Studiez cu păsările, cu florile, Dumnezeu și cu mine.

Publicat 6 septembrie 2018

Studiez cu păsările, cu florile, Dumnezeu și cu mine.

În cântecele negrilor am găsit o bază sigură pentru o nouă şcoală muzicală naţională… America poate să aibă o muzică a ei, o muzică frumoasă, crescută chiar din pământul ei şi având caracterul ei deosebit – vocea firească şi liberă a unei mari naţiuni.

Mozart este lumina suavă a soarelui.

Muzica poporului este ca o floare rară și minunată crescând în mijlocul buruienilor. Mii de oameni trec prin ea, în timp ce alții o trag de picioare și, astfel, șansele sunt că va pieri înainte ca aceasta să fie văzută de un spirit care o va recompensa mai presus decât orice. Faptul că nimeni nu s-a înălțat până acum să profite la maximum de acest lucru nu dovedește că nimic nu există.

Nu vă mirați că sunt atât de religios. Un artist care nu este astfel, nu poate să producă așa ceva. Îmi place să mă rog acolo la fereastră când mă uit la verde și pe cer.

Acum sunt mulțumit că viitoarea muzică a acestei țări trebuie să se întemeieze pe ceea ce se numește melodii de rasă neagră. Aceasta trebuie să fie temelia reală a oricărei școli serioase și originale de compoziție, care va fi dezvoltată în Statele Unite.

Datoria mea ca profesor … nu este neapărat accea de a interpreta Beethoven, Wagner sau pe alți maeștri ai trecutului, ci să arăt ce încurajare pot acorda tinerilor muzicieni din America. Sper că, așa cum această națiune a depășit deja pe atâția alții în invenții și fapte minunate de inginerie și comerț, și a făcut un loc onorabil pentru sine în literatură într-un secol scurt, trebuie să se afirme pe … muzică … Pentru a aduce acest rezultat, trebuie să avem încredere în entuziasmul și patriotismul foarte tânăr al acestei țări.

Americanii se așteaptă la lucruri minunate despre mine … Dacă micul popor ceh poate să aibă astfel de muzicieni, spun ei, de ce nu ar putea și ei, când țara și poporul lor sunt atât de imense.

Nu putem sublinia prea mult faptul că arta, ca atare, nu “plătește” să folosească o expresie americană – cel puțin nu la început – și de aceea arta care are de plătit propriul drum ajunge să devină viciată și ieftină.

În muzica negrilor din America găsesc tot ceea ce este nevoie pentru o mare și nobilă școală de muzică.

