Istoric
Ovidiu Densuşianu deduce cuvântul Olteniţa din bulgărescul ot devlnita – piatră de hotar. Otdevlnita a evoluat uşor spre Olteniţa. Unii consideră că etimologia cuvântului este „OLT”, căruia i s-a adăugat sufixul „elniţa” ( ca la vârtelniţă, cădelniţă) având deci forma iniţială de Oltelniţa. Altă legendă vorbeşte despre Oltean Niţă. Acesta a fost un înstărit hangiu din localitate care a locuit pe strada Cuza Vodă unde trageau cărătorii maglelor de sare și chirigii de cereale la hanul său cu mâncăruri și vinuri bune. Îndemnul cu care se arăta direcţia către han era „Hai la Oltean-Niţă, hai la Oltealniţă, Olteniţa!” Ioniţă Popescu zis Oltean Niță s-a născut în 1814 și a murit în 1884. (Al. Mărculescu, 1932)
Oltenița reprezintă al doilea centru urban ca mărime și importanță al județului Călărași (după reședința de județ) și este port la Dunăre. Este situat într-o zonă pitorească de luncă, la 2,5 km de confluenţa râului Argeş cu fluviul Dunărea. Prin poziţia sa geografică este cel mai apropiat oraş dunărean de Bucureşti, capitala ţării, la numai 65 km. La Oltenița, din acest drum se ramifică șoselele naționale DN31, care duce spre est la Călăraşi și DN41 care duce spre vest la Giurgiu. De București orașul este legat și prin calea ferată. Suprafaţa oraşului s-a extins de la 5,5 ha în anul înfiinţării, la 528 ha în prezent.
Vestigiile arheologice descoperite în zonă, dovedesc că cele mai vechi urme de locuire pe aceste meleaguri datează din mileniul al VI-a î.Ch. Urme d elocuire din timpul evoluţiei civilizaţiei Boian au fost descoperite la Coada Lupului, Valea Mare şi la baza depunerilor arheologice de pe Măgura Gumelniţa. Gumelniţa a fost cea mai dezvoltată civilizaţie din Europa acelor vremuri. Se presupune că cetatea din timpul romanilor numită Daphne, care în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne s-a aflat tot în zona orașului. Așezarea Daphnes e amintită de către Procopius, Daphne însemnând laur (nimfa iubită de Apollon). Ea a mai fost numită „Constantiola” de Grigore Tocilescu și „Constantiniana” de Vasile Pârvan. Toate informațiile vechi așază cetatea Daphnes la confluența Dunării cu râul Argeş.
În timpul împăratul roman Valens (367 d.Hr.), care, ca să se războiască cu regele goților Atanaric, a trecut Dunărea pe la cetatea Daphnes (Oltenița), datorită lățimii mici a Dunării (750 m), dar neîntâlnindu-l se întoarce. Atunci a fost consemnat locul, nu denumirea de Oltenița.
Radu de la Afumaţi întăreşte ca proprietate în anul 1526 vistiernicului Neagoe satul Olteniţa, moşia şi satele din jur. Moşia boierului Neagoe se întindea de la Căscioarele până la Iezerul Mostiştea şi avea două curţi boiereşti, una la Căscioarele şi alta la Negoieşti. Locuitorii din Olteniţa nu erau oameni liberi, ci erau ţărani clăcaşi, fiind siliţi să presteze clacă, să dea dijmă în produse şi alte obligaţii către stăpânul moşiei şi domnie.
Datorită poziţiei sale geografice, satul Olteniţa a fost martor la numeroase războaie duse în evul mediu. Printre evenimentele militare care pot fi amintite sunt incursiunile lui Mihai Viteazul din iarna anilor 1594-1595 asupra cetăţilor turceşti din dreapta Dunării, printre care şi Turtucaia. În secolele următoare au loc aici, ori în preajmă, ciocniri şi lupte austro-turce ori ruso-turce în timpul războaielor din anii 1735-1739, 1768-1774, 1806-1812 şi 1828-1829.
Pământurile din zona Olteniței au fost în 1742 proprietatea postelnicului Constantin Alexeanu. După o vânzare succesivă la opt proprietari, în anul 1830 Oltenița devine proprietatea stolnicului Radu Cernescu. De la acesta, „Oltenița toată și împrejurimile ei” sunt cumparate de câtre prințul Alexandru Dimitrie Ghica. În 1852 o delegație din Ulmeni, Chiselet, Chirnogi, Radovanu şi Căscioarele se adresează prințului Alexandru Dimitrie Ghica rugându-l să le aprobe înființarea unui oraș slobod de dări, vânzându-le o parte din moșia sa.
Oltenița se înfiintează la 23 aprilie 1853 având 750 locuitori.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Oltenița avea statut de comună urbană, având 4727 de locuitori ce trăiau în 754 de case. În oraș existau două biserici, două școli primare de băieți având în total 208 elevi, o școală primară de fete, spitalul „Regina Elisabeta” având 18 paturi, o fabrică de apă gazoasă și două hoteluri. Orașul avea statut de reședință a plășii Oltenița
din Judeţul Ilfov. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcționa în aceeași plasă Oltenița și comuna Oltenița Rurală (Oltenița Veche), comună rurală, aflată la nord de oraș. Comuna era formată numai din satul de reședință, cu o populație totală de 1804 locuitori ce trăiau în 316 case și 8 bordeie. În comuna Oltenița Rurală existau o biserică cu hramul „Sfântul Nicolae”, o școală mixtă cu 27 de elevi și o moară cu aburi.
Actul de întemeiere al oraşului ce a luat naştere la 1853, este scris pe o cruce de marmură aşezată în tinda bisericii Sfântul Nicolae din centrul oraşului la 28 aprilie 1872.
În 1931, Oltenița Rurală a devenit comună suburbană a comunei urbane Oltenița. După aceea, comuna Oltenița Rurală a fost desființată, satul Oltenița Rurală fiind el însuși comasat cu localitatea urbană Oltenița. În
1950, Oltenița a căpătat statut de oraș raional și reședință a raionului Oltenița din regiunea Bucureşti, statut ce s-a păstrat până în 1968, când a redevenit oraș component al judeţului Ilfov (reînființat). În 1981, o reorganizare administrativă regională a dus la transferarea orașului la judeţul Călăraşi. Orașul a primit statutul de municipiu în anul 1997.
Populaţie
Conform recensământului din 2011, populația municipiului Oltenița se ridică la 24.822 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 27.213 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (84,7%), cu o minoritate de romi (5,63%). Pentru 9,18% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocşi (89,76%). Pentru 9,2% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Monumente istorice
Opt monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură: turnul de
apă (începutul secolului al XX-lea); liceul (1919); policlinica (1926); hotelul Victoria (1900); casa Bărbulescu (începutul secolului al XX-lea); muzeul de arheologie (1925); ansamblul bisericii „Sfântul Nicolae” (1872), format din
biserica propriu-zisă datând din 1856 și o cruce de piatră datând din 1872, aflată în curtea bisericii și clasificată ca monument memorial și funerar; și moara Dunărea (1913). Alte două monumente sunt clasificate ca monumente memoriale sau funerare — monumentul eroilor din Primul Război Mondial ridicat în 1930; și monumentul soldaților ruși căzuți în Războiul Crimeei, ridicat în 1853.
Lista primarilor oraşului Olteniţa
- 1853-1856 Matache Ioan, primul magistrat (Tache)
- 1857-1862 Davidolu Panaiotes (menţionat in documente ca magistrat)
- 1862 1877-1881 Trătinescu Dimitrie (menţionat în documente ca magistrat)
- 1881-1882 G.N. Danielescu
- 1882-1886 Velciu V.H. Vasile
- 1886 M. Nicolescu
- 1887-1889 Florea Popescu
- 1890-1900 C.N. Danielescu
- 1901- T.G. Atanasiu
- 1901- N.I. Stoenescu
- 1901-1902 C.N. Danielescu
- 1903 – G. Ştefănescu
- 1903 T.G. Atanasiu
- 1904 M. A. Cheoseaua
- 1904-1906 Deculescu Gheorghe
- 1907-1909 C. N. Danielescu
- 1910- Deculescu Gheorghe
- 1910-1912 V.N. Danielescu
- 1913-1916 Slăvescu Iancu
- 1917- I. Bărbulescu
- 1918-1919 Slăvescu Iancu
- 1919-1929 Daniilescu Hristache
- Costică Nica
- 1929 N. Şeitan
- 1929-1931 Ionel Deculescu
- 1931-1932 Alexandru Ionescu, Preot Gh. Sachelarie şi V. Fundăneanu
- 1932-1934 N. Şeitan
- 1934-1936 Aristide Penu
- 1936-1938 Vasile Fundeneanu
- 1938-1939 Teodor Nicolae
- 1939-1940 Constantin Sava
- 1940-1941 Marin Cernea
- 1941-1943 Constantin Sava
- 1943 Dumitru Băiculescu
- 1943-1945 Marinescu Ion
- 1946-1949 Gheorghe Ştefan
- 1949-1951 Manolache Gheorghe
- 1951-1958 Manolache Gheorghe
- 1958-1963 Vlăsceanu Gheorghe
- 1963-1967 Stoica Ion
- 1967-1968 Năstase Petre
- 1968-1980 Iosin Nicolae
- 1980-1981 Dobre Haralambie
- 1981-1987 Cojoacă Victor
- 1987-1989 Şurianu Nicolae
- 1989-1990 Pavel Lucian
- 1990-1992 Petculescu Viorel
- 1992-1996 Ştefan Dumitru
- 1996-2000 Sima Rodin
- 2000-2004 Ştefan Dumitru
- 2004-2012 Milescu Costinel
La Oltenița se află situl arheologic de interes național „Gumelnița” aflat la 3 km nord-est de oraș, unde s-au găsit urmele unei așezări eneolitice aparținând culturii Gumelniţa.
Alte treisprezece obiective din oraș sunt incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Călăraşi ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt alte situri arheologice — situl de la „Valea Mare” și cel de la „Coada Lupului” (la 3 km de oraș, în stânga căii ferate) conțin urmele a câte o așezare din perioada Latene; iar situl de la „Renie” cuprinde urmele unei alte așezări eneolitice, atribuită culturii Cernavodă I.
Lasă un răspuns