Spitalul Oltenița fără doctorul Constantin Claudiu Cocoșilă la conducere. PSD sau Performanță la frâiele unității sanitare?
Laura Suzeanu
Spitalul Oltenița are în prezent un director interimar. Fostul manager, dr. Constantin Claudiu Cocoșilă, a încheiat mandatul de trei ani. Acesta nu mai este director de aproximativ o lună, el declară că nu mai are motive să rămână director de spital. Contactat telefonic, fostul director al Spitalului, poate unul dintre cei mai activi și întreprinzători șefi de spital, nu se simte deloc confortabil de situație, dar nici nu a dorit să comenteze prea mult aspectele evenimentelor din spital.
De-a lungul celor trei ani de conducere, medicul a întâmpinat mai multe dificultăți în relația cu administrația locală oltenițeană. Acesta a avut câteva intervenții în ședințele de Consiliu Local, unde a prezentat poziția spitalului la acea dată. Din filmări reies în câteva rânduri o sfidare și un dezgust, exprimate de primarul Petrică Țone, cel care și-a luat pe persoană fizică atât spitalul cât și primăria, cu asalt asupra orașului, asupra terenurilor publice pe care ușor ușor le înstrăinează.
Încă nu se știe cine va concura la examenul pentru postul de director și dacă Țone va susține și opta pentru vreunul dintre protejații săi din spital. Cert este că spitalul a cunoscut o importantă dezvoltare în timpul medicului Cocoșilă.
Cu excepția unor angajări îndoielnice de infirmiere sau asistente aduse foarte probabil pentru îngroșarea capitalului electoral al PSD, schimbările pozitive aduse unității sanitare sunt vădite: de la intervenții tehnice și operative, până la dotarea cu echipamente medicale și medicamente.
Pilele pe spinarea partidului stat, capital electoral la alegeri
Surse oficiale din spital, alături de care s-au adăugat surse din afara spitalului prin persoane cu implicare directă, ne informează cu părere de rău despre angajările periculoase din spital, pe criterii de alt soi decât cel de performanță. Acestea ne declară că persoane lipsite de experiență în domeniul medical, fără răbdare ori abilități în domeniu, au tot apărut prin secțiile de specialitate. Îngrijorător este faptul că acolo unde viața omului este pusă în pericol au fost aduse persoane care nu cunosc să pună nici măcar o branulă sau o perfuzie. Noile asistente fie au terminat cursurile FEG Oltenița cu o situație neclară (FEG acceptă și persoane fără bacalaureat), fie au trecut precum gâștele prin apă la cursuri iar bolnavii devin experimentele lor, jucăriile pe care își testează lipsa de profesionalism. ”Suntem foarte îngrijorate noi, cele cu vechime, pentru ce se întâmplă în spital. Au venit angajate pe ATI, unde nu ar trebui să lucreze decât persoane foarte pricepute, cu experiență vastă, echilibrate și cu îndemânare în actul medical de secție, au nevoie de dibăcie și instinct bun. Noi, care lucrăm aici de atâta timp și iubim ceea ce facem, nu concepem ca viețile oamenilor să fie puse în pericol din cauza unor angajate pe pile, aduse cu un scop, altul decât cel medical.” ne spune una dintre asistentele cu experiență din spitalul oltenițean.
Este foarte posibil, deși nu am putut afla cu certitudine, ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care directorul Cocoșilă să nu mai dorească un nou mandat în conducerea spitalului: angajările făcute cu intervențiile celor care au interese la alegerile viitoare. Partidul stat, prin rapacitatea și discriminarea cu care conduce, prin tentaculele cu care dorește să anihileze tot ce mișcă în România folosind orice mijloace de dominare, a invadat spațiul bugetar. Astfel, profesionalismul, angajările pe criterii deontologice au devenit ceva de domeniul imposibiliului sau fantasticului, de unde foarte probabil s-a născut și ideea gonflabilă a celor din PSD-ALDE-UDMR de ”stat paralel”.
Divide et impera, cam asta se vede că se întâmplă în politica celor care au intrat în viețile tuturor românilor atât de violent, în intențiile celor de la PSD-ALDE să subjuge politic orice instituție a statului. Să vedem cum și cât va ține acest dezmăț public pe banii statului. Și să vedem dacă toți românii sunt de acord cu politica lor, dacă acceptă să li se supună contra unor avantaje materiale sau funcții.
În Spitalul Oltenița, silentio stampa în fața tăvălugului PSD Oltenița
Funcțiile în Spitalul Oltenița s-au oferit în ultimii ani pe criterii politice. Vorbim aici despre unul dintre consilierii ALDE, Cristinel Onofrei, adus în primul mandat al lui Țone pe funcția de director economic. Trocul s-a încheiat conform discuțiilor serviciu contra serviciu. Acesta este și consilier local, că…se poate. Alte angajări au fost făcute aflăm că în același spirit al recunoștinței ce să rămână în schimbul unui vot. Fostul director al unei bănci desființate la Oltenița, a fost adus pe post de director administrativ, bugetarul fiind soțul unei directoare de birou din Primăria Oltenița. Și aici…se poate.
Vechii angajați, cei caracterizați prin profesionalism și experiență sunt cei care pun actul medical în fața oricăror interese de partid. De nenumărate ori am primit informații uluitoare privind metodele prin care se pun în pericol viețile omenești: ”Calitatea serviciilor medicale este foarte importantă. În acest pachet de însușiri vorbim despre competența echipei medicale, siguranța pacientului, eficiența actului medical, respectul reciproc. Bineînțeles că la toate astea se adaugă siguranța personalului medical și nemedical din spital. Dacă nu aducem calitate aici, nu ne mai numim adepții lui Hippocrate. Jurământul lui Hippocrate și rugăciunea lui Maimonides sunt texte care păstrează caracterul tainic al profesiei medicale, consacrarea față de profesia aceasta atât de responsabilă. Asta trebuie să știe orice persoană care vrea să intervină în actul medical, în mersul activității noastre, orice persoană neavenită, cu alte interese decât cele legate de viața unui om bolnav.” afirmă unul dintre medicii specialiști din spital.
Puțini dintre cei implicați doresc să aibă un punct de vedere. Majoritatea pare dezamăgită mai degrabă și dezgustată decât înspăimântată de direcția spre care s-ar putea îndrepta lucrurile în Spitalul Oltenița. Vorbim aici despre oamenii cu conștiință și viziune. Medicii care fac naveta de la București și cei din gărzi sunt mult prea obosiți de actualitatea politică care a bulversat toată țara. Aceștia găsesc că dacă lucrurile vor degenera în România și nu se respectă niște principii și valori, vor căuta refugiul în străinătate, varianta nedorită pentru viitor, dar necesară.
În martie, concurs de directori la Spitalul Oltenița
În urmă cu ceva timp a avut loc întâlnirea celor din Consiliul de Adminitrație al Spitalului Oltenița. Concursul pentru numirea noului director va avea loc în luna martie a acestui an. Până acum însă nu se cunoaște cine va prelua frâiele spitalului. Nu se vehiculează prea multe nume, vag apare numele doctoriței oftalmolog Simona Smochină, care ocupă în prezent în spital, funcția de director medical. Interimar este doctorul cardiolog Igor Rusu. Acesta ne-a declarat că nu este amator pentru funcția de director de spital.
Dacă se va merge în continuare pe principiul intervențiilor de partid, nici spitalele și nici ambulatoriile nu vor oferi eficiența cerută actului medical, nici promptitudinea cu privire la decizii administrative, care influențează de obicei mersul activității medicale dintr-un spital. Câtă vreme politicul dorește, pe criterii de nepotism, de neperformanță, sfidare sau interese, să domine un domeniu de activitate, Oltenița nu va evolua, nu va lăsa profesioniștii să ridice nivelul de trai, ci dimpotrivă se vor bune bețe-n roate, în așa fel încât toți oamenii buni, competenți, tineri sau maturi vor ajunge să părăsească orașul, ori să emigreze prin alte țări. Atunci, nici măcar roboții nu-i vor înlocui, căci ăia costă…
Calitatea oamenilor sfidată de invazia politică
De 28 de ani România stagnează din multe puncte de vedere, calitatea fiind în dese situații alterată de lăcomia cu care un om politic nu are altă preocupare decât aceea de a parveni, de a degrada mecanismul unei vieți normale, în detrimentul progresului. Zbaterea aceasta diformă de a ieși din pânze de păianjen create de minți bolnave și viclene, nu face decât să subțieze stratul social încă oxigenat, acel strat de ozon uman format din oltenițeni, din români competenți, capabili, care nu reușesc să profeseze din cauza celor involuați, nu reușesc să scoată țara din târâșul care duce la umilințe, nedreptate, dezechilibre, slugărnicie, din cauza slugilor de partid, de regulă formate din persoane needucate și incompetente. În ultimii 6 ani, din păcate, în România strigătul de disperare al oamenilor curați la spirit se aude tot mai puternic și este din ce în ce mai vizibilă mișcarea de nemulțumire. Cu cât strigă după ajutor mai tare niște oameni sănătoși la cap, cu inteligență și virtuți, cu atât mai tare li se aplică loviturile grobiene, se strânge lațul ruginit, coordonat de minți exclusiv tulburate și nocive. Vedem asta în Învățământ, Sănătate, Infrastructură, Economie, mai nou se vrea și în Justiție, domeniul unde politicul nu a reușit total să distrugă valori, principii, morală sau normalitate.
Fostul director Cocoșilă a mai fost la un pas de demitere, nefiindu-i pe plac lui Țone, nesupunându-se unor idei ale primarului din Oltenița. La acea vreme, în luna octombrie a anului 2016, mai mulți medici și asistente din spital au semnat o adeziune de susținere a acestuia.
Avem nevoie de medici competenți, de personal medical format din asistente și infirmiere nu chiar ca în filme, dar măcar ca într-o oricare altă țară din fostul bloc comunist de Est. Inferiorii trag în jos oamenii superiori iar neimplicarea celor care pot aduce schimbări pozitive vieții oferă putere celor mici ca spirit și josnici. Activitatea medicală este primordială, nu degeaba cei care aleg acest domeniu rostesc un jurământ. Jurământul, scris de Hippocrate din Cos (Hippocrates, 460-370 î.Hr.), considerat părintele grec al medicinii impune doctorilor să vindece bolnavii “după calităţile şi judecata lor” şi “să-i protejeze de rău şi nedreptate”. Iar un medic are nevoie de o asistentă care să cunoască și să respecte jurământul medicului cu care lucrează. Același lucru este valabil și pentru infirmiere.
”Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia…” este unul dintre jurăminte. ”Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră; Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială.” sunt alte promisiuni solemne, pe care cel care aduce leac bolnavilor, trebuie să le respecte.
Mai pot ei oare ține cont de solemnitatea unui angajament sacru, când un om politic actual, unul dintre cei fără norme, principii, valori sau ierarhie spirituală, un fost infractor sau actual infractor din politică, le bulversează ordinea interioară?
2 Responses to Spitalul Oltenița fără doctorul Constantin Claudiu Cocoșilă la conducere. PSD sau Performanță la frâiele unității sanitare?