Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval zăngănitor. Şi de aş avea darul profeţiei, şi de aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, şi de-aş avea credinţa toată, încât să mut şi munţii, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt. Şi toate averile mele de le-aş împărţi, şi trupul meu de mi l-aş da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi foloseşte.

Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

Vrednic de credinţă şi de toată primirea este cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.

Rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea. Împotriva unor asemenea lucruri nu există lege.

Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.

Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă.

Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii, când este vorba de răutate, la minte însă fiţi desăvârşiţi.

Căci prin nădejde ne-am mantuit, dar nădejdea, care se vede, nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare.

Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?

Dumnezeu iubeşte pe cine dă cu bucurie.

Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.

Pentru ca să rămânem liberi, Hristos ne-a eliberat.

Căci înainte de lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.

Dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.

Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă. Încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici.

Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem, Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.

Noi nu suntem fii ai îndoielii spre pierire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului.

Precum în Adam toţi mor, tot aşa în Hristos toţi vor învia.

Cu frică şi cu cutremur lucraţi la mântuirea voastră.

Apostolul Pavel

Născut în Tars și numit Saul la naștere, sfântul apostol era din tribul lui Veniamin. Saul a devenit un fariseu sub Gamaliel, unul din Rabinii șefi ai iudeilor din zilele acelea. După studiile îndrumate de Marele Rabin, Saul devine unul din capii persecuțiilor împotriva creștinilor. Prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan Întâiul-mucenic (Fapte 7:58), Pavel este orbit de Iisus Hristos Însuși pe drumul Damascului (Fapte 9:1-22). Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeiești, Saul își regretă faptele și este botezat de Anania. Curând după convertire, Saul și-a schimbat numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor. Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei cât și la păgâni. Pavel și-a petrecut viața de creștin în suferință și lucrând pentru Hristos, înființând și organizând Biserici pretutindeni. A atins o așa stare de îmbunătățire încât spune Bisericii din Galatia: „nu eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20).

Apostolul Pavel, născut cca. 5 AD la Tars,Cilicia este, probabil, cel mai influent misionar creștin timpuriu. Este cunoscut de asemenea ca “Pavel apostolul”, “Sfântul Pavel” și “Saul din Tars”. Descrierea călătoriilor misionare ale lui Pavel și epistolele lui către Biserici formează o parte importantă a Noului Testament. Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Apostolul Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.
Sfântul, măritul și mult lăudatul Apostol Pavel, deși nu a fost unul din cei Doisprezece Apostoli, este numit „Apostolul Neamurilor” (Romani 11:13, Galateni 2:8, 1 Timotei 2:7), el fiind convertit pe drumul Damascului de Însuși Iisus Hristos. Deși trebuie luate cu precauție, scrierile apocrife și simpla tradiție transmit și ele elemente care pot ajuta la înțelegerea personajului și la creionarea portretului său.

Sf. Apostol Pavel în Aeropag

Până la începutul primei călătorii misionare (Faptele Apostolilor 13:9) Pavel este întotdeauna numit Saul. Unii istorici au presupus o schimbare de nume determinată de anumite motive; însă cea mai mare parte dintre cercetători – cu și mai multă credibilitate – consideră că cele două nume, semitic (Saul) și roman (Paul; în cultura bizantină și cea slavă Pavel), îi sunt proprii din copilărie. Într-adevăr, printre evreii din diasporă era comună practica folosirii a două nume, unul ebraic pentru relațiile familiare și statutul religios; celălalt roman – (sau, după caz, de altă etnie) – pentru viața publică. În cazul lui Pavel, s-ar fi chemat Saul, întrucât aparținea tribului lui Beniamin (Veniamin) (cf. Filipeni cap.3), trib din care se evidențiase primul rege al lui Israel, Saul; și Pavel (lat. Paulus), ca marea gens romana a Paulilor, acesta era destul de indicat pentru un viitor cetățean roman și, de ce nu, pentru părinții săi care se proclamau astfel clienți ai acelei celebre familii, cu care se pare că aveau legături deja mult mai vechi. Practic nu se știe nimic despre copilăria și adolescența sa. Din cunoștințele pe care le manifestă în scrierile sale lasă loc presupunerii că el a învățat greaca în forma caracteristică de atunci, denumită koine (comună). Din frecvența cu care Pavel introduce în scrierile sale, sub forma metaforelor sau pentru alt motiv, referințe la viața civilă, militară și sportivă se poate presupune că era un membru activ al vieții cosmopolite din Tars, pe atunci mare centru comercial și sediul uneia dintre cele mai reputate școli de filosofie și de retorică.

Pavel nu l-a cunoscut „de visu” pe Isus din Nazaret („după trup” cf. 2Cor 5,16) l-a întâlnit însă pe Christos. Curând a intrat în contact cu primii creștini și-ndeosebi cu diaconul Ștefan (Fap 6,9; 7,58). Într-adevăr, el a asistat participând în formă indirectă la uciderea acestui protomartir. Cu temperamentul său clocotitor, a dobândit repede un loc de frunte în persecuția anticreștină.

Prima călătorie misionară a făcut-o cu Barnaba și cu Marcu (sau Ioan Marcu, vezi Evanghelia după Marcu, personajul istoric) (cf. Fap 15,37). De la Antiohia au trecut în Cipru, unde Pavel l-a convertit pe proconsulul roman Sergiu Paulus (Fap 13,4-12: spuneam mai sus că sunt unii istorici care presupun și susțin că Pavel și-ar fi luat numele acesta mai târziu și din oarecare interes; ei bine, ei se referă la acest episod și susțin că Saul și-a luat numele din „captatio benevolentiam” față de acest proconsul, ipoteză respinsă documentat de majoritatea). Din Cipru călătoria lor a continuat în Pamfilia (la Perge), apoi în Antiohia Pisidiei și în Licaonia (Iconiu, Listra și Derbe). Au străbătut mulți, mulți kilometri, prin munți și prin locuri puțin primitoare. Efectele au fost considerabile, mai ales printre simplii păgâni din Licaonia. Pavel, care a supraviețuit prin minune lapidării îndurate la Listra (cf. Fap 14,9u), s-a preocupat să stabilească o ierarhie rudimentară – pare-se, prima (cf. Fap 14,23). Această primă călătorie s-a încheiat prin 49 la Antiohia Siriei.  Aici apostolul a fost nevoit să înfrunte o situație delicată, care are o însemnătate foarte mare pentru istoria creștinismului. Pavel se opune categoric pretențiilor manifestate de unii creștini proveniți dintre evrei, care voiau să impună păgânilor convertiți circumciziunea și alte rituri și prescrieri mozaice. Problema a fost prezentată celorlalți apostoli în așa-zisul „conciliu din Ierusalim” (49e.c.), unde a avut câștig de cauză teza distincției nete între creștinism și iudaism, chiar dacă s-a admis ca ex-evreii să practice prescrierile lor mozaice și s-a recomandat creștinilor veniți dintre păgâni să se abțină de la unele obiceiuri care puteau ofensa sensibilitatea ebraică (cf. Fap 15,1-21).  Din Antiohia, probabil în anul 50 e.c., Pavel s-a îndreptat spre nord ajungând – prin comunitățile deja evanghelizate – până în Galiția, de unde s-a îndreptat spre Nord-Vest. A ajuns la Alexandria Troadei (Troada) de unde a trecut în Grecia la Neapolis (actuala Cavala). A treia călătorie misionară a fost de 4 ani (circa 54-58 e.c.). Ea a avut obiectiv principal evanghelizarea Asiei. Pavel, ajutat de diverși colaboratori, pentru aproximativ trei ani s-a fixat în Efes (cf. Fap 22,31).
În 63 e.c., datorită faptului că din Iudeea nu se prezenta nimeni care să-l acuze de ceva, a fost lăsat în libertate. Ce s-a mai petrecut după această dată poate numai fi bănuit, nu mai sunt informații cu privire la el. Pentru exegeți este încă o taină de descifrat de ce anume cartea Faptele Apostolilor termină atât de brusc istoria celor doi mari protagoniști:

Sf. Apostol Catedrala din Roma

Petru (capp. 1–15) și Pavel (capp. 9–29). Convingerea cea mai plauzibilă este că această „neîncheiere” a cărții lasă să se înțeleagă că istoria abia începută trebuie „scrisă” de fiecare generație de creștini „până la venirea Domnului”.
Cât privește locul martiriului său își dispută și azi onoarea două părți: Tre Fontane și Bazilica Ostiense, unde i se venerează mormântul.

După Sfâantul Evanghelist Ioan, el este cel mai însemnat scriitor și gânditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionară printre neamuri, el a eliberat creștinismul de servitutea Legii mozaice și a asigurat propovăduirea lui universală.
Împrejurările sfârșitului său sunt necunoscute. Se crede că Apostolul neamurilor s-a dus din nou la Roma, unde a suferit a doua închisoare, din care n-a mai scăpat și a murit ca martir sub împăratul Nero, în anul 67. După tradiția creștină, el a murit în aceeași zi cu Sfântul Apostol Petru, 29 iunie, care a rămas până azi ziua sărbătoririi lor. Alți istorici cred că între moartea martirică a celor doi Apostoli e o diferență de un an, Sfântul Petru murind în anul 66. Sfântul Apostol Pavel a fost îngropat pe calea Ostia, la Roma, unde secole de-a rândul pelerinii creștini vin să se închine la mormântul său (Fer. Ieronim, De vir. III., 5). Mai târziu, pe locul mormântului său s-a ridicat basilica Santo Paulo fuori-le-mura = Sfântul Pavel dinafară de ziduri. Meritele Sfântului Apostol Pavel sunt considerabile pentru răspândirea creștinismului.

Sf. Apostoli Petru și Pavel

Viața Sfântului Pavel, epistolele sale în particular, sunt sărbătorite anual prin zile de prăznuire și prin post. Unul din cele patru posturi anuale, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post de vară care începe la nouă zile după Pogorârea Sfântului Duh și ține până la prăznuirea lor în 29 iunie.
Sfântul Pavel este patronul și cel care intervine, printre alții, pentru călătorii pe mare și pentru cei care propovăduiesc.

Surse:
ro.orthodoxwiki.org
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com