Antonin Dvořák

De la o vârstă fragedă, a fost evident că micuțul avea un talent special pentru muzică, așa că a început să studieze vioara la vârsta de 6 ani, mai târziu a învățat să cânte și la orgă. A început să compună relativ târziu, primul opus fiind datat în 1861, adică pe când avea deja 20 ani. Abia în 1874, a trimis câteva dintre compozițiile sale la un concurs destinat tinerilor compozitori care căutau sprijin financiar – din juriu făceau parte criticul Eduard Hanslick și compozitorul Johannes Brahms. Brahms a fost impresionat de lucrările sale, în special de cele două simfonii din portofoliul tânărului compozitor, adică simfoniile a III-a și a IV-a, scrise sub influența admirației pe care o avea pentru Richard Wagner.
Mai mult decât oricare alte comentarii, muzica lui Antonin Dvorak, probabil cel mai cunoscut și iubit compozitor ceh al tuturor timpurilor și în același timp, al întregii lumi, este cea care vorbește cel mai bine despre omul și creatorul Antonin Dvorak. Povestea lui Dvorak a început în anul 1841 pe teritoriul Boemiei, atunci parte a Imperiului Austriei.
Antonín Leopold Dvořá s-a născut pe 8 septembrie 1841, la Nelahozeves, așezat pe malul Vltavei, în apropiere de Praga.
Ca fiu al unui măcelar-cafegiu, a deprins primele îndeletniciri ale meseriei de la tatăl său, iar primele noțiuni muzicale le va învăța de la organistul orașului Zlonice. Tatăl viitorului compozitor avea un han țărănesc, iar mama lui era în serviciul unei familii princiare, pe nume Lobkowitz, din apropierea satului natal. Antonin va crește în ambianța atmosferei de la țară și din fragedă copilărie va cânta împreuna cu copiii țăranilor melodiile populare și va deprinde cântările bisericești în biserica satului. Este atras de dansurile tinerilor de la țară, iar acest lucru îi va influența definitiv tehnica compoziției de mai târziu, ce-l va face celebru în întreaga lume. Unul dintre primii lui profesori de muzică, Josef Spitz, organist de meserie, îl va învăța să cânte la vioară și, nu după mult timp, Antonin la vârsta de 8 ani va intra în mica orchestră de pe lângă hanul tatălui său. După ce va termina stagiul școlar în satul natal, în anul 1853 va fi găzduit de unchiul său în orășelul Zlonice unde va studia pianul, vioara și viola precum și teoria muzicii și canto coral cu profesorul Antonin Liechmann (1808-1879). Despre acest profesor compozitorul își va aminti cu drag pe tot parcursul vieții, mai cu seamă că acesta îl va iniția în aprofundarea tradițiilor naționale muzicale ale Cehiei.
Cehia se va confrunta începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea cu o serie de mișcări socio-politice și religioase în care un rol important l-a jucat Jean Hus. Acesta a fost influențat în gândirea lui de mișcarea lui Wycliffe din Anglia, dând naștere mișcărilor religioase de eliberare națională, în care protestantismul a fost un element fundamental în dezvoltarea și întărirea trăsăturilor naționale ale culturilor popoarelor Europei, din care făcea parte și Cehia. Spre deosebire de umanism, la care a aderat un număr mic de persoane, protestantismul s-a dovedit a fi o reformă religioasă din sânul lumii catolice care a cuprins o mare parte a Europei și s-a transformat într-un curent de masă care s-a răspândit din Anglia până în Franța și Germania iar apoi în Cehia și Polonia. Protestantismul din punct de vedere cultural a jucat un rol pozitiv în viața socială a Europei și a cultivat un interes sporit pentru cultura și limba națională și mai cu seamă pentru cântecul popular.
Jean Hus a studiat muzica populară și el însuși a compus astfel de muzică. N-a fost însă un compozitor în sensul propriu al cuvântului, dar melodiile lui s-au răspândit cu repeziciune și în acestă atmosferă a colindelor cehe și a melodiilor populare s-a format și tânărul Antonin Dvorak. Mișcarea husită s-a bucurat în mediul religios din Cehia și de activitatea unui alt renumit reformator, Ieronim de Praga, unul dintre savanții culturii cehe cu titluri universitare la patru universități europene. Ieronim de Praga va continua munca de culturalizare a cehilor începută de Jean Hus și s-a folosit de muzică pentru a răspândi pe mai departe principiile învățăturilor husite. Va alcătui un tratat muzical ce abordează principiile teoretice ale muzicii în special ale polifoniei. Ieronim de Praga va răspândi și muzica instrumentală în biserică, folosind în culegerile lui vechi cântece populare cehe. Influența melosului popular în cultura muzicală bisericească din Cehia a făcut ca unele producții muzicale ale Missei să fie aproape în întregime de sorginte populară.
Tradiția muzicală a Cehiei din perioada husită a dezvoltat genul cântecului coral și al imnului religios, care au dobândit cu timpul un caracter național.
Mișcarea husită a avut un ecou larg în vestul Europei și a influențat într-o oarecare măsură și protestantismul german inițiat de cunoscutul reformator Martin Luther. Acesta îl consideră pe Jean Hus pricipalul promotor al ideilor reformei din vestul Europei. La începutul secolului al XVII-lea Cehia va cunoaște dominația habsburgică și timp de aproape 300 de ani limba cehă a fost interzisă, cărțile și monumentele de cultură în special culegerile de cântece au fost distruse. Cantorii, adepți ai mișcării husite de altă dată au continuat și pe mai departe să culeagă cântecele populare și au păstrat în felul acesta originalitatea culturii muzicale cehe. Profesorul Liechmann s-a remarcat și el printr-o astfel de muncă de culegere și de notare a cântecelor populare, ce aveau și o destinație religioasă. El a observat talentul tânărului Antonin, care sub îndrumarea sa făcea progrese remarcabile. Tânărul Dvorak va compune primele piese instrumentale, scrise în cea mai mare parte pe teme melodice populare și de dans cehe, pe care compozitorul de mai târziu le-a îndrăgit toată viața.

