Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Supliciul dragostei Divine și ipocrizia nețărmurită din spatele cortinei de catifea

“Margaret: În loc să alegi calea cea mai uşoară, ai ales să aperi un principiu.
Charles: Mda… da, aşa am făcut, nu-i aşa?” (Serialul M.A.S.H.)

Ușor și greu, bine și rău, adevăr sau minciună, dragoste sau ură fără legătură cu ”versus”. Trăim timpuri, eu-editorialdintotdeauna au existat indivizi în timpuri și poate că pentru fiecare indivind din acest timp la un moment dat acest ”versus” nu a mai despărțit nimic, iar la un moment dat s-a amestecat. Ce a ieșit din ușor și greu, din adevăr cu minciună, bine cu rău sau dragoste cu ură, timpul a lăsat amprenta. Și totuși nimic nu este nou sub soare. În atâția ani de lectură, parcurgând creații ale atâtor autori din lumea-ntreagă, autori de romane, nuvele, povestiri și drame am văzut ce a adus fiecare eră, fiecare secol odată cu el. Alegerea însă ne-a aparținut întotdeauna. Dumnezeu, această grație divină cu adâncul învățăturilor Sale și înțelepciunii uriașe, ne-a oferit ceva de o generozitate sublimă : libertatea de a alege. Restul a depins și depinde de fiecare iar fiecare alegere, importantă sau nu, uşoară sau dificilă, pe care o luăm în mod individual sau co­lectiv, are repercusiuni…Mai devreme sau mai târziu, ne schimbă etape ale vieții. Și vedem la un moment dat cum e și cu filosofia ”Dă-i românului mintea de pe urmă”.
Alegerile sunt foarte importante fiindcă ele ne fac viața, ne confecționează destinul cu tot ceea ce aduce el. Visul?! Există sau nu…Visul de împlinit??!! Este ceva după care toți alergăm. Unora li se împlinește, altora mai greu sau deloc.
Dumnezeu, din tumultul Său, din imensa Lui iubire pentru oameni, L-a trimis în lume pe Fiul Lui pentru a ne arăta care este calea de a rămâne mereu în firescul unor sentimente divine: frumosul, generozitatea, binele, iubirea.
Câți am învățat din lecția asta? Vedem ce se întâmplă cu biserica de la Căscioarele, am văzut ce s-a întâmplat și aici în oraș și am tăcut, vedem ce se întâmplă și în alte orașe, ce se întâmplă în politica locală zi de zi, privim la abuzurile din funcții cu greșelile uriașe, căci un abuz de putere nu vine cu drăgălășenii și dreptate, cinste, răsfățuri cu angajați sau bucurii, ci cu teroare, căci acest abuz este făcut întotdeauna de caracterele infatuate și mojice, mârșave, abjecte. Avem imaginea nesăbuitului care pune mâna pe putere din disperarea de acaparare a unor bogății materiale, devenite pentru mulți condiție de viață sine qua non. Simplitatea, sărăcia, neajunsurile, calea dreaptă le sunt claustrofobe și da, este boală. Lăcomia de bani, căreia i se alătură disperarea de putere și nedreptatea cu care unii stăpânesc o zonă, un liceu, o primărie, o biserică, constituie un tablou dezgustător pentru o parte din oameni, devenind de fapt o boală, una incurabilă moral și sufletește. Pentru mulți care nu au valori în ei este ceva firesc, altora le este indiferent, iar celor mai mulți ocazii de a se strecura, de a se înfășura cu galbenii sau ”arginții” ipocriziei. Ei au ales, toți acești oameni, aceste ființe ce populează orașul nostru, țara, continentul sau planeta, aleg. Aleg zilnic, conștient sau nu, voit sau nu, obligați să chinuie ori orbiți, posedați sau păcăliți, hoți sau proști, șmecheri (zic ei) sau prea slabi pentru a discerne, dar aleg. Alegerea vine cu consecințe. Iar Dumnezeu, care, dacă nu și-a întors fața de la noi, sigur privește uimit spre ființa aceea inefabilă, pe nume Om cu ale lui apucături și slăbiciuni, ne lasă din aceeași generozitate cu care ne-a oferit liberul arbitru, să discernem. Și când alegi greșit ce mai faci apoi? Dar când ești o creatură fără valori și educație și ajungi să te răzbuni, cum e? Dar oare ce este răzbunarea și de ce e nevoie de ea? Să ne răcorim? Să ne simțim mai bine după ce am fost terfeliți de oameni fără echilibru, fără gând bun, cu suflet pătat, frustrați, care au avut o copilărie grea iar la maturitate își elimină frustrările? Să credem că totuși există și vremuri bune, nu doar cele de ”bejenie” așa cum bine le-a surprins Sadoveanu? De la divinitate așteptăm dreptate. Ce frumos sună acest cuvânt…DREPTATE și care, pe lângă ADEVĂR, face toți ”banii”, nu ăia din hârtie sau metal, ci din moralitate și seninătate spirituală.
Lupta dintre bine și rău a existat dintotdeauna. De aici s-au inspirat autori de romane, regizori sau scenariști, au apărut dramele, au ieșit filme cu teme inspirate pe module umane, thriller-uri, SF-uri, polițiste sau de acțiune și chiar cele romantice, fiindcă și în iubire se trădează.
Ne luptăm cu răul ori alegem să trăim o viață extraordinară? Alegem eliberarea de frustrări din copilărie pe care nu le putem doborî decât făcând rău pentru a ne fi nouă bine, nedreptățind și doborând din egoism și tulburare interioară pe altul doar fiindcă nu e ca noi? Ce alegem? Binele care are o cale anevoioasă, întortocheată, cu lacrimi și suspine, o cale greu de urmat, săracă material, sinuoasă, plină de capcane și piedici? Ori alegem răul cu trădări, lovituri sub centuri, minciuni, parșivitate, ipocrizie, cruzime, sadism și nedreptate, răzbunări, despre care vorbeam, dar care oferă drumul ăsta ușor într-o lume izbitor de materialistă, demențial de coruptă? Până la urma care este dreptatea și care nedreptatea?
Cât timp Educația este ”pe urmă” sau ”deloc”, în țara asta, mai ales în orașul ăsta mic și tulburat, nu se va mai face distincția dintre alb și negru. Cât timp oamenii sunt atât de slabi să nu reușească să se salveze moral, nu se vor mai distinge răul de bine, minciuna de adevăr, bunătatea de răutate, cinstea de perversitate.
Oameni, bărbați sau femei, ce aleg calea dreaptă în viață, au și cele mai grele poveri, acceptând să-și ducă o cruce, acea cruce în semn de iubire față de Hristos, de recunoștință că ne-a atenționat acolo pe cruce, deși putea să nu o facă, iar noi, ce am făcut? Am ales și alegem zilnic: cu El sau fără El deși mulți îi rostesc numele…”Iartă-i, Tată (Doamne), că nu știu ce fac…”
Menirea mea a fost să vreau să spun adevărul. Nu știu cât am reușit și poate că de fapt am vrut acel adevăr netestat nici de mine și foarte periculos neavând habar cum e ori ce poate aduce, un adevăr pe care nu l-am considerat inițial atât de atomic să provoace catastrofe fiindcă răul a fost lăsat prea mult să se dezvolte, apoi oprobii în jur. Dar nici nu pot și nici nu vreau să fac parte dintre cei pentru care minciuna, șantajul, egoismul, nebunia negativă, incapacitatea de evoluție înseamnă ”modus vivendi”, falsități prețuite oneros dar cu siguranța că sunt de preț, opulența materială a vremurilor astea sărace în valori din ce în ce mai acut, falsități poleite cu fir de aur ce nu cunosc opulența morală.
O lume în care nu mai există concepte de onoare și demnitate pentru mine este ca și inexistentă. Și tocmai lumea asta o trăim. Asta vedem în nedreptatea făcută în Biserica Ortodoxă în locuri ce pe zi ce trece se înmulțesc, de parcă se urmărește distrugerea Bisericii și nu înflorirea ei odată cu păstrarea credinței în ceva curat, avem aceeași ruinare în învățământul care nu mai vrea să fabrice valori și să aleagă în multe dintre instituții, directori de calitate, ci niște neaveniți, niște cioflingari ce obțin diplome sau atestate pe cărat sacoși și pe cumpărat onoruri, avem nimicire în viața politică, în viața de zi cu zi, niște pierde-vară în funcții administrative. Cum să mai crezi în oamenii de lângă tine, cât timp ei propovăduiesc ura și nedreptatea, lașitatea și parșivenia, prostia adusă la nivel de stăpânire, haosul și dezavuarea…Pot să-i spun Lilith fără să enervez? Sau cum? Marțolea? Cum să mai ai încredere în oameni când ei se vând atât de ușor pe un pumn de arginți, făcând pereche bună cu Iuda, trădând fără conștiință zilnic?
Cum se poate trăi într-o lume atât de hermafrodită social, de pocită moral, fără să știi când e albă sau neagră? Omul este pe cât de superior animalului sau așa se crede căci senzațional merge pe două picioare, cele inferioare (asta face și maimuța deseori), pe atât este și de josnic, mecanismul cerebral nereușind să depășească niște șanțuri în care rațiunea decade transformându-se, nu mai reușește să facă față calității de OM. Cum aș putea să fiu de acord cu cei ce se cred superiori lovind, jignind, nedreptățind, jecmănind pe semeni de-ai lor ce de fapt ei sunt cei superiori lor din punct de vedere al calității umane, dar care nu se află pe funcții de conducere dobândite ilicit, nedemn, detestabil, infam. Cum aș putea să fiu de acord cu o decizie bisericească nedreaptă (ni se dă peste ochi cu reguli…dar ce reguli? Făcute tot de oameni și nu de prezențe divine…), doar pentru că e venită din partea unui personaj ierarhic superior dar atât, doar ierarhic. Multe astfel de personaje au în spate doar matrapazlâcuri făcute din care cresc averi uriașe stăpânind astfel lumea asta slabă ce apreciază banul mai mult decât onoarea, personaje cu jonglerii la activ care păcălesc folosind cuvinte mari în care nu cred și nu le simt, folosesc minciuni la montare, sofisme, puși pe jecmăneli reprobabile, blamabile și direct proporțional cu averea strânsă dar nejustificată, pe jinduieli, intenții rele sub o mască: aceea a regulilor interne unde nu avem voie să ne amestecăm, noi, ăștia…proștii care cotizăm bisericii. Sunt acele personaje ascunse în spatele unor haine poleite cu fire și atât, haine ce nu dau calitatea cuiva, ci pur și simplu acoperă ceva. Cum aș putea să fiu de acord ca niște oameni, cu activitate de preot impecabilă, care au considerat misiunea de preot mai presus decât orice și decât viața lor, care nu au adunat averi și nu au exploatat material enoriașii pentru a-și aduna averi sau nu au obținut politic bani în schimbul susținerilor electorale, devenind astfel slujitori ai Satanei, nicidecum ai lui Dumnezeu, preoți care și-au ales o cruce grea: aceea de a rămâne săraci, dar de a oferi harul lor, cinstea venită prin Duhul Sfânt, să fie pedepsiți nedrept sau alungați din biserica unde au slujit o viață? Tocmai cei buni sunt prigoniți încercând să li se distrugă viețile, și tocmai de cine? De cei care văd averea un scop de viață, iar venitul unei biserici să fie mătrășit într-un mod blamabil, ireverențios, ofensator, umilitor? Ce e asta? Satrapizare sau cum să o numim? Cum putem să apreciem nedreptatea din biserica românească, ce funcționează ciclic probabil, o nedreptate ascunsă bine și împachetată de fațadă în poleială cu catifea de ochii lumii? Asta alegem? Cum putem să aplaudăm o degradare a unei funcții de preot sau caterisire, cum se spune, făcută nedrept, mișelește, cu durere sfâșietoare când vorbim de preoți integri dar prigoniți, și încercându-se inversia, inducerea în eroare a credincioșilor, de către mai marii stăpânitori, ce cred că vor împărăți ei lumea, făcându-și deja o lume unde se cred ei înșiși dumnezei. Oare asta e credința în Hristos și-n cele sfinte? Asta alegem, doar ca să nu supărăm niște fețe bisericești care încearcă să se răzbune pe ceva curat, care folosesc diversiunea în cel mai neașteptat mod posibil? Ăștia sunt puritanii? Pffff…Uau, doare, dar cum doare… Și miroase, să nu zic că pute, dar pute rău.
Cine are capacitatea de a da ”pedepse”, sau ce competență are unul, doar pentru că deține niște frâie căpătate mai degrabă necinstit decât corect, să ia cuiva o calitate?
Sfâșietor…trăim vremuri crude, exagerat de nedrepte, demonice, când cei răi se dau buni, lovind în cei cu adevărat buni și schingiuindu-le viața, încercând prin uneltiri atroce să-i discrediteze în fața mulțimii ce o vor manipulată și prostită tocmai pentru a sta drepți la minciuni, o lume ce se vrea oarbă, în puține cazuri lovindu-se de o mulțime ageră.
Cum aș putea să fiu de partea unei lumi în care oamenii sunt ipocriți și se cred religioși, iar în timp ce pretind credința în Dumnezeu, folosindu-L ca pe un scut, lovesc, rănesc, jinduiesc la averea altuia, agonisesc ilicit și nu contează cum, averi, se cred stăpânii altora? Cine este dumnezeul lor?
Nu pot accepta o lume unde cinstea, corectitudinea, adevărul, valorile morale sunt sfâșiate, puse la colț, în care se aruncă cu pietre, o lume unde oamenii sunt agonizați de falsitate, unde moralitatea este lovită crunt de infatuați, actori de doi lei, susținuți de o mare parte din gloată ce se vinde pe un pumn de arginți. ”Dacă-mi dă, mă dau cu el”…”Nu pot să spun adevărul, că mi-a dat servici, mi-a dat bani, are putere”…
Cum pot fi de acord cu o lume în care oamenii au uitat să fie sensibili și nu mai știu ce înseamnă iubire, căutând doar cea mai simplă simțire pentru a-și umple cămările, ori umple curtea și casa sau grajdul de fapt, cu accesorii din trădări…O lume în care timpul nu mai contează, căci el e acaparat de răul sub toate formele lui, iar Binele este împroșcat cu noroi, desconsiderat, este golit de substanță și vaccinat cu ură, strategii demonice îmbrăcate în haine îngerești, o lume unde Binele este schimonosit cu bice și lăsat fără viață pentru a domina răul…
Cei care aleg o cale diferită de a răului, acea cale dreaptă, sunt periculoși pentru despoții reali iar cei negri în interior cu haine albe pe exterior arată cu degetul spre cei albi în interior cu haine ponosite pe exterior.
Am ales mereu, aleg și voi alege veșnic calea mea. Respir pentru iubire. Nici nu am cum să o trădez acum, pentru că întreaga mea viață, indiferent de împrejurări, cum s-au împletit ele, am fost leșinată, înnebunită…da, înnebunită după IUBIRE.
Ce înseamnă asta? Să ne povestească un preot adevărat ori un administrator de oraș, de județ sau de comună care conduce după acest sentiment ce înseamnă să fii curat la suflet și să iubești…să ne spună un director de liceu corect, uman, drept și cinstit ce înseamnă IUBIREA. Atât. Restul e umplutură de societate. Și cu ce începem? Cu o biserică, cu un oraș sau o comună, cu un județ care merită să aibă astfel de oameni slujitori. Până atunci…
Apoi ajungem să înțelegem ce înseamnă replica aia cu ”…restul e tăcere”….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + seven =

− 5 = 3

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – “costum de haine” sau “costum”? Structura …
Corespondenta la redactie