Ce vor primi românii alături de factura de energie electrică/Ce trebuie să facă și ce opțiuni au
Următoarea factura de energie electrică, cea aferentă consumului lunii ianuarie, pe care o vor primi acasă cei circa 5,7 milioane de clienți care plăteau la finalul anului trecut prețuri reglementate, va fi însoțită de o nouă hârtie, denumită “Formular de selecție ofertă”. Ce trebuie să faceți cu el, în acest text.
Clienții care vor primi acest formular în plic, acasă, odată cu factura aferentă lunii ianuarie, sunt cei care plăteau prețuri reglementate la finalul anului trecut, prețuri care nu mai sunt valabile. Ei trebuie să facă o alegere: fie vor accepta o ofertă concurențială a actualului furnizor, fie schimbă furnizorul, fie nu fac nimic și aleg cea mai costisitoare soluție, aceea de a rămâne și de a plăti prețul de serviciu universal, dar nu acum, ci de la vară.
Cum liberalizarea i-a prins totuși nepregătiți pe oameni, ANRE a elaborat un nou ordin. Ceea ce se schimbă acum este că acești 5,7 milioane de clienți care nu au facut nicio alegere vor plăti direct energia la prețul din cea mai bună ofertă concurențială a furnizorului lor, până la jumătatea anului sau până fac o alegere, oricând în acest interval de timp. Ei ar fi trebuit să plătească prețul de serviciu universal.
A doua schimbare este că oamenii vor primi acest Formular de selecție ofertă, pe care îl găsiți AICI: Formular selectie oferta
El va fi trimis odată cu factura consumului pe luna ianuarie.
Ce trebuie să faceți cu el. Aveți trei opțiuni.
Prima opțiune – nu faceți nimic cu Formularul
Prima, cea mai comodă, este să nu faceți nimic, vă uitați la el și apoi îl aruncați. În acest caz, veți plăti în continuare prețul din cea mai bună oferă concurențială a furnizorului dvs, chiar dacă nu ați ales-o – noua reglementare și furnizorul dvs vă oferă acest drept. Dacă însă nu faceți nimic până la 30 iunie, veți ajunge să plătiți prețul se serviciu universal, iar aceasta este cea mai costisitoare dintre dintre opțiunile posibile. Veți primi acest formular de ofertă în fiecare lună, până în iunie.
A doua opțiune – citiți Formularul dar nu faceți nimic cu el, pentru că schimbați furnizorul
A doua opțiune este, iarăși, să nu faceți nimic cu acest Formular, dar după ce l-ați studiat temeinic înainte. Asta dacă doriți să schimbați direct furnizorul de energie electrică, nu să acceptați o nouă ofertă de la actualul furnizor. Chiar dacă noua reglementare a vrut să ajute clienții mai ales prin a le indica să aleagă o ofertă concurențială de la funizorul lor actual, ei au și opțiunea de a schimba furnizorul cu totul. Nu trebuie să uitați asta!
Cum ar trebui să faceți schimbarea în condiții cât mai avantajoase pt dvs? În primul rând, uitați-vă la primul câmp, cel cu “oferta concurențială cu valoarea cea mai mică”. Acolo aveți prețul, defalcat, din această cea mai bună ofertă a dvs. Amintim că prețul final al energiei este compus din adunarea tuturor acelor componente pe care le vedeți acolo. Și anume, prețul efectiv al enegiei (se mai numește prețul energiei active – cel din prima coloană), la care se adună tarifele de rețea, certificatele verzi, contribuția de cogenerare, acciza și TVA. În final, aveți în penultima colană prețul final al kWh, cu TVA inclus. Vă amintim că din toate componentele, doar prima – prețul energiei diferă de la un furnizor la altul – toate celelalte sunt reglementate.
Astfel, dacă doriți să schimbați furnizorul, comparați acest preț al energiei active din această cea mai bună ofertă a furnizorului dvs. (el este de 0,2 sau 0,3 bani/kWh și este, repetăm, în prima căsuță din tabel) cu cel din celelalte oferte ale altor furnizori. Pentru a compara, puteți folosi comparatorul de prețuri al ANRE, unde toți furnizorii își pun ofertele. Puteți compara fie acest preț al energiei active, fie prețul final (cel cu TVA inclus) la ceilalți furnizori, dar aveți grijă să comparați întotdeauna elementele comparabile. De asemenea, dacă găsiți alte oferte cu preț mai mic al energiei active dar cu abonament zilnic, luați în calcul și abonamentul (înmulțiți cu 30 de zile pentru a afla cât plătiți într-o lună) pe care îl însumați cu prețul energiei. Vă amintim că, dacă aveți un consum mare, o ofertă cu abonament ar putea fi mai bună decât una fără abonament. Această cea mai bună ofertă a furnizorului dvs, trecută prima în Formular, este una fără abonament, pentru că așa a stabilit ANRE prin reglementare.
A treia opțiune-alegeți o ofertă din cele prezentate în Formular și semnați un nou contract cu vechiul dvs. furnizor
Cealaltă opțiune este ca, luna aceasta sau în oricare altă lună, să alegeți una dintre ofertele care vă sunt prezentate. Ori cea mai bună, ori pe cea alternativă, după ce vă faceți calculele așa cum am explicat mai sus. În acest caz bifați opțiunea aleasă după care trimiteți formularul cu ce ați selectat către furnizor. Fie prin poștă, fizic, fie scanat/fotografiat și trimis pe e-mail, dacă furnizorul dvs. acceptă această modalitate. În cinci zile de când furnizorul primește formularul cu opțiunea aleasă de dvs, veți fi tarifat pe noul preț ales în baza noului contract de furnizare.
Exemplu de calcul mai departe aici