Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Unii vor vrea să te înveţe să nu străluceşti, dar tu străluceşte!

Unii vor vrea să te înveţe să nu străluceşti, dar tu străluceşte!

Eşti atât de ipocrit încât, atunci când ipocrizia ta te va distruge, deşi vei fi în iad, tu vei declara că eşti în rai.

Doar la extremele scării sociale se recunosc regii.

Care e adevărata victorie? Cea la care aplauzi cu mâinile sau cu inima?

Atracţia cea mai mare a fiecăruia dintre noi este trecutul, fiindcă este singurul lucru pe care îl cunoaştem şi îl iubim cu adevărat.

Moartea nu constă în a nu comunica, ci în a nu mai putea fi înţeleşi.

Nu ne putem rezolva necazurile fără să le trăim.

În fericirea ta se cuibăreşte neliniştea mea.

Cine nu are dorinţe, nu are nici păreri de rău.

Fotbalul este spectacolul care a substituit teatrul.

Nimic şi nimeni nu ar putea vreodată recrea minunăţia unei emoţii…

A păcătui nu e numai să nu faci rău, şi să nu faci bine e tot un păcat.

Te străduieşti degeaba! hăul în care vrei să mă împingi acum, e în tine.

Îmi devorez viaţa cu o poftă nemărginită. Cum se va sfârşi totul, nu vreau să ştiu.

Nu ne luptăm numai în pieţe, birouri, sau prin scrisori sau discursuri, cea mai grea luptă o ducem în partea cea mai adâncă a conştiinţei, în părţile cele mai delicate ale sentimentelor noastre.

Nu cred că vom mai avea vreodată vreo formă de societate în care oamenii să fie liberi. Nimeni nu trebuie să spere asta. Nimeni nu trebuie să spere nimic. Speranţa este inventată de politicieni pentru a menţine electoratul fericit.

Pier Paolo Pasolini

A fost un regizor italian, poet, scriitor și intelectual, care s-a remarcat și ca actor, jurnalist, romancier, dramaturg și figură politică. Rămâne o personalitate controversată în Italia datorită stilului său contondent și a concentrării unor lucrări ale sale pe probleme sexuale tabu . A fost un personaj important consacrat în literatura europeană și în artele cinematografice. A fost om politic de stânga, dar care, prin ideile sale, i-a deranjat chiar şi pe comuniştii aflaţi în anii 60 şi 70 în ascensiune. Crima sa a determinat un strigăt în Italia, iar circumstanțele sale continuă să fie o chestiune de dezbatere aprinsă.
S-a născut la 05 martie 1922, in Bologna, Emilia-Romagna, Italia. Era fiul unui locotenent al armatei italiene si al unei profesoare. Tatăl sau a fost arestat pentru jocuri de noroc si a fost crescut de mama sa in Fruili, o regiune din NE Italiei. Din copilărie a scris versuri, la 9 ani scria in dialectul retoroman fruili. A revenit la Bologna in 1937 si a studiat istoria artei și literaturii la Universitatea din Bologna.
A debutat editorial in 1942, cu volumul de poezii numit Poesie a Casarsa. In cel de-al doilea război mondial a fost ucis fratele său, Guidalberto Pasolini, de partizanii comuniști. A fost din 1943 până in 1949, profesor, a fost suspectat de relații cu un elev. In 1949 se înscria in Partidului Comunist Italian si era exclus in 1949 pentru homosexualitate.
S-a mutat la Roma împreună cu mama sa in 1949 si a început sa scrie versuri si romane despre viața mahalalelor italiene. In 1955 publica romanul Ragazzi Di Vita, in 1959 apărea Una Vita Violenta. Pentru Ragazzi Di Vita a fost acuzat de obscenitate si cartea a fost interzisă, a fost arestat. In 1957 a publicat Le Ceneri Di Gramsci, destinată dezbaterii ideologice. A fost o perioada actor.
In 1957 a colaborat cu regizorul Federico Fellini la realizarea filmului Le Notti Di Cabiria. A debutat ca regizor in 1961, cu filmul Accattone!, ecranizarea romanului sau Una Vita Violenta, in care aborda tema prostituției, continua aceasta temă in filmul Mamma Roma (1962). In 1962 a fost acuzat de blasfemie pentru ecranizarea schiței satirice RoGoPaG, regizată de Rosselini. In 1964 a rescris si regizat Evangheliile după Matei in Il Vangelo Secondo Matteo și a primit premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Veneția. A regizat apoi Il Padre Selvaggio (1965), Comizi D’amore (1965), Uccelani et Uccelini (1966), Oedip Rex (1967).
In 1968 regiza Teorema si aducea in cinematografie realismul dur, sexul, violența și sadismul. Devenea cunoscut in comunitățile gay. In 1969 regiza filmul Porcile, se pronunța împotriva avorturilor.
A scris scenariile filmelor Il Decamerone (1971), The Cantebury Tales (1973), Il Fiore Delle Mille E Una Notte (1973), ultimul film realizat după scenariul sau, Salň O Le 120 Giornate Di Sodoma (1975), a fost interzis pentru conținutul sadic.
Pier Paolo Pasolini a călătorit in jurul lumii, a fost in India, Sudan, Kenya, Ghana, Guineea, Nigeria, Iordania și Palestina.
A publicat articole in Corriere della sera, in 1971 a aparut volumul de versuri Trasumanar e Organizzar, in 1972 apărea colecția de articole de presă cu numele Empirismo Eretico (1972), postum s-a publicat Lettere Luterana (1976). Ultimul sau roman, Petrolio, a fost publicat abia in 1992.
In 1975 începuse sa investigheze relațiile Mafiei italiene cu prostituția si bănuia ca va fi ucis. A fost găsit mort in Ostia, la 02 noiembrie 1975.

Poet al apocalipsei, „ideolog al erosului și erotizator al ideologiei”, cum l-a numit Italo Calvino, regizorul și scriitorul italian Pier Paolo Pasolini a fost ucis în noaptea de 1–2 noiembrie 1975, pe o plajă din Ostia, la periferia Romei.
Același Calvino credea că Pasolini fusese asasinat dintr-o aspirație D’Annunziană (aluzie la părintele protofascist italian), un fel de mântuire prin violență. Rămâne până în zilele noastre o crimă învăluită în mister, un thriller negru care a aprins imaginația multor scriitori și artiști. Să revedem, bunăoară, pelicula din 2014 a regizorului american Abel Ferrara, cu Willem Dafoe interpretându-l pe Pasolini în ultima zi a vieții sale.

Pasolini era comunist și homosexual. Burghezia italiană îi ura pe comuniști, dar îi respecta ca gardieni ai moralității private, ai virtuților „naționale” și „civice”, care fuseseră sacrificate pe altarul profitului economic. Prin urmare, Pasolini era detestat nu pentru că era perceput ca un comunist, ci pentru că atacase tabuurile sexuale din calitatea de comunist, asumând o identitate a angajamentului artistic și politic, a artei și vieții. Provocatorul devenise periculos și societatea italiană, sub stindardul moralității comuniste, căuta o formă de revanșă împotriva lui Pasolini pentru transgresarea limitelor ordinii morale. Să nu uităm că, în timpul vieții sale, artistul a fost târât în peste 30 de procese pentru „obscenitate”, „pornografie”, „dispreț la adresa religiei”, etc.

Membru al Partidului Comunist Italian din 1947, Pier Paolo Pasolini își începuse cariera militantă ca secretar al secției din Casara copilăriei, regiunea Friuli. Acolo lipise el, pentru prima dată, pe pereții și zidurile satului, acele dazibao, propriile lui opinii despre evenimentele politice, scrise în jargon sau dialect, sau chiar diatribe împotriva creștin-democraților locali. Colegilor săi de partid li se părea cel puțin suspectă această ură pentru creștin-democrați, motivația ei etică, pentru că o vedeau ca pe un obstacol în calea armoniei politice. Dar cu la fel de multă circumspecție priveau apelul din scrierile sale la subconștient, la irațional, la Freud, interpretarea viselor, psihanaliză—referințe moderniste care nu aveau decât să-l izoleze și mai tare în sânul organizației. Vorbim, nu-i așa, de epoca Jdanov, când Aleksandr Fadeev, președintele Uniunii Scriitorilor din URSS, apostol al realismului socialist și profet al decadenței culturale, îl numea pe Sartre o „hienă dactilografă” și un „șacal înzestrat cu stilou”.

Un adevărat Război Rece se pogorâse asupra „intelectualilor decadenți” după Congresul de la Wrocław din 1948, acolo unde delegația sovietică declarase că „acțiunea monopolistă are nevoie de oameni remarcabili pentru a realiza misiunea dominației globale: scriitorii, filosofii, artiștii reacționari sunt gata să muncească pentru pâinea lor. Schizofrenicii, dependenții de morfină, sadicii și proxeneții sunt pe același piedestal cu agitatorii, spionii și gangsterii”.

La rândul său, Palmiro Togliatti dorea să-și primenească partidul împotriva „decadenței artistice” și, după înfrângerea comuniștilor în fața creștin-democraților în aprilie 1948, a ținut și mai tare ca PCI să ofere o garanție morală Bisericii Catolice: etica proletară. În același timp, susținea condamnarea „intelectualilor degenerați” de către Biserica ortodoxă rusă. N-a fost analizat suficient, cel puțin din perspectivă psihanalitică, mitul virilității încarnate de partidul comunist încă de pe vremea Internaționalei, Marx, Lenin și Stalin. Partid, Patriarh, Putere: P.P.P., inițialele folosite adesea chiar de către Pier Paolo Pasolini. Un partid al masculilor, pentru masculi. Un partid care tocmai de aceea penalizează orice deviere, orice singularitate. Un partid care proscrie diferența: femeile, homosexualii, subproletariatul.
Numai așa putem înțelege de ce lupta lui Pasolini împotriva tabuurilor sexuale și violenței morale apare peste tot ca o bătălie împotriva tiraniei Statului. În numele acestei Morale/ acestui Stat declara Togliatti despre André Gide, în 1949: „Ar fi făcut mai bine să scrie despre pederastie, câmpul lui profesional”. Gide fusese încununat cu Premiul Nobel pentru literatură în 1947. Excluderea lui Pasolini din partid pentru „turpitudine morală” s-a produs pe acest fundal.

După 1949, Pier Paolo nu s-a mai referit la izolarea lui politică. Aruncat într-un exil precar, a plecat la Roma cu mama sa și, dintr-o deprimantă suburbie de lângă recele Tibru, a găsit, ca într-un roman, o poziție de predare la o școală privată. Roma clasei muncitoare, violentă și aspră, prima sursă de inspirație pentru scriitor și regizor, îl acceptase. Partidul îl respinsese. Era abia prima „moarte” a lui Pier Paolo Pasolini…

A fost unul dintre cei mai interesanţi intelectuali italieni ai secolului trecut.


Surse:
moldova.europalibera.org
cinemagia.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie