Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Viaţa nu merită trăită, dacă e trăită în genunchi în faţa altora.

Viaţa nu merită trăită, dacă e trăită în genunchi în faţa altora.

Vai de acele naţii, unde un mic număr de cetăţeni îşi întemeiază puterea şi fericirea lor pe robirea gloatelor.

Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi.

Puterea românilor stă în instituţiile lor.

Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber si egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut ca românul sa fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără care libertatea e mincinoasă. Pentru aceea adauga la deviza sa cuvântul fraţiei, această condiţie de căpetenie a progresului social. Ea fu o revoluţie socială. Revoluţia viitoare.. va cere unitatea si libertatea naţionala. Deviza ei va fi: Dreptate, Fraţie, Unitate! Ea va fi o revoluţie naţională.

Cine luptă pentru libertate se luptă pentru Dumnezeu.

Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.

Sufletu-mi te slăveşte încă, înzeită libertate şi cred că va veni ziua fericită, ziua izbândirii, când omenirea întreagă se va scula şi va sfâşia acest văl şi duşmanii tăi se vor împietri la vederea chipului tău de lumină; atunci nu va mai fi niciun om rob, nici naţia roabă, nici om stăpân pe altul, nici popor stăpân pe altul, ci, domnirea Dreptăţii şi Frăţiei. Aceste cuvinte ce odată am dat deviză naţiei mele vor domni lumea. Vai, nu voi avea nevoie de a vedea această zi, dar şi eu asemenea am muncit şi am pătimit pentru dreptate şi cel din urmă al meu cuvânt va fi încă un imn închinat ţie, ţara mea mult dragă.

Ceea ce este bine pentru fiecare în parte, este bine şi pentru toţi.

Legea ţării… a ţinut multă vreme locul şi de Constituţie politică şi de Condică civilă şi criminală.

Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi.

Cu femeia… natura scrie în inima bărbatului.

Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu, şi tabloul cel mai încântător farmecă vederea. Stânci prăpăstioase, munţi uriaşi, a căror vârfuri mângâie norii, păduri întunecoase, lunci înverzite, livezi mirositoare, văi răcoroase, gârle a căror limpede apă lin curge printre câmpiile înflorite, pâraie repezi, care mugind groaznic se prăvălesc în cataracte printre acele ameninţătoare stânci de piatră, care plac vederii şi o spăimântează totdeodată. Apoi, în tot locul, dai de râuri mari, cu nume armonioase, a căror unde port aurul. În pântecele acestor munţi zac comorile minerale cele mai bogate şi mai felurite din Europa: sarea, fierul, argintul, arama, plumbul, mercurul, zincul, antimoniul, arsenicul, cobaltul, tuteaua, teluriul şi, în sfârşit, metalul cel mai îmbelşugat decât toate, aurul, pe care îl vezi strălucind până şi prin noroiul drumurilor. Astfel este ţara Ardealului.

Pe culmea cea mai înaltă a munţilor Carpaţi, se întinde o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pre pământ.

Nu există libertate din afară fără libertate dinlăuntru.

Nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, şi noi românii nu vom putea fi puternici până când nu ne vom uni cu toţii într-unul şi acelaşi corp politic.

O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi.

Nicolae Bălcescu

Educaţia şi-a început-o în familie, cu un dascăl grec , şi a continuat-o la Sf Sava. Din matricolele şcolii Nicolae_Balcescurezultă că în 1832 era  în clasă a V-a, iar în 1835-1836, la vârstă de 15 ani era în clasele complementare. Aici a studiat – istoria universală, aritmetica, algebra, geometria, trigonometria, filosofia formală, dreptul civil român şi limbile: franzoseasca, elinească şi latinească. ”El ar fi vrut să-şi desăvârşească formaţia intelectuală la Paris, dar neputându-şi atinge visul, la 19 ani a intrat în armată că iuncăr (cadet). Însă curând şi-a dat seamă că acel regim nu i se potrivea, întrucât milităria – nu e carieră pentru oamenii de trampa sa – şi – nici slujbă miliţii, nici oamenii ce era  silit a-i vedea nu era de natură a-i mulţumi nici spiritul, nici inima.”
Nicolae Bălcescu s-a născut la 29 iunie 1819 la București. Istoric, scriitor, om politic, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 în Ţara Românească, Bălcescu a fost exponent al generaţiei paşoptiste și s-a numărat printre fondatorii societăţii secrete „Frăţia” şi „Societăţii studenţilor români” de la Paris, prin intermediul cărora a promovat ideile liberale moderne de organizare a statului.
Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălcești, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi frați: Costache și Barbu, precum și două surori: Sevasta și Marghioala. Într-un alt document se mai pomenește și de o altă soră: Eleni.
Nicolae Bălcescu provenea dintr-o familie înstărită, fiind fiul cel mare al pitarului Barbu Bălcescu şi al Zincăi Petrescu. A mai avut un frate, Barbu Bălcescu. Rămâne orfan de tată de la vârsta de 5 ani. În 1826, mama sa îl dă în grija unui arhimandrit grec, de unde deprinde primele cunoştinţe de limba română şi greacă. Pasionat de istorie încă de mic copil, începând cu 1832 Bălcescu se înscrie la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, perioadă în care leagă o bună prietenie cu Ion Ghica. Printre profesorii săi se numără Florin Aaron şi Ion Heliade Rădulescu. De asemenea, în casa părintească, bănăţeanul Eftimie Murgu îi predă un curs de filosofie.
Nicolae_Balcescu_La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naționalul, la conspirația Filipescu, care este descoperită, și este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica și venirea lui Bibescu.
Iniţierea în lupta politică şi-a făcut-o aderând la “Partida Naţională“ a lui Ion Câmpineanu, care a desrobit ţăranii de pe moşia sa şi a desfiinţat claca.În manifestul lui Câmpineanu din 1838 se vorbea de “fuziunea întregului popor românesc şi reunirea lui sub acelaşi sceptru” într-o patrie independentă. Un proiect de constituţie elaborat de Câmpineanu  cu ajutorul fostului ataşat al Consulatului francez din Bucureşti, Felix Colson, prevedea votul universal şi eliberarea clacasilor fără a li se da pământ. Programul lui Câmpineanu, care în chestiunea agrară, nu făcea decât să întărească moşia boierească, eliberând-o de orice servitute feudală, nu putea să-l satisfacă pe Bălcescu, care se lasă atras de societatea secretă organizată şi condusă de Mitita Filipescu în 1840. Profitând de războiul turco-egiptean, care agravase situaţia Imperiului Otoman şi trezise în toate popoarele creştine din Turcia europeană nădejdea eliberării, societatea s-a dezvoltat repede, atrăgând mai ales tineri din pătură mijlocie. Printre fruntaşii societăţii se numărau Filipescu şi Bălcescu, C Telegescu, Marin Serghiescu, D Macedonski, Eftimie Murgu şi profesorul francez J. A. Vaillant.


Conform lui Bălcescu, scopul societăţii era răsturnarea dominaţiei otomane şi suprimarea regimului regulamentar, desfiinţarea privilegiilor feudale şi instituirea unei republici democratice, în care cetăţenii să fie egali în faţă legii, iar clăcăşii eliberaţi şi stăpâni embaticari pe pământul aflat în stăpânirea lor. Dar Societatea a fost descoperită şi membrii ei arestaţi. Alexandru Ghica îi trimite pe cei 10 acuzaţi,la 1/13 februarie, în judecată Înaltului Divan, dar această trimitere se face mai mult din cauza insistenţelor consulilor străini – Viena şi Sankt Petersburg. Patru acuzaţi sunt condamnaţi la muncă silnică la ocnă, 5 la 8 ani închisoare la mânăstiri, iar Nicolae Bălcescu, minor, la 3 ani de închisoare la mănăstirea Mărgineni, apoi la Gorgani.
Eliberat după 2 ani, intră în “Societatea Literară“, unde se întâlneau viitorii conducatori ai Revoluţiei Societatea Fratiade la 1848: Tell, Bolliac, Ion Ghica, doi Goleşti, Eliad, Voinesu Ion, Laurian. Societatea era tolerată de guvern deoarece pretindea că se ocupă doar cu chestiuni inofensive de limbă, în realitate scopul ei fiind întărirea unităţii culturale. La adapostul acestei societăţi s-a constituit organizaţia secretă “Fraţia”, întemeietorii căreia – Ion Ghica, Bălcescu şi Tell – au jurat să-şi închine viaţa patriei şi să lupte pentru emanciparea şi împroprietarirea clacaşilor, în numele sentimentului de “Fraţie “, adică de solidaritate natională.
Studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută începând cu 1844. În cele din urma, în 1846, Nicolae Bălcescu a reusit să plece la Paris, unde  s-a întâlnit  cu Kogalniceanu, C.A. Rosetti, Ion Ghica și Ion și Dimitrie Bratianu. Principala lui preocupare era să strângă date despre o “poemă istorică asupra lui Mihai Voda Viteazul”, prin care spera să pună piatra de temelie a unității naționale. Pentru a-și completa documentarea, dar și pentru a cunoaște Italia, s-a dus la Roma, apoi la Neapole, unde s-a întâlnit cu Vasile Alecsandri și Elena Negri, pe care i-a însoțit la Palermo. Întors în Franța, participă la revoluția din februarie 1848, convins că ea va schimba fața lumii. Când revoluția a cuprins și Germania și Austro-Ungaria, tinerii aflați la Paris au hotărât că e momentul de a declanșa revoluția și în Principate.  În Franța se va implica în revoluția din februarie 1848, dar inspirat de această revoluție se întoarce la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal.
Arestat la 13 septembrie 1848 de autoritățile Imperiului Otoman care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice. În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena și ajunge la Constantinopol. Apoi, la Debrețin, se întâlnește cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvani și cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român.
Miscare BalcescuLa 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri. Avram Iancu și revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri față de acțiunile militare ale maghiarilor, dar aceștia nu își respectă promisiunile și se ajunge din nou la conflict. În același timp însă trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și ruse intră în Transilvania și revoluția maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.
Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 – 1863.
Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederații europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l’Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autoritățile nu-i permit, deși e bolnav și vrea să o vadă pe mama sa, în vârstă și bolnavă.

În perioada guvernului provizoriu de după Revoluţie a fost pentru două zile ministru şi secretar al Nicolae Balcescu_Guvernului. Înăbuşirea revoltei l-a făcut să fugă în Ardeal. Au urmat ani de pribegie în care i s-a interzis să mai intre în ţară. A reuşit să pună pentru ultima dată piciorul pe pământ românesc în 1852. Trecând Dunărea, la Turnu Măgurele s-a întâlnit cu mama lui bolnavă. Nu i s-a dat voie să rămână în România şi a luat calea pribegiei ajungând la Constantinopol şi mai apoi în Italia. Boala sa a avansat galopant şi de la Napoli, oraşul în care ajunsese iniţial, începând cu 17 octombrie 1852, s-a mutat la Palermo, unde clima îi era mai prielnică. Aici şi-a petrecut Nicolae Bălescu ultimele zile din viaţă, singur, sărac şi bolnav, într-o cameră a hotelului Trinacria. În ultimele zile de viaţă petrecute, în anul 1852, în camera de hotel din Palermo , Bălcescu a scris la lucrarea ”Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, sperând să apuce să o termine. A trimis scrisori prietenilor din ţară, chemându-i la el. A corespondat şi cu Luxiţa Florescu, iubita din ţară, mama fiului său nelegitim, Bonifaciu Florescu. Corespondenţa dintre cei doi a fost publicată de Nicolae Iorga. ”Am aflat că eşti în Sicilia la Palermo ca să petreci iarna şi nu ştiu însă de mai ai vreun prieten care să poată veni la tine. Cu siguranţă acest fapt te chinuieşte amarnic. Cu câtă mulţumire aş primi suferinţele tale, să te văd scăpat din ele. Eu, Bonifaciu şi toţi ai mei suntem sănătoşi, toţi îţi trimit complimente. Bonifaciu îţi sărută mâna şi eu prietenul meu te sărut de mii de ori şi te rog acuma ca întotdeauna să mă crezi a ta bună prietenă”, îi scria Luxiţa lui Nicolae Bălcescu, în ultimele sale zile de viaţă. “Prietenul tău pe care l-ai iubit ca un frate nu e cu puterile vlăguite… el a pus la rezon suferinţele… Mă voi lecui şi voi fi din nou pe picioare, câteva zile numai cu cer senin şi soare şi am să pot crede că am scăpat şi de data aceasta cu obrazul curat”, îi scria Bălcescu prietenului său, I. Ghica.
În luna noiembrie starea revoluţionarului s-a înrăutăţit. Sfârşitul l-a găsit singur, în camera hotelului Trinacria din Palermo la 33 de ani.
Simţind că moare, Bălcescu şi-a făcut testamentul şi a chemat un preot ortodox de la biserica greacă pentru a fi împărtăşit. Potrivit testamentului semnat de scriitor, averea lui Bălcescu se rezuma la 30 de franci, îmbrăcăminte, cărţi şi manuscrise. Conform certificatului de deces, inima marelui revoluţionar român a încetat să bată în noaptea pe 29 noiembrie 1852. Trupul neînsufleţit a fost dus a doua zi la mănăstirea Capucinilor unde şi-a găsit revoluţionarul român primul mormânt.
Osemintele lui Bălcescu au fost scoase câţiva ani mai târziu şi depuse într-o groapa comună, împreună cu alte câteva sute de morţi. De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de găsire şi repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale lui Bălcescu.
Alexandru Ioan Cuza a trimis la Palermo un emisar pentru depistarea rămăşiţelor revoluţionarului. Tentativa a fost fără succes pentru că nu s-a putut da de urma mormântului. Comuniştii au demarat în 1977 o campanie de găsire a rămăşiţelor acestuia.
Balcescu NicolaeÎn 1977, o delegaţie română a plecat la Palermo pentru a descoperi locul în care se prespunea ca ar fi fost înmormântat Bălcescu. Toată aventura de găsire a osemintelor a plecat de la mărturia unui marinar român care a descoperit certificatul de deces. Şerban Gheorghiu, ofiţer de marină din Constanţa, are meritul găsirii documentului care atestă moartea revoluţionarului. Acesta a descoperit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu, la Palermo.
Ofiţerul de marină din Constanţa a scris şi o carte despre experineţa sa, intitulată „De la Ipoteşti la Palermo“ şi publicată în anul 1995. El însuşi a căutat în catacombele Capuccinilor mormântul lui Bălcescu, apoi s-a dus la cimitirul Ratoli, unde se afla piatra funerară a lui Nicolae Bălcescu, „pe care o sărutau toţi românii în drumul lor pe aici, precum mahomedanii piatra sfântă Kaaba, când vin în pelerinaj la Mecca“. Intendentul cimitirului i-a arătat cenotaful patriotului român: „În partea de jos, sub numele NICOLAE BĂLCESCU sunt scrise următoarele cuvinte în limba lui Dante: „În groapa comună nr. 15 zace Nicolae Bălcescu, istoric şi patriot român mort în exil la Palermo la 29 noiembrie 1852»“. În toamna anului 1974, ofiţerul român a găsit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu şi autorizaţia de înmormântare, eliberată de Oficul Stării Civile al oraşului Palermo. A coborât în catacombe şi a ajuns în faţa a cinci mumii ale decedaţilor în noiembrie 1852 – ianuarie 1853. „Padre îndreaptă arătătorul către mumia din mijloc şi Placa Balcescu la Palermoafirmă «Questo e l oro Balcesco!» Cadavrul era îmbrăcat simplu, avea mâini subţiri, iar chipul era foarte asemănător cu cel al statuii lui Bălcescu din parcul Garibaldi. Pe cap purta un potcav de postal, de felul celor purtate în Ţara Românească, la epoca respectivă“, a povestit ofiţerul de marină.
Presupusa mumie a lui Bălcescu a fost analizată de dr. Cantemir Rişcuţia în 1977, când o delegaţie română a fost trimisă la Palermo pentru a verifica veridicitatea celor descoperite de ofiţerul de marină. Cantemir Rişcuţia a constatat că vârsta mumiei nu depăşea 20 de ani şi, astfel, a exclus imediat ipoteza că mumia aparţine lui Bălcescu. S-au analizat toate scheletele din galerie, însă niciunul nu a corespuns semnalmentelor revoluţionarului român. Într-un final, campania a eşuat după ce s-a aflat că trupul lui Bălcescu ajunsese într-o groapă comună.
Tentative de recuperare a oseminelor lui Bălcescu au existat şi după 1989. Guvernul român a trimis o altă delegaţie la Palermo pentru găsirea mormântului lui Bălcescu. S-a dorit repatrierea trupului neînsufleţit şi îngroparea în comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Vâlcea. Locul de veci în care odihneşte Bălcescu a rămas însă necunoscut.
Bustul BalcescuDupă ultimele informaţii ale autorităţilor, groapa comună în care ar zace osemintele lui Bălcescu se află sub o stradă din Palermo, şi din acest motiv săpăturile ar fi imposibile.
Un bust al lui Nicolae Bălcescu a fost instalat în 1961 în Piazza Marina din Palermo, la comanda Academiei Republicii Populare Române.
”Grande istorico e patriota romeno” este inscripţia care aminteşte de ceea ce a reprezentat Bălcescu pentru România. Lucrarea sa de suflet, ”Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” la care a scris până în ultimele clipe ale vieţii a fost publicată postum în perioada 1861-1863 în ” Revista română” condusă de Alexandru Odobescu. Tot Odobescu s-a ocupat de editarea în volum a lucrării considerate cea mai importantă scriere a lui Nicolae Bălcescu.

Surse:
adevarul.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five − 3 =

62 − 56 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie