Când timpul se oprește în loc la “Intersecții”. Adriana Butoi și realismul candid al poeziei sale
Astăzi, când aproape tot ce ne înconjoară se rezumă la mult balast și prea puțină esență, poezia nu mai este atât de reprezentativă ca altădată. Dar ea rămâne un diamant pe care nu oricine îl poate descoperi și pătrunde. Nu o mai avem zilnic, nu este promovată de mass-media, un autor de poezii a devenit un fel de rara avis. Dar cu cât este mai neglijată de presa amatoare de can can-uri și de subiecte incitante și în goană după teme mediocre, cu atât este mai necesară pentru societate, pentru a ne asigura demnitatea și libertatea. Poezia este liniște, este meșteșug, este luminița de la capătul tuturor tunelurilor care există, este universală și unește suflete, spirite, atitudini. Este ca un izvor magic ce creează un sens, o cotitură, un salt, un joc al cuvintelor, un fel de a străpunge labirintul interior uman. Este fericire pentru că te lasă să o pătrunzi și să o cauți până o găsești, o dezlănțuire a ființei, un dans de imagini care caută să rezoneze cu sensibilitatea și subtilitățile. Sau cum o definește Novalis: ,,Poezia vindecă rănile create de rațiune,, ea trasând astfel drumuri spre visuri și libertate.
De poezie am avut parte zilele acestea. O poezie inteligentă și parfumată cu tâlc și nuanțe. Intersecții-volumul de poezii editat de Neuma, încântă auditoriul. Autoarea este Adriana Butoi, profesor și inspector școlar din Călărași, o apreciată autoare de versuri contemporană.
Așadar, într-o după-amiază frumoasă de toamnă am pășit în lumea poeziei ei. În jurul autoarei s-a adunat o lume. Au fost invitați autori de cărți, critici literari, oameni de litere, colegi profesori, alți iubitori de poezie.
Liviu Capșa, scriitor și avocat oltenițean, vorbește despre cartea autoarei care se află la a treia lansare, după evenimentele de la Piatra Neamț și Călărași, considerând-o o carte specială cu valențe deosebite care “aduce în paginile ei acel freamăt de viață, acea lume pe care o cunoaștem fiecare, cu bunele și cu relele ei, cu misterele și cu întrebările ei…”
Gabriel Burlacu, poet de factură tradiționalistă, s-a numărat printre invitații Adrianei Butoi:
Horia Gârbea, autor de cărți științifice, doctor în inginerie, cadru didactic universitar, poet, scriitor, președintele Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, dramaturg și un relaxant critic literar se află printre invitații de onoare ai evenimentului. “Prin poezia sa, Adriana Butoi încearcă să dea niște direcții, să arate încotro trebuie să o luăm, să dirijeze, ea este ca un agent care dirijează intersecțiile vieții…Un alt reper al poeziei Adrianei Butoi este acela că ea se situează la zi. Este o poezie contemporană nouă.”
Adriana Butoi:
Autoarea cărții de poezie a venit la Oltenița însoțită de fiul său, Andrei Butoi, despre care aceasta declară că îi va urma pe undeva pașii, având un dezvoltat simț artistic și o sensibilitate aparte. Andrei își elogiază și venerează mama:
Dacă în introducere publicul a fost invitat să o asculte pe tânăra violonistă Andreea Roman într-un recital, evenimentul festiv s-a încheiat cu forfota autografelor și cu vesele ședințe de fotografie.
Așa a fost lansarea cărții “Intersecții” a Adrianei Butoi. Om al cuvintelor și al exprimării libere, autoarea ne invită la citit și astfel să o putem descoperi. Multe aplauze și admirație.
Asta se întâlnește la un timp, un timp care se împletește cu lirismul, iar lirismul îmbrățișează nostalgia. Un moment când timpul a stat în loc.
Nimic nu este întâmplare…