Suntem nişte călători, viaţa noastră e un drum lung de la pământ la cer.

Publicat 12 iulie 2019

Suntem nişte călători, viaţa noastră e un drum lung de la pământ la cer.

Cel care se mulţumeşte cu lucruri lipsite de valoare nu cunoaşte victoria.

Cel mai frumos cuvânt în orice limbă este “da”. Cel mai folositor “răbdare”.

E întodeauna plăcut să ştii că cineva are nevoie de tine.

Nu e oare acesta cel mai bun fel de a învăţa? Ducând greşelile până la capăt?

Dacă n-am primi decât ceea ce merităm, ziua judecăţii de apoi ar fi nesuferit de plictisitoare.

Talentul este ieftin, dăruirea este scumpă. O să te coste întreaga viaţă.

Un artist fără idei e un milog. Searbăd şi sterp, parcă cerşeşte.

Indiferent cum se luptă un artist, nu rămâne decât un angajat, cu ceva de vândut.

E întotdeauna plăcut să ştii că cineva are nevoie de tine.

Îşi aminti din nou de copilăria singuratică, de cât de greu îi fusese să îşi facă prieteni, să fie vesel. Fusese slăbănog, neprietenos, nedorit. Acum toţi aceşti artişti ai Florenţei, chiar şi aceia care aşteptau de mult timp să fie invitaţi în club, îi aplaudau alegerea.

Dragostea şi tusea nu pot fi ascunse.

Artiştii nu ştiu nimic despre dragoste.

Era victima propriei lui integrităţi, care îl forţa să dea tot ce avea mai bun, chiar dacă ar fi preferat să nu facă nimic.

Un artist este asemenea unui contadino: principala lui recoltă sunt necazurile.

Michelangelo nu îşi omora timpul, însă timpul îl omora pe el.

Dacă există un lucru de care să fiu sigur, e că atunci când ţin ciocanul şi dalta şi încep cu acel impuls, am nevoie de toată încrederea că nu pot să greşesc. Am nevoie de întregul meu respect pentru mine însumi. Dacă aş şti că pot să mă mulţumesc cu o muncă inferioară… atunci ca artist sunt terminat.

Se gândi cu admiraţie: Ce artist minunat a fost Dumnezeu atunci când a creat universul: sculptor, arhitect, pictor.

Niciodată nu sunt mai puţin singur decât atunci când sunt singur. Suspină, pentru că ştia că e victima propriei sale firi.

Arta este pentru mine o tortură, dureroasă atunci când merge prost, un extaz atunci când merge bine, dar care mă acaparează întotdeauna. După ce am terminat o zi de muncă sunt ca o coajă. Tot ce aveam în minte este dat marmurii sau frescei. De aceea nu mai am nimic de dat în altă parte.

Piatra îți vorbește. Ascultă, ascultă în timp ce lovești cu ciocanul!

Un copil trimis la doică devine asemănător femeii care îl alăptează.

Un artist în culmea puterilor lui trăieşte pe un tărâm în afara fericirii umane.

Arta nu ar trebui practicată decât de sărmanii nenorociţi care nu se pot abţine.

Ideile sunt o funcţie naturală a minţii, la fel ca şi respiraţia plămânilor. Poate vin de la Dumnezeu.

Viaţa a fost bună cu mine. Dumnezeu nu m-a creat ca să mă abandoneze. Am iubit marmura, da, dar şi pictura. Am iubit arhitectura şi poezia. Mi-am iubit familia şi prietenii. L-am iubit pe Dumnezeu, formele pământului şi ale paradisului, dar şi oamenii. Am iubit viaţa din plin şi acum iubesc moartea ca o terminaţie naturală a acesteia. Il Magnifico ar fi fericit: în ce mă priveşte, forţele distrugerii nu mi-au umbrit niciodată creativitatea.

Irving Stone

În 1923 termină Univesitatea Berkley și în 1924 își ia masteratul la Universitatea Southern California. Se întreține scriind piese de teatru și romane polițiste. În 1934 publică romanul “Lust for Life” (Bucuria Vieții), după ce fusese refuzat în prealabil de 17 editori, bazat pe viața lui Vincent Van Gogh. Pe numele real Irving Tennenbaum, a fost un scriitor american faimos pentru romanele sale biografice ale unor personaje istorice majore. Irving Stone s-a născut pe 14 iulie 1903 la San Francisco (SUA).
În 1934 se căsătoreşte cu Jean Factor, care este şi editorul majorităţii cărţilor sale. Împreună, Irving şi Jean Stone au pus bazele unei fundaţii de caritate. De altfel, Irving Stone a întemeiat mai multe societăţi literare, cea mai importantă dintre acestea fiind Academy of American Poets (1962). Celebru autor de biografii istorice, Stone foloseşte diverse documente –scrisori, jurnale, dar şi materiale culese personal –în reconstituirea ficţională a vieţilor unor personalităţi.

Publică pe rând lucrări pe care el le numește “bio-istorie”: “Clarence Darrow for the Defense” în 1941; “They Also Ran” în 1943; “Immortal Wife” în 1944 bazată pe viața soției exploratorului John Frémont, Jesse Benton Frémont; “President’s Lady” în 1951 bazată pe viața lui Rachel Jackson soția celui de-al șaptelea președinte al S.U.A. ; “Love Is Eternal” în 1954 bazată pe mariajul dintre Mary Todd și Abraham Lincoln; “The Agony and the Ecstasy” (Agonie și Extaz – Editura Orizonturi 1993) în 1961 bazată pe viața lui Michelangelo Buonarroti; “The Passions of the Mind” (Turnul Nebunilor și Paria – Editura Orizonturi și Lider) în 1971 bazată pe viața

Alături de Susan Hayward si Charlton Heston

lui Sigmund Freud; “The Greek Treasure” (Comoara Grecilor – Editura Meridiane 1981) bazată pe descoperirea Troiei de către Heinrich Schliemann și în 1980 “The Origin” bazată pe călătoria lui Charles Darwin la bordul navei Beagle.

Toate marile lucrări ale sale s-au născut din ani de munca în care a citit toată documentația disponibilă despre subiect, incluzând scrisori, jurnale, note de cercetare chiar și note de gospodărie, a călătorit încercând să pătrundă în lumea personajului istoric adunând și reconstruind imaginar dialogurile personajului. De exemplu pentru Agonie și Extaz a petrecut 5 ani în Italia.
În 1962 înființează Academy of American Poets. În 1950 i-a fost ecranizat romanul Bucuria Vieții cu Kirk Douglas interpretându-l pe Vincent Van Gogh iar în 1965 Agonie și Extaz cu Charlton Heston în rolul lui Michelangelo Buonarroti.

Deşi mulţi titani ai artei lumii ar fi meritat, parcă niciunul nu a fost mai documentat pus în valoare decât Michelangelo, care l-a fascinat pe Irving Stone până într-acolo încât autorul a decis să fascineze o lume întreagă cu povestea incredibilă a unui geniu care pare şi astăzi mai mare decât viaţa. Romanul ”Adonie și Extaz” îşi brodează povestea pe marginea vieţii unui personaj celebru al artei europene: Michelangelo Buonarroti. Astfel aflăm cum s-a şcolit tânărul Michelangelo, cum a început să lucreze în marmură, cum a devenit apoi interesat de arhitectură şi pictură. Biograful american nu ocoleşte nici detaliile amoroase ale vieţii marelui artist renascentist, nici amănuntele legate de familia Medici sau relaţiile, uneori conflictuale, cu unii dintre contemporanii săi: Leonardo da Vinci, Donatello, Botticelli, Rafael, papa Iulius al II-lea sau papa Leon al X-lea. „Pentru Rafael, crearea unei opere de artă e o zi strălucitoare de primăvară în Campagna; pentru mine, e tramontana mugind la vale de pe culmile muntelui. Lucrez din zori până-n noapte, adeseori la lumina lumânării sau a lămpii cu ulei. Arta pentru mine e un chin, o agonie când merge rău, un extaz când merge bine; dar întotdeauna mă subjugă. Când termin o zi de lucru sunt ca o păstaie seacă. Tot ce-a fost în mine se află acum în marmură sau în frescă. Iată de ce n-am nimic de dat în altă parte.”
Povestea acestui gigant al exprimării artistice din vremea Renaşterii este cu atât mai captivantă cu cât începe devreme, „în faşă”, acolo unde Michelangelo decide să-şi sfideze tatăl şi să devină artist. Continuă apoi cu eforturile sale de ucenic şi cu experienţele nocturne care aveau să şi

Irving și Jane Stone

scandalizeze, să şi uluiască şi să-i dea măsura: autopsiile. Michelangelo a cercetat cu înfrigurare, într-o lume ostilă în care observarea corpului uman era un sacrilegiu, să ştie cum arată fiecare muşchi, tendon şi os al corpului uman. Artistul căuta resorturile perfecţiunii şi a avut curajul să le dea expresie într-o vreme în care faldurile acopereau orice imagine dintr-o operă artistică. Înfrigurat, neliniştit, mereu gonit din urmă de genialitatea sa, Michelangelo detaliat până la picătura de sudoare de pe frunte de către Stone este mai fascinant decât orice personaj de ficţiune. Şi asta pentru că a fost real, un om în carne şi oase supus greşelii, muncii dure, efortului susţinut, supus toanelor mai-marilor politici ai timpului său, supus propriei măreţii ce se cerea „scoasă la lumină dintr-un bloc compact de marmură”.
Agonie și extaz este un roman de o complexitate copleșitoare și fascinantă, este o frescă a Renașterii și a artei de-o potrivă. Nimic nu este întâmplător și totul este plin de esență, de semnificație. Pe parcursul romanului cititorul va fi familiarizat cu unii dintre cei mai importanți filosofi ai vremii, precum Pico della Mirandola și cu ideile acestora, va înțelege în profunzime ciocnirea de mentalitate dintre cele două tabere și va vedea cum legile înfiorătoare ale Evului Mediu încă mai făceau ravagii. Noua mentalitate, adusă de descoperirile antice și de reîntâlnirea cu filosofia lui Platon, îl are în centru pe OM și-l vede ca pe o ființă nobilă, spre deosebire de gândirea Evului Mediu care îl urâțea numindu-l păcătos, obligându-l să creadă că în el se află doar lucruri de care trebuie să-i fie rușine.

Irving Stone a întemeiat mai multe societăți literare, cea mai importantă dintre acestea fiind Academy of American Poets. Celebru autor de biografii istorice, Stone folosește diverse documente – scrisori, jurnale, dar și materiale culese personal – în reconstituirea ficțională a vieților unor personalități.
Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără Lust for Life (1934; Bucuria vieţii) despre viața lui Vincent Van Gogh; Love is Eternal (1954), roman istoric inspirat din căsnicia cuplului Mary Todd –Abraham Lincoln; The Agony and the Ecstasy (1961; Agonie şi extaz), înfăţişând viaţa lui Michelangelo Buonarroti; The Passions of the Mind (1971; Viaţa lui Sigmund Freud); The Origin (1980), despre viaţa lui Charles Darwin; Depths of Glory (1985), inspirat de viaţa lui Camille Pissarro.