Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Trebuie să coborâm în abis pentru a recupera comorile vieţii. Acolo unde te împiedici, acolo e comoara ta.

Trebuie să coborâm în abis pentru a recupera comorile vieţii. Acolo unde te împiedici, acolo e comoara ta.

Urmează-ţi fericirea şi universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri!

Erou este acela care şi-a dăruit viaţa unui lucru mai important ca el însuşi.

Găseşte un loc înăuntrul căruia se află bucurie şi flacăra acesteia va face scrum durerea.

Trebuie să ne dorim să scăpăm de viaţa pe care am plănuit-o pentru a avea viaţa care ne aşteaptă.

Scopul vieţii este de a-ţi potrivi bătaia inimii cu ritmul universului, de a te potrivi cu natura.

Iubirea este o prietenie configurată pe muzică.

Computerele sunt precum zeii Vechiului Testament: foarte multe reguli, dar nici pic de milă.

Mitologia este uterul iniţierii omului în viaţă şi moarte.

Spaţiul tău sacru este locul unde te regăseşti din nou şi din nou.

Misterul fundamental al fiinţei este dincolo de toate categoriile gândirii.

Cel mai mare avantaj al vieţii este acela că putem fi, când dorim, noi înşine.

Marea întrebare este în ce măsură eşti capabil să spui da din inimă aventurii tale.

Închide-te într-o cameră şi citeşte. Citeşte cărţile adevărate scrise de oameni adevăraţi.

Peştera în care ţi-e frică să pătrunzi ascunde comoara pe care o cauţi.

Viaţa nu are niciun sens. Fiecare dintre noi avem sens şi noi îl dăm vieţii. E o pierdere de timp să întrebi care e sensul vieţii atunci când tu eşti răspunsul.

Noaptea de 25 decembrie, când a fost stabilită în cele din urmă naşterea lui Iisus, a fost data de naştere a izbăvitorului Mithra, o încarnare a luminii eterne, izvodită în noaptea solstiţiului de iarnă.

Joseph Campbell

A fost un cercetător al miturilor și religiilor, scriitor și orator american, cel mai bine cunoscut pentru lucrările sale în domeniile mitologiei și religiei comparate. Filozofia sa este adesea sintetizată de îndemnul “Urmați fericirea vostră” sau ”Căutați-vă fericirea” (în engleză Follow your bliss).

A studiat toată viața lui istoria comparată a religiilor și mitologie, până la punctul în care ajunsese să declare că „Eu nu am nicio teologie și nicio religie. Cred însă în mitologie.” (The Power of Myth).
Născut pe 26 martie 1904 în White Plains într-o familie de irlandezi catolici, a început să frecventeze facultatea Dartmouth în 1925. Acolo, de la biologie și matematică s-a reîndreptat spre studii umaniste. S-a transferat apoi la Universitatea Columbia, unde a urmat o licență în literatură engleză și un master în literatură medievală (1927). În urma unei burse câștigate, a plecat în Europa, unde a studiat la Universitatea din Paris și Munich franceza, sanscrita și provensala. Tot aici a învățat și germana.

În perioada Marii Depresii (1929–1934), a locuit într-o zonă săracă din vecinătatea New Yorkului, citind efectiv câte 9 ore pe zi. Tot în această perioadă (1931-1932), a călătorit în California unde s-a împrietenit cu John Steinbeck și biologul Ed Ricketts, cel care avea să le influențeze operele lui Campbell și lui Steinbeck – Campbell va începe și abandona un roman al cărui erou era inspirat de Ricketts și se va inspira dintr-un eseu filosofic scris de biolog, iar Steinbeck îl va folosi pe Ricketts drept model pentru personajul Doc din Cannery Row dar și alte personaje.

