Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Somnul raţiunii naşte monştri.

Somnul raţiunii naşte monştri.

În primul rând să fii un artist magnific şi apoi poţi face orice vrei, dar arta trebuie să fie pe primul loc.

Şi timpul pictează.

Fantezia, abandonată de raţiune, naşte monştri; unită cu ea, este mama artelor şi originea splendorilor.

Am avut trei maeştri: Natura, Velazquez şi Rembrandt.

Daţi-mi o bucată de cărbune şi vă voi face un tablou; întreaga pictură constă din sacrificii şi hotărâri luate.

Fantezia, abandonată de raţiune, produce monştrii imposibili; fantezia unită cu raţiunea este mama artelor şi originea minunilor.

Vânătoarea cu un adaos de ciocolată reprezintă amestecul cel mai savuros.

Francisco de Goya

Tatăl său, Braulio Jose Goya y Franque era un maestru poleitor de origine bască, iar mama sa, Engracia Lucientes Salvador, era casnică și deținea mai multe pământuri de pe urma cărora cei 8 membri ai familiei se întrețineau. Ilustrând conflictele istorice contemporane, ironizând moravurile aristocraţiei sau atacând abuzurile politice şi religioase ale epocii, marele artist a influenţat substanţial pictura secolelor XIX şi XX. Dintre capodoperele sale amintim “Maja desnuda” (“Maja dezbrăcată”, 1797-1800), “Maja vestida” (“Maja îmbrăcată”, 1800-1805) “, “3 mai 1808 – Împuşcarea revoltaţilor madrileni” (1814), “Los Caprichos” (1799), “Los desatres de la guerra” (“Dezastrele războiului”, 1810-1814) etc.
Francisco Jose de Goya y Lucientes, cunoscut simplu ca Francisco de Goya sau Francisco Goya, a fost unul dintre cei mai importanti pictori europeni. Francisco de Goya, despre care Charles Baudelaire spunea, în “Curiosites esthetique”, “că nimeni n-a îndrăznit mai mult ca el în sensul absurdului posibil”, s-a născut la 30 martie 1746, în Fuendetodos, Spania, iar în anii 1770 şi-a început studiile, la Zaragoza, cu Luzan y Martinez, un artist local format la Napoli. A continuat să studieze la Madrid, fiind elev al pictorului curţii regale, Francisco Bayeu, cu a cărui soră avea să se căsătorească în 1773. În 1770, a ajuns la Roma, de unde s-a întors cu influenţe neoclasice, ilustrate în pictura “Hanibal vencedor contempla por primera vez Italia desde los Alpes” (“Hanibal trecând Alpii”), potrivit Larousse.fr.

La un secol după Velázquez și cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referință pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curții regale, la fel ca și mulți alți pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume și îl eliberează de convenția picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya pornește într-o incursiune în străfundurile misterioase și zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.
Goya urmează școala la iezuiți, după care intră ca ucenic în atelierul pictorului José Luzán Martinez, la care își va exersa arta desenului copiind gravuri. În 1763, încearcă să se înscrie în Academia Regală San Fernando din Madrid, dar este respins. Își continuă formația artistică sub îndrumarea lui Francisco Bayeu pentru ca, în 1773, să se căsătorească cu Josefa, sora mai mică a maestrului său. Goya va mai încerca încă o dată să fie primit în Academia San Fernando în anul 1766, dar va fi din nou respins (în 1795 va fi numit director al acestei instituții !).
Pe la sfârșitul anului 1769, Goya pleacă la Roma, unde va rămâne până în iunie 1771. În Italia obține o bursă din partea Academiei din Parma, care îl impulsionează să-și continue munca artistică, astfel că, la întoarcerea în Spania, Goya deține deja certificatul de maestru. Se stabilește la Zaragoza și decorează palatul Sobradiel, pictează o frescă pe bolta micului prezbiteriu al catedralei El Pilar, realizează un ciclu de tablouri pentru călugării de la Aula Dei.
Întors în Spania, în 1771, Goya avea să primească primele comenzi importante pentru fresce în catedrale, la care avea să lucreze cu întreruperi în următorii zece ani. Împreună cu alte picturi religioase timpurii făcute la Zaragoza, acestea fac parte din stilul baroc-rococo, la modă în epocă în Spania, în care se observă influenţe ale pictorului veneţian Giovanni Battista Tiepolo, scrie Enciclopedia Universală Britannica.
Perioada 1776-1792 a fost cea a ascensiunii sociale a lui Francisco de Goya. Oficial, cariera lui la Curtea regală a început în 1775, prin pictarea unei serii de 60 de cartoane (picturi pregătitoare) pentru Fabrica Regală de Tapiserii din Santa Barbara. Acest gen de pictură, reprezentând scene din viaţa contemporană, precum activităţile din timpul liber ale aristocraţiei, au fost realizate sub îndrumarea unuia dintre cei mai influenţi artişti de la Curtea regală, Anton Raphael Mengs, exponent important al neoclasicismului.
Cu lucrarea “Hristos pe cruce” (“Cristo crucificado”), inspirată de pictura cu acelaşi nume a lui Diego Velazquez, avea să fie ales membru al Academiei Regale din San Fernando, în 1780. Cinci ani mai târziu, a devenit director-adjunct al secţiei de pictură a Academiei, iar în 1786 a devenit pictorul Regelui Carol al III-lea. În timpul noului Rege al Spaniei, Carol al IV-lea, Goya a fost menţinut pictor al Curţii, fiind numit director al Academiei (1795-1797) şi pictor principal al Curţii (1799).
Ca urmare a unei boli care l-a lăsat fără auz în 1792, lucrările din perioada 1792-1800 sunt

Goya, Blogul lui Demeter

caracterizate de o nouă dimensiune, care exprimă mai liber observaţiile introspecţiilor sale şi care cultivă un nou stil, cu accente de realism exagerat, caricatură şi satiră. Această perioadă a debutat cu seria de tablouri cunoscute sub numele de “divertismente naţionale” şi a continuat cu “Casa de locos” (“Casa de nebuni”, 1794).
Din aceeaşi perioadă datează şi “Los Caprichos” (“Capriciile”), o serie de 80 de gravuri, publicate în 1799, în care Goya a atacat abuzurile politice, sociale şi religioase ale epocii, însuşindu-şi în acelaşi timp imagistica populară caricaturii pe care a ameliorate-o prin mijloace personale de desen şi gravură.

Goya, Colosul

Extinderea războaielor napoleoniene în Spania, în 1808, îl inspiră pe Goya să picteze seria intitulată “Dezastrele războiului” şi “El dos de mayo” şi “El tres de mayo” (1814), care tratează rezistenţa opusă de spanioli, fiind compoziţii de un realism dramatic, realizate în stil impresionist. În câteva portrete ale lui Fredinand VII, pictate după restaurarea acestuia, în 1814, Goya a evocat, mai puternic decât în oricare alte lucrări, personalitatea tiranului crud, a cărui domnie opresivă i-a trimis pe majoritatea prietenilor săi în exil, menţionează Britannica.com.
La sfârșitul anului 1807, armatele franceze ocupă Spania, împăratul Napoleon așează pe tronul Spaniei pe fratele său Joseph. La fel ca mulți contemporani din toată Europa, Goya a crezut la început că domnia lui Napoleon va duce la răspândirea ideilor revoluționare și la democratizarea Spaniei. Aceste speranțe sunt șterse de războiul care va dura până în anul 1814, până în momentul retragerii trupelor franceze. După întoarcerea la tron a Ferdinand al VII-lea, artistul trebuie să demonstreze că în timpul guvernării franceze a rămas fidel coroanei spaniole. Ultima lucrare care i-a fost comandată de rege- un tablou destinat catedralei din Sevilla – va fi executată în anul 1817.
“Picturile negre” enigmatice din ultima parte a vieţii sale, “Quinta del Sordo” (1820-1823), “Proverbele” (“Los proversbios”) şi “Disparatele” (“Los disperates”), gravuri realizate aproximativ în acelaşi timp, care au fost publicate abia în 1864, sunt viziuni de coşmar în limbaj expresionist, care par să reflecte cinismul, pesimismul şi disperarea. Una dintre cele mai cunoscute lucrări de acest gen este “Saturn devorându-şi fiul”, pictată între 1819 şi 1823, care face trimitere la mitologia greacă, unde regele titanilor, Cronos, pentru a evita îndeplinirea predicţiei potrivit căreia va fi detronat de către unul dintre fiii săi, îi devorează pe fiecare dintre ei, încă de la naştere.
Absolutismul lui Ferdinand VII l-a determinat pe Goya să părăsească Spania, astfel încât în 1824, s-a instalat la Bordeaux unde, trăind printre exilaţii spanioli, a realizat numeroase portrete şi s-a familiarizat cu litografia. A mai făcut încă două scurte sejururi la Madrid (1826 şi 1827) şi, cu puţin timp înainte de moarte, a realizat celebra sa pictură “Lăptăreasa din Bordeaux”, după o tehnică reînnoită. Ultimele tablouri includ câteva portrete ale prietenilor în exil – Don Juan Bautista de Muguiro, Leandro Fernandez de Moratin şi Don Jose Pio de Molina, care conturează orientarea finală a stilului său către o sinteză a formei şi caracterului în ceea ce priveşte luminile şi umbrele, fără contur sau detalii şi cu minimum de culoare.
Cea mai mare parte a operei lui Goya se află în prezent în Spania, la Museo Nacional del Prado, Academia de Arte Frumoase din San Fernando şi în palatele regale. Restul colecţiei este repartizată în principalele muzee ale lumii, în Franţa (Luvru, Muzeul Goya), Regatul Unit (National Gallery), Statele Unite (National Gallery of Art, Metropolitan Museum of Art) etc.


În secolul al XIX-lea, pictorul spaniol a fost omagiat de Charles Baudelaire, în “Les fleurs du mal”, iar în

Sabatul Vrajitoarelor

secolul XX, în 1987, s-au instituit Premiile Goya, premii anuale ale Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Spania, care recompensează cele mai bune producţii spaniole ale anului. Ca premiu a fost ales un bust de bronz care îl reprezintă pe pictorul spaniol Francisco de Goya.
Dintre filmele care s-au făcut despre Goya, amintim “Fantomele lui Goya” (2007, regia Milos Forman), o producţie romanţată despre relaţia dintre Goya şi unul dintre modelele sale, sau “Goya la Bordeaux” (1999, regia Carlos Saura),  în care pictorul este prezentat în anul morţii sale (1828), când se afla exilat la Bordeaux împreună cu ultima dintre amantele sale, Leocadia Zorrilla de Weiss.

„Pentru a putea să-și dezvolte geniul, a trebuit să riște ca arta lui să

The Parasol

înceteze să mai placă.” — André Malraux
„În mormântul lui Goya se odihnește vechea artă spaniolă, universul pierdut pentru totdeauna al toreadorilor, majos și manolas, universul călugărițelor, contrabandiștilor, bandiților și vrăjitoarelor, întregul folclor bogat al peninsulei.” — Théophile Gautier
„Tot ceea ce îi datorează arta modernă a rămas în deplină opoziție cu pictura academică și neoclasicistă a epocii.” — Pierre Gassier

Surse:
agerpres.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

Corespondenta la redactie