Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

TINErii, noul val!

Mircea TeodorIorga Mircea Teodor este unul dintre tinerii olteniţeni la care optimismul debordează alături de sentimente frumoase ce îi deschid adolescentului orizonturi senine, în niciun caz sumbre, cu certitudinea că generaţia tânără are şanse multe în a-şi crea un viitor lăudabil. Mircea abordează subiecte despre oportunităţi de dezvoltare profesională, programe sociale, despre proiecte finanţate de Uniunea Europeană destinate tinerilor. Adolescentul a participat la a II-a ediţie a Consiliului Naţional al Tinerilor din România:
“Am tot auzit în ultimul timp că tinerii din ziua de azi sunt o generaţie pierdută. Oare aşa să fie…? Eu nu cred! Acum 30-40 de ani vă gândeaţi că vor exista tablete, smartphone-uri şi tehnologiile actuale? Acum există! Este imposibil să afirmi că tinerii din secolul XXI sunt fără viitor, avem puterea informaţiei, cheia succesului. Şi până la urmă, cine a crescut şi educat această generaţie? Pe cine avem ca model? De ce spuneţi că nu avem viitor? Exact, voi, cei care ne criticaţi, voi aţi crescut această generaţie, voi ne-aţi inspirat modelul în viaţă şi viitor. Cu siguranţă avem, pentru că ni-l facem singuri. Avem foarte multe oportunităţi de dezvoltare profesională, de la programe sociale, la proiecte finanţate de Uniunea Europeană. Să luăm spre exemplu proiectul pilot “Garanţii pentru TINEri!”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Patronatul Tinerilor Intreprinzători din România şi Blocul Naţional Sindical. Acest proiect vine cu soluţii concrete de sprijinire a tinerilor care: nu au absolvit examenul de bacalaureat şi care nu deţin loc de muncă; au vârsta cuprinsă între 16 şi 24 ani; vor să înveţe o meserie; vor să participe la programe de ucenicie; doresc să îşi deschidă propria afacere.
În perioada 10-13 septembrie 2015 am participat la a II-a ediţie a Consiliului Naţional al Tinerilor din România, organizat de Forumul Tinerilor din România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului. Festivitatea de deschidere a avut loc în Aula Ministerului Culturii, fiind invitaţi politicieni, precum şi tineri de succes din sfera ONG-urilor care au avut ocazia de a-şi expune punctul de vedere despre temele de actualitate din România, proiecte legislative, oportunităţi de studiu în ţară, dar şi în afara graniţelor României. Întrucât doresc ca TINErii să îşi cunoască drepturile şi rolul foarte important în societate şi vreau să ajut la combaterea fenomenului de exculziune sociala, am ales să contribui în cadrul panelului “Garanţie pentru TINEret şi Incluziune Socială”. Pe parcursul mai multor workshop-uri, ne-a fost prezentat proiectul pilot “Garanţii pentru TINEri!” de către Doina Petre, consilier superior, Direcţia Politici de Ocupare, Competenţe şi Mobilitate Profesională din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, şi de către Marin Florian, preşedintele Organizaţiei de Tineret a Blocului Naţional Sindical. Toată lumea are dreptul la o a doua şansă, de aceea toţi tinerii care se află în una din situaţiile mai sus amintite pot beneficia de o ofertă de bună calitate pentru ocuparea unui loc de muncă dacă se înscriu la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În ultima zi a Consiliului Naţional al Tinerilor din România am luat parte la evenimentul “Perspectiva tinerilor asupra statului de drept şi a respectării legilor” – stakeholder: Transparency International România. În cadrul acestui eveniment am discutat despre CORUPŢIE şi cum combatem acest fenomen prin mijloace legale. Am realizat un model de proiect bazat pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, prin care cetăţenii pot controla activitatea oricărei instituţii publice printr-o aplicaţie pe smartphone. Am fost foarte interesat de acest proiect deoarece eu am solicitat încă din data de 03.08.2015 Primarului municipiului Olteniţa, în conformitate cu prevederile legale, de a publica declaraţiile de avere ale consilierilor locali şi ale funcţionarilor publici din Primăria municipiului Olteniţa pe site-ul instituţiei. Nici până astăzi cererea mea nu a fost respectată. Constat cu stupoare lipsa de transparenţă din partea unei instituţii publice şi mă întreb ce au de ascuns.
Eu rămân optimist şi sper la o Românie curată, fără corupţie, fără abuz de putere în instituţiile publice, fără excluziune socială şi fără discriminare. Dintr-o discuţie purtată cu Alexandru Cristea, primarul municipiului Oneşti, despre modele de bună practică în Dialog Civic, Dialog Structurat şi Dialog Social, am învăţat că nu trebuie să ne lăsăm drepturile încălcate de catre “balaurii” din administraţia locală, că trebuie să fim perseverenţi, dar nu plictisitori. Nu treceţi cu vederea comportamentul sfidator şi ilegalităţile din instituţiile publice! Actionaţi!”

(Material realizat pentru Centrul de resurse pentru iniţiativă şi acţiune – Olteniţa
de către Iorga Mircea Teodor,
elev în clasa a XI-a la Liceul “Neagoe Basarab” Olteniţa.
Opiniile exprimate aparţin în totalitate autorului)

Deputatul Raluca Surdu aplaudă atitudinea adolescentului, poziţia sa interesantă în adoptarea ideilor constructive şi reformiste, invitând şi pe alţii, mai ales tinerii, în a-l susţine şi de ce nu, a fi urmat ca exemplu : “Din nou. Mircea. Teodor. Iorga. Reţineţi acest nume! Încurajaţi-l şi susţineţi-l! Îmi doresc să văd cât mai mulţi tineri care îi urmează exemplul. Se spune că cine nu are bătrâni, să-şi cumpere. Aceasta pentru a beneficia de îndrumarea şi înţelepciunea lor. Însă cred că la fel de valabil este şi că ‘cine nu are tineri interesaţi şi implicaţi, să-şi cumpere’. Pentru că viitorul este sumbru fără însufleţirea celor care acum sunt în proces de ‘coacere’.” – Raluca Surdu, deputat Colegiul 5 Călăraşi.

Raluca SurduCentrul de resurse pentru iniţiativă şi acţiune – Olteniţa este susţinut de deputatul Raluca Surdu şi are menirea de a pune la dispoziţia comunităţii active din Colegiul Uninominal 5 – Călăraşi, într-un mod adaptat epocii vitezei, informaţii şi instrumente eficiente de dezvoltare personală şi profesională.
Reprezentanţii Centrului de Resurse lansează invitaţii la opinii şi dezbateri constructive: “Invităm la exprimare publică pe toţi cei care au ceva de spus, în mod constructiv.
Încurajăm tinerii să se implice în comunităţile din care fac parte, iar de la cei mai experimentaţi ne aşteptăm să ofere din expertiza şi timpul propriu. Pentru că ‘dăruind, vei dobândi’.”

 

 

One Response to TINErii, noul val!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 4

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie