Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Tuturor ne place fericirea, nimănui nu îi place durerea. Dar nu poți avea un curcubeu fără o ploaie mică.

Tuturor ne place fericirea, nimănui nu îi place durerea. Dar nu poți avea un curcubeu fără o ploaie mică.

Doar cineva care este bine pregătit are oportunitatea să improvizeze.

Arunc o suliţă în întuneric. Asta e intuiţia. Pe urmă trebuie să trimit o armată în întuneric ca să găsească suliţa. Ăsta e intelectul.

Sper să nu trăiesc atât de mult încât să devin credincioasă.

Nu există nicio formă de artă care să aibă atât de multe în comun cu filmul ca muzica. Amândouă afectează emoţiile noastre în mod direct, nu prin intermediul intelectului.

Demonii sunt nenumăraţi, îşi fac apariţia în cele mai inoportune vremuri, şi crează panică şi teroare. Dar am învăţat că dacă îmi stăpânesc forţele negative şi le înham la carul meu, ele vor lucra în avantajul meu.

Când te simți permanent nemotivat, începi să pui la îndoială existența într-un mod nesănătos; totul devine o întrebare pseudo intelectuală, la care nu ai niciun interes să răspunzi. Tot acest proces devii chiar tu și nu te afectează, te definește de fapt. Așadar, te vezi ca o umbră nedemnă pentru dezvoltare, nedemnă să te întrebi despre lume dacă este profund nedemnă în toate sensurile și absentă profund în existența ta.

Vreau să mărturisesc cât de bine pot, dar inima mea este goală. Golul este o oglindă. Îmi văd fața și simt dezgust și groază. Indiferența mea față de om m-a închis. Trăiesc acum într-o lume de fantome, prizonier în visele mele.

Lumea este o vizuină de hoți și noaptea cade. Răul își sparge lanțurile și aleargă prin lume ca un câine nebun. Otrava ne afectează pe toți. Nimeni nu scapă. Prin urmare, să fim fericiți în timp ce suntem fericiți. Să fim amabili, generoși, afectuoși și buni. Este necesar și deloc rușinos să te bucuri de lumea mică.

De obicei, fac o plimbare după micul dejun, scriu trei ore, iau masa și citesc după-amiaza. Demonilor nu le place aerul curat – îl preferă doar dacă stai în pat cu picioarele reci; pentru o persoană la fel de haotică ca mine, care se luptă să controleze, este o necesitate absolută să urmezi aceste reguli și rutine. Dacă mă las să plec, nimic nu se va întâmpla

Credința este un chin, știai asta? Este ca și cum ai iubi pe cineva din întuneric, dar care nu apare niciodată, oricât de tare l-ai chema.

A simți. A crede în sentiment. Tânjesc după asta.

Trăiesc permanent în visul meu, din care fac scurte incursiuni în realitate.

Orice se poate întâmpla, totul este posibil și probabil. Timpul și spațiul nu există; bazându-se într-o măsură nesemnificativă pe realitate, imaginația învârte și țese noi modele.

Probabil că realitatea nu este deloc ceea ce îmi imaginez. Poate că nici nu există, de fapt. Poate că există numai ca un dor.

Ingmar Bergman

A fost fără îndoială unul dintre cei mai mari regizori ai tuturor timpurilor. Viața ca tărâm al visului, un loc în care realitatea și fantezia se alimentează reciproc este una dintre constantele operei celui mai cunoscut cineast suedez. Un cineast al cărui nume nu mai are nevoie de un pre-nume, căci reprezintă garanția valorii și se identifică cu creația sa.
Când spui Bergman, spui aproape invariabil capodoperă. A fost captivat de imagine încă din copilărie, când trăia într-o lume ficțională pe care și-a creat-o singur: la început cu ajutorul unui proiector rudimentar, primit cadou, apoi printr-un teatru de marionete pe care l-a construit la el în cameră. Lanterna magică, obiect miraculos ce i-a marcat destinul, este și titlul autobiografiei lui Bergman.
La 102 de ani de la nașterea lui, personalitatea sa încă incită, provoacă dezbateri, stârnește curiozitate. S-au scris articole nenumărate și cărți ce i-au analizat viața și opera, s-au făcut documentare despre el. Doar la ediția din 2018 a Festivalului de la Cannes au fost prezentate în premieră două filme care omagiază imensa moștenire cinematografică pe care ne-a lăsat-o Bergman: unul semnat de Margarethe von Trotta (Ingmar Bergman-Vermächtnis eines Jahrhundertgenies/ Searching for Ingmar Bergman, 2018) și celălalt de Jane Magnusson (Bergman – Ett år, ett liv/ A year in a life, 2018). În secțiunea Cannes Classics a fost de asemenea proiectat filmul A șaptea pecete, realizat în 1957, unul dintre cei mai intenși ani ai lui Bergman – când a mai lansat Fragii sălbatici, un film de televiziune și a montat patru spectacole de teatru, – an reflectat în documentarul realizat de Jane Magnusson.
Ernst Ingmar Bergman s-a născut la 14 iulie 1918 în Uppsala, Suedia, în familia unui pastor luteran de descendență daneză, Erik Bergman, care a devenit ulterior capelanul regelui Suediei, și Karin, născută Åkerblom.
Ingmar Bergman a crescut fiind înconjurat de omniprezența a diferite imagini și discuții pe teme religioase. A fost crescut foarte strict, fiind adesea pedepsit prin încuierea sa în dulapuri complet lipsite de lumină pentru diverse “infracțiuni”.
Bergman a urmat Stockholm High School și ulterior două perioade de cinci luni de serviciu militar și cursuri de literatură ale Universității din Stockholm, pe care nu le-a finalizat din cauza atracției sale puternice către film și teatru, devenind, după propriile sale spuse, “un dependent de film natural” pe la începutul anilor 1930.
Începând cu anul 1943 Bergman a prelucrat scenarii semnate de alți autori pentru compania Svensk Filmindustri, la care a fost angajat ca scenarist și asistent de regie. Pentru prima oară contribuie ca scenarist și asistent de regie pentru “Frământări” (“Hets”), în 1944. Filmul descrie zbuciumul sufletesc al unui student care suferă din cauza unui profesor crud și nedrept. Din 1944 Bergmann este și director al Teatrului Municipal din Helsingborg; avea să fie directorul acestui teatru până în 1946.
Nu mulți regizori de teatru și de cinema au reușit să rămână în istoria artei cu atât de multe titluri clasice, așa cum a făcut-o el. Obișnuia să spună că teatrul i-a fost ”soție fidelă”, iar filmul ”amantă costisitoare”. Cariera lui cinematografică a început în 1946, cu Criza, și a continuat până în 1982 cu alte 40 de filme, multe inconturnabile pentru orice cinefil. Ca dovadă, titluri semnate de el se regăsesc acum în diverse clasamente care adună laolaltă ”cele mai bune filme din toate timpurile” sau ”1001 de filme de văzut într-o viață”Bergman însuși, capricios și ultra-perfecționist, chiar tiranic cu echipele de filmare, spunea că îi place unul singur dintre cele pe care le-a făcut: Winter Light/Lumină de iarnă, din 1963, unde totul i-a ieșit așa cum a vrut, în fiecare secundă de peliculă. Din fericire, publicul apreciază mult mai multe dintre filmele sale. Nu doar la nivel estetic, ci chiar practic. Nu este o figură de stil să spunem că Bergman îți poate schimba viața, dacă ne gîndim că statisticienii au constatat că în 1973, după difuzarea seriei televizate cu Scene dintr-o căsătorie, în Suedia și Danemarca rata divorțurilor a crescut.
Că publicul este dornic să îi admire creația a demonstrat-o și cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, desfășurat la Cluj între 25 mai – 3 iunie 2018, și care a organizat cu sprijinul Ambasadei Suediei în România o retrospectivă Bergman dedicată centenarului, cu o selecție de 7 filme (O vară cu Monika, Fragii sălbatici, A șaptea pecete, Persona, Sonata de toamnă, Fanny și Alexander, Sarabanda), toate prezentate în copii restaurate, și documentarul Insula lui Bergman, realizat cu patru ani înainte de moartea artistului, pe insula Fårö, unde a locuit și creat cea mai mare parte a vieții. La Muzeul de Artă din Cluj a fost deschisă pe durata festivalului o expoziție despre moștenirea lui Bergman în artă și în modă, iar spotul și afișul TIFF.17 au oferit o reinterpretare a imaginii iconice din Persona, la care s-a adăugat sugestia mitului autohton cu vampiri. Maia Morgenstern și Oana Pellea au refăcut celebrul prim-plan cu actrițele Bibi Anderson și Liv Ulmann, ale căror chipuri par că se contopesc într-unul singur.

