add_action('wp_footer', function () { echo ''; }, 99); Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în aceste zile, de polițiștii rutieri – Olteniţa Info

Olteniţa Info

Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

  • Acasa
  • Arhiva
  • Contact
  • Istoric
  • Oferta publicitate

Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în aceste zile, de polițiștii rutieri

22 iulie 2019 Administrator site Actualitate, Local, Local, Social 0

Pe parcursul săptămânii 22 – 28 iulie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române va coordona, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea se desfășoară conform Planului de operațiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În cele 7 zile, controalele polițiștilor vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Activitățile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale U.E.

Anterior

Controale în trafic cu aparate drug test

Următor

Preveniți incendiile la culturile agricole! Campanie de informare preventivă, desfășurată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Călărași

Drepturi de autor © 2026 | Temă WordPress de MH Themes