Scopul omenirii este o carte frumoasă.

Publicat 18 martie 2019

Scopul omenirii este o carte frumoasă.

Dragul meu Degas, poeziile nu se scriu cu idei. Se scriu folosind cuvinte.

Sarcina poeziei este să cureţe realitatea îmbâcsită de cuvintele noastre prin crearea unor spaţii de tăcere în jurul lucrurilor.

Singuratic şi erect, dedesuptul potopului primar de lumină, un crin! La fel de pur precum oricare dintre voi.

Totul în viaţă există ca să conducă la o carte.

În timp ce citim, un concert singuratic şi tăcut este ţinut în minţile noastre; toate facultăţile noastre mentale vor fi prezente în această exaltare simfonică.

Prea mult luciu ca să-l numeri,
Acest soare pur, dar şui
Şi-a depus pe gârbovi umeri
De geamgiu cămaşa lui.

Ochiu-i, pentru care taine
Nu pot fi, îmi dă ocol
Despărţindu-mă de haine
Şi ca zeii umblu gol.

Stéphane Mallarmé

A exercitat o mare influenţă asupra poeţilor de la finele Secolului XIX, precum şi a unor şcoli artistice reprezentative ale Secolului XX, precum cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul. El a fost, însă, este şi va rămîne un exponent al simbolismului. Ca un omagiu adus rafinatului poet francez, în anul 1998 au avut loc, în toată lumea, manifestări dedicate celui care s-a format în ambianţa spirituală a lui Théodor de Banville şi, mai cu seamă, a lui Charles Baudelaire. Stéphane Mallarmé s-a născut la 18 martie1842, cu numele real Étienne Mallarmé. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul. Mallarmé a aderat, la început, la „parnasism“, curentul literar poetic ce susţinea autonomia esteticului (,,artă pentru artă”), pentru ca, apoi, să creeze opusuri originale, formîndu-şi propriul stil, obţinut – aşa cum ar spune un admirator al său – „prin transferarea“ corespondenţelor baudelairiene din domeniul senzorial în cel pur intelectual. În acest sens, ne referim la „Herodiada“, apărută în 1893. Tot de numele lui Mallarmé se leagă şi promovarea unui ermetism literar, poezia lui devenind, adesea – aşa cum remarca un alt analist al operei sale – „complexă, voit obscură, enigmatică, dar captivantă prin farmecul ei cerebral şi rece, prin muzicalitatea versurilor şi prin forţa de sugestie“. În acest context, menţionăm remarcabilul poem „După-amiaza unui faun“, conceput în anul 1876, ciclul de „Poezii“ (1898), precum şi „O aruncătură de zar nu va aboli, niciodată, hazardul“ (1897), creaţie poetică reprezentativă, care porneşte de la o concepţie filozofică specifică lui Hegel. Mallarmé ne-a lăsat moştenire şi suita de eseuri „Divagaţii“ (1897), lucrări ce relevă estetica poetului. Nu putem neglija nici traducerile lui „în proză rimată“, oferite poemelor lui E. A. Poe. Figură de seamă a curentului simbolist european, Mallarmé anticipează fuziunile dintre poezie şi celelalte arte care au început să înflorească în secolul următor. Poemele lui au fost surse de inspiraţie pentru numeroase opere muzicale, îndeosebi din creaţia lui Claude Debussy şi cea a lui Maurice Ravel.
Cea mai mare parte dintre lucrările sale a explorat relația dintre conținut și forma, între text și aranjamente de cuvinte și spatiile de pe pagină. Acest lucru este evidențiat mai ales în ultimul sau poem reprezentativ („Un coup de des jamais n`abolira le hasard” – „O aruncătură de zaruri nu va elimina șansa”) din anul 1897. Unii consideră ca Mallarmé este unul dintre cei mai dificili poeți de tradus în alte limbi. Dificultatea se datorează complexității textului, natura multistratificată, dar rolul cel mai important îl are muzicalitatea cuvintelor. Când poeziile sunt recitate în limba franceză, poezia admite sensuri care nu sunt evidente la lecturare. De exemplu în „Sonetul lui Mallarmé”, un vers începe cu „Ses ongles purs”(„Unghiile ei pure”), prima silabă când este pronunțată este foarte asemănătoare cu „C`est pure sound”(„Este un sunet pur”). Aspectul poeziei sale este un subiect de analiză muzicală, poezia neputând fi tradusă fără a-i schimba sensul.
Poezia lui Mallarmé a fost sursă de inspirație pentru mai multe părți musicale, în special muzica lui Claude Debussy în anul 1894 care interpretează poezia „Prélude à l’après-midi d’un faune” ce creează impresii puternice prin utilizarea unor fraze izbitoare dar izolate.
Maurice Ravel pune și el opera lui Mallarmé pe muzică în anul 1913 cu poezia „Trois poèmes”. Alți compozitori ce au folosit opera lui Mallarmé pentru a crea cântece au fost Darius Michaud în anul 1917 cu poezia „Chansons bas” și Pierre Boulez în anul 1957 și 1962 cu poezia „pli selon pli”.
Ultimul film al lui Man Ray, intitulat „Mystères du Château de Dé”(„Misterul din castelul de zaruri”) apărut în anul 1929 a fost puternic influențat de lucrările lui Mallarmé.
Este menționat pe larg într-o secțiunea din „Joris-Karl Huysmans À rebours” : „Acestea au fost capodoperele lui Mallarmé și de asemenea au fost clasate printre capodoperele poeziei în proză, pentru că a combinat un stil atât de magnific pentru ca în sine a fost așa de lină ca o incantație melancolică, o melodie îmbătătoare cu gânduri sugestive irezistibile, sufletul pulsează ca al unui artist sensibil ai căror nervi tremură cu o intensitate pe care le umple cu un extaz dureros”. – Robert Baldick