Olteniţa Info

Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

  • Acasa
  • Arhiva
  • Contact
  • Istoric
  • Oferta publicitate

În perioada sărbătorilor, Parcul Central Oltenița se transformă în Parcul lui Mos Crăciun. Progamul activităților de iarnă

8 decembrie 2021 Administrator site Actualitate, Divers, Lifestyle, Local, Local, Social 0

Cel mai mare parc din Oltenița a devenit anul acesta spațiul de poveste, unde copiii se vor întâlni și se vor delecta în activități de divertisment, fantezie, creație, secvențe de tradiție populare. Inaugurarea parcului s-a făcut în seara zilei de 6 decembrie.

 

Astfel, luminițele care s-au aprins au scos la iveală personaje de iarnă, ghirlande, scene specifice Crăciunului și elemente simbolice.

Parcul Central a devenit din seara zilei de 6 decembrie Parcul lui Moș Crăciun.

Crăciunițele Colegiului Național „Neagoe Basarab” din Oltenița le-au oferit copiilor prezenți la inaugurarea „Parcului lui Moș Crăciun” momente de bucurie, invitându-i să participe la diverse jocuri interactive. Străduința celor mici a fost răsplătită cu dulciuri și cu fotografii.

Primăria Oltenița în colaborare cu instituțiile de învățământ din oraș și cu Clubul Copilului Oltenița au stabilit un program pentru sărbători în perioada 7-24 decembrie 2021.

Potrivit paginii de facebook a Primăriei Oltenița, marți, 7 decembrie, în jurul orei 17,30 două eleve ale Colegiului Național „Neagoe Basarab” au realizat desene pe baloane.

Ce urmează în perioada menționată mai sus:

𝐉𝐨𝐢, 𝟗 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
16:30: Jocuri interactive (Colegiul “Neagoe Basarab” – Alexia-Adriana Vodă, Alexandra Catrina – X D);
19:00: Teatru de improvizație, magie (Colegiul “Neagoe Basarab” – Gureșoae David, Pietrușel Florin – XI D).

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟎 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
18:30: Dans (Colegiul “Neagoe Basarab” – Brighilă Roberta (XII B), Dicu Sara (IX A);

𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚, 𝟏𝟐 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
17:30: Desen pe baloane (Colegiul “Neagoe Basarab” – Năstase Andreea, Stancu Andreea (X C);

𝐋𝐮𝐧𝐢, 𝟏𝟑 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
16:00 – 18:00: Vernisaj “Iarna de Poveste” (Clubul Copiilor – coordonator Maria Maria);
17:00 – 18:00: Colinde, Karaoke, Atelier decorațiuni pentru bradul de Crăciun, Foto Studio cu recuzită de Crăciun, Jocuri interactive pentru copii (Școala “Alexandru Vlahuță”);
17:00 – 20:00: Colinde, Dans, Karaoke (Liceul Tehnologic “Ion Ghica”);
18:30: Cântece/Colinde (Colegiul “Neagoe Basarab – Ticărău Jacqueline, Catrina Teodora, Ușurelu Eliza – X A);

𝐌𝐚𝐫𝐭𝐢, 𝟏𝟒 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
17:00 – 18:00: Colinde, Karaoke, Atelier decorațiuni pentru bradul de Crăciun, Foto Studio cu recuzită de Crăciun, Jocuri interactive pentru copii (Școala “Alexandru Vlahuță”);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00: Colinde, Dans, Karaoke ( Liceul Tehnologic “Ion Ghica”).

𝐌𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢, 𝟏𝟓 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
17:00 – 18:00: Colinde, Karaoke, Atelier decorațiuni pentru bradul de Crăciun, Foto Studio cu recuzită de Crăciun, Jocuri interactive pentru copii (Școala “AlexandruVlahuță” );
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00: Colinde, Dans, Karaoke ( Liceul Tehnologic „Ion Ghica”);
18:00: Chitară și voce ( Colegiul “Neagoe Basarab” – Sandu Roberta, Dinu Alexandra – IX A);
18:30: Jocuri interactive (Colegiul “Neagoe Basarab” – Dorobanțu Karina, Gheorghe Maria – X C);

𝐉𝐨𝐢, 𝟏𝟔 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00– 20:00: Vernisaj “Iarna de Poveste” ( Clubul Copiilor – coordonator Maria Maria);
17:00 – 20:00: Colinde, Dans, Karaoke (Liceul Tehnologic “Ion Ghica”);
18:30: Jocuri interactive (Colegiul “Neagoe Basarab” – Dorobanțu Karina, Gheorghe Maria – X C).

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟕 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
14:00 – 17:00: Concurs de Șah (Clubul Copiilor – coordonatori- prof. Drăgan Cristina, Eftene Niculae);
15:00: Ghicitori și povestiri cu tâlc (Colegiul “Neagoe Basarab” – Radu Sofia, Stoiciu Mara, Lazăr Darya, Aliman Teodora – VI B);

17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Mircea Eliade” – 6 grupe/clase);

17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 19:00: Flashmob și dansuri (Clubul Copiilor – coordonator – Vali Stanciu );
17:00 – 20:00: Colinde, Dans, Karaoke (Liceul Tehnologic “Ion Ghica”);
17:00 – 20:00: Tradiții/Colinde (Liceul “Nicolae Bălcescu” – 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță, grupul de Jieni);
19:00: Teatru de improvizație, magie (Colegiul “Neagoe Basarab” – Gureșoae David, Pietrușel Florin – XI D).

