Olteniţa Info

Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

  • Acasa
  • Arhiva
  • Contact
  • Istoric
  • Oferta publicitate

Reținut de polițiștii oltenițeni pentru conducerea unui vehicul fără permis

13 august 2020 Administrator site Actualitate, Local, Local, Social 0

Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.

În ziua de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Oltenița au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din com. Mătăsaru, jud. Dâmbovița, în timp ce conducea un autovehicul pe DN3 în orașul Fundulea, jud. Călărași, fără a poseda permis de conducere.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, la data de 11 august a.c., față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore,urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Anterior

Pastila de gramatică

Următor

Alegerile locale 2020: Ce se întâmplă cu buletinul de vot

Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes