Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.

Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.

Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.

Un artist mare nu concepe niciun subiect pe care marmura să nu-l poată cuprinde în sânul său; dar nu reuşeşte aceasta decât mâna care ascultă de inteligenţă.

Doamne, fă să doresc întotdeauna puţin mai mult decât pot realiza.

În fiecare bloc de marmură se află o statuie şi e treaba sculptorului să o descopere.

Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.

Dacă lumea ar şti cât de mult am muncit pentru a atinge măiestria pe care o am, munca mea nu le-ar mai părea la fel de minunată.

Pictura, şi mai ales fresca, nu este o ocupaţie pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă.

Frumuseţea este eliminarea surplusului.

Adevărata operă de artă este umbra perfecţiunii divine.

Dacă oamenii ar şti cât de mult am muncit pentru a atinge măiestria, munca mea nu le-ar mai părea la fel de minunată.

Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc.

Arta este mai presus de orice, o revelaţie, o binecuvântare şi o sfinţire a vieţii omeneşti.

Sufletul meu nu poate găsi o scară către Rai decât prin frumuseţea pământului.

Cel ce iubirea-şi ia drept armă, frânge destin şi ură, forţă şi mizerii.

Lucrurile bune de astăzi se bazează şi pe greşelile de ieri.

Genialitatea este răbdare nesfârşită.

Găseşte un serviciu care să-ţi placă şi vei adăuga 5 zile fiecărei săptămâni.

Trăiesc din ce alţii mor.

La supărări eu uit îndatorirea, căci într-o vrednică prietenie mii de plăceri nu şterg o tulburare.

Un om pictează cu creierul şi nu cu mâinile.

Marmura nesculptată poate conţine forma fiecărui gând pe care marele artist îl are.

Două virtuţi ar trebui să nu le pierdem niciodată: curajul de a ne înfrunta propriile slăbiciuni, şi puterea de a ne trăi propriile emoţii.

Fiindcă tiranii s-au lipsit ei singuri de iubirea pe care oricine trebuie s-o arate aproapelui său, nu merită nici ei vreo iubire omenească; tiranii nu sunt oameni, ci fiare sălbatice.

Michelangelo Buonarroti

Florenţa va fi pentru totdeauna a lui Michelangelo. E imposibil să te plimbi prin piaţete sau pe străduţele înguste – pe Michelangelo Portretlângă magazine cu firme celebre, care vând poşete din piele lucrate manual, costume la comandă şi încălţăminte din cureluşe împletite – fără să simţi că acest oraşeste subjugat de omul pe care localnicii încă îl numesc „Divinul”. „Michelangelo a fost un florentin în cel mai pur sens al cuvântului”, spune Paolo Murino, un „michelangelofil” care a citit toate cărţile pe care le-a găsit despre el în italiană. „A fost mai mult decât un artist decis să îşi lase amprenta asupra operei şi epocii sale. Ca orice bun florentin, a fost şi un om de afaceri. A înţeles că metoda cea mai bună prin care îţi poţi face operele să dăinuie este să le vinzi şi să-ţi fie amplasate în cele mai vizibile zone din oraş. Lumea îl iubeşte pentru arta lui. Florentinii îl mai iubesc şi pentru ce a adus dintotdeauna oraşului lor: bani şi prestigiu.”

 

Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni (1475-1564) a fost fără nici un dubiu unul dintre cei mai inspirați creatori din istoria artei. El a reprezentat alături le Leonardo da Vinci cea mai puternică forță din renașterea italiană. Ca sculptor, pictor, arhitect și poet, Michelangelo a exercitat o puternică influență asupra contemporanilor săi și asupra artei din vestul Europei în general. 
Florentin (deși s-a născut pe 6 martie 1475, într-un mic oraș numit Caprese, lângă Arezzo) Michelangelo a continuat de-a lungul vieții sale să fie atașat de acest oras, de arta și de cultura lui. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții de adult în Roma, fiind angajat al Papei. Cu toate acestea prin testament a cerut să fie ingropat în Florența. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florența aparținând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuși, dorința de a lucra în marmură nu-l părăsește; are paisprezece ani când începe să studieze sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al Florenței. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a cunoaște pe artiștii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură umanistă. Printre aceștia sa afla și poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo poartă discuții despre Homer, Virgiliu, despre Dante și Petrarca. Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă realizează Lupta centaurilor și Madona della Scala.
MichelangeloÎn anul 1505 papa Iuliu al II-lea l-a chemat la Roma, dându-i comanda realizării unui monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine, după maniera clasică, cu sculptura. Stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmură. La acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârșindu-l abia în anul 1545. Tot papa Iuliu al II-lea l-a însărcinat în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.
În anii următori Michelangelo s-a dedicat realizării decorațiilor pentru fațada bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și construirii unei sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între timp Florența devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detașamentele papale și imperiale. Michelangelo primește funcția de inspector al fortificațiilor. Florența capitulează în anul 1530 și de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care a făcut parte din această familie, îi trece artistului cu vederea participarea activă la apărarea orașului asediat. Michelangelo revine la lucrările desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări care îl vor absorbi vreme de câțiva ani. În anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo va rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului din Capela Sixtină

Capela Sixtină

Capela Sixtină

cu tema Judecății de Apoi. Când, la 31 octombrie 1541, papa Paul al II-lea, urmașul papei Clement, a dezvelit pictura, toți cei prezenți au rămas uimiți în fața tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Isus-Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltați de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie. În anul 1549 a fost numit de papă „arhitect-șef și constructor al bazilicii Sfântul Petru”, pentru a continua construirea catedralei, începută de Bramante. Până la sfârșitul vieții se ocupă mai mult de arhitectură: termină construcția palatului Farnese,

Pietà

Pietà

execută planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola Bazilicii Sfântul Petru. Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florența și altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinței artistului, corpul său va fi dus la Florența, unde va fi depus într-o criptă a bisericii Santa Croce. Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât și la Florența.
Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale artistului – Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco – este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo, însemnând rotund). Un tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratați în manieră sculpturală și se diferențiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele sunt realizate mai puțin plastic și culorile sunt estompate. Artistul conferă tabloului trăsături specifice artei antice, revoluționând iconografia respectivei scene religioase tradiționale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renașterii, fascinată de vechea cultură greco-romană.
„Poți să citești toate tratatele despre frumusețea sublimă, și tot nu vei înțelege această noțiune. Intră însă în Capela Sixtină și rotește-ți privirea: aici vei descoperi frumusețea în esența ei pură” (E. Castelar y Ripoll, 1872). Capela_fragmentMichelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafață de

Creația lui Adam

Creația lui Adam

aproape 500 de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Renunță la ajutoarele pe care le adusese de la Florența și în cea mai mare parte lucrează singur. Frescele Capelei Sixtine au fost sfințite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Giorgio Vasari povestește: „Aflând că vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească picturile, rămânând cu toții muți de încântare.” Partea centrală, pe axa bolții, cuprinde nouă scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aștrilor, Dumnezeu desparte apele de pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar și Izgonirea din rai, Jertfa adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul și Beția lui Noe. De ambele părți ale acestor picturi sunt înfățișate sibile și prooroci. Michelangelo folosește culori strălucitoare care, după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, și-au recăpătat în întregime prospețimea. Decorarea pereților altarului din Capela Sixtină – o suprafață măsurând 17 metri în lungime și 13 metri în lățime – reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează primele schițe în anul 1534 și se apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina fresca în toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este înfățișat ca o înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea apare disperată și îndurerată, cutremurată de perspectiva condamnării veșnice. Vreme de mulți ani, această operă va fi umbrită de prejudecățile puritane ale epocei. În anul 1564, papa Pius al IV-lea a poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor. Creația lui Michelangelo a rămas neînțeleasă vreme de două secole și adesea a fost acuzată ca fiind „perversă” sau că „încalcă conveniențele”.
În anul 1535 lui Michelangelo i se acordă titlul de „arhitect, sculptor și pictor de frunte al palatului papal”. Printre operele arhitecturale ale lui Michelangelo se numără: Capela familiei de Medici și Biblioteca Laurentină din Florența,

