Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Viaţa nu înseamnă să ai în mână cărţi bune, ci, uneori, înseamnă a juca bine având în mână cărţi slabe.

Viaţa nu înseamnă să ai în mână cărţi bune, ci, uneori, înseamnă a juca bine având în mână cărţi slabe.

Te ucizi puţin câte puţin în fiecare zi în care încerci să prostituezi frumuseţea.

Când lupii se sfâşie între ei, sfârşitul haitei e aproape… vine primăvara…

Un os dat unui câine nu este caritate. Caritatea înseamnă osul împărţit cu un câine, când eşti la fel de flămând ca şi câinele.

Blestemată roată a lumii! De ce trebuie să se rotească mereu? Unde este angrenajul de întoarcere?

Omul trebuie să trăiască, nu să existe.

Stăruinţa poate mai uşor mişca munţii din loc, decât credinţa.

Pe fiecare parte a fluviului îngheţat, nesfârşita pădure de brazi se întindea întunecoasă şi ameninţătoare. Arborii dezveliţi într-o vijelie de învelişul lor alb de polei păreau să se sprijine unii pe alţii, negri şi fatidici, în lumina care scădea.

Cine crede că va fi învins a pierdut deja lupta.

O iluzie care nu ne convinge e o minciună evidentă.

Nu poţi să aştepţi inspiraţia. Trebuie să te duci după ea cu o bâtă.

Pământul nu era decât o jale infinită şi fără viaţă, unde nimic nu mişca şi era atât de îngheţat şi atât de părăsit, încât gândul fugea mereu chiar dincolo de tristeţe.

Un fel de dorinţă de a râde îţi cuprindea sufletul, râs tragic al Sfinxului, râs îngheţat şi fără bucurie, ceva asemănător cu sarcasmul eternităţii faţă de nimicnicia existenţei şi a zadarnicilor sforţări ale fiinţei noastre.

Satisfacţia nu constă în succesul repurtat de creaţia realizată, ci în însuşi actul creaţiei.

Era Wildul, Wildul sălbatic îngheţat până în măduvă, ţara Nordului. Pe gheaţa fluviului şi ca o sfidare a neantului Wildului, trăgea din greu un atelaj, de câini-lup. Blana lor zbârlită se îngreunase de zăpadă. Abia ieşită din gura lor, răsuflarea se condensa în vapori ce îngheţau aproape imediat, căzând asupra lor în formă de cristali transparenţi, încât câinii păreau înspumaţi de gheaţă.

Dacă-ţi este cu putinţă să îmbogăţeşti cu o singură scânteie dragostea pe lumea asta, atunci nu ai trăit în van.

Jack London

Opera sa (care constă în special din romane) are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltăjack-london și aventură, în care eroii, de o forță fizică și morală supraumană, sunt antrenați într-o luptă brutală pentru supraviețuire. În plan literar, a fost influențat de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Charles Darwin, Herbert Spencer, Karl Marx și Friedrich Nietzsche. Viaţa lui Jack London este atât de încărcată de umilinţe, luptă, neprevăzut şi inconsecvenţe încât ea însăşi pare a fi un amplu roman, scris spre mirarea sau (după caz) spre desfătarea cercetătorilor şi cititorilor de cel mai iscusit condeier al tuturor timpurilor – destinul.
Jack London (John Griffith Chaney), romancier și jurnalist, s-a născut la 12 ianuarie 1876, la San Francisco, în California. John Griffith Chaney îşi croieşte destinul din chiar esenţa aventurii. A fost crescut în Oakland de mama sa, Flora Wellman, profesoară de muzică, tatăl natural astrologul William Mike Chaney a refuzat recunoașterea paternității. „Flora Wellman refuzase să pună capăt vieţii copilului pe care-l purta în pântece, iar bărbatul ei, astrologul ambulant, o aruncase pe drumuri”. D. Mazilu
jack-london-the-youngViitorul scriitor se va naşte, aşadar, pe 12 ianuarie 1876, dar de-abia pe 7 septembrie 1876 (în urma căsătoriei Florei cu văduvul John London) fiul ei nelegitim primeşte numele de John Griffith London. Iar pe cel de Jack, prenume cu care va cunoaşte celebritatea, avea să şi-l ia de-abia după ce ajunge pe băncile şcolii primare. Acesta a fost doar începutul necazurilor, căci practic Jack London n-a avut copilărie: n-a avut parte de dragoste maternă (doar doica, negresa Jenny Prentiss, l-a iubit ca o mamă) şi n-a cunoscut nici deliciile jocului cu copii de vârsta lui. În schimb, după cum relatează Irving Stone în faimoasa sa biografie închinată scriitorului, de la vârsta de zece ani, vârstă la care ar fi trebuit să consacre şcolii întreaga sa energie, J.London a fost nevoit să preia pe umerii lui fragezi o bună parte din nelipsitele nevoi materiale ale familiei. Iar asta însemna să se scoale la trei dimineaţa ca să poată vinde ziare pe stradă, apoi să meargă la şcoală, iar după ore din nou să dea fuga ca să prindă ediţia de seară a ziarelor ce trebuiau vândute. Nici sfârşitul de săptămână nu-i aducea binemeritata odihnă, căci sâmbăta îl găsea ajutându-l pe un distribuitor de gheaţă, iar duminica „aşeza popicele pentru nişte olandezi beţi care se distrau într-un parc”.
Tatăl lui vitreg, tâmplarul John London, îl adoptă pe Jack, acesta însă va păstra mai departe numele de Chaney. Familia scriitorului trăiește în „San Francisco Bay Area” în condiții sărace, toate încercările familiei de a se îmbogăți în Oakland California se soldează cu un eșec. Tatăl său vitreg devine invalid, astfel Jack trebuie deja, copil fiind, să lucreze ca vânzător de ziare, mână de ajutor în birturi, sau într-o fabrică de conserve. Condițiile grele trăite în copilărie vor determina mai târziu vederile socialiste ale scriitorului, devenit între timp renumit.
La 10 ani, Jack London era deja un cititor avid și își împrumuta cărțile de la Biblioteca Publică din Oakland, citind romane și cărți de călătorie. După terminarea școlii, la vârsta de 14 ani, a lucrat jack-london-9-anila Klondike ca muncitor ambulant pe vas sau pe trenurile de marfă. În 1893, a început să scrie. Avea doar 17 ani, când mama sa, după ce a văzut un anunț într-unul din ziarele locale pentru un concurs de povestiri scurte, l-a îndemnat să scrie și să se prezinte cu povestea lui. Cu o pregătire de doar opt clase, London a câștigat premiul întâi de 25$, surclasând elevii de la colegiile din Berkeley și din Stanford. Concursul a fost o experiență care l-a făcut să-și dedice viața scrisului.
În calitatea sa de „rege al piraţilor stridiei” brăzdează largul, jefuind bărcile de pescari, după care, în 1893, se angajează ca marinar pe un vas de vânătoare de foci care se îndrepta spre coastele Japoniei. A navigat astfel pe Oceanul Pacific, înfruntând furtuni cumplite şi pericolul uriaşilor gheţari plutitori în mările nordului. Nutrită din aceste experienţe este prima sa povestire – Taifun în largul coastei Japoniei. În ideea unei stabilităţi materiale, se înscrie la un curs de electromecanici, însă îl abandonează la puţin timp şi începe a colinda ţara, raliindu-se „armatei de şomeri”, care se îndrepta spre Washington pentru a-şi revendica drepturile. Se desparte apoi de grup şi porneşte spre New York, străbătând estul şi vestul Statelor Unite, ajungând la graniţa cu Canada şi petrecând, în cele din urmă, 30 de zile la închisoarea de la Niagara Falls, fiind acuzat de vagabondaj.
După revenirea în California, viitorul scriitor câștigă premiul ziarului „San Francisco Call” pentru jack-london-reading-newspaperpovestirea Furtună lângă coasta japoneză. Se înscrie la şcoala secundară din Oakland pe care, în scurt timp, se vede constrâns să o abandoneze din lipsa mijloacelor de existenţă. Realizează că „e mai avantajos să-ţi vinzi forţa intelectuală decât pe cea a muşchilor”. Studiază singur şi reuşeşte în trei luni să însuşească programul prevăzut pentru trei ani. Fără să aibă o pregătire deosebită, Jack London, la vârsta de 19 ani, a fost admis la Universitatea California, din Berkeley. Muncește din greu la o spălătorie pentru a face faţă cheltuielilor. Această perioadă din viaţa sa va fi descrisă în romanul autobiografic Martin Eden (1909).
După ce a absolvit un trimestru, citeşte în presa vremii despre campania „căutătorilor de aur” în ţinutul Klondyke. Nu-şi poate reprima spiritul de aventură şi se îndreaptă spre nord, străbătând întreaga Alaska. În 1898 se întoarce în ţară, mai sărac ca oricând, bolnav de scorbut. Unica avere acumulată este bogata experienţă de viaţă, care îşi va găsi reflectare în numeroase scrieri inspirate din ţinuturile nordice (Fiul lupului, Fiica zăpezilor, Copiii gerului, Smok Bellew etc.)
Primele sale nuvele au apărut în 1899, în publicațiile “Overland Monthly” și “Atlantic Monthly”.
În 1900, s-a căsătorit cu Elisabeth Maddern. Au avut două fiice împreună, Joan și Bess. Mariajul lor nu a rezistat decât câțiva ani și, în 1905, după pronunțarea divorțului s-a căsători cu Charmian Kittredge, cu care a rămas până la sfârșitul vieții.
Deocamdată, nevoit să-şi întreţină familia, acceptă tot felul de munci prost plătite, sedus tot mai mult de dorinţa de a se dedica scrisului. E nevoit să-şi amaneteze singurele obiecte mai de valoare: un pardesiu, o bicicletă, pentru a-şi putea plăti chiria pentru preţioasa maşină de scris. Compune, dactilografiază, studiază gramatica şi stilul, analizează operele marilor scriitori, încercând să pătrundă misterul succesului lor.
În acest context, apare în ultima lună a celui de-al XIX-lea veac, în una din cele mai importante reviste jack-london-in-studentiedin Boston, povestirea O odisee a Nordului(1899). Este lucrarea care-i va aduce aproape imediat consacrarea.
În 1901, Jack London a candidat, din partea Partidului Socialist, pentru primăria orașului Oakland. În 1902, a plecat în Anglia, unde a examinat îndeaproape condițiile de viață și cartierele clasei muncitoare din capitala britanică.
Primul roman al lui London, “The Son Of The Wolf”, a apărut în 1900. A devenit celebru la 27 de ani cu romanul “Chemarea străbunilor” (1903). Volumul “The People Of The Abyss” (1903), care prezenta situația celor săraci, a avut succes în Statele Unite, dar a fost aspru criticat în Anglia. Au apărut apoi colecțiile de nuvele “The Sea-Wolf” (1904), “The Road” și romanele “Colț Alb” (1906) și “Burning Daylight” (1910), care s-au bucurat de un succes extraordinar.


jack_london_În 1906, a publicat “The War Of The Classes”, colecție care includea lucrări despre socialism.
Succesele literare îi facilitează pătrunderea în cercurile înalte şi-i asigură o viaţă îmbelşugată. Apar periodic volumele Dumnezeul strămoşilor săi(1901), Fiica zăpezilor (1902), Copiii frigului(1902) etc.
În 1903, după ce publică numeroase eseuri politice, reportaje de critică socială şi romanul de dimensiuni reduse Chemarea străbunilor, London este trimis corespondent de război în conflictul armat dintre Japonia şi Rusia. Aventura nu-l ocoleşte nici aici, fiind făcut prizonier de către japonezi, pe motiv că trecuse linia jack-chairporfrontului.
Retras mai apoi la ferma din Valea Lunii, London intenţionează să facă înconjurul lumii pe propriul iaht, Snark. Astfel, după ce urmează un turneu de conferinţe prin Statele Unite, propagând cauza socialismului, în 1907 întreprinde, împreună cu soţia, o croazieră, petrecând doi ani la bord, însă nu ajunge mai departe de Australia. Urmează o perioadă extrem de fecundă, publicul american fiind onorat cu peste cincizeci de volume, printre care: Călcâiul de fier, Până la Adam, Dragoste de viață, Martin Eden, Timpul nu așteaptă, Aur şi iubire, Croazieră cu Snark, Povestirile din Mările Sudului, Fiul soarelui, Smok Bellew, Aventuriera, Memoriile unui alcoolic, Valea lunii, Ultimul meci, Forţa celui puternic, John Barleycorn, Răzvrătiţii de pe Elsinore, Mexicanul, Doamna mică din casa mare, Rătăcitor printre stele, etc.
Într-un timp scurt, Jack London ajunge să străbată calea paradoxală a adolescentului din catul de jos al scării sociale, unde viaţa „nu era decât ticăloşie, mizerie fizică şi spirituală”, până la faima unuia dintre cei mai citiţi şi mai bogaţi scriitori ai vremii. În 1913 cărţile îi erau traduse în 11 limbi, având un ecou extraordinar, mai ales în rândurile tinerilor. În felul acesta scriitorul îşi realizează visul din tinereţe: cunoaşte celebritatea în timpul vieţii, editorii plătindu-i onorarii fabuloase şi credite în avans pentru operele ulterioare.
jack-londonJack London este considerat primul autor american care şi-a câștigat existenţa de pe urma scrierilor sale. Şi, totodată, cum bine observa exegetul operei sale Fred Lawis Pattee, „niciun alt scriitor american n-a avut o carieră mai reprezentativă pentru epoca sa”.
Declarat drept unul dintre scriitorii care a avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea literaturii americane, Jack London a cunoscut şi gustul amar al defăimării: clevetirea în presă, anatemizarea de către preoţi, aruncarea cărţilor sale din bibliotecile publice etc.
În 1910, a cumpărat un teren la Glen Ellen, în ținutul Sonoma, unde a construit o fermă. A investit aproape toți banii în lucrările de îmbunătățire a fermei. În 1913 ferma a ars până la temelii și în aceeași perioadă London a început să aibă probleme de sănătate.
Mărturiseşte deschis că nu-i mai place să scrie şi că o face numai pentru editori. Aceştia îi solicită cărţi, povestioare facile, mustind de seninătate burgheză, străină spiritului aventurier şi rebel al autorului.
Tot mai singur şi mai deziluzionat, se stinge din viaţă în urma unei agonii atroce, la vârsta de numai 40 de ani. Moartea subită a lui Jack London, survenită la 22 noiembrie 1916, în circumstanţe obscure, continuă jack-london-foto-vassă fie o enigmă. Se presupune că ea ar fi fost cauzată de luarea unei doze mari de opium, pentru a calma durerile de care suferea din cauza rinichilor. Unii consideră că scriitorul s-a sinucis, în culmea deziluziilor şi a unei crize depresive. Cu doar câteva luni înainte de a muri s-a retras din Partidul Socialist. Datoriile, alcoolul, boala și teama ca nu cumva să-și piardă creativitatea i-au umbrit ultimii ani din viață.
Cenuşa funerară a lui Jack London este îngropată în parcul istoric din Glen Ellen, alături de cea a lui Charmian, cea de-a doua soţie, care s-a stins din viaţă câțiva ani mai târziu.

jack-london-pe-copertaÎn 1940, îi apare filmul Regina Yukonului (Queen of the Yukon) cu George Waggner și Jack London scenaristi, iar rolurile principale jucate de Irene Rich și Charles Bickford (în rolul lui Ace Rincon); acesta-i un film de aventură pe Yukon în Alaska, și este azi considerat în genul Western.
Însă nuvela sa Lupul de Mare (The Sea-Wolf) este prima lucrare lungă care a fost transpusă în întregime în filmul de mare succes, de aventură și dramă profundă, cu același nume, apărut în scenariul lui Jack London și Robert Rossen în 1941, cu renumitul actor Edward G. Robinson jucând în rolul principal de ,,Lup” Larsen.
Fără îndoială însă că filmul Colţ Alb (White Fang), bazat pe cartea lui Jack London cu același nume, care, white-fangspre exemplu, este rulat în versiunea de o jumătate de secol mai târziu decât Lupul de Mare, este vizionat de cei mai mulți spectatori de pe cel puțin patru continente, și impresionează omenirea cu pătrunderea imaginației și înțelegerii autorului ,,în sufletul” unui semi-lup alb din Alaska, într-o serie de întâmplări dramatice în care se creează o legătură emotivă strânsă dintre noul stăpân al lui Colţ Alb și acest lup ceva mai puțin de jumătate doemsticit. Scenele de lupte de câini … și lupi pe zăpadă din acest film sunt zguduitoare și trăite la extrem.
Creaţia „lupului de mare” al literaturii americane a devenit în timp întruchiparea rebelului liric, care a reuşit să convertească în chip magistral viaţa în artă, scriind romane pe care le-a trăit şi trăind romane pe care le-a scris.


Filmul Chemarea străbunilor (2009) este într-un fel continuarea din nou a aceleiași analize psihice a legăturii dintre om și lup, dar cu totul pe alt plan și într-altă vreme.
Dacă avem în vedere forţa şi autenticitatea scrierilor inspirate de viaţa şi peisajul din Alaska, scrieri niciodată depăşite şi doar rareori egalate de operele de imaginaţie din California şi din mările Sudului, atunci nu putem să nu fim de acord cu afirmaţia lui D. Mazilu, cum că – respectând proporţiile – călătoria lui Jack London în Alaska „este ceva similar cu călătoria lui Goethe în Italia”.
jack-london-at-deskLecturile lui predilecte se îndreaptă spre Charles Darwin (doctrina selecţiei naturale), spre Herbert Spencer (teoria organicistă a societăţii, respectiv ideea inegalităţii raselor şi supremaţia anglo-saxonilor) şi spre Friedrich Nietzsche (cultul forţei şi al supraomului), după cum ca marinar îi citeşte noaptea îndeosebi pe Tolstoi, Flaubert şi Melville, iar în Alaska se simte atât de atras de Rudyard Kipling, încât nu ezită ca pe teribilul ger subpolar să facă un drum de şase mile, numai ca să poată împrumuta o carte a mult îndrăgitului poet şi prozator englez.
O cunoaşte şi se îndrăgosteşte de Mable Applegarth, fata care aparţine unei caste superioare, prin urmare – după canoanele moralei burgheze – inaccesibilă lui London, dar singura femeie pe care a iubit-o întreaga lui viaţă şi după al cărei chip a realizat portretul lui Ruth Morse din romanul Martin Eden, cea mai izbutită figură feminină din întrega sa creaţie.

Surse:
limbaromana.md
totpal.ro
agerpres.ro
cinemarx.ro
autori.citatepedia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen + 1 =

8 + 1 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie