A început Festivalul ”George Enescu”. Capitala României primește strălucirea artei muzicale
Festivalul George Enescu și-a deschis porțile la Sala Palatului și Ateneul Roman, însă muzica clasică a răsunat inclusiv în Piața George Enescu. Foarte mulți străini au ajuns aici special pentru a asculta marile orchestre ale lumii. Balul a fost deschis de ″London Symphony Orchestra″.
Orchestra Filarmonică din Londra, Corul Filarmonicii George Enescu şi Corul de Copii Radio au prezentat versiunea concertantă cu proiecţii multimedia a operei „Oedip”, scrisă de marele compozitor român. Celebrul dirijor Vladimir Jurowski, directorul artistic al festivalului, s-a aflat la pupitrul ansamblului londonez. „Cred că sunt primul cântăreţ francez care interpretează rolul Oedip aici, în România” – spune Paul Gay pentru romania-actualitati.ro, cel care a reuşit să transmită publicului, pe parcursul a trei ore de concert, toate stările prin care trece personajul.
Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu, spune că şi-a dorit dintotdeauna să dirijeze Oedip, pentru că a considerat mereu că această lucrare este o capodoperă.
“Oedip”, una dintre cele mai grele lucrari de opera din istoria muzicii, a fost însoțită de proiecții care au explicat povestea.
Cel mai important eveniment muzical din istoria țării aduce în această perioadă la București turiști din toate colțurile lumii. Un cuplu a venit tocmai din Australia, special pentru Festivalul George Enescu.
Cei care nu au mai prins bilete s-au putut bucura de spectacolul gratuit din Piața George Enescu. Aici a urcat pe scenă Orchestra Simfonică București, condusă de dirijorului francez Benoît Fromanger.
Până în 10 septembrie, pe scena din Piața George Enescu, vor cânta live 19 mari orchestre. Apoi, în locul lor, vor fi transmise live concertele de la Sala Palatului. Festivalul Enescu are loc și în alte orașe ale țării și se va încheia pe 24 septembrie.

Ediția de anul acesta a celui mai important eveniment al muzicii clasice din România aduce cele mai numeroase interpretări din istoria festivalului. Cu un nou directorat de o incontestabilă valoare internațională, Zubin Mehta, președinte onorific, și Vladimir Jurowski director artistic, ediția din 2017 va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, dar și toată muzica clasică.
Festivalul va pune tehnologia în serviciul acesteia, prezentând lucrări cunoscute într-o nouă abordare, și va acorda matematica la sunetul muzicii, în interiorul „Bucureștiului creativ“.
Paris și București
Dirijori precum Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit, Riccardo Chailly, Michail Pletnev și Vladimir Jurowski vor fi prezenți la pupitrul celor mai bune orchestre din lume. Ca parte a programului său, reputatul Antonio Pappano va dirija Simfonia nr. 3 în Do major, op. 21 cu cor, de George Enescu, oferind astfel publicului una dintre premiere: Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia interpretând din creația marelui compozitor român.
De asemenea, Orchestra Națională a Franței, dirijată de Christoph Eschenbach și avându-l ca solist pe Truls Mørk, va interpreta Simfonia concertantă pentru violoncel de George Enescu, lucrare cu care celebra orchestră a ales să deschidă și stagiunea 2017 de la Paris. Filarmonica din Cehia, sub bagheta lui Jiří Bělohlávek, va fi, de asemenea, prezentă în premieră în ediția 2017, cu un program ce include lucrări de Brahms și Martinů.
Renumiți soliști de operă
Prezent pe unele dintre cele mai importante scene de operă ale lumii, tenorul Jonas Kaufmann va face, de asemenea, parte în premieră din programul ediției 2017. Tot pentru prima dată se vor afla în festival mezzosoprana Magdalena Kožená, contratenorul Philippe Ja-roussky alături de Arpeggiata Ensemble, pianistul Daniil Trifonov, dirijorul Riccardo Chailly, baritonii Thomas Hampson și Dmitri Hvorostovsky, precum și soprana Olga Peretyatko.
O altă pianistă aflată în plină ascensiune internațională, tânăra și strălucitoarea Khatia Buniatishvili, ne va încânta în festival. I se alătură, tot în premieră printre artiștii invitați, celebra trompetistă Tine Thing Helseth. De asemenea, cunoscuta compozitoare și instrumentistă de origine indiană Anoushka Shankar va fi prezentă pentru prima dată în România.
De la clasic la folclor
Les Musiciens du Louvre, sub bagheta lui Marc Minkowski, vor aduce pe scena Ateneului „Cosi fan tutte“, de Mozart, iar opera „Mathis der Maler“, de Hindemith, va fi interpretată în premieră în Festivalul George Enescu în variantă concertantă de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului Lawrence Foster.
Tot ca noutate, celebra operă de Berlioz „Damnațiunea lui Faust“ va fi interpretată de Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu sub bagheta dirijorului John Nelson.
Ensemble en Chordais, Emsemble Constantinopole și Corul Anton Pann vor aduce pentru prima dată publicului festivalului „The Musical Voyages of Marco Polo“, o selecție rară de lucrări vechi, culese din folclorul multor țări de compozitorul și muzicianul de origine greacă Kyriakos Kalaitzidis. Concertul va fi însoțit de proiecții multimedia inedite.
Sub bagheta lui Valery Gergiev
Unul dintre cei mai promițători tineri artiști români, aclamat pe marile scene internaționale și, la doar 21 de ani, laureat al celebrului Concurs „Ceaikovski“, violoncelistul român Andrei Ioniță va concerta pe scena ediției 2017 a Festivalului Enescu sub bagheta celebrului Valery Gergiev, alături de Orchestra Filarmonică din München. Lor li se alătură orchestre de top, precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia -Nazionale di Santa Cecilia, Royal -Concertgebouw -Amsterdam, Orchestra -Filarmonică din München, -Orchestra -Filarmonică din Londra. De asemenea, un alt moment important, în premieră absolută în România, este „Imaginary“ – o expoziție interactivă despre matematică și muzică, parte a proiectului „București Creativ“ din cadrul Festivalului Enescu 2017.
Surse:
romanialibera.ro
romania-actualitati.ro
stirileprotv.ro
adevarul.ro






Lasă un răspuns