O poveste fantastică de amor nebun
de Corpus Delicti

Dragostea este un sentiment total și al cărui factor esențial este duioșia, gingășia. În dragoste există un sentiment de slăbiciune, o dorință de a proteja, un imbold de a procura plăcere, o senzație de generozitate. Dragostea este ceea ce face ca două personaje să stea unul lângă celălalt, atunci când este suficient loc…Păi cum? Ei, bine uite așa, căci povestea noastră începe cam greu fiindcă atârnă. Adică…are greutate.
Ea, rotundă, aproape de a fi împinsă rostogol, cu un cap mic, chiar frumușel dacă nu ar da pe-afară interiorul ei sumbru, este cea care dorește să fie propulsată în față, fără merite prea multe, cu păcăleli, momeli, aranjamente și minciună, dar atâta vreme cât există el, Perișor, maistrul de ceremonie de salon, șeful trupei monosilabice din stânga ținutului, totul se mișcă așa cum este curentul. Ca să ajungă acolo unde vrea ea, Elina, frumoasa din sătucul adormit, va trebui să urce pe vas, neștiind că acolo idila se va înfiripa cum nu a existat alta. Cei doi au hotărât să înceapă o nouă viaţă şi s-au îmbarcat pe Primaeus, un fel de Titanic. Ar fi trebuit să urce și cel cu care Elina stă, însă acesta a rămas să stingă un incendiu provocat de niște zăpăciți de locuitori din zonă. Așa că Elina a plecat doar cu Perișor, pășind mândri pe vasul de călătorie pentru a cuceri un întreg Serviciu al școlilor nu neapărat navale din ținut, ci orice școli, în așa fel încât educația să devină o chestiune de opțiune, sau mai bine să nu existe cu Elina la putere. Elina nu vrea decât un fel de nomenclatură, așa cum era pe vremuri. Și oooohh ce mai vise frumoase își făcea ea, sărmana țărancă de sătuc cu vechile ei tabieturi…
Perișor și Elina aveau bilet de clasa a doua, după ce plătiseră 2000 de și-lingi românești. Invidioși și dornici să călătorească în primele rânduri, ei au trecut peste etajul lor spre clasa I fără să le pese de ceilalți. Perișor nu a povestit despre relaţia sa cu doamna Elina, dar din anumite gesturi a lăsat să se înţeleagă că a existat o legătură între ei. Un documentar difuzat la versiunea rromani a canalului Historic Oltenuza spune povestea pasagerilor aflaţi la bordul lui Primaeus, dintre care numai câțiva au supraviețuit impactului cu aisbergul și totul din cauza valului provocat de Perișor și Elina împreună cu gruparea de pupăcioși din care făceau parte, o gloată de lipitori ce le era bine doar când și acolo unde auzeau zornăit și foșnit de bani și sarsanale.
În istorie se povesteşte că Perișor a avut o relaţie cu doamna Elina.
În noaptea în care aisbergul a lovit vasul, Elina sforăia pe picioarele lui Perișor. El era un cioplitor în piatră, un jucător de bambilici cu cartoane și zaruri aruncate mereu, care fusese născut mai forțat, dar ce să-i faci, orice copil că-l vrei sau nu, trebuie să-l crești, altfel îl trimiți la Casa de Copii. El a scăpat de asta. Supravieţuirea lui Perișor este înconjurată de mister.
A fost trezit de zdruncinătura lovirii vasului de aisberg, fiindcă zgomotul de la ronhăitul, fornăitul celei protejate de el era mai puternic decât zdruncinătura, iar lui Perișor îi plăcea chiar și respirația ei grea, astfel adormise cu capul ei, pe picioarele lui. Așa este de puternică dragostea, ea devenind exemplul de greutate sculpturală, chiar asemănătoare cu picturile lui Rubens, apoi piticismul lui Perișor, aceeași nanosomie ca la personajele celebre ale circurilor ambulante. O dragoste se întărește mai ales când e pe furt și jonglerii. Explozia din camera motoarelor i-a speriat pe amândoi, aruncându-i unul în brațele celuilalt mai profund. El atunci s-a dus pe punte. O variantă ar fi că ar fi sărit în mare şi ar fi înotat până la o bucată de gheaţă care plutea pe apă, neștiindu-se nici până astăzi cum a stat agățat acolo, poate datorită nanismului.
Momentul scufundării este marcat de instrumentiștii care cântau fără oprire. Nici dirijorul și nici interpreții nu s-au mișcat de la locurile lor. Când au realizat că scufundarea este iminentă au schimbat repertoriul. Orchestra a început să intoneze romanța ”Mai aproape de tine!”, timp în care cei doi se strângeau la piept mai tare, pe rând, ca să se simtă unul pe altul. O iubire imposibilă ce te face să lăcrimezi:

El: Făi Doino, adică făi Elino, pardon, mi-era gândul la sor-mea…ne lovește aisbergul, aproape că erau bune niște cizme de cauciuc, dar să fi fost aproape de mal să ne dea slugile cu barca..
Ea: Perișor, viteazul meu, primul meu protector, ce frumos visam, dar dintr-o dată totul s-a curmat…
El: Ce visai tu făi ?
Ea: Visam că eram amândoi veșnic șefi: tu peste lingușitorii și proștii care te țin în brațe, eu peste învățăcei cu mă-sa și ta-su lor, care să-mi aducă cadouri peste cadouri și să mă îngroape în bani și mită…
El: Ce vise ai tu făi nebunatico, acum când vasul se scufundă…
Ea: Spune-mi, acum, măcar acum, adevărul : Ți-am greşit cu ceva?
El: Nu.
Ea: Te-am rănit?
El: Nu.
Ea: Te-am înşelat?
El: Nu.
Ea: Nu te-am iubit destul?
El: Ba da, ai făcut-o.
Ea: Şi atunci? De ce ai ieșit pe punte? Voiai să pleci cu barca?
El: Nu mi-ai greşit niciodată cu nimic. Tocmai asta a fost problema, gălușca mea înfoiată. Ai furat și mi-ai dat și mie atât cât trebuie și calculaserăm noi.
Ea: Și atunci ce făceai, mă lăsai aici? Eşti un laş.
El: Poate că sunt.
Ea: Ce mai cauţi aici?
El: Tu m-ai chemat.
Ea: Voiam raspunsuri.
El: Acum le ai.
Ea: Te vreau înapoi.
El: E prea târziu.
Ea: Tu nu mă vrei înapoi?
El: Ba da.
Ea: Atunci de ce e târziu?
El: Vin alegerile…
Ea: Şi ce dacă?
El: Nu mai simţi la fel.
Ea: De unde ştii tu?
El: Nu fii aşa de sigură. Nu poţi să fii la fel.
Ea: De ce?
El: Dacă se schimbă cârma, tu ce faci? Cum te las eu printre învățăcei, ăștia care te poreclesc ”Balena furioasă” sau ”Cimpanzeul uriaș”? Printre tovarășii tăi, mai ales cei care nu te-au vrut niciodată…Vor fugi de tine ca potârnichile când nu vei mai fi șefă…Te vor beșteli și blestema că le-ai stricat viitorul…
Ea: Chiar vreau să mor.
El: Te iubesc.
Ea: Tu nu înţelegi că iei o parte din mine cu tine dacă mă lași?
El: Ba da.
Ea: Eu te-am aşteptat mereu.
El: Nu pot fi sigur de asta.
Ea: Mă cunoşti prea bine, ştii că nu mint.
El: Ai dreptate, dar tot trebuie să fac ceva. Vasul se scufundă…
Ea: Tu eşti singurul care decide.
El: De data asta nu!
Ea: Vin cu tine indiferent ce se întâmplă cu vasul nostru…
El: Da și este doar vina mea că te-am adus în acel loc și dacă se trezește toată lumea și ne descoperă pe amândoi cum suntem și ce potlogării facem, mm, cum o mai scoatem la capăt ? Vin alte Servicii peste noi..
Ea: Sărută-mă!
El: O să-ţi fac mai mult rău. Mai bine o lăsăm aşa.
Ea: Sincer, m-ai iubit?
El: Da.
Ea: Dar acum?
El: Nu mai avem timp, trebuie să scăpăm…Avem veste de salvare, trebuie să supraviețuim până la alegerile de șefie și atunci să ne alegem din nou unul pe altul ca să fim împreună mereu, până la sfârșitul vieții noastre, balonașul meu frumos și colorat…
Ea: Oooo, nici nu știi ce fericită m-ai făcut. Acum pot să mă înec, mă pot mânca toți peștii, racii să-mi taie beregata, piranha să mă otrăvească, orice să se întâmple acum când am aflat adevărul de la tine.
El: Vezi, de-aia trebuie să rezistăm balonașul meu gingaș, să putem continua cu asuprirea noastră, să le facem în ciudă celor ce se înconvoaie după cum bate vântul și puterea, la noi încă e puterea și va fi, făi spumegata mea !!
Ea: Bine, jucătorul meu, încrucișătorul meu de inimi, cititorul meu în cărți și aruncătorul meu de săgeți de iubire !!

Dintr-o dată o izbitură urmată de un șuvoi de apă i-a zburat și catapultat în mare. Aisbergul se vedea cum sfărâmă vasul iar apa le îngheța rărunchii.
Ea: Perișor, dragostea mea, să nu te sperii că ne vor salva și ajungem noi și la Serviciul ăla al nostru.
El: Te salvez eu balonașul meu doar că prea te înghite apa…Ești prea grea, puteai și tu să mai slăbești!
Ea: Dacă am mâncat prea multe și de toate, am fost mereu cu fălcile pline ce să fac? Mi-au tot dat alții…Cu ajutorul tău am trăit bine și de dorul tău am mâncat, jucătorul meu iubit, de dorul tău…Ai văzut tu câine să plece din fața măcelăriei, Perișorul meu iubit??!!
Dintr-o dată apare barca de salvare cu numărul 14, numărul contopirii, al asocierii. Barcagiul îi pescuiește uzi și leșinați, aproape morți.
Ea aproape că era să scufunde barca cu tot cu salvatori și pe Perișor, iubirea vieții ei, dacă nu sosea vaporul ”Stalingrad”. Șuierul vasului de tonaj greu te asurzea, vaporul spărgea valurile.
Cu ochii bulbucați de la apă, cu degerături la mâini și picioare, amețiți și vineții la buze, cei doi nu și-au dat seama că vasul pe care au fost urcați era unul rusesc, destinația fiind țara superlativelor geografice, adică Rusia. El, care își mai amintea puțin rusește, îi aude vorbind pe cei de pe navă despre Siberia. Vlăguit de puteri, Perișor îi șoptește Elinei : ”Balonașul meu suntem terminați. Ăștia ne vor duce direct în Siberia. Adio alegeri de șefie, adio mânărie, ne-am împuțit la pălărie!!” și-i căzu capul într-o parte, parcă dus de un val, dar era fie visul de a vedea Rusia, țara mamă a ideologiei socialiste, țara unde a crescut tătuca lui, fie era coșmarul de a pierde să fie ales și speriat de frigul ce-i așteaptă în geroasa și alba Siberie…urși, tigri, vulpi, păsări răpitoare, poate chiar o sumedenie de Yeti…oooo cum le va trece timpul!!!! În Rusia chiar se vor distra…Kalinka…Marușca adică Matrioska…nopțile albe…oooooo…

Surse foto: Internet
Sursa video: youtube.com