Laura Suzeanu
Lega 114/1996, a locuinței a fost actualizată la 01 octombrie 2011. Astfel, reglementarea cadrului general de realizare, exploatare şi administrare a locuinţelor are la bază următoarele principii:
- Accesul liber şi neîngrădit la locuinţă este un drept al fiecărui cetăţean
- Realizarea locuinţelor constituie un obiectiv major, de interes naţional, pe termen lung, al administraţiei publice centrale şi locale.
În Oltenița nu se respectă acest principiu. În primul rând, spațiul unde ANL-ul urma să construiască alt rând de locuințe a fost oferit unei persoane cu afaceri private în Oltenița, în urma unui schimb comercial semnat de primar Petre Țone, un loc duce la multe semne de întrebare, apoi ne referim și la celelalte locuințe sociale rămase în administrarea Primăriei : o garsonieră la blocurile de pe Variantă în Bd. 1 Decembrie, două apartamente pe Str. Argeșului, lângă sediul CEC, dar și o casă la baza podului spre Chirnogi.
Abuzul de putere a devenit în România o lege nescrisă a celor ce ajung să conducă primării, consilii județene, ministere, alte instituții publice. Fie că vorbim aici de o lipsă de educație, fie de de lăcomia și snobismul multora dintre aleșii locali, dintre cei ce dețin funcții de conducere, cu mentalitate învechită comunistă, abuzul de putere a devenit o modă.
Conform legii, vor avea acces la o locuinţă socială în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar, pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa.
Scopul Programului de Locuințe Sociale conform Legii nr. 114/1996 este construirea de locuinţe sociale – locuinţe cu chirie subventionată, destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora nivelul de existență nu le permite accesul la o locuintă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei. Obiectivul ce se doreşte a fi atins este asigurarea unor condiţii de locuit decente pentru categoriile sociale dezavantajate. Promovarea investiţiilor de locuinţe sociale reprezintă sarcina autorităţilor publice locale.
Sursele de finanţare ale acestui program provin de la bugetele locale şi din bugetul de stat. Desfăşurarea procesului investiţional pentru construcţia de locuinţe sociale intră în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, cu finanţare din bugetele proprii. Statul sprijină financiar construcţia de astfel de locuinţe, prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea fondurilor din bugetele locale, prin intermediul bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la solicitarea fundamentată a consiliilor locale. Programul de finanţare a construcţiilor de locuinţe sociale este un program multianual, care se derulează din anul 1997. Pentru fiecare an, fondurile de la bugetul de stat cu această destinaţie se aprobă prin legea bugetului de stat pe anul respectiv.
Asta trebuia să se întâmple și cu spațiul din Bd. Tineretului colț cu Mărășești, loc ce s-a aflat sub administrarea directă a ANL pentru construcții de locuințe sociale, în același perimetru existând și un spațiu antiatomic, un motiv în plus de a nu fi înstrăinat.
Nici până acum nu cunoaștem amănunte despre termenii și actele prin care s-a făcut schimbul de spații și cum a fost scos de sub regim ANL spațiul menționat.
Cât despre celelalte garsoniere, apartamente sau spații la sol deținute de Primăria Oltenița, probabil că acestea se închiriază după bunul plac al primarului sau al celor din preajma acestuia, cât timp nu oricine obține acceptul de a intra în posesia unui astfel de loc.
Unul dintre oltenițenii cu probleme locative ne-a transmis situația deplorabilă în care se află, acesta și familia lui cu 5 copii minori, toți care dorm și trăiesc în câmp de ani de zile.
Rupa Toma, de etnie rromă, a ajuns în culmea disperării din cauza situației sale grele. După ce a fost evacuat fără motiv de primarul Țone dintr-o cameră pe care o ocupa în clădirea ce aparține Primăriei Oltenița, clădire amplasată vis a vis de Liceul ”Neagoe Basarab”, acesta trăiește în condiții rupestre, în aceeași situație ca a unui animal, în câmp, alături de copii și soție.

Dacă a încercat să ia legătura cu primarul Petrică Țone, a fost primit cu ocări și vorbe grele, alungat și condamnat pentru ce face, de parcă făcea o crimă rugându-se pentru un spațiu de locuit, o cameră, unde să se poată muta cu familia sa numeroasă. Ba, mai mult decât atât, Toma Rupa a fost supus regimului de constrângere prin Poliția Locală, aflată sub ordinele lui Țone, care i-a dat și amendă de 200 de lei.
Bătaia de joc nu are limite.
Din ce ar putea să plătească acest amărât banii, câtă vreme se află sub o astfel de presiune de viață ?
Poate ne răspunde Petrică Țone, atotștiutorul orașului, atotstăpânitorul urbei…
Nimeni nu este răspunzător de copiii acestuia, adevărat. Niciunul dintre noi nu am coordonat viața lui Rupa și nu i-am cerut să facă atâția copii, în condițiile în care ei nu au stabilitate materială, nu pot fi întreținuți financiar. Asta nu înseamnă că această familie trebuie alungată, pusă la zidul infamiei, lovită cu pietre, ca în Islam. Nu cred că am ajuns la un astfel de nivel de degradare morală. Potrivit declarațiilor lui Rupa, Petrică Țone l-a amenințat că dacă mai vine pe acolo îi ia copiii.
Cine se crede Petrică Țone în acest oraș?
Cine îi dă dreptul lui Țone să lovească într-un semen de-al lui într-un astfel de mod inuman, indiferent că semenul este de altă etnie?
Până unde ajunge abuzul de putere?
Cât va mai încălca legea acest individ fără să se ia nicio măsură iar dreptatea să umble în continuare legată la ochi pe acest tărâm din sud?
Câți oltenițeni vor mai fi nedreptățiți și cât timp?
Cine stabilește prioritățile de obținere a locuințelor sociale și cine are întâietate la aceste locuințe aflate în administrarea Primăriei?
Cât de primitiv și de hain să fii să desconsideri alți oameni, doar pentru că locurile și poziția socială nu sunt inversate? Oare pentru că nu există educație și suflet?
Pentru că empatia nu funcționează la mulți dintre oamenii politici, mai ales la cei care atunci când ajung să conducă un oraș au impresia că au apucat lumea de picioare, că ei fac legile, ei au inventat Universul, soarele, luna, stelele, toate gravitează în jurul lor fiindcă ei se cred veșnici pe pământ.



Lasă un răspuns