În această perioadă și sub influența personalității efervescente a lui Ricketts, Campbell își va sedimenta ideile despre mitul eroului. În 1934, Campbell a devenit profesor de literatură la Universitatea Sarah Lawrence, unde a predat până în 1972. În 1938 s-a căsătorit cu o fostă studentă, dansatoarea și coregrafa Jean Erdman, care i-a fost soție pentru tot restul vieții, împărțindu-și timpul între apartamentul lor din New York și casa din Honolulu.

Opera sa este vastă, acoperind multe domenii ale experienței umane. Campbell considera că toate miturile și povestirile epice sunt legate între ele în imaginarul uman și sunt manifestările culturale ale unei nevoi universale de a explica realitățile sociale, cosmologice și spirituale. Cartea Eroul cu o mie de chipuri, apărută în 1949 și primită imediat cu entuziasm, a fost recunoscută, odată cu trecerea timpului, ca o operă clasică. Filozofia sa este sintetizată în îndemnul: „Urmați-vă fericirea”.
A creat teoria mono-miturilor, mituri originare care se repetă în forme diferite în aproape toate culturile lumii. În cea mai importantă carte a sa, Eroul cu o mie de măști, a analizat extensiv arhetipul eroului, mono-mitul de bază al tuturor mitologiilor și implicit, al tuturor religiilor. Pe acest arhetip al eroului a fost construită și povestea Star Wars, iar acest lucru nu este deloc întâmplător.

În 1984, Joseph Campbell ținea o conferință despre cum spațiul exterior se reflectă la interior, în noi, conferință bazată pe analizele sale din The Inner Reaches of Outer Space (Întinderile interioare ale spațiului exterior). Conferința avea loc la Palatul Artelor din San Francisco, o clădire-dom construită să reflecte clădirile clasice ale Romei și Greciei antice, situată în vecinătatea studioului Lucasfilm, studioul de film al regizorului George Lucas.

La conferință, Joseph Cambell le spunea ascultătorilor: „Spațiul exterior este în interiorul nostru căci legile spațiului sunt în noi; spațiul exterior și interior sunt același lucru. Mai mult chiar, știm că ne-am născut din spațiu. […] Din spațiul exterior, simțurile poartă imagini către minte, care nu devin mituri decât atunci când se transformă, prin fuziune cu alte reprezentări, trezite de imaginația din lumea interioară a corpului.” Sau, așa cum Yoda îi spune lui Luke în peșteră, „Luminoase ființe suntem noi, nu această materie brută.” (Star Wars: Imperiul contraatacă). Campbell susținea deci că lumina stelelor este în noi și la momentul respectiv, el era deja, neoficial, cel mai mare mitolog al lumii. În paralel, în public se afla și George Lucas. Atunci, Lucas era unul dintre cei mai de succes regizori de la Hollywood, după două filme cu un succes comercial mondial: American Graffiti și Star Wars (trilogia inițială).

Cei doi aveau să se cunoască după această conferință, după ce prietena lor comună, savanta și laureata premiului Nobel Barbara McClintock, le-a făcut cunoștință. Despre această întâlnire, McClintock îi mărturisea biografului lui Campbell: „I-am pus să stea împreună dar Joe ținea o predică, așa cum făcea de obicei…Era un bărbat tânăr acolo, David Abrams, singurul magician adevărat pe care l-am cunoscut vreodată, în toată viața mea…L-am chemat pe David și i-am spus David, vezi dacă poți să-i faci pe ăștia doi să vorbească unul cu altul. David s-a dus la ei, a făcut un truc de magie…a ajuns să pună mâna lui George peste mâna lui Joe și asta a fost tot.”
Până la conferința din 1984 când cei doi s-au împrietenit, Lucas fusese deja direct și profund influențat de opera lui Campbell. Și vor continua să fie prieteni până la sfârșitul vieții lui Campbell în 1987. De altfel, documentarul realizat de Bill Moyers pentru PBS, ”Puterea mitului” (The Power of Myth), un documentar în șase părți rezumând ideile principale ale gândirii lui Campbell, a fost filmat la ferma lui George Lucas din San Francisco.


Sursa:
ieleleonline.ro
paginadepsihologie.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie