Un optimist este cel care comandă o duzină de stridii în speranţa ca perla aflată să fie cea cu care să-şi achite nota de plată.

A înţelege totul înseamnă a ierta totul.

Împotriva prostiei, care e la modă, nu luptă nicio inteligenţă.

Omul trebuie să audă muzica vieţii. Majoritatea aud doar disonanţa.

Omul este, conform naturii lui, înclinat spre anumite lucruri, unele dintre ele chiar foarte mărunte, dar aceste lucruri, oricât de mărunte ar fi, înseamnă pentru el viaţa ori tot ce poate fi mai bun în viaţă.

Cărţile au mândria lor: când le împrumuţi, nu mai vin înapoi.

Fereşte-te de jumătăţile de măsură!

În inima omului e loc pentru tot felul de contradicţii.

Despărţirea trebuie să fie scurtă ca o declaraţie de dragoste.

Atunci când omul este fericit, nu trebuie să îşi dorească să fie şi mai fericit.

Este incredibil ce relaţie strânsă există între fericire şi o friptură de curcan şi câte poate îndura inima dacă parezi fiecare lovitură cu o sticlă de Marcobrunn.

Theodor Fontane

Scriitor german, povestitor sceptic și ironic, cel mai de seamă reprezentant al realismului în literatura germană din secolul XIX, unul dintre fondatorii romanului social german („Doamna Jenny Treibel”, „Stechlin”), cu excelente analize psihologice („Effi Briest” – considerată opera sa cea mai valoroasă), a aparținut grupării literar-artistice Tunnel über der Spree.
Der Tunnel über der Spree a fost o societate literară germană cu sediul la Berlin, fondată la 3 decembrie 1827 de Moritz Gottlieb Saphir. Cea mai activă între 1840 și 1860, a dobândit 214 de membri și a influențat viața literară la Berlin mai mult de șaptezeci de ani.
Farmacist, jurnalist, critic de teatru, admirator al lui Walter Scott și al baladelor vechi engleze, colecționar de mituri și legende ale Brandenburgului – și, de asemenea, un mare scriitor, Theodor Fontane s-a născut la 30 decembrie 1819 la Neuruppin, în Germania. A început lucrul la primul său roman la vârsta de 57 de ani. Romanul istoric ”Vor dem Sturm” (Înainte de furtună, 1878), a fost urmat de o serie de nuvele care explorează viața modernă a Germaniei din epoca sa. A fost maestru în literatură al lui Thomas Mann.

Calea lui Theodore Fontane către mare literatură a fost incredibil de lungă – mult mai lungă decât cea a majorității covârșitoare a colegilor și compatrioților săi. Cu mâna ușoară a lui Thomas Mann, porecla „bătrânul Fontane” s-a lipit de el.

Strămoșii lui Fontane erau hughenoți francezi care au fugit din cauza credințelor lor religioase în Prusia la sfârșitul secolului al XVII-lea. Viitorul scriitor s-a născut în familia unui farmacist care aproape a dat faliment din cauza datoriilor la jocurile de noroc. Părinții au presupus că fiul va moșteni profesia tatălui său. Fontane nu a îndrăznit să le contrazică voința și a învățat cu adevărat să fie farmacist, dar chiar și atunci, literatura i-a ocupat visele. La vârsta de 20 de ani, a publicat nuvela „Iubire frățească” („Geschwisterliebe”), care era atât de slabă din punct de vedere artistic, încât chiar și cercetătorii operei sale recunosc că este aproape imposibil să recunoască urme de talent în acest text.

În următorul deceniu, Fontane a combinat munca unui farmacist cu scrierea de poezie și materiale jurnalistice. S-a alăturat societății literare din Berlin „Tunelul peste Spree” și a cunoscut mulți contemporani celebri. Din 1844 până în 1845, a slujit în armata prusacă, iar la sfârșitul serviciului a plecat în prima sa călătorie în Anglia. Această călătorie a avut un impact uriaș asupra lui. Fontane a făcut cunoștință cu baladele populare englezești și scoțiene, pe care a început imediat să le imite în propria poezie. Mișcarea revoluționară burgheză, care a măturat toată Europa în 1848, l-a determinat să abandoneze profesia tatălui său. Acum principalele sale venituri veneau din jurnalism. Fontane a devenit corespondent pentru ziarul conservator Neue Preussische Zeitung. Nu-i plăcea opera sa: principiile ideologice ale publicației nu coincideau cu convingerile sale. Cu toate acestea, familia trebuia hrănită și, ca înainte, nimeni nu-l percepea ca un scriitor serios. „M-am vândut forțelor reacționare cu treizeci de arginti pe lună”, s-a plâns el într-o scrisoare către un prieten.
Amintirile Angliei (până la sfârșitul anilor 1850, Fontane a reușit chiar să locuiască acolo) au stat la baza mai multor eseuri despre caracterul englezesc, obiceiurile, precum și folclorul și legendele. Un astfel de studiu detaliat al istoriei altcuiva și al vieții altcuiva l-a condus la o nouă idee – să devină un Walter Scott german și să descrie nu teritoriile de peste mări, ci țara sa natală, Prusia voastră, Brandenburgul vostru.

În 1862, a început publicarea unei lucrări monumentale în cinci volume, intitulată Wanderungen durch die Mark Brandenburg (Wanderungen durch die Mark Brandenburg). Este o descriere minuțioasă, harnică și incredibil de fascinantă a istoriei și tradițiilor culturale, a frumuseților naturale și a atracțiilor arhitecturale. Fontane povestește despre popoarele care au locuit pe aceste meleaguri, enumeră familiile aristocratice din trecut și prezent, diluează cronica cu legende și povești. Ieșirea din „Rătăciri” a coincis cu cel mai important proces politic și istoric – unificarea Germaniei în jurul Prusiei.

În 1870, în cele din urmă a renunțat la presa conservatoare și a devenit critic de teatru în liberalul Vossische Zeitung. El a menținut această poziție timp de aproape douăzeci de ani.
În timpul războiului franco-prusian din 1870-1871, Fontane a mers pe câmpul de luptă ca jurnalist, a fost luat prizonier și a petrecut trei luni cu francezii. Rezultatul a fost o nouă serie de materiale – acum despre Franța. Tonul era extrem de lăudător, ceea ce nu prea plăcea cititorilor. Chiar și fiul cel mare al scriitorului, Georg, ofițer militar, i-a reproșat tatălui său că este prea înțelegător cu inamicul. Dar aceasta este o trăsătură importantă a lui Fontane: el, originar din Prusia, era complet străin atât de militarismul prusac, cât și de gândurile de superioritate națională. „Credem că deținem ceva de genul„ monopol școlar ”, a motivat el. Printre germani există oameni care cred că de cealaltă parte a frontierei germane nu se poate citi sau scrie … Eu, la rândul meu, am constatat întotdeauna că locuitorii altor țări civilizate, în special cele occidentale, nu citesc mai rău și scriu mult mai bine decât noi. … Acesta este cazul Angliei, Scoției, Danemarcei și, de asemenea, Franței. “

La sfârșitul anilor 1870 a început cea mai fructuoasă perioadă a lui. A ajuns în cele din urmă la ceea ce visase toată viața – publicarea unor mari romane. La început, scriitorul, urmându-l pe idolul său, Walter Scott, s-a orientat doar spre teme istorice. În romanul „Înainte de furtună” a vorbit despre războiul de independență al germanilor împotriva ocupației napoleoniene. În romanul „Greta Minde” a descris legenda incendierii orașului Tangermünde din secolul al XVII-lea.
Fontane, principalul reprezentant al realismului în literatura germană din secolul al XIX-lea, nu este comparat accidental cu Honore de Balzac. Treptat, scriitorul s-a mutat din trecutul istoric în prezent, iar ciclul „romanelor berlineze”, care a recreat în detaliu portretul Germaniei Bismarck, i-a adus faima mondială (deja postumă). Acest portret, ca cel al lui Balzac cu Parisul său burghez, nu a fost cel mai măgulitor. În romanul „Effie Brist”, eroina, care a fost căsătorită cu un baron în vârstă în tinerețe, moare din cauza dorinței disperate a soțului și a rudelor sale de a respecta „regulile decenței” care au devenit demodate.

Surse:
germania-online.diplo.de
libermundi.livejournal.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com