Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge înainte, iară omul, când cu lumea, când împotriva ei.

Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge înainte, iară omul, când cu lumea, când împotriva ei.

Binele, din punct de vedere moral, este tot ceea ce se potriveşte cu firea omenească.

Câtă vreme vor fi leneşi, ei vor rămâne săraci şi eu flămând!

Cine nu ştie a juca, n-are treabă cu munca.

Doamne, câţi oameni sunt cu multă ştiinţă de carte care trăiesc ca vai de capul lor, luptându-se cu nevoile vieţii şi nebăgaţi în seamă, ba poate chiar dispreţuiţi de alţii care nu ştiu carte, dar au bani?!

Obraznicul mănâncă praznicul.

Să nu-ţi fie frică dacă n-ai de ce să te temi.

Este în cartea învăţăturilor despre viaţa lumească o scurtă învăţătură: binevoitorii de multe ori ne sunt spre stricare şi răuvoitorii spre folos.

Când oamenii şed aşa pe piatră încât numai o cruce îi desparte, atunci ei nu vorbesc, chiar nici nu gândesc nimic. Este însă o limbă tainică, ce nu are vorne şi nu cuprinde gândiri, o limbă pe care o pricep şi cei ce n-o ştiu. Asta se vorbeşte însăşi pe sine.

Nu e armă mai puternică decât inima curată.

Pe Valea-Seacă este un sat pe care oamenii îl numesc Sărăceni. Un sat “Sărăceni” pe o vale “seacă”: mai rău nu poate să sune însemnarea unui loc.

Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit.

Tu nu ai alergat după mine, dar m-ai făcut pe mine să alerg.

Viaţa nu mai are rost când speranţa şi încrederea lipsesc. Trebuie să mergi înainte… deoarece când totul s-a prăbuşit şi când sufletul dobândeşte certitudinea că nimic nu mai foloseşte la nimic, că a ajuns la limită, poate îţi spui: la ce bun?

E mare bogăţie să te mulţumeşti cu puţin.

Banul e mare putere, el deschide toate uşile şi strică toate legile.

Iubirea e din altă lume şi se iveşte din senin, fără ca să ştii de ce, se dă pe faţă, fără ca să ştii cum, şi te duce fără ca să ştii unde.

Prieteni are cel ce ştie să şi-i facă!

Era, se vede, pe acolo, prin înălţimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit.

E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăieşti cuiva o vorbă, care-ţi vine din fundul inimii şi nu poţi; e însă mai greu când simţi că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care şi-l face despre tine un om la care ţii.

Aşa e omul… Oricât de bun ar fi, tot are câte un păcat. Fie cât de mic, dar tot îl are.

Ioan Slavici

În drumul de la Arad către zona Codru-Moma, din fostul comitat al Zarandului, dacă ajungi în Șiria

Muzeul Memorial Ioan Slavici

Muzeul Memorial Ioan Slavici

privirea îți este atrasă de un zid, niște statuete apoi cîteva trepte către o clădire. Aici este Muzeul Memorial într-un fost conac al familiei grofului Bohus, maghiar cu origini slovace. Se scrie că această clădire a fost donată comunității de către proprietar care a fost coleg de școală cu Slavici. „Din sus de sat locurile sunt sădite cu vii, și mai sus coasta e acoperită cu tîrși, pe culmea plaiului se vede marginea pădurilor, iar într-un vîrf ieșit înspre cîmpie, cel mai înalt dintre toate se ridică zidurile părăsite ale vilagășului, o cetate veche, de unde ochiul străbate toată cîmpia, cît străbate zarea de lumină.” ( Ioan Slavici).  Cetatea vilagoșului sau cetatea de lumină există de prin secolul al XIII-lea, astăzi o ruină. Circulă și multe legende despre ea cum că ar comunica prin tunel cu cetatea Dezna. George Călinescu, cel care în compendiul Istoriei literaturii române (pag. 180, ediția din 1968,editura pentru literatură) îl face sucit dar opera sa o considera remarcabilă, simte nevoia să cunoască locurile de baștină ale scriitorului. În anul 1882, în „Românul”  Nicolae Xenopol scrie că  nuvelele lui Slavici reprezintă un pas serios făcut pentru întemeierea nuvelei și romanului nostru  național.
Ioan_SlaviciIoan Slavici s-a născut în 18 ianuarie 1848, în localitatea Şiria, ce se află la interferenţa dintre munte (Munţii Zarandului) şi câmpia arădeană, pe drumul ce duce spre Pîncota. După mamă se trăgea din familia Borleştilor, iar după tată din familia Slăveştilor (iobagi cu gospodărie proprie), menţionaţi în anul 1746 în “Conscriptio Domestica Incluti Comitatus Aradiensis etquidam Processum Zaradiensis” şi anul 1747 – Conscriptio Neo – reincorporatorum Miletarium Cis – Marusianorum I. Cottus Aradiensis.
Şcoala elementară o urmează în comuna natală, Şiria, între anii 1854-1858. Îl are ca învăţător pe Dimitrie Vostinari. În anul 1860 se înscrie la liceul de stat din Arad, face clasele I-IV, apoi continuă liceul piarist din Timişoara, clasa a VI-a şi a VII-a. În anul 1868 îşi ia bacalaureatul la Satu Mare şi se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe din Budapesta. Întrerupe studiile de drept din cauză că se îmbolnăveşte, se tratează, îşi continuă activitatea ca funcţionar la primăria din Cumlăuş – zona Aradului şi în anul 1869 este încorporat şi trimis ca “voluntar” cu termen redus la un regiment din Viena. Paralel pe lângă stagiul militar continuă studiile de drept la Viena.
În acestă perioadă, îl întâlneşte pe Mihai Eminescu (la Viena), de care-l leagă o viaţă întreagă – au devenit prieteni nedespărţiţi. În capitala Imperiului (Viena), Ioan Slavici şi Mihai Eminescu pun bazele şi înfiinţează societatea studenţească, la 8 aprilie 1871, “România Jună”, unde Slavici devine preşedinte, iar Eminescu secretar. Tot în anul 1871, cei doi pun bazele formării Comitetului de organizare a Serbărilor de la Mănăstirea Putna din 26-28 august – Slavici, preşedinte, Eminescu secretar, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la construcţia mănăstirii de către domnul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt. Tot în acest an, 1871, Ioan Slavici debutează în revista “Convorbiri literare” cu comedia “Fata de birău”.
Scrierile sale de debut sunt în majoritate povești: ”Zâna Zorilor”, ”Ileana cea șireată”, ”Florița din codru”, ”Doi feți cu stea în frunte” etc. În 1881 îi apare volumul ”Novele din popor”, cuprinzând câteva scrieri devenite clasice: ”Popa Tanda”, ”Gura satului”, ”Budulea Taichii”, ”Moara cu noroc”. Este autorul romanelor: ”Corbei”, ”Mara”, ”Din păcat în păcat”, ”Cel din urmă Armaș”, ”Din două lumi”, ”Din bătrâni”. A scris și piese, precum: ”Fata de birău”, ”Toane sau vorbe de clacă”, ”Polipul unchiului”, ”Gaspar Grațiani” etc.
În 1872, revine în țară, la Arad, unde face practică la un cabinet de avocatură, și publică, în Convorbiri Ioan Slaviciliterare, povestea ”Zâna Zorilor’‘. În 1873, obține un post de arhivar la Consistoriul din Oradea. Renunţă la avocatură şi se angajează ca arhivar la Consistoriul din Oradea, dar după o perioadă scurtă intră în conflict cu reprezentanţii bisericii de aici şi este nevoit să părăsească Consistoriul, prin demisie. Este un an nefast pentru tânărul Ioan Slavici, întrucât moare atât mama, cât şi tatăl scriitorului. Scrie nuvela “Popa Tanda” unde descrie viaţa rustică şi patriarhală din satele bihorene. Un an mai târziu, în 1874, critică dualismul austro-ungar, ceea ce nu rămâne fără consecințe. Spre sfârșitul anului se refugiază la Iași, unde participă la ședințele Junimii, aici cunoscându-l pe Ion Creangă. În 1875, devine profesor de filosofie la Liceul “Matei Basarab” din București, susținând și ore de limba română, logică și psihologie, notează ro.biography.name. În aceeași perioadă, este și colaborator la alcătuirea colecției de documente istorice Hurmuzachi. În septembrie 1875, Ioan Slavici se căsătorește cu Ecaterina Szöke Magyarosy.
În anul 1876 începe să colaboreze la ziarul “Timpul” din Bucureşti, unde activează alături de M. Eminescu şi I. L. Caragiale. Aceşti trei “titani” reuşesc în coloanele ziarului “Timpul” să lupte împotriva politicii liberale interne şi externe. În anul 1880 publică în revista “Convorbiri literare” nuvela “Budulea Taichii” – în care arată, reprezintă ascensiunea intelectualităţii din Transilvania. În anul 1881 devine secretar al “Societăţii pentru învăţătura poporului român”, funcţie ce-o va deţine până în anul 1885. În anul 1882, Ioan Slavici împreună cu Mihai Eminescu pun bazele şi fondează societatea “Carpaţi”, societate ce luptă pentru “unitatea culturală a românilor”. Din septembrie devine profesor de limba română şi filozofie la Azilul “Elena Doamna” din Bucureşti, complex şcolar înfiinţat de Carol Davila.
În anul 1883 publică două din cursurile sale şi anume “Estetica” unde îşi exprimă  concepţia sa despre artă şi “Literatura poporană”, unde îşi arată concepţia sa despre creaţia populară.
Suferă la aflarea veştii despre primul atac al bolii lui Eminescu din 28 iunie 1883 şi încearcă să-l ajute prin toate mijloacele, adevărat prieten, coleg de breaslă.
La TribunaDe la 28 aprilie 1884 până la 3 martie 1890, conduce ziarul TRIBUNA din Sibiu, mai puţin pe perioadele când este condamnat. Ziarul TRIBUNA din Sibiu continuă principiul de bază al ziarului “Timpul” din Bucureşti, adică: “Soarele pentru toţi românii la Bucureşti răsare”. La 18 noiembrie 1885, scriitorul Ioan Slavici, datorită neînţelegerilor mai vechi, divorţează de soţia sa, Ecaterina Szöke Magyarosy. În anul 1886, la 18 martie (după 4 luni de la divorţ) se căsătoreşte cu Eleonora Tănăsescu, care era profesoară la “Elena Doamna” şi directoare la Şcoala civilă de fete din Sibiu. În anul 1887, Ioan Slavici este ales secretar al Partidului Naţional Român din Transilvania. Tot în acest an, G. Coşbuc intră în redacţia ziarului TRIBUNA din Sibiu, la rubrica Cronica. În anul 1888, Ioan Slavici este condamnat la un an de închisoare de Curtea cu juri din Cluj, pentru “delict de agitaţiune”, evocat în coloanele TRIBUNEI. Este întemniţat la închisoarea din Vaţ (Ungaria). În anul 1889 revine de la închisoare, se reîntoarce în Sibiu, reorganizează Partidul Naţional Român din Transilvania, intră în redacţia ziarului TRIBUNA, dar nu preia conducerea. Cu ocazia morţii la 15 iunie 1889 a lui Mihai Eminescu, marele poet, “luceafărul poeziei româneşti”, ziarul TRIBUNA din Sibiu scrie: “Poporul român pierde cea mai glorioasă întrupare a geniului său”.
În anul 1890, în ziua de 3 martie, Ioan Slavici se reîntoarce la Bucureşti şi devine director la Azilul “Elena Doamna”. Cu această ocazie publică lucrarea “Şcolile noastre săteşti” şi tratatul “Istoria universală”. În anul 1891, la 24 ianuarie, în Bucureşti, Ioan Slavici ajută la constituirea şi fondarea “Ligii culturale”. În 1892 (26 martie), Ioan Slavici, împreună cu alţi colegi, redactează Memorandul românilor din Transilvania şi Ungaria, care va fi înaintat Curţii imperiale de la Viena. În anul 1893, editează ziarul “Corespondenţa română”, ziar abordează în articolele sale lupta românilor transilvăneni pentru libertate naţională. La 1 ianuarie 1894, Ioan Slavici, împreună cu I. L. Caragiale şi G. Coşbuc, întemeiază revista “Vatra”, revistă ce prin “graiul viu” arată “vatra noastră strămoşească” şi “obârşia culturală a noastră”. În această revistă apare publicat şi romanul “Mara”. George Călinescu aprecia că: ”Pentru epoca în care a apărut, Mara trebuia să însemne un eveniment, și astăzi, privind înapoi, romanul acesta apare ca un pas mare în istoria genului (…) Cu mult înaintea lui Rebreanu, Slavici zugrăvise puternic sufletul țărănesc de peste munți și cu atâta dramatism, încât romanul este aproape o capodoperă.”
Tot în acest an preia  ca director Institutul “Ioan Ottetelişeanu” din Măgurele, institut ce se ocupa cu educarea fetelor sărace. În anul 1896 publică Novele, vol. II, care cuprinde: “Moara cu noroc”, “O viaţă pierdută”, “Norocul” şi “Comoara”. În anul 1897, întemeiază la Arad ziarul “Tribuna Poporului” care va fi preluat de nepotul său Ioan Russu-Şireanu. În anul 1902, publică romanul “Din bătrâni”. În anul 1906 publică în ziarul “Tribuna Poporului” din Arad romanul “Corbei”; scrie şi apare monografia “Ioan Ottetelişeanu” din Măgurele. În anul 1907, publică articole cu ocazia răscoalei ţăranilor şi analizează cauzele acesteia. În anul 1908 demisionează de la Institutul “Ioan Ottetelişeanu” din Măgurele. Editează ziarul “Minerva”, ziar ce va evoca “mişcările” din viaţa muncitorilor.
În anul 1909 este ales membru în cadrul societăţii scriitorilor români. În anul 1910 publică în ziarul Ion-Slavici-“Minerva” trei lucrări: “Leu-paraleu”, “Din ţigănie” şi “Sepi”. În anul 1913 devine director la redacţia Buletinului Armatei şi Marinei. În anul 1914 editează ziarul “Ziua” – în articolele ziarului se evidenţează menţinerea neutralităţii României.
Creator al unei tipologii viguroase, excelent analist al stărilor sufletești, Ioan Slavici este primul mare prozator provenit din Transilvania, dar influența sa nu s-a redus numai la spațiul ardelenesc. George Călinescu spunea, în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, că ”(…) opera sa este remarcabilă. Cu percepția justă numai când se aplică la viața țărănească, ea nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare. Oamenii sunt dârji, lacomi, întreprinzători, intriganți, cu părți bune și părți rele, așa cum trebuie să fie o lume comună. Dacă ar fi avut mai multă capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umană a satului. Limba de obicei împiedicată și ridicol de neaoșe, atunci când tratează idei, e un instrument de observație excelent în mediul țărănesc.”
Cei patru clasiciCa scriitor, Ioan Slavici aparţine Epocii Marilor Clasici (1870-1890), alături de M. Eminescu – poetul, I. L. Caragiale – dramaturgul, I. Creangă – povestitorul, Titu Maiorescu – criticul şi îndrumătorul literar. Faţă de aceştia, Slavici s-a impus ca nuvelist de excepţie. El a creat, pentru prima data în literatura română, nuvela şi romanul de tip realist. Tot el a introdus în proza română modernă analiza psihologică, filonul popular al povestirii (înaintea lui I. Creangă) şi universul satului românesc transilvănean. Prin nuvele ca „Moara cu Noroc”, „Popa Tanda”, „Comoara” ş.a., scriitorul s-a afirmat ca mare creator al unei lumi animate de energii, de patimi puternice şi de dramatice probleme morale, cu personaje  luate din viaţa satului şi a târgului transilvănean, cu vechile lor legi nescrise, sau cu personaje şi fapte ale întinsei Câmpii de Vest, unde legea o făceau oamenii de tipul lui Lică  Sămădăul – unul dintre personajele principale din nuvela „Moara cu Noroc”. Viziunea lui Slavici asupra satului transilvănean a evoluat de la formula estetică a realismului poporal din primele nuvele la cea a realismului social şi psihologic din capodopera nuvelelor sale, „Moara cu Noroc”. Prin temă şi prin subiectul nuvelei, autorul arată care sunt urmările pe care setea de îmbogăţire le are asupra vieţii sufleteşti a individului. La baza acestei teme se află convingerea autorului – un fin moralist – că goana după avere, în special după bani, zdruncină tihna şi amărăşte viaţa omului, generează numeroase nenorociri, iar în cele din urmă duce la pierzanie.
În concepţia lui Slavici, valorile fundamentale ale artei sunt: binele, adevărul şi frumosul. Proza lui Slavici se remarcă nu numai prin principiile etice pe care le ilustrează şi pe care le-am menţionat, ci şi prin arta portretistică, a compoziţiei şi prin stil. El a creat pentru prima dată în literatura română personaje viabile, prezentate cu obiectivitate, în sensul că le dă libertatea de a se manifesta după propriile lor îndemnuri, după pornirile sufletului lor pe drumul destinului. Stilul se caracterizează prin concizie, sobrietate şi oralitate. Prin modalitatea artistică, Slavici se înscrie pe linia realismului social şi psihologic, anticipându-i pe Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu. Aparţinând Epocii Marilor Clasici, Slavici din Transilvania, Ion Creangă din Moldova şi I.L. Caragiale din Muntenia alcătuiesc un adevărat triunghi simbolic al spiritualităţii româneşti, în mijlocul căreia se înalţă ca o coloană a infinitului, simbolul lui Eminescu. Pe laturile triunghiului străluceşte figura lui Titu Maiorescu.
Ioan Slavici s-a stins din viață la 17 august 1925, în localitatea Crucea de Jos și a fost înmormântat în schitul Brazi, la un km distanță de orașul Panciu. În discursul de rămas bun, scriitorul Gala Galaction a spus: “Îl vedem deasupra noastră mare în literatură, fruntaș al condeiului, premergător și explorator al frumuseților graiului și sufletului poporului nostru. Îl vedem deasupra noastră printre nouri și culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coșbuc, Caragiale”.

Surse:
ecreator.ro
tribuna.ro
agerpres.ro
argesexpres.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × five =

25 + = 30

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corect “cel mai celebru”? Unele structuri lingvistice sunt atât …
Corespondenta la redactie