Senatorul Iulian Dumitrescu : ” Îi asigur pe oamenii din Călăraşi că nu mă dau la o parte din faţa angajamentelor pe care mi le-am asumat”
Potrivit surselor on line, senatorul Iulian Dumitrescu ar putea reforma una dintre cele mai puternice filiale PNL din ţară. Acesta a fost numit luna trecută la conducerea organizației Prahova a PNL, în locul senatorului Ioan Luchian. Despre această numire, parlamentarul de Călărași, originar din Prahova, a spus câteva cuvinte pe care le redăm prin intermediul presei on line: “Conducerea Partidului Naţional Liberal m-a numit în funcţia de co-preşedinte al PNL Prahova. Această decizie mă onorează şi am convingerea că, împreună cu colegii mei liberali din acest judeţ, o să facem o bună figură la alegerile locale şi generale de anul viitor. M-am născut la Vălenii de Munte, astfel că ştiu ce trebuie să facem pentru a împlini aspiraţiile cetăţenilor şi pentru a rezolva problemele din judeţ. Vreau să îi asigur pe oamenii din Călăraşi care m-au trimis în Parlamentul României să îi reprezint, că nu mă dau la o parte din faţa angajamentelor pe care mi le-am asumat. Dimpotrivă, responsabilităţilor pe care le am ca senator liberal de Călăraşi le-am adăugat astăzi unele noi, pe cele care îmi revin ca şi co-preşedinte al PNL Prahova. Vă mulţumesc pentru încredere şi contaţi pe mine!”
Biroul Permanent Național al PNL ar urma să finalizeze validarea candidaților pentru municipii și a celor care vor fi propunerea partidului pentru șefia consiliilor județene la începutul lunii februarie.
Iulian Dumitrescu s-a născut la Vălenii de Munte pe 12 mai 1972. A fost ales senator pe lista PNL în județul Călărași la scrutinul electoral din 2012. Este dublu licențiat în științe inginerești și economice.
În anul 1995 a absolvit Facultatea de Ingineria Materialelor, Universitatea Politehnică București, iar patru ani mai târziu a obținut încă o licență la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, Academia de Studii Economice din București.
În 2009 participă la un Curs introductiv de siguranță națională organizat de Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. Începând cu anul 2010, senatorul liberal a absolvit cursurile mai multor instituții de învățământ de business din lume. În 2010 a participat la General Management Program, organizat de Harvard Business School, Harvard University, Boston. În 2012, Iulian Dumitrescu s-a înscris în programele de Master of Business Administration la Columbia Business School, New York, și la London Business School, Londra. În 2013 revine la Boston și participă la două programe, unul de Senior Managers in Government și altul de Senior Executives in National and International Security, organizate de Harvard Kennedy School of Government, Harvard University.
Lasă un răspuns