Ambasadorul dialogului structurat cu tinerii dorește cooperare din partea comunității locale în activitățile sale
Ramona Omet, reprezentant al Forumului Tinerilor din România pentru zona noastră, a fost prezentă în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii februarie pentru a face public un proiect dedicat tinerilor. Ea își dorește ca Executivul Primăriei şi consilierii locali să-și ofere disponibilitatea în colaborare pentru demersurile ei acolo unde este cazul.
Ramona Omet prezintă Forumul ca fiind sub coordonarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Organizația numără 155 de asociaţii de tineret la nivel naţional. În toamna anului trecut a fost lansat un proiect intitulat „Reţeaua de ambasadori ai dialogului structurat cu tinerii”. Până la 15 decembrie Ramona Omet va reprezenta judeţul Călăraşi, dorind astfel să aducă în atenţie problemele tinerilor. ”Noi dorim în acest an la nivelul întregii ţări, suntem şaptezeci şi ceva de persoane la nivel naţional şi cam două persoane pe judeţ, încercăm să încurajăm tinerii să fie mai activi şi să-şi spună problemele, opiniile, soluţiile şi să încercăm într-un fel cu toţi actorii principali să găsim soluţii.” susține Ramona Omet. Tânăra își propune să organizeze dezbateri cu tinerii pe diferite probleme. Principala temă a Uniunii Europene este aceea ca tinerii să aibă acces la drepturi și să se implice în activitatea politică.
Ramona Omet mai spune că vrea să aibă colaborări cu organizațiile de tineret ale partidelor politice. De asemenea, ea își dorește ca tinerii să nu mai fie marginalizați.
Unul din țelurile Ramonei în acest proiect este acela de a încerca să convingă factorii decizionali ca filiala Forumului să se organizeze la Oltenița. Ramona Omet își dorește sprijin din partea consilierilor și colaborare asiduă cu satele și , fiindcă după cum spune ea, acolo sunt cele mai multe probleme de percepție a unor teme. ”Ne dorim sprijin, soluții, să reușesc să ajung la cât mai mulți tineri mai ales la țară, la nivelul satelor și comunelor să facem informare pentru că sunt teme de care mulți tineri nu au auzit.” declară reprezentanta Forumului Tinerilor din România.
La finalul prezentării s-a stabilit ca locul de întâlnire al tinerilor pentru dezbateri, spațiul pentru conferințele de lucru să fie Sala Mare a Primăriei Oltenița.
Ramona Omet a fost prezentată consilierilor și administrației locale de consilier PNȚcd Cristiana Drăgan, profesor de sport la Liceul “Nicolae Bălcescu” Olteniţa și președinte al Asociației Județene Sportul pentru Toți Călărași. Profesoara Drăgan este încântată de crearea Forumului, cu atât mai mult cu cât și ea, în calitate de consilier local, dorește ca Oltenița să ofere mai mult tinerilor.
Forumul Tinerilor din România ( www.forumul-tinerilor.ro ) reprezintă platforma națională neguvernamentală, apolitică, non-profit, în domeniul tineretului ce reunește 155 de organizații din întreaga țară. Acesta a fost selectat pentru a face parte din Grupul Național de Lucru privind Dialogul Structurat. Grupul își desfășoară activitatea sub coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului, în perioada iulie 2014 – decembrie 2015, în cadrul trioului Președințiilor Consiliului Uniunii Europene asigurat de Italia, Letonia și Luxemburg.
Elisabeta Genoa
Lasă un răspuns