Antonin Dvorak a fost un mare compozitor romantic, un ambasador al culturii muzicale cehe și… nu numai, dacă ne gândim că astronautul Neil Armstrong, primul om care a pășit pe lună, a ales Simfonia a IX-a de Dvorak pentru a o duce cu el printre stele, ca un sumum al puterilor creatoare umane.
Dvorak este autorul unor foarte cunoscute lucrări – această Simfonie a IX-a “Din lumea nouă”, al dansurilor slave, al Concertului pentru violoncel și orchestră. Vorbind despre genul concertant, este de amintit că Dvorak a scris numai 3 asemenea lucrări: un concert pentru pian, altul pentru vioară și al treilea, celebrul op.104 pentru violoncel și orchestră. Concertul op.33 pentru pian și orchestră este cel mai puțin cunoscut dintre toate; Dvorak l-a scris în anul 1876 și i-a trimis partitura la același concurs de burse pentru tineri creatori susținut de autoritățile austro-ungare, unde participase și în 1874. În 1877, a câștigat concursul și a obținut mult râvnita bursă, reușită la care a contribuit și acest Concert op.33 în sol minor pentru pian și orchestră.

Dumka, dumky
În concertul pentru pian si orchestră, Dvorak a inserat o dumka, un gen de origine slavă ucraineană asemănător cu o baladă epică cu un conținut elegiac. Însă nu acest concert avea să aducă un loc special genului dumka, ci un trio compus de Dvorak în anul 1891 – Trio Dumky în mi minor, lucrare care rămâne până astăzi una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate din creația lui Dvorak. Trio Dumky cuprinde 6 dumka; nu întâmplător, Dvorak a inclus în turneul întreprins în Boemia înainte de plecarea sa în America, tocmai pentru că reflectă un sentiment național puternic, emoționant.

Simfonia a VII-a
Dacă cea mai populară dintre simfoniile lui Dvorak este fără îndoială, a noua, cea mai apreciată de critici a fost a șaptea, scrisă în 1885; Dvorak ascultase Simfonia a III-a scrisă de prietenul său Brahms și a simțit nevoia să compună o simfonie la fel de inovatoare și personală ca aceea. Schițele primei părți au fost gata în doar câteva zile. Premiera Simfoniei a VII-a a avut loc la Londra, chiar sub bagheta lui Dvorak. Dintre ultimele trei simfonii de Dvorak, de altfel, cele mai cunoscute și valoroase din creația compozitorului ceh, această Simfonie a VII-a, scrisă în re minor, este și cea mai dramatică.

Poeme simfonice
Nu putem ocoli poemul simfonic atunci când vorbim despre creația lui Antonin Dvorak, acest gen impus de Franz Liszt, dar care nu și-a găsit adepți printre compozitorii considerați mai serioși, așa cum a fost Johannes Brahms, prietenul lui Dvorak. Între 1896 și 1897, Dvorak a scris însă 5 poeme simfonice, toate bazate pe texte dintr-o culegere strânsă de folcloristul Karel Jaromir Erben.

Concertul pentru vioară și orchestră
Antonin Dvorak a scris unicul său concert pentru vioară și orchestră în 1879, la un an după celebrul concert op.77 pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms. Figura care a inspirat ambele concerte a fost aceeași – violonistul Joseph Joachim, o mare personalitate a artei interpretative din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prieten cu Johannes Brahms, cum a devenit apoi și Dvorak, de altfel. Joseph Joachim a contribuit hotărâtor la succesul concertului semnat de Brahms; pe cel semnat de mai tânărul Dvorak l-a considerat mai puțin reușit, așa încât prima audiție a fost realizată, în cele din urmă, de un violonist ceh. Chiar dacă nu a atins popularitatea concertului de Brahms, Concertul pentru vioară și orchestră de Dvorak s-a impus drept una dintre lucrările de bază din repertoriul violoniștilor și a fost abordat de nume dintre cele mai mari.

Dansurile slave

Nu ne-am putea închipui un portret complet al lui Antonin Dvorak fără Dansurile sale slave, acest set de 16 dansuri în stil popular compuse între anii 1878 și 1886, din nou, sub influența lui Brahms, autorul dansurilor ungare. Partitura inițială a fost creată pentru pian la 4 mâini, însă editorul lui Dvorak a cerut imediat și o versiune orchestrală pe care compozitorul a realizat-o în scurt timp. Dansurile slave sunt împărțite în două seturi a opt piese: op.46 și op.72.

În lumea operei. Cea mai cunoscută dintre ariile scrise de Antonin Dvorak este aria lunii din opera Rusalka. Da, spre deosebire de prietenul său Johannes Brahms, care a avut o atât de mare influență asupra sa, Dvorak a scris și mai multe opere, cu tematică națională, în stilul grand opera specific vremii. Însă numai “Rusalka” se mai joacă cu regularitate și în afara Cehiei.

Simfonia a VIII-a. Evident, nu aceeași este și soarta simfoniilor lui Dvorak, mai ales a ultimelor 3, considerate cele mai reușite. Iar pentru fiecare dintre acestea trei, Dvorak a găsit un caracter deosebit – a opta este cea mai optimistă și plină de viață dintre toate, poate și pentru că ocazia pentru care a compus-o era una foarte fericită: admiterea lui Dvorak în rândul Academiei Cehe.

Cvartetul American …este cele mai cunoscute lucrări camerale nu doar din opusurile lui Dvorak, dar din întreaga istorie a muzicii camerale. Între 1892 și 1895, Dvorak a fost directorul Conservatorului din New York; în vacanța anului 1893, Dvorak, retras în mica localitate Spilville din Iowa, loc unde se stabiliseră numeroși emigranți cehi, scrie în doar două săptămâni cel de al 12-lea cvartet al său, cel care avea să devină cel mai cunoscut și apreciat – Cvartetul op.96 în Fa major, Cvartetul American. Este o lucrare importantă pentru creația camerală a lui Dvorak, pentru că în fine, în acest cvartet, inspirația melodică și rigorile arhitecturii muzicale se întâlnesc într-o capodoperă. Desigur, la popularitatea acestui cvartet a contribuit și frumusețea muzicii în sine, Dvorak presărând și teme melodice auzite în spațiul american.

Concertul pentru violoncel și orchestră. Ca și Cvartetul op.96, și Concertul op.104 pentru violoncel și orchestră a fost compus tot pe pământ american – între noiembrie 1894 și februarie 1895, când Dvorak era directorul Conservatorului din New York. E greu de făcut un clasament al celor mai iubite concerte pentru violoncel și orchestră, însă cu siguranță, dacă acest concert nu e pe primul loc, e măcar între primele 3. Strălucire, emoție, eleganță, trăire intensă găsim în acest unic concert op.104 în si minor pentru violoncel și orchestră de Dvorak.

Simfonia a IX-a. Evident, în lista capodoperelor lui Antonin Dvorak, este Simfonia a IX-a, și ea scrisă pe pământ american, cu premiera susținută în 1893 de Orchestra Filarmonicii din New York. A fost un succes răsunător pentru Antonin Dvorak, probabil cel mai mare din cariera sa: a stat în picioare minute în șir, ovaționat de publicul aflat la Carnegie Hall. Era firesc, era una dintre primele lucrări din muzica clasică în care specificul american era prezent chiar dacă, de fapt, Dvorak nu citase nicio temă, nici negro spirituals, nici din folclorul indienilor. În timp, Simfonia a IX-a și-a conservat succesul – iar această simfonie “Din lumea nouă” este una dintre cel mai des interpretate simfonii ale tuturor timpurilor.

Stabat mater… prima lucrare religioasă scrisă de Dvorak, în anii când numele său nu avea rezonanța pe care avea s-o capete mai târziu: primele schițe sunt din 1876, iar lucrarea a fost finalizată în 1877. Circumstanțe triste de viață l-au determinat să scrie acest oratoriu: primele schițe le-a realizat după moartea fiicei sale Josepha, iar orchestrația, după dispariția a încă doi copii. Astăzi, Stabat mater de Dvorak este una dintre cel mai des interpretate lucrări religioase cu tematică pascală – prilej de a ne aminti de această figură memorabilă a istoriei muzicii, Antonin Dvorak, compozitorul devenit legendă încă din timpul vieții sale, al cărei punct final a fost pus în 1 mai 1904.