Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Viaţa omului pe Pământ nu se deosebeşte cu nimic de starea de război! El trebuie să biruie nimicnicia trântorilor, să potolească obrăznicia, să anticipeze loviturile duşmanilor

Viaţa omului pe Pământ nu se deosebeşte cu nimic de starea de război! El trebuie să biruie nimicnicia trântorilor, să potolească obrăznicia, să anticipeze loviturile duşmanilor.

Arta completează defectele naturii.

Cine vrea să filozofeze, trebuie ca mai întâi să se îndoiască de orice.

Ne place sau nu, noi singuri ne croim viaţa. Născându-ne pe lumea aceasta, cedăm uşor iluziilor, simţirilor, credem în ceea ce vedem. Ignorăm cât de surzi şi orbi suntem. Atunci ne asaltă frica, şi uităm că suntem divini, că am putea schimba cursul rău al întâmplărilor.

Gelozia zdruncină şi otrăveşte tot ce este frumos şi bun în iubire.

Este dovada unei minţi primitive şi josnice, a dori să gândeşti ca masele sau majoritatea, doar pentru că majoritatea este majoritatea. Adevărul nu se schimbă dacă e crezut sau nu de o majoritate a oamenilor.

Nu există o lege care să guverneze totul.

E limpede că gelozia este o exagerată pasiune pentru persoana iubită, sentiment pe care îl înţelege cel ce a gustat dragostea, dar pe care zadarnic am încerca să-l explicăm altora.

Picătura găureşte piatra nu prin forţă, ci prin tenacitatea picurării.

Nu orice lucru care constituie un început este şi cauza; astfel punctul este începutul liniei, dar nu e cauza ei; clipa e începutul acţiunii, nu şi cauza ei; punctul de plecare al unei mişcări e începutul, dar nu şi cauza ei.

Prostia este mama norocului şi a fericirii sexuale.

Gelozia apare fie din neputinţă, fie dintr-o prejudecată, fie din experienţă.

Adevărul nu poate fi contrazis.

Nu există niciun fel de filosofie care, gândită de o minte cumpănită, să nu cuprindă o însuşire bună pe care celelalte nu o au.

Mai bine o moarte demnă şi eroică, decât un triumf necinstit şi mârşav.

Voinţa care tinde către cunoaştere nu se mulţumeşte niciodată cu un lucru gata făcut.

De obicei, cei care nu înţeleg îndeajuns cred că ştiu mai multe, iar aceia care sunt complet lipsiţi de minte cred că ştiu totul.

Timpul ia totul şi dă totul.

Cu norocul de partea ta, te poţi descurca şi fără minte.

Poate că voi, cei care pronunţaţi sentinţa, vă temeţi mai mult decât mine.

Giordano Bruno

A fost impresionat de lecturile din G.V. de Colle, cunoscut pentru aplecarea sa către averroism (gândireaGiordano Bruno 1548 1600 multor filozofi creştini apuseni, care se inspirau din filozofia lui Aristotel, aşa cum fusese ea popularizată de către filozoful musulman Averroes) şi pentru interpretările proprii date instrumentelor de memorare şi artelor memoriei (opere mnemotehnice). În 1565 a intrat în ordinul călugărilor dominicani, la mănăstirea San Domenico Maggiore din Napoli, luându‑şi numele Giordano. Din cauza atitudinilor sale, destul de curând a început să fie bănuit de erezie. Totuşi, în 1572 a fost hirotonisit preot, fiind trimis în acelaşi an înapoi la mănăstirea din Napoli ca să‑şi continue studiile de teologie. În iulie 1575 şi‑a terminat studiile, dar a devenit din ce în ce mai iritat de subtilităţile teologice.
Giordano Bruno s-a născut în 1548, în provincia Campania din Sudul Italiei (Nola lângă Neapole). Adevăratul său nume era Filippo.
Nicolau Copernic, Giordano Bruno şi Galileo Galilei sunt cei persecutaţi de Biserica Catolică pentru ceea ce au crezut şi au îndrăznit să promoveze, cum ar fi că Pământul nu e plat, se învârte în jurul Soarelui, iar Universul este mai mare decât sistemul nostru solar. Galilei a scăpat doar cu o arestare la domiciliu, pe când Bruno rămâne un simbol al persecuţiilor de la acea vreme.

Giordano Bruno a fost un teolog şi filosof umanist italian din epoca Renaşterii, dar și astronom, matematician şi ocultist italian, ale cărui teorii anticipează ştiinţa modernă. Cele mai importante dintre ele sunt teoria universului infinit şi teoria multiplicităţii lumilor, prin care el respingea astronomia tradiţională geocentrică şi, intuitiv, depăşea şi teoria heliocentrică a lui Copernic, potrivit căreia universul era finit. Deşi călugăr pentru o vreme, unele dintre ideile sale au fost considerate eretice. A sfârşit condamnat de Inchiziţie şi ars pe rug, dar astăzi este considerat un simbol al libertăţii de gândire.

Giordano_BrunoÎn iulie 1575 şi‑a terminat studiile, dar a devenit din ce în ce mai iritat de subtilităţile teologice. A citit astfel două comentarii interzise ale lui Erasmus şi a vorbit liber despre erezia ariană, care nega  divinitatea lui Iisus. În consecinţă, a fost acuzat de erezie, împotriva lui pregătindu‑se un proces condus de mai‑marele regional al ordinului, aşa că a fugit la Roma în februarie 1576. Acolo a fost acuzat pe nedrept de crimă. A început astfel un al doilea proces de excomunicare, iar în aprilie 1576 a fugit iar.
A abandonat ordinul dominican şi, după ce a pribegit un timp prin nordul Italiei, în 1578 s‑a dus la Geneva, câştigându‑şi traiul din corectura de carte. S‑a convertit apoi la calvinism, însă, după ce a publicat un pamflet la adresa unui profesor calvinist, a descoperit că Biserica Reformată era cel puţin la fel de intolerantă ca şi cea catolică. A fost arestat, excomunicat, apoi reabilitat după ce a retractat şi, în sfârşit, i s‑a permis să părăsească oraşul. S‑a stabilit în Franţa, mai întâi la Toulouse – unde a încercat în van să primească o absolvire din partea Bisericii Romano‑Catolice, fiind însă numit profesor de filozofie – iar apoi la Paris, în 1581. Acolo, Bruno a găsit un loc minunat unde să lucreze şi să predea.

În ciuda neînțelegerilor dintre catolici şi hughenoţi (protestanţii francezi), curtea lui Henric al III-lea era dominată pe atunci de facţiunea moderată a catolicilor simpatizanţi ai regelui protestant al Navarrei, Henric de Bourbon, care a devenit moştenitorul oficial al tronului, în 1584. Atitudinea religioasă a lui Bruno se potrivea cu cea a acestui grup, iar el s‑a bucurat de protecţia regelui Franţei, care i‑a oferit postul temporar de lector regal. În 1582, savantul a publicat trei lucrări de mnemotehnică, în care explora noi mijloace de a obţine o cunoaştere intimă a realităţii. A publicat şi o comedie în italiană, Lumânărarul (Il Candelaio), care, prin intermediul prezentării foarte vii a societăţii napolitane contemporane, constituia un protest împotriva corupţiei morale şi sociale din timpul său.
În primăvara lui 1583, Bruno s‑a mutat la Londra, ducând cu sine o scrisoare de recomandare de la Giordano_Bruno_by_IsqariotHenric al III-lea pentru ambasadorul francez, Michel de Castelnau. S‑a simţit atras de Oxford, unde, în timpul verii, a ţinut o serie de prelegeri în care expunea teoriile coperniciene. Însă, din cauza primirii ostile pe care i‑au făcut‑o savanţii de la Oxford, a trebuit să se întoarcă la Londra, ca oaspete al ambasadorului Franţei. A frecventat curtea Elisabetei I, devenind apropiatul unor politicieni importanţi, precum Sir Philip Sidney sau Robert Dudley, conte de Leicester.
În “Teoria lumilor multiple” el aduce aminte de teoria mecanicii cuantice, teorie care spune că Universul se poate împărţi în mai multe lumi, întrucât evenimentele se desfăşoară în timp. Iată ce spune Bruno:

“Îmi imaginez un număr infinit de lumi, asemeni Pământului, fiecare din ele având câte o Grădină a Paradisului. Jumătate din toţi Adamii şi din toate Evele nu va mânca fructul cunoaşterii, pe când cealaltă jumătate o va face. Dar, jumătate din infinit este infinit, aşa că vor exista un număr infinit de crucificări. Aşadar, ori există un singur Iisus care migrează dintr-o lume în alta, ori există un număr infinit de Iisuşi. Altfel, Dumnezeu ar trebui să creeze un număr infinit de Cristoşi”.

E de înţeles că un asemenea punct de vedere nu putea să stârnească decât furie din partea Bisericii Catolice. Curios e faptul că acelaşi lucru îl afirmă şi fizica cuantica, aşa cum putem citi dintr-un asemenea site:

“Lumea fizică a lucrurilor este cuprinsă în infinit, este cuprins într-un spaţiu plin de alte lumi posibile…Noi nu putem vedea decât câteva din aceste lumi”.

Teoria cuantică, dar şi teoria relativităţii generalizate a lui Einstein spun faptul că noi trăim într-un Univers alcătuit din mai multe lumi, acolo unde momentul trecutului, prezentului şi viitorului există toate simultan într-o existenţă permanentă. Ciudat e faptul că şi Giordano Bruno a spus cam acelaşi lucru:

“În Eternitate, totul coincide într-un moment prezent etern. Astfel, nu există nici trecut şi nici viitor, întrucât ele coincid cu prezentul”.

Unele puncte de vedere absolut impresionante ale acestui mare gânditor pot duce la ideea că el a fost un fel de “călător al timpului”! Şi asta, întrucât viziunile sale aparţinând atât trecutului, cât şi viitorului îndepărtat, s-au raportat la epoca în care el a trăit.

Giordano_Bruno_Campo_dei_Fiori_croppedÎn lucrarea ”În ce priveşte cauza, principiul şi unul” (De la causa, principio et uno,1584) a elaborat teoria fizică pe care se baza concepţia sa despre univers: forma şi materia sunt strâns unite şi constituie unul. Astfel, el reducea dualismul tradiţional din fizica aristotelică la o concepţie monistă asupra lumii, care implica unitatea de bază a tuturor substanţelor şi coincidenţa contrariilor în unitatea infinită a Fiinţei.
În ”Despre universul infinit şi despre lumi” (De l’infinito universo e mondi) şi‑a dezvoltat teoria cosmologică prin critica sistematică a fizicii aristotelice; a formulat şi conceptul inspirat din Averroes al legăturii dintre filozofie şi religie, potrivit căruia religia e considerată un mijloc de a instrui şi guverna poporul ignorant, iar filozofia e disciplina celor aleşi, care pot să se strunească pe ei înşişi şi să‑i guverneze pe alţii.
Alungarea bestiei triumfătoare” (Spaccio de la bestia trionfante, 1584), primul dialog din trilogia sa morală, este o satiră la adresa superstiţiilor şi viciilor contemporane, fiind şi o critică virulentă a eticii creştine – mai ales a principiului calvinist al salvării numai prin credinţă, căruia Bruno îi opune o viziune exaltată a demnităţii tuturor activităţilor umane.
Cabala calului Pegas” (Cabala del cavallo Pegaseo, 1585), similar cu dialogul precedent, dar într‑o cheie mai pesimistă, conţine o discuţie despre relaţia dintre sufletul omului şi sufletul universal, ajungând la negarea individualităţii absolute a celui dintâi.
În ”Mâniile eroice” (De gli eroici furori, 1585), Bruno recurge la imaginarul neoplatonic pentru a trata despre atracţia resimţită de sufletul omului de a se uni cu Unul infinit şi îl îndeamnă pe om să cucerească virtutea şi adevărul.

În anul 1979, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat că este posibil ca Biserica Catolică să fi

Procesul lui Giordano Bruno de Ettore Ferrari Campo de Fiori Roma

Procesul lui Giordano Bruno de Ettore Ferrari Campo de Fiori Roma

greşit condamnându-l pe Galileo Galilei. Ca urmare, a înfiinţat o comisie care să studieze procesul acestuia. În 1983, comisia a ajuns la concluzia că Galileo nu ar fi trebuit să fie condamnat, iar la recomandarea acesteia, în 1984, Vaticanul a publicat toate documentele referitore la procesul lui Galileo. În cazul lui Giordano Bruno, acelaşi Papa Ioan Paul al II-lea, la 400 de ani de la uciderea gânditorului italian, şi-a exprimat „profunda durere“, regretând eroarea comisă prin condamnarea la moarte.
Teoriile lui Bruno au influenţat ştiinţa şi filozofia din secolul al XVII-lea şi începând cu sec. al XVIII-lea au fost preluate de mulţi filozofi moderni. Ca simbol al libertăţii de gândire, a inspirat mişcările liberale europene din sec. al XIX-lea, mai ales Risorgimento italian (mişcarea pentru unitate naţională şi politică). A fost interesat de atât de multe domenii, încât cercetătorii actuali nu cad de acord în ce priveşte Giordano Bruno si rugulsemnificaţia principală a operei sale. Viziunea lui cosmologică anticipează câteva aspecte fundamentale ale concepţiei moderne despre univers; ideile sale etice, care se opun eticii ascetice religioase, trimit către activismul umanist modern; iar idealul său de toleranţă religioasă şi filozofică i‑a influenţat pe gânditorii liberali. Pe de altă parte, personalitatea sa impetuoasă şi interesul pentru magie şi ocultism au dat naştere multor critici. Însă Bruno rămâne una dintre cele mai importante personalităţi din istoria gândirii apusene şi un precursor al civilizaţiei moderne.

Surse:
scientia.ro
lovendal.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 17 =

97 − 89 =

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Sensul şi originea expresiei “Patul lui Procust” În cultura română, …
Corespondenta la redactie