Un om poate cădea foarte des, dar nu este cu adevărat ratat decât când îşi pune întrebarea cine l-a împins.

Un om poate cădea foarte des, dar nu este cu adevărat ratat decât când îşi pune întrebarea cine l-a împins.

Sunt mai degrabă pe dreapta, dar ca să mă duc la stânga trec prin centru.

Nu mai suntem tineri când începe să ne obsedeze termostatul.

Nu mai suntem tineri când începe să ne obsedeze termostatul.

Pastisul (o băutură franceză) este precum sânii. Unul este prea puţin şi trei prea mult.

Dacă ai nepoţi, nu înseamnă neapărat că eşti bătrân. Dar înseamnă inevitabil că eşti însurat cu o bunică.

La Marsilia, pentru şoferul unei maşini nu există nici stânga, nici dreapta, ci doar umbră.

Eu nu îți spun că ești bun la nimic, eu îți spun că ești rău la toate.

Un actor de cinema nu dispune, sau dispune foarte puțin de o poveste care să-l ajute. Doar gag, iar asta-i tot. Iar noi sntem cei care creează gagul. Fără o atmosferă. În tăcerea studioului. Un singur punct de reper: tehnicienii cu care lucrez. În cazul în care râd: asta e bine. Pentru că ei, ei bine, au văzut.

Pagnol mi-a dat latura emoțională pe care nu am avut-o. M-am gândit doar de a face coamenii să râdă cu cele mai multe dintre faciesului mele.

Dacă eu sunt ceea ce sunt acum, asta îi datorez soției mele și dragostei noastre.

Cochetăria este plăcerea mea vinovată.

Fernandel

Anul 1929 este unul dezastruos, se fac doar 59 de filme franceze (sunt prezentate pe ecranele franceze 437 de pelicule), actorii, producătorii, proprietarii de cinematografe şi comercianţii sunt îngroziţi. Încercările francezilor cu filmul sonor de la începutul secolului şi din anii 1910 au speriat producătorii datorită costurilor ridicate. Acum brevetul filmului cu sonor este în mâinile americanilor, iar în Europa încă nu s-au hotărât dacă să folosească discul sau sunetul optic. Până la urmă câştigă sistemul german Tobis Klang, se începe echiparea studiourilor. Cinematografele se adaptează mult mai greu, distribuitorii îşi fac stocuri imense din filme mute. Publicului în schimb nu îi convin nici subtitrările, nici vocile engleze, producătorii iarăşi nu au suficiente filme în stoc. Dar filmul sonor îi sperie chiar şi pe realizatori. Îşi fac griji pentru elementele de expresie artistică ale filmului. Camera de luat vederi cu sonor este un instrument uriaş. Se mişcă greu, se blochează în studio şi produce cadre statice.
René Clair nu este dispus să sacrifice virtuozitatea vizuală pentru sunet. În Sous les toits de Paris, din 1930 încearcă să eludeze sunetul: imaginea îşi caută sursa zgomotului timp de câteva minute şi îşi urmează propria cale. De pe acoperişuri şi hornuri ajunge pe mica piaţă unde cântăreţul care vinde partituri îşi distrează publicul acompaniat de acordeon.
Membrii generaţiei de scriitori care s-au remarcat şi prin adaptările reuşite – Charles Spaak, Henri Jeanson, Jean Aurenche şi Pierre Bost – sunt timp de decenii cheia succesului, şi garanţia „cinéma de qualité”, a cinema-ului de calitate în ochii producătorilor. Pe lângă comicul de situaţie îşi face loc disputa, jocul de cuvinte şi poanta. Se creează unul dintre cele mai importante genuri ale filmului francez: comedia bazată pe verbalitate, cabaret şi pe caracterele actoriceşti crescute în pepiniera teatrelor. Comedianul venit din teatru păstrează tradiţia, nu îşi foloseşte numele civil, ci se face cunoscut doar cu un singur nume de artist: Fernandel, Bourvil (iar mai apoi în anii 1970 Clouche şi Aunémone).

