Sunt flori peste tot pentru cine vrea să le vadă.

Publicat 28 decembrie 2018

Sunt flori peste tot pentru cine vrea să le vadă.

Eu nu pictez obiecte. Pictez doar diferenţa dintre ele.

Desenul înseamnă punerea unei linii în jurul unei idei.

Desenul nu este un exerciţiu al unei dexterităţi deosebite, ci mai presus de toate un mijloc de a exprima stări de spirit şi sentimente intime.

Eu nu pictez chiar masa, ci emoţia pe care masa mi-o provoacă.

Creativitatea cere curaj.

Impresionismul este ziarul sufletului.

Cu cât o pictură are mai multe de oferit, cu atât mai mare este ea ca operă de artă.

Timpul extrage diferite valori din munca unui pictor. Atunci când aceste valori sunt epuizate, picturile sunt uitate.

Nu e nimic mai dificil pentru un pictor cu adevărat creativ decât să picteze un trandafir pentru că, înainte de a se apuca de treabă, el trebuie să uite de toţi trandafirii care au fost pictaţi vreodată.

Când am început să pictez, m-am simţit ca transportat într-un fel de paradis… În viaţa de fiecare zi, eram de obicei plictisit şi supărat de lucrurile pe care oamenii din jur îmi tot spuneau că trebuie să le fac. Începând să pictez, m-am simţit imediat glorios de liber, liniştit şi singur.

O operă trebuie să poarte în sine întreaga ei semnificaţie şi s-o impună privitorului înainte ca el să-i cunoască subiectul. Când privesc frescele lui Giotto din Padova, nu stau să mă întreb ce anume scenă din viaţa lui Cristos am în faţă, ci înţeleg de îndată sentimentul ce se desprinde din ele. Acest sentiment este cuprins în linii, în compoziţie, în culoare, iar titlul nu va veni decât să-mi confirme impresia.

Henri Matisse

A fost unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse dă impuls mişcării foviste, dar este în acelaşi timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât şi în creaţia artiştilor renascentişti sau cu operele contemporanilor săi. Henri Matisse s-a născut pe 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis, o localitate din nordul Franței. Fiu al unui negustor de grâne, se pregătește mai întâi pentru profesiunea de avocat, dar în perioada de lungă convalescență după o intervenție chirurgicală survenită în anul 1890, se apucă de desenat, descoperind astfel lumea artei. Pleacă la Paris și se înscrie la Academia Julian.
Adevăratele lui experiențe artistice vor fi însă legate de École des Beaux-Arts, unde urmează cursurile pictorului simbolist Gustave Moreau, în atelierul căruia începe să meargă cu regularitate începând din 1895. Leagă numeroase prietenii, printre care Albert Marquet și Theodor Pallady.
În anul 1899, Matisse începe să studieze pictura în atelierul lui Eugène Carrière, unde îl va întâlni pe André Derain, care i-l va prezenta pe Maurice de Vlaminck.
Anul 1904 reprezintă un punct de cotitură în creația lui Matisse. După prima expoziție pe care i-o organizeză Ambroise Vollard în galeria sa din Paris, pictorul pleacă la Saint-Tropez, unde îl aștepta Paul Signac, care îl inițiază în stilistica divizionismului.
Divizioniștii (neoimpresioniștii) se serveau de tehnica pointillistă, care consta în pictarea cu trăsături scurte, distincte de pensulă, care lasă puncte mici, regulate, multicolore și independente de culoare pură. “Lux, calm și voluptate” este o dovadă evidentă a folosirii acestui stil.
În 1904, dupa de a terminat Sclava, Matisse, impins de la spate de prietenii sau, Paul Signac si Henri-Edmond Cross, a inceput sa experimenteze tehnica pointilista apartinand Neo-impresionismului. Paleta sumbra a primelor sale lucrari a fost inlocuita printr-o coloristica puternica. Pana in primavara lui 1905, cand a expus Lux, calm si voluptate la Salonul Independentilor, paleta sa a devenit intensa, luminoasa, eliberata de constrangerea reprezentarii naturale. Pensula sa se misca ritmic, fara sa se subordoneze claritatii fundamentale, insiruind de la mazgaleli succinte pana la arabescuri liniare intortocheate. In 1905, Matisse si familia sa si-au petrecut prima din multele veri la Collioure, un mic port pe coasta de sud-vest a Frantei. Doua lucrari executate aici au fost expuse la Salonul de Toamna, impreuna cu lucrarile lui Andre Derain (care si-a petrecut vara cu Matisse), Henri Manguin si altii. Colorate violent cu purpuriuri alaturate si bleumarin, cu o compozitie libera si informala, intoxicate de sentimente, au socat publicul si criticii, unul dintre motivele pentru care acest grup a fost numit les fauves, adica animalele salbatice.
Pana in 1907, predilectia sa pentru fovism a castigat, iar interesul sau pentru opera lui Cezanne a scazut. A aparut o noua preocupare pentru structura in lucrarile sale. Intr-o serie de portrete executate intre 1905-1911, a abordat cu constiinciozitate probleme de compozitie, experimentand diverse relatii personaj-fundal. In cateva lucrari din aceasta categorie, subiectul e prezentat in contrast fie cu un fundal simplu, fie taiat orizontal, astfel modelul fiind scos in evidenta. Totusi, in doua portrete, fundalul si personajul sunt aproape egale din punct de vedere vizual, influienta reciproca fiind mai complexa. Fata cu ochii verzi este una din aceste lucrari.
Izbucnește un scandal! Explozia culorilor puternic contrastante și modernitatea tablourilor trezesc furia criticilor oficiali. Unul dintre aceștia – Louis Vauxcelles – numește sala care grupează operele acestor artiști “cușca fiarelor sălbatice” (“la cage aux fauves”), de unde și denumirea sub care va rămâne cunoscută noua direcție în pictură –fauvism.
În anul 1908, Matisse deschide o școală de pictură în atelierul său din Paris, care va dura doar trei ani. Începe să fie cunoscut, călătorește și expune în străinătate (München, Moscova, Londra, Berlin. Igor Stravinsky și Serghei Diaghilev îi cer să deseneze costumele și decorurile pentru reprezentarea la Londra a spectacolului coreografic “Le chant du rossignol”(“Cântecul privighetoarei”) cu formația de balet rusă (Les Ballets Russes) în 1919.
Matisse își petrece o mare parte din timp la Nisa, unde se dedică aproape în totalitate lucrului, dând naștere unui univers artistic inedit. Nu-i place noua avangardă, nu-l interesează suprarealiștii care dau tonul în pictură începând cu anii douăzeci. În anul 1939, se reîntoarce la Paris, în noul său atelier. Războiul îl marchează. Nu mai lucrează pe mari suprafețe și experiența acumulată o folosește în lucrări cu format de șevalet. O astfel de lucrare este “Bluza românească”, în acorduri de alb și roșu, inspirată de prietenia lui cu Theodor Pallady. Sub ocupație, Matisse este considerat de autoritățile naziste un pictor “degenerat”. Numai în zona liberă din sudul Franței are posibilitatea să continuie nestânjenit să picteze. Pleacă, așadar, la Nisa.
În 1941, bolnav de cancer, este operat într-o clinică din Lyon. În ciuda temerilor inițiale, Matisse va părăsi spitalul în plină formă, gata să se reapuce de lucru. Începe să utilizeze tehnica hârtiei decupate (collages) și inițiază seria “Jazz”. După eliberare, se organizează o mare expoziție retrospectivă la Salonul de Toamnă din Paris (1945). Între anii 1946-1951 realizează monumentala lucrare de decorare a capelei “Rosaire” din mănăstirea călugărițelor dominicane din Vence, în apropiere de Nisa.
În 1952 are loc lnaugurarea muzeului Matisse din Le Cateau-Cambrésis, orașul său natal. Greutatea anilor se face însă simțită. Ia totuși naștere o serie de colaje în guașă – pictorul le numește “decupaje de hârtie” (papiers découpés) – printre care “La tristesse du roi” (“Tristețea regelui”), în care îmbinarea culorilor trezește o asociație cu ritmul muzicii și dă impresia unui portret, ultimul său autoportret. La 3 noiembrie 1954 suferă un atac de inimă și moare înconjurat de prieteni, la Nisa.