia Aura Buzescu, 1955, Al doilea plutonier – „Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski, regia Ion Cojar, Aura Buzescu şi Vlad Mugur, 1955, Alioșa – „Căsuţa de la marginea oraşului” de A. N. Arbuzov, regia Moni Ghelerter, 1956, Contele Almaviva – „Bărbierul din Sevilla” de Pierre Beaumarchais, regia Vlad Mugur, 1956 şi Caramachel – „Don Gil de Ciorap verde” de Tirso de Molina, regia Cristian Mihalache, tot în anul 1956.
În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală, la clasa profesorilor Aura Buzescu şi Beate Fredanov, fiind coleg de generaţie cu viitori mari artişti precum Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi sau Dumitru Rucăreanu.

Debutul în teatru a avut loc la Craiova, pe scena Teatrului Naţional, unde a jucat în anii 1956 şi 1957, timp de şase luni, fiind prezent pe afişul piesei „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, regia Vlad Mugur, 1956, în rolul lui Jack Worthing.
La început a jucat roluri de comedie, considerând că nu era la vremea aceea suficient de maturizat și se ”ascundea” în rolurile comice ca după un ”tufiș”.
În anul 1956 a debutat în film, în producţia „Mândrie”, regizată de  Marius Teodorescu.
În anul 1957, a debutat la Bucureşti, pe scena Teatrului Bulandra (Teatrul Municipal pe atunci), unde a jucat până în 1965.
De remarcat este faptul că mutarea la Bulandra i se datorează mamei sale, care l-a înscris la concurs fără să-i spună. În această perioadă a jucat în piese precum Pierre din „Nebuna din Chaillot”, de Jean Giraudoux, regia W. Siegfried, în 1957, Jim Curry – „Omul care aduce ploaia” de Richard Nash, regia Liviu Ciulei, 1957, Caramachel – „Don Gil de Ciorap verde” de Tirso de Molina, regia Mihai Paxino, 1957, Episcopul de Reims – „Sfânta Ioana” de G. B. Shaw, regia Liviu Ciulei, 1958, Biff – „Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, regia Dinu Negreanu şi Vicontele Nanjac – „Soţul ideal” de Oscar Wilde, regia Sorana Coromă-Stanca, ambele în 1959, Alioșa – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1960, Orlando – „Cum vă place” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei şi Dimitri Vaghin – „Copiii soarelui” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie, ambele în 1961 şi Andrei – „Război şi pace” de L. N. Tolstoi, regia Dinu Negreanu, 1962.
În anul 1960, Rebengiuc se căsătoreşte cu actrița Anca Verești, de care avea să divorţeze cinci ani mai târziu. Motivul îl reprezenta mai tânăra sa colegă, actriţa Mariana Mihuţ, cu care avea să se căsătorească în iunie 1965.
În perioada 1962 – 1971, a fot actor al Teatrului Mic din capitală, în roluri precum Jerry – „Doi pe un balansoar” de William Gibson, regia Radu Penciulescu, 1964, Regele Richard al III-lea – „Richard al III-lea” de William Shakespeare, 1966, Arthur – „Tango” de Slawomir Mrozek, regia Radu Penciulescu, 1967, şi în rolurile Domnul David – „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, regia Radu Penciulescu şi Căpitanul Plume – „Ofiţerul recrutor” de George Farquhar, regia Valeriu Moisescu, ambele în
1968.
În perioada menţionată s-a aflat şi pe scena de la Bulandra, în rolurile Alion – „Noaptea e un sfetnic bun” de Alexandru Mirodan, regia Radu Penciulescu, 1963, Cântăreţul ambulant – „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, regia Liviu Ciulei, 1964, „Fii cuminte, Cristofor!” de Aurel Baranga, regia Valeriu Moisescu, 1964, Stanley Kowalski – „Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams, regia Liviu Ciulei, 1965, Brutus – „Iulius Cezar” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban, 1968 şi Mihai – „Viteazul” de Paul Anghel, regia Valeriu Moisescu şi Petre Popescu, 1969.
În 1971, Victor Rebengiuc a revenit ca actor angajat pe scena Teatrului Bulandra, ajungând să fie şi directorul acestei instituţii, între anii 1996 – 1998. De atunci a avut colaborări de excepţie cu numeroşi regizori de teatru, de la Liviu Ciulei, Dinu Negreanu, Silviu Purcărete şi Alexandru Dabija – la Yuriy Kordonskiy sau Felix Alexa. La Teatrul Naţional din Bucureşti, Victor Rebengiuc a jucat în rolurile Aurel din „Pisica în noaptea anului nou” de Dumitru Radu Popescu, regia Horea Popescu, 1971, Ovidiu Petrescu – „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, regia Horea Popescu, 1972, Preobrajenski – „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, 2005, Domnul Jurdănescu – „Burghezul gentilom” de Moliere, regia Petrică Ionescu, 2006, „Legenda Marelui Inchizitor” după Feodor Dostoievski, regia Radu Penciulescu şi Joe Keller – „Toţi fiii mei” de Arthur Miller, regia Ion Caramitru, ambele în anul 2009,  Leonida – „Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, 2012, şi Bérenger întâiul, regele – „Regele moare” de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu şi Bătrânelul – „Umbre” de Marilia Samper, regia Vlad Cristache, ambele în 2017.
De asemenea, Victor Rebengiuc a colaborat cu Teatrul Arca, la piesa „Top Dogs (Șomeri de lux)” de Urs Widmer, regia Theodora Herghelegiu, 2004, cu Teatrul Naţional din Cluj, pentru rolul Fetisov – „Colonelul şi păsările” de Hristo Boicev, regia Alexandru Dabija, 2003, cu Teatrul Odeon din Bucureşti pentru rolurile Smirnov şi Svetlovidov – „Cântecul lebedei, Ursul” de A. P. Cehov, regia Mihai Măniuţiu, 1992 şi cu Teatrul Naţional din Craiova, pentru rolurile Apollo şi Pelasgos – „Danaidele” de Eschil, regia Silviu Purcărete şi Paul Chiribuţă, 1995.
Cariera sa de actor a fost consolidată şi de rolurile de excepţie pe care le-a interpretat în cele peste 50 de producţii cinematografice în care a jucat.
Printre rolurile memorabile pe care le-a jucat în film se află cel din „Furtuna”, regia Andrei Blaier şi Sinisa Ivetici, în anul 1960, personajul Iorgu din „Darclée”, regia Mihai Iacob, 1961, „A fost prietenul meu”, regia Andrei Blaier, 1961, „Cinci oameni la drum”, regia Gabriel Barta şi Mihai Bucur, 1962, sau „Pisica de mare”, regia Gheorghe Turcu, 1963.
Rebengiuc a jucat absolut magistral personajul Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraţilor”, în regia Liviu Ciulei, adaptare după romanul omonim a lui Liviu Rebreanu), în anul 1964, rol care a adus producţiei premiul pentru „Cel mai bun regizor” la Festivalul de Film de la Cannes, care a stârnit ovații în picioare la Festivalul de Film de la Acapulco din Mexic şi a consemnat consacrarea definitivă a actorului Victor Rebengiuc.
Au urmat prezenţe în filme precum „Castelul condamnaţilor”, regia Mihai Iacob, în 1969, „Conspiraţia”, regia Manole Marcus, 1972, „Cantemir”, regia Gheorghe Vitanidis, 1973, şi „Zidul”, regia Constantin Văeni, 1974.
Rebengiuc a avut, de asemenea, rolul pricipal, în anul 1976, în „Tănase Scatiu”, o adaptare a ciclului literar „Comăneștenilor” lui Duiliu Zamfirescu, care a fost prima sa colaborare cu regizorul Dan Pița, iar doi ani mai târziu, el a apărut în „Cianura și picătura de ploaie”, a lui Manole Marcus, în „Buzduganul cu trei peceți” a lui Constantin Vaeni și „Profetul, aurul și ardelenii”, regia Dan Piţa şi Mircea Veroiu, iar în anul 1979 a fost distribuit în „Un om în loden”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.
În anul 1981, Victor Rebengiuc a fost admirat în „Orgolii”, regia Manole Marcus, în „Înghiţitorul de săbii”, regia Alexa Visarion şi în rolul Pampon, în filmul „De ce trag clopotele, Mitică?”, regia Lucian Pintilie.
Actorul a colaborat intens şi cu Teatrul Naţional Radiofonic.
În decembrie 1989, Rebengiuc a participat la Revoluția Română care a reușit să răstoarne regimul Ceaușescu și să pună capăt conducerii Partidului Comunist. El s-a alăturat revoluționarilor, intrând în clădirea Televiziunii Române, de unde a exprimat mesaje anticomuniste în transmisiune directă.


Rămâne memorabil şi, desigur, şocant,  momentul în care Rebengiuc a arătat spectatorilor TVR o rolă de hârtie igienică, îndemnând privitorii și membrii
personalului din televiziune care au promovat cultul personalității lui Ceaușescu să … „se șteargă la gură”.
Viața lui Rebengiuc în regimul comunist i-a oferit o perspectivă anticomunistă, iar unele dintre filmele sale din anii 80 au fost cenzurate sau interzise de oficialii țării. În 1989 a participat la Revoluția Română, făcând parte din cei care au intrat în clădirea Televiziunii Române. Ulterior, Rebengiuc a vorbit împotriva forțelor politice despre care a crezut că reprezintă moștenirea regimului comunist în societatea modernă și a cerut condamnarea retrospectivă a comunismului. A avut o scurtă carieră în politică și, de la mijlocul anilor 1990, a susținut organizații non-guvernamentale.
La 1 mai 1990, la începutul evenimentelor „Golaniadei”, Victor Rebengiuc a citit un „Protest al intelectualilor români”, exprimând solidaritatea cu studenții adunați în Piața Universității în opoziție cu Frontul Salvării Naționale. Manifestul fusese semnat de 27 de personalități culturale, militanți ai societății civile, jurnaliști, eseiști, artiști vizuali, muzicieni, oameni de știință și regizori. Documentul remarca Proclamația de la Timișoara, prin care atât revoluționarii din 1989, cât și „Golanii” cereau o aplicare a lustrației în politica românească și au subliniat continuitatea dintre cele două forme de protest stradal. Victor Rebengiuc a fost recompensat, pentru excepţionala sa carieră artistică, cu nenumărate premii şi distincţii.
Este deţinătorul mai multor premii UNITER şi al altor distincţii importante, printre care Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru filmul „Tănase Scatiu” – 1976, aceeaşi distincţie fiindu-i oferită şi în 1987, pentru filmele „Moromeţii” şi „Pădureanca”. A obţinut premii la Festivalul Internaţional de Film de la San Remo (Italia, 1988), la Festivalul Internaţional Santarem (Portugalia, 1988) pentru  filmul „Moromeţii” şi Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru filmul „Balanţa”, în 1992.
În anul 2001, a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov pentru rolul colonelului Festisov din spectacolul „Colonelul Pasăre”, iar în 2002 a fost distins cu Premiul „Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului, al Academiei Române, pe anul 2000, pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică.


În anul 2003 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 2004 a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca iar în anul 2006 i s-a decernat Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Preobrajenski din spectacolul „Inimă de câine“, în regia lui Yuri Kordonsky.
În anul 2008, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, i-a acordat lui Rebengiuc titlul de Doctor Honoris Causa. De altfel, apreciatul actor a fost şi rector al acestei instituţii, între anii 1990 – 1995.
În februarie 2011, Victor Rebengiuc a fost al doilea actor român, după Florin Piersic, care a primit o stea pe Walk of Fame din Capitală – Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului. La ceremonie, actorul a declarat că steaua care i-a fost dedicată nu îi aparţine doar lui, ci şi oamenilor care l-au format ca artist şi i-au influenţat cariera.
Tot în anul 2011, a primit Premiul Gopo Cel mai bun actor în rol principal pentru „Medalia de onoare”, în 2014 a primit Premiul de Excelență acordat de UNITER, Premiul Gopo „Cel mai bun actor în rol principal” pentru „Câinele Japonez” şi Trofeul de excelență la Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj, în 2015 a fost distins cu Premiul Academic acordat de UCIN şi în 2017 a fost premiat pentru ”Talent și verticalitate”, la Gala News.ro.
La 28 februarie 2013, în anul în care împlinea 80 de ani, actorului i-a fost conferită decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Castelul Peleş din Sinaia.
În anul 2017, Preşedintele României i-a acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
Eroi de prim-plan, din diferite zone ale dramaturgiei româneşti şi universale, tipologii de facturi deosebite au căpătat realitate sonoră, prin măiestria fără egal a lui Victor Rebengiuc, prin atenţia la valoarea cuvântului rostit, prin jocul său profund, implicat, nuanţat…


Încheiem cu cuvintele prin care filosoful și criticul Andrei Pleșu l-a caracterizat pe excepţionalul actor: „Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul „artistului”. Singurul „semnal” al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicția tranșantă, atenția înnăscută față de limpezimea emisiei vocale și a mesajului. Și nu e vorba de afectarea obișnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostația virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor și pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr […] și dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc.”

Surse:
rador.ro
digi24.ro
adevarul.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Expresia O.K./OK – originea şi situaţia acesteia în limba română …
Corespondenta la redactie
  • Corespondență de la NATO

    Corespondență de la NATO

    Premieră istorică la un summit aliat: NATO cere Rusiei să își retragă trupele staționate ilegal în Republica Moldova, Georgia și …Read More »