Nimeni nu a reușit mai tulburător ca el să ne scormonească fricile, să descrie sentimentul sfâșietor al abandonului.
Vina, păcatul, moartea și credința, teme până la Bergman considerate a fi apanajul religiei sau al filosofiei devin subiecte recurente în opera lui. Personajele sale acoperă o gamă largă de vârstă: tineri care în loc să fie sursă de bucurie pentru părinți sunt neglijați și umiliți, cupluri mature care stau împreună doar în virtutea unei rutine monotone și devoratoare, bătrâni care nu găsesc salvarea nici în semeni, nici în divinitate. În linia marilor existențialiști, Bergman zugrăvește o lume abandonată de Dumnezeu.
Primul mare succes internațional îi este datorat peliculei “A șaptea pecete” (“Det Sjunde inseglet”) (1956), care va câștiga Premiul Special al Juriului la Cannes. Este prima operă bergmaniană care se concentrează tematic asupra întrebărilor privind existența lui Dumnezeu și a căutării unui sens al vieții. Cu Ursul de Aur este premiat la Berlin, în 1957, filmul “Fragii sălbatici” (“Smultronstallet”), avându-l pe celebrul regizor suedez Victor Sjöström în rolul principal. Bergman folosește aici reprezentări ale halucinantului și oniricului pentru a evidenția zbuciumul interior al personajelor și pentru a pătrunde în subconștientul acestora. Procedeul va fi întâlnit și în opera sa târzie. Atât Jungfrukällan (“Izvorul fecioarei” – 1959), o prelucrare a unei vechi legende suedeze, cât și “Printr-o sticlă întunecată” din 1961 sunt încununate cu premii Oscar pentru cel mai bun film străin. Ambele pelicule au fost turnate împreună cu cameramanul Sven Nykvist. “Lumină de iarnă” (1951/62) și “Tăcerea” (1963) sunt ultimele filme care abordează în mod central o temă religioasă.
Ceasurile din filmele sale ticăie mereu, prim-planurile cu chipurile actorilor în ochii cărora se poate citi toată gama de sentimente profund umane, de la tristețe la groază, sunt mărci care îl fac recognoscibil. Johan, personajul principal din Sarabanda, ultimul film pentru televiziune realizat de Bergman, simte o ”anxietate afurisită” ce depășește conturul unui trup prea mic pentru a o învinge. Nici iubirea nu are puterea de a salva, pentru că este ”cea mai neagră dintre molime. E o ușurare să mori din dragoste, dar, de cele mai multe ori, dragostea trece. Puțini prostănaci mai mor acum din dragoste. Dacă nimic nu-i desăvârșit în lumea asta nedesăvârșită, atunci iubirea e cea mai nedesăvârșită prin nedesăvârșirea ei desăvârșită”, spune un personaj din A șaptea pecete...
Din 1963 până în 1966 Ingmar Bergman este directorul Teatrului Regal de Stat din Stockholm. Opera sa cinematografică se axează acum asupra psihicului personajelor feminine. Filme tipice pentru această perioadă sunt “Persona” (1966) cu Liv Ullmann și Bibi Andresson, “Pasiunea Annei” (1969), “Atingerea” (1970) și “Strigăte și șoapte” (1972), film încununat cu un Oscar pentru cea mai bună imagine (Nykvist) în care sunt reprezentate diverse ipostaze ale naturii feminine, având-o ca model pe mama regizorului. Bergman începe să producă și filme pentru televiziunea suedeză. Două dintre acestea, “Scene dintr-o căsnicie” (1974) și “Față în față” (1976), ajung și pe marele ecran, în versiuni prescurtate.
Bergman părăsește în 1976 Suedia, plecând în SUA. Următoarele sale filme, “Oul de șarpe” (1976/77) și “Din viața marionetelor” (1979/80), sunt produse în Germania. “Sonata de toamnă” cu Ingrid Bergman și Liv Ullmann este filmată în Norvegia. În 1978 regizorul se restabilește în Suedia. Între 1981 și 1982 este turnat filmul autobiografic “Fanny și Alexander”, care câștigă premii Oscar pentru cel mai bun film străin, pentru cea mai bună imagine, pentru decoruri și costume. După acest mare succes Bergman renunță la activitatea de regizor de cinema și se rezumă la cea de scenarist, regizor de teatru și scriitor. Următoarele sale filme sunt produse de televiziune.
Filmele sale tratează întrebări fundamentale existențiale de moralitate, singurătate și credință; tinzând în același timp spre simplitatea și claritatea directă a vieții, opusă stilizării, metaforizării și alambicării altor realizatori de film. Ca un contraexemplu, Persona, unul dintre cele mai faimoase filme ale lui Bergman, este neobișnuit de sofisticat și complex pentru întreaga operă filmică a regizorului suedez, având conotații multiple, între care cele existențialiste și de avant-garde sunt predominante.

Pentru întreaga sa operă Bergman a fost distins cu un premiu special al Festivalului de la Veneția în 1983, cu Premiul European de Film Felix (1988), o mențiune specială cu ocazia celei de-a 50-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, cu titlul de Doctor honoris causa al Universității din Stockholm și cu Legiunea de onoare a Franței.
Ingmar Bergman s-a retras din carieră în decembrie 2003. A suferit o operație în octombrie 2006 și a avut o perioadă dificilă de recuperare. A murit liniștit în somn, în casa lui din Fårö, la 30 iulie 2007, la vârsta de 89 de ani, în aceeași zi în care un alt regizor renumit a decedat, e vorba de Michelangelo Antonioni.
Regizorul suedez a fost înmormântat la 18 august 2007 în cadrul unei ceremonii private, în curtea bisericii din insula Fårö.

Surse:
capitalcultural.ro
ro.wikipedia.org
goodreads.com
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – (Tu) plecasei/văzusei, vorbisei etc. sau (Tu) …
Corespondenta la redactie