Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Totul este magie sau nu este nimic.

Totul este magie sau nu este nimic.

Când vezi un uriaş, verifică mai întâi poziţia soarelui; să nu fie doar umbra unui pigmeu.

Omul adaugă oricărei senzaţii o altă senzaţie de îndată ce începe să gândească.

Libertatea şi iubirea sunt acelaşi lucru.

Visăm călătorii prin Univers, nu-i oare universul în noi?

Poezia vindecă rănile create de raţiune.

Cobor în mine să descopăr lumea.

Artistul aparţine operei sale, şi nu opera artistului.

Dacă visăm că visăm, înseamnă că mai avem puţin şi ne trezim.

Toate poveştile sunt vise dintr-o lume fără patrie care este peste tot şi nicăieri.

Un caracter este o voinţă perfect educată.

Orice iubeşti este centrul unui paradis.

Dragostea mea s-a transformat în flacără şi această flacără mistuie, cu încetul, tot ce este pământesc în mine.

Dragostea nu este nimic altceva decât poezia supremă a naturii.

Numai slăbiciunea corpurilor noastre şi a legăturii cu noi înşine ne împiedică să ne vedem într-o lume de basm.

Ar trebui să ne mândrim cu durerea – orice durere ne aminteşte de rangul nostru înalt.

Omul este un soare; simţurile sale sunt planetele.

Poetul înţelege natura mai bine decât savantul.

A considera Răul drept opusul Virtuţii înseamnă să-l onorezi prea mult.

Nu există decât un templu în univers şi acela este corpul omenesc. Nimic nu este mai sacru decât acest obiect sfânt. Atunci când punem mâna pe trupul unui om atingem cerul.

Viaţa este începutul morţii.

Copilăria este vârsta de aur.

Nu numai Anglia, dar şi fiecare englez e o insulă.

Ceea ce simt pentru Sofia nu este dragoste, ci religie. Iubita mea este un univers, iar universul este prelungirea iubitei mele.

Misiunea pictorului este de a realiza reprezentarea nereprezentabilului, ba chiar a invizibilului, de a atinge şi de a percepe impalpabilul.

Vrem să rămânem singuri cu ce iubim.

Femeia este simbolul bunăvoinţei şi frumuseţii.

Senzualitatea este pentru dragoste, ce este somnul pentru viaţă.

Pictorul pictează de fapt cu ochiul. Arta lui este arta de a vedea frumos şi regulat.

Viaţa nu este un vis, dar ar putea deveni, şi există toate şansele ca acest lucru să ţi se întâmple chiar ţie…

Absolutul, tot ceea ce ţine de absolut, trebuie în mod obligatoriu să fie alungat din lume şi abandonat. În această lume, cu această lume trebuie să trăim.

Dacă întâmpini Anul Nou cu încredere şi fără prejudecăţi, plăcerea e pe jumătate deja câştigată.

Friedrich Leopold von Hardenberg (Novalis)

La început a studiat acasă sub îndrumarea lui Christian Daniel Erhard Schmid (1762-1812), apoi a urmat schita-novalisgimnaziul luteran din Eisleben, unde studiază retorica și literatura antică. În iunie 1794, își încheie studiile juridice, începute la Jena în 1790 și continuate la Leipzig și Wittenberg. În perioada studiilor superioare, audiază cursurile de istorie ale lui Friedrich Schiller, cu care ulterior stabilește relații strânse, întâlnește pe Johann Wolfgang von Goethe, Johann Gottfried von Herder, Jean Paul, Ludwig Tieck, Friedrich Wilhelm Schelling, frații Friedrich și August Wilhelm Schlegel, cu mulți dintre ei legând puternice prietenii.
Novalis (pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg) s-a născut la 2 mai 1772, într-o familie de nobili pe o moșie situată în Munții Harz (Saxonia), unde și-a petrecut copilăria. A fost unul dintre cei mai mari poeți și prozatori germani, considerat cel mai de seamă reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena. Influențat de Fichte, căruia i-a fost discipol, cultivă idealismul magic și extazul mistic.
Nouă, românilor, ar trebui să ne fie cunoscut datorită influenței extraordinare pe care a avut-o poetul german asupra lui Eminescu. Motivul binecunoscut al Florii Albastre a lui Eminescu a fost preluat de la Novalis.
friedrich-hardenbergPoetul german a murit foarte tânăr la 29 de ani (25 martie 1801). Printr-un eveniment care l-a zguduit profund, care i-a arătat dintr-o dată, că prin atingerea unei baghete magice, legătura dintre viaţă şi moarte, ochiul său spiritual s-a deschis şi, pe lângă marea retrospectivă a erelor trecute din evoluţia Pământului şi a Cosmosului, în faţa acestui ochi spiritual a apărut şi Entitatea lui Christos. Novalis a putut să spună despre sine, în legătură cu această Entitate a lui Christos, că se numără printre aceia care au văzut ei înşişi, cu ochiul lor spiritual, ce se dezvăluie atunci când „piatra se ridică“ şi devine vizibilă acea entitate care a adus pentru existenţa noastră pământească dovada că viaţa în spirit iese întotdeauna învingătoare asupra morţii.
El consideră, pe bună dreptate, că şi vechea Indie, cu splendoarea ei spirituală, l-ar urma pe Christos, dacă l-ar cunoaşte cu adevărat. Şi el spune, pe baza cunoaşterii sale, nu pe baza unei presimţiri, nu dintr-o credinţă oarbă, ci pe baza cunoaşterii sale, că acel Christos pe care el l-a văzut în spirit este acelaşi care pătrunde, ca forţă, toate fiinţele. Iar ochiul ajunge să cunoască această forţă, dacă această forţă lucrează în el. Ochiul care îl vede pe Christos e plăsmuit de Forţa christică. Forţa christică din ochi îl vede pe Christosul din afara ochiului!
Volumul Hymnen an die Nacht reprezintă valoarea cea mai înaltă a creației sale poetice, dar și în cadrul liricii germane din perioada romantismului timpuriu. Motivul de bază îl constituie interpretarea romantică a vieții și a morții. Nu lipsesc misticul și iraționalul. Trecerea de la viață la moarte este simbolizată de noapte. Ca influențe, putem menționa Romeo și Julieta a lui Shakespeare (tradusă în germană de August Wilhelm Schlegel în 1797)și Unsichtbare Loge (1793) a lui Jean Paul Richter.
Fragmentele de roman “Heinrich von Ofterdingen” și “Die Lehrlinge zu Sais” reflectă ideea posibilității relizării unei armonii universale prin intermediul poeziei.
Saintsbury l-a numit pe Novalis nu numai ”cel mai mare critic romantic german”, preferindu-l fraților Illustrated Portrait of Poet Friedrich Leopold Von HardenbergSchlegel, ci și, într-un anumit sens, ”cel mai mare critic pe care l-a dat Germania”. Dar aprecierea e exagerată, pentru că în teoria poeziei, Novalis e în mod clar tributar lui Schelling, iar in critica propriu-zisă rareori ne oferă altceva decât simple declarații de opinii formulate aforistic. Ca de obicei, Saintsbury confundă exprimarea fericită a gustului literar cu critica, uitând că în critică se cere întotdeauna analiză, elucidare și o evaluare bine argumentată.
Totuși, Novalis are de spus despre poezie ceva personal: el dă o orientare mai mistică teoriei lui Schelling și o asociază în chip mai clar cu concepția că poezia e vis și basm. La Novalis poezia e virtual identificată cu religia și filozofia, iar poetul e considerat ființa umană cea mai desăvârșită. Simțul poetic, remarca el, se aseamănă mult cu înclinația spre misticism. De aceea, ca și starea mistică, e indescriptibil și indefinisabil. În același timp, Novalis identifica poezia cu asociația liberă și cu jocul (evident, în accepțiunea lui Schiller, cu gândirca deoarece atât gândirea cât și compunerea poeziei reprezintă folosirea liberă și productivă a organelor noastre și, în fine, cu adevărul însuși. Poezia spune el este realul cu adevărat absolut. Acesta e miezul filozofiei mele. Cu cât mai poetic, cu atât mai adevărat.


Dacă acceptăm aceste identificări și această lărgire a termenilor, putem înțelege de ce Novalis deplânge faptul că poezia are un nume deosebit, iar poeții alcătuiesc o breaslă deosebită. Nu e vorba de nimic deosebit. Este felul de a acționa propriu spiritului uman. Oare omul nu imaginează și nu aspiră în fiecare clipă? Deci, poezia e gândire, joc, adevăr, aspirație, pe scurt, întreaga activitate liberă a omului. Apoi Novalis susține că iubirea însăși nu e altceva decât ”suprema poezie a naturii”, că poezia cea mai bună ne e cu totul la îndemână și chiar că poezia se întemeiază în întregime pe experiență. Dar, desigur, ar însemna să-l înțelegem pe Novalis complet greșit dacă am interpreta aceste pasaje ca o apărare a realismului. Ele vor să spună doar că totul e poezie, că totul poate fi transformat în poezie, căpătând semnificație poetică și, prin urmare, cosmică.
friedrich-leopold-novalisUn cuvânt minunat, mare şi puternic! – Novalis ne spune că, de la Evenimentul de pe Golgota, ceea ce noi desemnăm prin numele de Christos este spiritul planetar al Pământului, este Spiritul Pământului, care va transforma tot mai mult trupul Pământului. Şi lui Novalis i se deschide o minunată perspectivă a viitorului: el vede Pământul transformat; vede Pământul actual, care conţine încă vestigiile unor vremuri vechi, transformat în Trup al lui Christos; vede toate lichidele care curg prin Pământ, pătrunse în întregime de sângele lui Christos, şi vede toate stâncile care există în Pământ drept carnea lui Christos. El vede cum trupul Pământului se transformă treptat în Trupul lui Christos. Şi, într-o minunată interacţiune, i se înfăţişează contopirea desăvârşită a tot ceea ce sunt Pământul şi Christos: Pământul, în viitor, un mare organism, în sânul căruia va fi cuibărit omul şi al cărui suflet este Christos.
Din această perspectivă, Novalis îl numeşte pe Christos, pe baza unui adânc sentiment a ceea ce este cunoaşterea prin ştiinţa spiritului, Fiul Omului. Aşa cum, într-un anumit sens, oamenii sunt fiii zeilor, adică fiii vechilor zei care au făurit planeta noastră, de-a lungul a milioane şi milioane de ani, care ne-au clădit casele în care locuim şi solul pe care umblăm, tot astfel omul va trebui să clădească din el însuşi, învingând pământescul, un Pământ care va fi trupul zeului celui nou, al Dumnezeului viitor. Iar dacă oamenii din vremurile vechi îşi întorceau privirile în trecut, spre străvechii zei sfinţi, dacă ei voiau să fie uniţi prin moarte cu aceştia, Novalis îl cunoaşte pe zeul care va avea cândva, adunat în el, ca trup al său, tot ceea ce este mai bun în noi, tot ceea ce noi putem jertfi ca să formeze Trupul lui Christos. El friedrich-leopold-von-hardenbergrecunoaşte în Christos pe cel căruia omenirea i se jertfeşte, pentru ca el să aibă un trup. Novalis îl recunoaşte, în sensul cosmologic superior al cuvântului, pe „Fiul Omului“ şi îl numeşte pe Christos „Zeul viitorului“. Toate acestea sunt sentimente atât de importante, încât, fără îndoială, sunt apte să transpună sufletele noastre în dispoziţia de Crăciun potrivită. Să-l lăsăm, deci, pe acela care a trăit la sfârşitul secolului al XVIII-lea o viaţă scurtă, care a murit la 29 de ani, să-l lăsăm să ne descrie sentimentele sale, aşa cum au izvorât ele, în viaţa sa, din cel mai mare eveniment al vieţii sale: marea şi unica privire aruncată în interiorul Entităţii christice.

Scrieri

  • Ucenicii din Sais (Die Lehrlinge zu Sais) (1798) – nuvelă alegorică-fantastică
  • Creștinătatea sau Europa (Die Christenheit oder Europa) (1799) – eseu
  • Imnuri către noapte (Hymnen an die Nacht) (1800) – poeme în proză (remarcabile prin muzicalitatea și ritmul interior al limbajului liric) închinate iubitei defuncte, în care dragostea e întrevăzută ca o forță cosmică și sufletească. Volumul reprezintă valoarea cea mai înaltă a creației sale poetice, dar și în cadrul liricii germane din perioada romantismului timpuriu. Motivul de bază îl constituie interpretarea romantică a vieții și a morții. Nu lipsesc misticul și iraționalul. Trecerea de la viață la moarte este simbolizată de noapte. Ca influențe, putem menționa Romeo și Julieta a lui Shakespeare (tradusă în germană de August Wilhelm Schlegel în 1797)și Unsichtbare Loge (1793) a lui Jean Paul Richter.
  • Heinrich von Ofterdingen (1802) – roman având ca temă formarea personalității, dar și a universului artistic ce, în concepția romantică, realul prozaic se transfigurează în oniric.

liric-novalisNovalis n-a fost numai cel mai strălucit poet al basmului german timpuriu, ci și teoretician al lui.  El pornea de la ideea că basmul (das Marchen) este forma de povestire cea mai înaltă prin care realitatea poetizată, devine însăși ”Poezia Poeziei”. Vedea în basm un eveniment interior, ființa intimă în expresia ei corespunzătoare, forma prin care viața sufletului se cristaliza de la sine, fără constrîngere. Trecutul îndepărtat este desemnat ca ”Naturstand der Natur”, ca ”timpul anarhiei generale”, epoca nerațiunii, a ”haosului”, care încă nu s-a pătruns de sine, care nu e încă ”în sine și în afară de sine”. Direcția de viitor macrhează pentru Novalis trecerea haotică, irațională, a ”stării de natură” la ”creația deplină”: viitorul este ”haosul” care ”s-a pătruns de sine”.
Basmul a devenit elementul tipic al atmosferei sufletești și spirituale a lui Novalis.

Surse:
ro.wikipedia.org
www.spiritualrs.net
autorii.com
autori.citatepedia.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight − two =

+ 70 = 74

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie