Viaţa e-al naibii de scumpă!

Publicat 10 august 2016

Viaţa e-al naibii de scumpă!

Un suflet mare, o inteligenţă vie şi o voinţă neînduplecată. Îmbinarea acestor trei lucruri se numeşte geniu.

A răsplati răul cu binele fac doar îngerii şi sfinţii! Rău pentru rău, bine pentru bine, iată echitatea omenească. Dar să faci rău când ţi se face bine e odios şi infam. Acest gând nu poate veni decât din iad.

Conştiinţa, această carte pe care fiecare o poartă în străfundurile sufletului său şi n-o răsfoieşte decât atunci când vrea să se apere…

Dragostea-i singurul bun adevărat de pe acest pământ. O emanaţie imaterială care fuge dintr-o inimă spre a fermeca alta, un suflu insesizabil, un polen al sufletului.

Slăbiciunea e totdeauna o greşeală, pentru că poate naşte totdeauna o primejdie.

Ce înseamnă fericirea, dacă nu un scop în viaţă, un pretext pentru a te strădui şi pentru a trăi?

Când crezi în tine eşti puternic.

Dragostea este asemeni ambiţiei: adoarme conştiinţa şi aruncă vălul uitării asupra celor mai sfinte făgăduinţi.

Inima poate ghici tot ce se întâmplă, nu e cu putinţă să închizi ochii care iubesc.

Iubirea castă şi mare, sfânta duioşie care contopeşte două vieţi într-una singură, care leagă strâns două suflete, iubirea, acest cânt pe care Dumnezeu l-a dăruit pământului, această mană care cade odată cu roua din cer, iubirea care ştie să înfrumuseţeze însăşi urâţenia, iubirea care dă frumuseţii o aureolă divină…

E nebun cel ce-şi încredinţează secretele în mâinile unei femei.

Să învingi fără risc înseamnă să izbândeşti fără plăcere.

Cu cât eşti mai puternic, cu atât te depărtezi de calea cea dreaptă dacă nu ai principii.

Posibil. Dar la fel de posibil este ca lava să se fi adunat în craterul vulcanului stins, aşteptând doar scânteia care sa reaprindă văpaia.

Ce serviciu s-ar putea plăti cu această monedă odioasă numită recunoştinţă?

Marile șocuri in viață sunt deseori prevestite misterios, tot așa cum marile boli sunt anunțate de simptomele specifice.

Paul Féval

Tatăl său a fost consilier la Curtea de apel. De mic copil a fost fascinat de inefabilul ţinuturilor Bretaniei, cu mlaştinile şi crângurile ei, cu ceţurile şi câmpiile ierboase, cu oameni aspri şi adânc înrădăcinaţi în istoria pământului pe care trăiau.
Paul-Henri-Corentin Féval s-a născut la Rennes, la 29 septembrie1816. Tânărul Paul a urmat cursurile liceului din Rennes, dându-şi bacalaureatul în 1833, după care în 1836 şi-a obţinut licenţa în drept,devenind avocat, profesie pe care, însă, avea s-o practice în mod cu totul ocazional.
În paralel, Féval a continuat să păstreze în adâncul sufletului o tainică preferinţă pentru atmosfera Bretaniei din copilărie, unde tragediile oamenilor simpli se desfăşoară într-un decor de castele şi păduri stranii şi nesfârşite, care reconstituie ceva din miracolul celt. (Lupul alb, Doamna Gil Blas, Burghezul din Vitré, Cavalerul de Kéramour), aceste romane au avut ca punct de inspiratie locurile natale.
În anul 1837 pleacă la Paris, unde îl găsim în cele mai insolite situaţii: secretar în casa unui cuplu de scriitori, comis de bancă,controlor într-o companie de afişaj, corector la ziarul “Le Nouvelliste”.
Între 1837–1839 apar primele sale scrieri: nuvelele “Un duel naval” ,avându-l drept protagonist pe Surcouf , şi “Sclavul lui Cesar”, precum şi tragedia “Gensérac.”
În 1841, Revue de Paris îi publică nuvela ”Clubul focilor”, în urma căreia este remarcat de un antreprenor literar, pe nume Antenor Joly.
Intuind disponibilităţile artistice de excepţie ale lui Paul Féval, Joly îl solicită să dezvolte manuscrisul “Aventurile unui emigrant”, a cărui acţiune se petrece la Londra, într-un roman care să concureze cu “Misterele Parisului” , celebra carte a lui Eugène Sue.
Cunoscut mai ales pentru romanul “Cocoşatul” (Le Bossu ― 1857), Paul Féval rămâne o personalitate literară fascinantă, cu o uluitoare putere de muncă şi o inepuizabilă inspiraţie.

Paul Féval este și usor de recunoscut în declarația cavalerului Henri de Lagardère- “Si tu ne vas pas à Lagardère, Lagardère ira-t-à toi!”(Dacă tu nu vii la Lagardère, vine Lagardère la tine).
În urma căsătoriei cu fiica medicului său, Marie Pénoyée, Féval va deveni tatăl a opt copii, dintre care Paul-junior, născut în 1860, va moşteni înclinaţiile literare ale părintelui său.
În anul 1876, Paul Féval devine un creștin practicant, încercând să modifice o mare parte a romanelor sale, care nuanțau crime și omoruri, nereușind însă.
Singurul roman de care nu i-a părut rău că l-a scris a fost “Cocoșatul” apărut în anul 1857.
Dată fiind popularitatea romanelor acestuia, tânărul Paul Féval va încerca să scrie urmări la câteva din ele, printre care chiar la Cocoşatul.
Este considerat ca fiind tatăl trilerului modern. Este autorul unor romane foarte populare ca: ”Lupul alb”, ”Misterele Londrei”. De asemenea a scris o serie de romane de ficţiune cu vampiri.
Romanul ”Misterele Londrei” a fost publicat în anul 1844 sub formă de foileton, al cărui subiect avea să anticipeze cu un an pe cel din ”Contele de Monte-Cristo” al lui Alexandre Dumas-tatăl.

Între anii 1865-1868 și 1874-1876 Paul Féval a fost președintele Societății Oamenilor de Litere. În 1882 a fost victima unei delapidări, în urma căreia a ajuns ruinat, a paralizat și li-a pierdut capacitatea de a scrie. Doi ani mai târziu a suferit o nouă lovitură prin pierderea soției pe care o iubea nespus.
La 11 ani de la convertire, grav bolnav, Paul Féval se retrage la mânăstirea Saint-Jean-de-Dieu, unde moare (semiparalizat, unde se retrasese din anul 1882), la 8 martie 1887.
Seria de șapte volume ”Hainele Negre” (Les Habits-Noirs) publicată între anii 1863-1875, se numără printre capodoperele sale, serie care însă a rămas neterminată deoarece după ce li-a pierduta averea, s-a convertit la creștinism și a încetat să mai scrie romane axate pe crime și investigații, începând să abordeze genul religios.
Numele său a rămas pentru totdeauna legat de romanul Cocoşatul sau Micul Parizian , al cărui personaj central, Lagardère, a devenit un erou.