Catedrala Sf. Petru

Catedrala Sf. Petru

Palatul Farnese, cupola Catedralei Sfântul Petru din Roma, după modelul cupolei Domului din Florența realizată de arhitectul Filippo Brunelleschi și biserica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma, ridicată pe locul uneia dintre sălile aparținând Băilor lui Diocletian. Michelangelo a făcut primii pași ca arhitect la Florența. Aici, pe lângă alte sarcini despre care s-a vorbt deja, artistul a avut o comandă importantă de la Papa Clement al VII-lea Medici, respectiv proiectarea Bibliotecii lui Lorenzo, tot în complexul San Lorenzo. Întors definitiv la Roma în 1534, Bounarroti începe și aici să se ocupe intens de arhitectură. Pe lângă continuarea restructurării palatului familiei Papei Farnese, artistul, tot din ordinul lui Paul al III-lea, începe din anul 1538 să sistematizeze piața edificiului Campidoglio. Era vorba despre o adevărată intervenție urbanistică, respectiv planificarea – prima la Roma – unui spațiu public pe baza unui proiect detaliat. Zona care interesa se defășura pe colinele Capitoliului.
Însă cea mai importantă sarcină a lui Michelangelo la Roma a fost continuarea lucrărilor de restructurare a Catedralei Sfântului Petru (n.t.: instituție înființată pentru a supraveghea construcția catedralei. Și în zilele noastre, Fabrica angajează arhitecți și constructori care studiază cu atenție catedrala și pot remedia orice degradare a edificiului), o funcție de mare responsabilitate, deținută înaintea lui de către Bramante, de Rafael și de Antonio da Sangallo, Michelangelo reia ideea planului central propus de Bramante și o reface într-o formă mai clară și mai simplă. Ca o încoronare a edificiului, proiectează o cupolă maiestuoasă, inspirată de cea a lui Brunelleschi, realizată pentru Domul din FLorența, însă de dimensiuni mult mai impozante.
Bounarroti moare când cupola ajunsese doar până la tambur.
Genialitatea lui Michelangelo reflectată în artele plastice își găsește corespondența și în creația literară.Sentimentele, trăsăturile profunde și gândurile maestrului Michelangelo și-au găsit expresia, de-a lungul lungii sale vieții, într-o serie de compoziții lirice și în multe scrisori adresate familiei și prietenilor. Fără a fi un literat prin definiție și fără a avea intenția de a-și publica poeziile, Bounarroti a lăsat în urmă multe compoziții în verusri inspirate de Petratca, așa cum o cereau uzanțele vremii. Există multe versuri de dragoste, printre care cele scrise pentru Tommaso Cavalieri, Michelangelo-Buonarrotitânărul de o frumusețe rară, iubit de maestru, care i-a servit drept muză pentru multe verusir cenzurate în anticele ediții ale „Rimelor” lui Michelangelo.
În ultimii săi ani de viață, între 1560 și 1564, Bounarroti primește de la Pius al IV-lea sarcina de a proiecta – în capătul Via Pia (astăzi Via „20 settembre”) construită din voința aceluiași papă – o poartă, în scopul celbrării acestuia: Porta Pia. Poarta, la care Michelangelo a utilizat elemente la vedere, reamintind de tradiția de ocnstrucție din Roma antică, este terminată după moartea artistului.

Surse:
natgeo.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 3 =

34 − = 27

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect? Rata de promovabilitate sau rata de promovare? Recentul …
Corespondenta la redactie