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=VzLbTLzaCt0′]
Acest trend cu verbalitatea şi gestica exagerate va cunoaşte succesul mondial prin intermediul lui Louis de Funès, iar mai apoi este continuat şi în comediile regizorului Jean-Marie Poiré – de cele mai multe ori cu generaţia de actori care au cunoscut succesul în teatrele cafenelelor din anii 1970 (Les visiteurs).

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=9Mv99Zbstxc’]

Fernandel (Fernand Joseph Désiré Constandin) s-a născut la 8 mai 1903, la Marsilia. Creatorul unui personaj bonom și inofensiv, de o ingenuitate la limita precarității intelectuale, interpretul ideal al filmelor lui Marcel Pagnol, Fernandel i-a datorat acestuia consacrarea la mijlocul anilor ’30.
Părinții săi făceau parte din lumea artistică, apărând în vodevilurile la modă, acest lucru făcându-l pe Fernandel să aibă contact cu scena încă din copilărie. La vârsta de 12 ani, a debutat într-un rol în „Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois” la teatrul Chave. În 1915, tatăl său s-a îmbolnăvit, iar Fernandel a fost nevoit să lucreze pentru întreținerea familiei. A lucrat într-o bancă, ulterior într-o fabrică de săpun, iar în timpul rămas apărea în diverse ipostaze de cântăreț ori cabaretist în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet și Palais de cristal din Marsilia. De asemenea, a apărut, în spectacole de revistă și în operete.
A devenit foarte repede un comic celebru și vedeta cea mai populară a cinematografiei franceze, jucând în peste o sută de filme, talentul și inteligența asigurându-i acest succes. Pseudonimul Fernandel, cu care s-a identificat până la finele vieții, i s-a datorat modului în care soacra sa exclama când acesta venea să o viziteze pe fiica sa, Henriette Manse (care i-a devenit soție în 1925), respectiv „Voila le Fernand d’elle!” (în pronunția franceză Fernandel).
Când avea 15 ani, tatăl său se îmbolnăveşte, iar Fernandel este nevoit să lucreze pentru întreținerea familiei. Va lucra într-o bancă, ulterior într-o fabrică de săpun, iar în timpul rămas apare în diverse ipostaze de cântăreț ori cabaretist în cafenele sau pe scenele teatrelor, dar şi în spectacole de revistă și în operete.

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=ujxLb4JsfZ8′]
Succesele cinematografice nu l-au împiedicat să aibă și o carieră de cântăreț, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme.

Cariera sa cinematografică a început în anul 1930, când a fost ales de către regizorul Marc Allégret, pentru filmul „Le Blanc et le Noir”. În același an, a jucat un rol în filmul „On purge bébé”, după o piesă de Georges Feydeau. Au urmat peliculele „Angele” (1934), „Regain” (1937), „Le Schpountz” (1938) și „La Fille du puisatier” (1940).
Având un zâmbet larg extrem de plăcut, un om care a știut să-i facă pe oameni să râdă, chiar dacă avea mai multe motive să plângă, Fernandel a devenit foarte repede unul dintre cei mai populari actori de comedie ai generației sale, mărturie fiind peliculele „Le Rosier de Madame Husson” (1932), „Les Gaietés de l’escadron” (1932), „Un de la légion” (1936), „François Premier” (1937).
În 1939 s-a înrolat, iar în 1940 și-a reluat cariera cinematografică, iar prestațiile sale au atras un public numeros. Succesele cinematografice nu l-au împiedicat să aibă și o carieră de cântăreț, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme. Fernandel a regizat și câteva filme, însă nu s-a bucurat de același succes. Dintre peliculele regizate de acesta amintim „Simplet” (1942), „Adrien” (1943), „Adhémar ou le jouet de la fatalité” (1951).În perioada următoare a devenit celebru interpretând rolul preotului italian Don Camillo într-o serie de filme bazate pe romanele lui Giovannino Guareschi, potrivit www.filmsdefrance.com. Seria a început cu „Le Petit Monde de Don Camillo” (1951) și a luat sfârșit cu „Don Camillo en Russie” (1965). Au urmat roluri în „Ali Baba et les Quarante voleurs” (1954), „L’Auberge rouge” (1951), „La Vache et le Prisonnier” (1959).

Surse:
istoriafilmului.ro
agerpres.ro
fernandel.online.fr
lefigaro.fr
ziarulmetropolis.ro
youtube.com