Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi, totodată, realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România.

Potrivit datelor istorice, în urmă cu 97 de ani, pe 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat Proclamaţia prin care s-a declarat unirea Transilvaniei cu România. A fost momentul care a întregit practic teritoriul naţional, după ce, tot în 1918, pe 27 martie, Barasabia s-a unit cu ţara, urmată cu Bucovina în 28 noiembrie.
Transilvania a fost practic ultimul teritoriu al ţării pentru care românii au luptat în Primul Război Mondial şi au profitat strategic de destrămarea marilor imperii Ţarist şi Austro-Ungar. Proclamaţia de la Alba Iulia a fost manifestare impresionantă, un exemplu de solidaritate naţională a tuturor românilor. Pe 1 decembrie 1918, în prezenţa a 1.228 de delegaţi şi a peste 100.000 de români veniţi de pretutindeni s-a citit proclamaţia care a împlinit visul românilor, dar a încununat şi lupta pe care poporul a dus-o pentru unitate ani întregi. Documentul care a fost citit la Alba Iulia, în inima Transilvaniei, 1 Decembrie 1918, de politicianul ardelean Vaile Goldiş se păstrează în original la Muzeul Naţional al Unirii.
Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile Cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român.

Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc. Pe podium, între steagurile tuturor naţiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi intelectuale a românilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul ţărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român. Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Vasile Goldiş, cel care a redactat textul Rezoluţiei Unirii, aduce la cunoştinţa poporului conţinutul documentului (n. r. Vasile Goldiş – fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul României, ministru al Culturii, fost redactor al ziarului Românul, cel care în calitate de preşedinte al delegaţiei ardelene a adus la cunoştinţa Regelui Ferdinand actul Unirii adoptat la Alba-Iulia).

Marea Adunare de la Alba-Iulia proclamă dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre. Restul rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naţională doreşte: Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile mari, cât şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaţionale. Ea salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare, pe naţiunile eliberate – cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană -, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care şi-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea şi unitatea naţiunii române şi exprimă mulţumirea şi admiraţia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva duşmanului, au scăpat civilizaţia din ghearele barbariei. La ceasurile 12,00 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită…

Ziua de 1 decembrie avea să devină Ziua Naţională a României abia în 1990. La 31 iulie, preşedintele a promulgat legea care ratifica acest lucru .

„Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“, se arată în Proclamaţia de la Alba Iulia.
Printre participanţii la Adunare s-a numărat şi poetul Lucian Blaga, ale cărui mărturii au supravieţuit timpului: „Era o dimineaţă rece, de iarnă. Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. La Alba Iulia, nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribună.” scria Lucian Blaga.
După manifestarea impresionantă de la Alba Iulia, Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de regele Ferdinand şi votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

România a avut şi alte zile naţionale:

Unii specialişti sunt de părere că Ziua Independenţei ar trebui să fie Ziua Naţională, iar alţii susţin că data de 1 decembrie este mult mai importantă în contextul actual al României.

Punctul culminant al evenimentului de la 1 decembrie 1918 l-a constituit momentul în care episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit Rezoluţia Unirii, actul care, practic, consfinţea realizarea vechiului deziderat al poporului român.