Pagina fb Primaria Oltenița

𝐒â𝐦𝐛ă𝐭ă, 𝟏𝟖 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
10:00 – 14:00: Atelier creativ “ Felicitari” (Clubul Copiilor – coordonator – Ecaterina Mitran);
10:00 – 14:00: Vernisaj “România, țara mea frumoasă” (Clubul Copiilor – coordonator – Ecaterina Mitran);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Mircea Eliade” – 6 grupe/clase);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00: Traditii/Colinde (Liceul “Nicolae Bălcescu” – 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță, grupul de Jieni);
18:30: Cântece/Colinde (Colegiul “Neagoe Basarab” – Ticărău Jacqueline, Catrina Teodora, Ușurelu Eliza – X A);
18:30: Cântece/Colinde (Colegiul “Neagoe Basarab – Nachiu Bianca – X A).

𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚, 𝟏𝟗 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
17:00 – 18:00: Colinde, Karaoke, Atelier decorațiuni pentru bradul de Crăciun, Foto Studio cu recuzită de Crăciun, Jocuri interactive pentru copii (Școala “Alexandru Vlahuță” );
17:00 – 18:00: Colinde ( Școala “Mircea Eliade” – 6 grupe/clase);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00 : Tradiții/Colinde (Liceul “Nicolae Bălcescu” – 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță grupul de Jieni).

𝐋𝐮𝐧𝐢, 𝟐𝟎 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
17:00 – 18:00: Colinde, Karaoke, Atelier decorațiuni pentru bradul de Crăciun, Foto Studio cu recuzită de Crăciun, Jocuri interactive pentru copii (Școala  “Alexandru Vlahuță”);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Mircea Eliade” – 6 grupe/clase);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala  “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00: Tradiții/Colinde (Liceul “Nicolae Bălcescu” – 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță, grupul de Jieni);
17:30: Desen pe baloane (Colegiul “Neagoe Basarab” – Năstase Andreea, Stancu Andreea (X C);
18:00: Scenetă de Crăciun “Povestea grăjdarului”, atelier de creații, colinde, jocuri interactive (Școala  “Prof. Lucian Pavel);
20:00: Concert Trupa Blackjack (Colegiul “Neagoe Basarab).

𝐌𝐚𝐫𝐭𝐢, 𝟐𝟏 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
10:00: Colinde de Crăciun, Dans popular- PANDELAȘUL, Atelier de realizare decorațiuni pentru bradul de Crăciun (Școala “Alexandru D. Ghica );
14:00 – 18:00: Expoziție “Arta Fotografica” (Clubul Copiilor – coordonator – Laura Stoica);
17:00 – 18:00 : Colinde (Școala “Mircea Eliade” – 6 grupe/clase);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00: Tradiții/Colinde (Liceul “Nicolae Bălcescu” – 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță, grupul de Jieni);
18:00 – 19:00: Flashmob și dansuri (Clubul Copiilor – coordonator – Lefegiu Angelica );
18:00: Colinde – Corul Colegiului „Neagoe Basarab”;
18:00: Scenetă de Crăciun “Povestea grăjdarului”, atelier de creatii, colinde, jocuri interactive (Școala “Prof. Lucian Pavel).

𝐌𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢, 𝟐𝟐 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄
14:00 – 16:00: Flashmob și dansuri (Clubul Copiilor – coordonator – Vali Stanciu );
16:00: Cântece/Colinde (Colegiul “Neagoe Basarab” – Savu Alexandra (XI A);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Mircea Eliade” – 6 grupe/clase);
17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00: Tradiții/Colinde ( Liceul “Nicolae Bălcescu” – 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță, grupul de Jieni);
18:00: Scenetă de Crăciun “Povestea grăjdarului”, atelier de creații, colinde, jocuri interactive (Școala “Prof. Lucian Pavel);
18:30: Jocuri interactive (Colegiul “Neagoe Basarab” – Dorobanțu Karina, Gheorghe Maria – X C).

𝐉𝐨𝐢, 𝟐𝟑 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄

17:00 – 18:00: Colinde (Școala “Spiru Haret” – 9 grupe/clase);
17:00 – 20:00: Tradiții/Colinde (Liceul “Nicolae Bălcescu”- 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță, grupul de Jieni);
18:00: Scenetă de Crăciun “Povestea grăjdarului”, atelier de creații, colinde, jocuri interactive (Școala “Prof. Lucian Pavel);
18:00 -19:00: Flashmob și dansuri (Clubul Copiilor – coordonator Lefegiu Angelica );
18:30: Cântece/Colinde (Colegiul “Neagoe Basarab” – Ticărău Jacqueline, Catrina Teodora, Ușurelu Eliza (X A);
18:30: Cântece/Colinde (Colegiul “Neagoe Basarab” – Nachiu Bianca – X A).

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟐𝟒 𝐃𝐄𝐂𝐄𝐌𝐁𝐑𝐈𝐄

17:00 – 20:00: Tradiții/Colinde (Liceul “Nicolae Bălcescu” – 2 Moși de brezaie, 2 crăiese, o Crăciuniță, grupul de Jieni).

Anterior

Articole pirotehnice confiscate de polițiști

Următor

Unii oameni se grăbesc atât de tare să găsească fericirea, încât de multe ori trec pe lângă ea.

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes