Sunteţi orbiţi de aurul celor bogaţi. Vedeţi însă doar ceea ce au nu şi ceea ce le lipseşte.

Publicat 24 iunie 2015

Sunteţi orbiţi de aurul celor bogaţi. Vedeţi însă doar ceea ce au nu şi ceea ce le lipseşte.

Modestia este însoţitoarea castităţii. Răbdarea este însă desăvârşirea dragostei.

Cele ce nu se văd sunt deasupra celor ce se văd, fiindcă cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veşnice.

Viaţa aceasta nu ni s-a dat spre odihnă, ci spre osteneală.

Bunăstarea îţi aduce prieteni, nenorocirea îi încearcă.

A şti să taci este o virtute mai mare decât a şti să vorbeşti.

Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.

Dispoziţia inimii dă valoarea darului. Ea singură dă preţul celor oferite.

Ma străduiesc să am un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor!

Biserica este mama celor vii.

Hrăneşte-l pe cel ce moare de foame. Dacă nu o faci, îl ucizi.

Am văzut pe mulţi oameni căzând în păcat din pricina vorbelor lor, însă aproape pe nimeni din pricina tăcerii.

Când eşti la Roma, trăieşte în felul romanilor; când eşti în altă parte, trăieşte în felul băştinaşilor.

Dacă te rogi pur simplu, te rogi doar pentru tine. Dacă te rogi pentru toţi, toţi se roagă pentru tine.

Unii vorbesc pentru că nu ştiu să tacă. Rareori se întâmplă ca cineva să tacă, atunci când cuvintele i-ar prinde bine.

Când merg la Roma, postesc sâmbăta, dar nu fac asta şi la Milano. Dacă nu vrei să provoci sau să ai parte de scandal, urmează în acest fel obiceiurile fiecărei biserici la care mergi.

Sfântul Ambrozie

A făcut studii literare și juridice, și a început să cerceteze învățătura creștină. După terminarea studiilor a practicat câțiva ani avocatura, și la vârsta de 34 de ani a ajuns Guvernator al provinciilor Emilia și Liguria, din nordul Italiei, cu sediul la Milano. În anul 374 Episcopul de Milano a murit, creștinii s-au adunat să aleagă un nou episcop, dar din cauza disputelor între creștini și arieni nu se putea ajunge la un numitor comun. Intervenția guvernatorului Ambrozie în această problemă a făcut ca mulțimea să-l aleagă episcop și cu toată împotrivirea sa a fost ratificat ca episcop de împărat și de episcopii apropiați. Astfel la 24 noiembrie Ambrozie a fost botezat, iar la 7 decembrie 374 a fost consacrat episcop și înscăunat ca episcop de Milano. Sfântul Ambrozie s-a născut într-o familie creştină nobilă, probabil la Treveres, unde tatăl său era prefectul Galiei. A avut 2 fraţi: pe Marcelina şi pe Satir. Mama lor le-a dat o educaţie creştinească aleasă.
Sfântul Ambrozie, (în latină Sanctus Ambrosius, it. Sant’Ambrogio, engl. Saint Ambrose) s-a născut la ca 339, Colonia Augusta Trevorum, azi Trier – † 4 aprilie 397, Mediolanum, azi Milano), episcop, teolog, unul din cei patru părinți ai Bisericii Apusene, doctor al Bisericii.
Prima lui grijă a fost să-şi împartă averea săracilor; apoi s-a dedicat în întregime noii sale slujiri, făcându-se tuturor toate. Numirea lui Ambrozie ca episcop al Milanului a însemnat sfârşitul ereziei arianismului în toată Italia. Sf. Ambrozie a fost un adevărat om de Stat şi om al Bisericii, înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese daruri: o înţelepciune cu care găsea cu uşurinţă rezolvarea unei dificultăţi; o judecată dreaptă şi sigură, o voinţă energică ce nu se lăsa înfrântă de insuccesele de moment; un bun simţ practic. Sf. Ambrozie a fost un apărtor înverşunat al învăţăturii ortodoxe a Bisericii, ferind-o de erezii, un om plin de zel, ce nu a precupeţit puterile sale pentru a face bine altora.

De viaţa Sf. Ambrozie sunt legate şi o serie de minuni:
Sf. Ambrozie este cel care a descoperit, în chip minunat, moaştele sfinţilor mucenici: Protasie, Ghervasie, Vitalie, Agricolae, Nazarie şi Chelsie; un eretic, intrând în biserică, a văzut cum un înger îi şoptea la ureche Sfântului Ambrozie; un ucigaş, vrând să-l omoare cu sabia i s-a uscat mâna, dar sfântul, fiind fără de răutate, i-a vindecat-o; Sf. Ambrozie a înviat un tânăr pe care, mai înainte, îl tămăduise de un duh necurat; înainte de a muri, capul lui era înconjurat de foc, iar faţa îi era albă ca zăpada;
Sf. Ambrozie este ocrotitorul stuparilor, a albinelor, a topitorilor de ceara, a animalelor domestice, a şcolarilor şi a studenţilor.
Pentru a-și completa cultura teologică a studiat intens operele lui Origene, operele sfinților părinți greci și îndeosebi Sfânta Scriptură, pe care a învățat-o aproape pe de rost. Ambrozie nu a devenit un intelectual propriu zis, dar a fost un foarte bun păstor sufletesc și un administrator neîntrecut al bisericii sale. A câștigat încrederea tinerilor împărați Grațian și Valentinian al II-lea, precum și a nemilosului Teodosie I, care preferau să locuiască la Milano; el le era părinte spiritual și nu a ezitat să-l oprească pe Teodosie I de a intra în biserică după masacrul de pedepsire a populației din Tesalonic, până când nu a făcut pocăință publică. Prin inteligența sa, prin bunătatea și manierele sale foarte delicate, prin darul de orator și geniul său politic, Ambrozie a fost omul trimis de Providență în acel timp de formare a Bisericii ca instituție publică de sine stătătoare. Sfântul Ambrozie, contemporan cu Papa Liberiu, a îndeamnat-o pe sora sa, Marcela, (Marcelina?) (ce primise vălul monastic chiar de la Papa Liberiu) să cinstească memoria fericitului Liberiu, deoarece a fost un om foarte sfânt iar mijlocirea lui dobândește haruri. Aceste cuvinte au restabilit în timp adevărata dimensiune a Sf. Papă Liberiu, care fusese calomniat mult timp, din cauza păcatului de a ceda presiunii împăratului roman, condamnându-l pe Sf. Atanasie din Alexandria.
De la Sfântul Ambrozie au rămas scrieri dogmatice, scripturale, tratate de morală, de ascetism și 91 de scrisori. Reconsiderând toate ideile expuse de scriitorul roman, Ambrozie demonstrează că religia creștină poate asimila, fără a fi în primejdie să altereze mesajul său, toate valorile naturale pe care lumea păgână, îndeosebi cea romană, a știut să le exprime.
A lumint, a pastorit, a vindecat, a indrumat sufletele, a aparat dreptatea celor nedreptatiti a propovaduit Evanghelia la un intreg popor al marcomanilor, a primit la credinta, ca ucenic al sau, pe marele barbat al lui Hristos, pe Fericitul Augustin; in scurt, a lucrat ca un desavarsit episcop al Domnului. Si asa, ajungand la bune batraneti, s-a mutat catre Domnul.
Ajungând la bătrâneţe, Sf. Ambrozie a cunoscut mai înainte ziua sfârşitului său, zicându-le celor apropiaţi lui: “Numai până la Paşti voi fi cu voi”, şi aşa a fost, căci şi-a dat duhul pe când se lumina de ziua Sfintelor Paşti la data de 4 aprilie 397.
Parohia Apărătorii Patriei II din Bucureşti a primit la 6 decembrie 2004 părţi din moaştele Sf.Ambrozie, păstrate în Bazilica Sfântului Ambrozie din Milano, nepreţuitul dar fiind aşezat în acest baldachin, realizat prin contribuţia enorioşilor la 7 decembrie 2006. Icoana din spatele baldachinului este realizată de un călugăr după chipul original păstrat în Bazilica Sfântului Ambrozie şi dăruită de către Parohia Sant’Angela Merici din Milano.