Unii oameni se grăbesc atât de tare să găsească fericirea, încât de multe ori trec pe lângă ea.

Cu cât mai mult gândesc, cu atât mai puţin exist şi cu cât mai puţin gândesc, cu atât mai mult exist.

Adevărul este o momeală: nu-l poţi avea fără a fi prins. Nu poţi intra în posesia adevărului capturându-l, ci numai lăsându-l să te captureze.

Oamenii, de cele mai multe ori, nu se folosesc de cea mai minunată libertate a lor, libertatea gândului, pretind însă stăruitor libertatea cuvântului.

Boala de moarte este disperarea.

Nu-i oare înfiorător faptul că Iisus Hristos, propovăduitorul iubirii, a fost trădat printr-un sărut?

Ura este o dragoste nereuşită.

Anxietatea este ameţeala libertăţii.

A intra ca un vis în sufletul unei fete e o artă, a ieşi este o capodoperă.

A suferi înseamnă a avea un secret comun cu Dumnezeu.

Nimeni dintre oameni nu îţi va putea spune de ce exişti, dar dacă tot eşti aici, străduieşte-te să dai un sens existenţei tale

Când moare un despot, ia sfârşit şi puterea lui. Când se stinge un martir, stăpânirea lui abia începe.

Dacă mă etichetezi, mă anulezi.

Imaginaţia e fardul natural al sexului frumos.

Ochelarii ascund multe lucruri – chiar o lacrimă în ochi.

Deznădejdea este graniţa unde se întâlneşte într-o egală neputinţă furia unui egoism cuprins într-o laşă înfricoşare şi temeritatea unui spirit de o încăpăţânare orgolioasă.

Necazurile adună oamenii laolaltă şi fac să se ivească frumuseţea şi armonia în relaţia dintre ei, la fel precum iarna creează flori de gheaţă pe ferestre, flori ce dispar odată cu sosirea căldurii.

Adevărata fericire e să găseşti idealul pentru care merită să trăieşti sau să mori.

Zeii erau plictisiţi, de aceea au creat fiinţele umane.

Bătrâneţea împlineşte visurile tinereţii: priveşte la Dean Swift; în tinereţe a construit un azil pentru nebuni, la bătrâneţe a fot internat chiar el în acesta.

Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.

Cine se târăşte pe pământ nu e în aşa mare pericol de a se prăbuşi ca cel care se caţără pe vârfuri de munţi.

Søren Kierkegaard

A fost de religie protestantă și crescut sub influența melancoliei religioase a tatălui său, studiază teologia la Universitatea din Copenhaga între anii 1830-1840. Își susține dizertația finală în iulie, anul 1840, cu o teză despre ironia socratică. După ce abandonează ideea de a deveni pastor, audiază cursurile lui Schelling de la Berlin, urmând ca, reîntors în Copenhaga, să scrie pamflete, aforisme filosofice și religioase, în care critică limitarea în gândire a clerului protestant danez. Søren Aabye Kierkegaard s-a născut în 5 mai 1813 la Copenhaga (Danemarca), ca al șaptelea fiu al lui Michael Pedersen Kierkegaard și al Anei Sorensdatter Lund. Copilăria sa stă sub semnul pietismului auster și melancoliei tatălui. Tatăl său, un om profund religios și obsedat de sentimentul păcatului, a influențat dezvoltarea tânărului Soeren în direcția unei melancolii religioase și a unei imaginații fastidioase. Studiază teologia intre anii 1830 și 1840 la Universitatea din Copenhaga, susținându-și dizertația finală in iulie 1840 cu o teză despre ironia socratică. În același an, se logodește cu tânăra Regine Olsen, în vârstă de numai 18 ani. În octombrie 1841, din motive extrem de neclare, el rupe logodna.
Renunță la intenția de a se face pastor evanghelic, dedicându-se cu precădere filosofiei, și pleacă la Berlin, pentru a audia cursurile lui Schelling. Reîntors la Copenhaga, începe să publice articole, pamflete, aforisme și parabole cu caracter filosofic și religios, criticând suficiența clerului protestant danez. A fost un filozof, scriitor și teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin concepția sa filozofică asupra constrângerii omului de a-și alege destinul, a exercitat o influență hotărâtoare asupra teologiei și filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existențiale.

În anul 1855 editează revista „Clipa”, dar la începutul lunii octombrie al aceluiași an suferă o apoplexie cerebrală și moare într-un spital din Copenhaga la data de 11 noiembrie 1855, la doar 42 de ani. Søren Aabye Kierkegaard a fost un scriitor, filosof și teolog danez, influențat de Kant, Luther, Schelling, Aristotel. La rândul său, i-a influențat pe Heidegger, Wittgenstein și pe Lévinas. A reprezentat o influență hotărâtoare asupra teologiei și filosofiei moderne, mai ales asupra filosofiei existențialiste, în secolul al XIX-lea. Principalele sale opere filosofice sunt „Despre conceptul de ironie cu referință permanentă la Socrate” (1841), „Fărâme filosofice” (1844), „Conceptul de Anxietate” (1844), „Stadii pe calea vieții” (1845), „Boala de moarte” (1849). Kierkegaard a scris inclusiv în domeniile psihologiei și literaturii, reprezentând o figură influentă în gândirea contemporană. Filosofia sa se axează pe ideea conform căreia omul trebuie să-și aleagă, respectiv să-și determine destinul, fiind lăsat singur, abandonat în haosul existenței. A fost considerat ulterior de către specialiști existențialist, neo-ortodoxist, postmodernist, umanist și individualist.

Termenul angoasă provine din franțuzescul angoisse, referindu-se la o „Neliniște, tulburare, îngrijorare, adesea patologică.” (https://dexonline.ro/definitie/angoasa, ultima accesare 13 februarie 2019, 00:26). În operele lui Søren Aabye Kierkegaard angoasa nu se deosebește de anxietate, în primul rând pentru că filosoful nu a făcut o diferențiere propriu-zisă între cei doi termeni și în al doilea rând pentru că în traducerile în limbile franceză și germană există Angst și angoisse, în timp ce în engleză s-a tradus cu termenul anxiety, tratând însă aceeași problemă.
Gândirea și stilul de viață a lui Kierkegaard reflectă drama vieții filosofului, chinuit de paradoxul sfâșierii între un Dumnezeu neînțeles, căruia i se supune, și disperarea individului părăsit într-o lume în care trebuie să existe, dar care i se refuză. Disperarea la Kierkegared nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-și aleagă, respectiv să-și determine destinul, lăsat singur, fără speranță, în haosul existenței. În fața dilemei “Ori, ori” (Enten – Eller, 1843), pentru a ieși din plictiseala existenței, pendulează între un hedonism rafinat și o disperare fără mijloace de consolare.

În cursul secolului al XIX-lea, influența gândirii lui Kierkegaard s-a exercitat numai asupra unor scriitori scandinavi, ca Henrik Ibsen și August Strindberg. Abia un secol mai târziu, concepțiile sale filosofice se reflectă, în forme modificate, în scrierile reprezentanților filosofiei existențiale, ca Albert Camus, Gabriel Marcel, Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre, Karl Jaspers, precum și ai “dialecticei negative” (Theodor Adorno). Și scriitorul ceh Franz Kafka a fost profund influențat de operele lui Kierkegaard.

În literatura română influența operei lui Kierkegaard a fost una târzie, operele sale au început să circule abia în perioada interbelică, în limbile franceză, italiană sau engleză și i-au influențat pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt, Jeni Acterian, Max Blecher etc. După 1947, romanele lui Nicolae Breban Don Juan și Pândă și seducție au repus în circulație multe dintre ideile din Jurnalul seducătorului, emise de Kierkegaard.

Operele lui Kierkegaard au început să fie traduse în limba română începând cu anii 1990.

Surse:
ro.wikipedia.org
bel-esprit.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com