Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Schimbarea la Față a Mântuitorului – sărbătoarea legată de Muntele Tabor și minunile lui Dumnezeu

de Laura Suzeanu

Schimbarea la Fata a Domnului Foto: www.aradon.ro

Schimbarea la Fata a Domnului
Foto: www.aradon.ro

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este sărbătorită de credincioşi în această zi de 6 august, sărbătoarea fiind asimilată în popor ca zi ce marchează desparţirea de vară. Frunzele încep să se îngălbenească, apele se răcesc, iar păsările migratoare încep să-şi pregătească plecarea odată cu această sărbătoare. Este dezlegare la peşte pentru cei care au postit.
Schimbarea la Faţă a Domnului este sărbătorită atât de credincioșii ortodocși cât și de cei catolici. Ea ne aminteşte de o minune a lui Iisus, sărbătoare numită în popor Pobreajenul.
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii săi mai apropiaţi, Petru, Iacob și Ioan, au urcat pe muntele Tabor. Pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Imediat, însă, au avut parte de un alt lucru neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.
“Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2). Sărbătoarea se referă la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat pe munte ca să se roage. Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor, aflăm de la preoții din Oltenița.

Schimbarea la fataPărintele Marcel Veșteman de la Biserica ”Sf. Nicolae” centru din Oltenița ne vorbește spre sfârșitul predicii sale despre un călugăr pe numele Macarie, ce fusese toată viața un exemplu de pioșenie și fapte bune, însă greșeala acestuia a fost făcută înainte de a închide ochii, atunci când a dat un răspuns ce nu a făcut cinste întregii sale vieți.

Schimbarea la fata (3)Fiind înconjurat de multă lumină, întrebat de călugării din jurul său ce a făcut ca Dumnezeu să-l considere un sfânt, acesta le-a răspuns ”Să faceți ce am făcut eu” moment în care s-a prăbușit. Astfel din lumină și înălțare, din încrederea și dragostea ce i-au fost dăruite de Dumnezeu, totul s-a năruit într-o secundă, fiindcă Macarie s-a luat pe el exemplu și nu pe Dumnezeu, Cel care trebuie să ne fie exemplu tuturor.

Pe Muntele Tabor din Israel se întâmplă o minune la fiecare ”Schimbare la față a Domnului”

Pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor, muntele izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos. Astăzi pe Tabor se înalţă două mănăstiri creştine, una ortodoxă (în partea de nord-est) şi una franciscană (în partea sudică). În mănăstirea de maici greco-ortodoxă de pe Tabor vieţuiesc şi câteva călugăriţe românce. Pe munte mai sunt ruinele construcţiilor de apărare ridicate în vremea lui Flavius Josephus, ale fortificaţiilor ridicate de saracini, ca şi ale altor biserici din vechime.
Muntele Tabor, locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, se află în Galileea de Jos, la capătul de nord-est al Văii Iezreel, la 17 km depărtare de Marea Galileei şi 9 km de Nazaret. Mai este cunoscut sub numele de Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur (în arabă, Muntele Taurului) şi Muntele Schimbării la Faţă a Domnului. Muntele, al cărui vârf atinge 575 m deasupra nivelului mării, este o regiune ridicată a scoarţei terestre şi nu este un vulcan stins, deşi arată precum unul.

Muntele Tabor Foto : youtube.com

Muntele Tabor
Foto : youtube.com

Este foarte abrupt dinspre nord, dar gol şi fără formă dinspre sud şi este izolat, cu excepţia părţii de apus, unde un lanţ îngust îl uneşte cu dealurile Nazaretului. Muntele Tabor a avut un rol important în istoria biblică şi este pomenit de mai multe ori în Sfânta Scriptură. Potrivit Tradiţiei Bisericii, aici a pustnicit Melchisedec, preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Muntele Tabor este menţionat prima oară în Scriptură când Isus Navi împarte Pământul Făgăduinţei celor 12 seminţii ale lui Israil; el este pus ca hotar între 3 seminţii – Zavulon, Isahar şi Neftalim – precum scrie: ,,Se împreună hotarele la Tavor” (Isus Navi 19, 22).
Din pricina războaielor şi a ocupării Ţării Sfinte de către musulmani, biserica ridicată de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a căzut în paragină, din ea rămânând cele trei sfinte altare, sfânta masă şi câteva bucăţi de mozaic, păstrate până astăzi. După 1800, aici s-a sălăşluit un călugăr român, trimis de patriarhul Ierusalimului, împreună cu un ucenic. Vreme de 16 ani, el a strâns piatra necesară pentru refacerea bisericii şi apoi a pornit să rezidească lăcaşul, ctitor fiind Irinarh Rosetti. Construcţia a început în 1859, însă în iarna aceluiaşi an monahul a murit. Actuala biserică ortodoxă de pe Muntele Taborului, închinată Sfântului Prooroc Ilie, unde se află şi maici românce, a fost reconstruită în 1911. Ea aparţine Patriarhiei Ierusalimului şi este considerată prima mare ctitorie românească din Ţara Sfântă. Pe latura de nord-vest a platoului muntelui, se află grota lui Melchisedec.
În viziunea Sfântului Grigorie Palama, Schimbarea la Faţă a Domnului este începutul îndumnezeirii firii umane prin experienţa luminii dumnezeieşti sau a harului sfinţitor şi îndumnezeitor. „Hristos deschide ochii Apostolilor Săi, iar aceştia, cu privirea transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Său. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră puterea de a vedea şi cunoaşte schimbarea survenită în natura noastră, datorate unirii sale cu Cuvântul.“

Sursa video: youtube.com

În această zi nu se lucrează, iar credincioşii duc la biserică fructe din noua recoltă, care se binecuvântează şi apoi se împart. Tot acum se adună şi plante de leac.

Schimbarea la fata (11)Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte. Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

79 + = 84

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie