by Georgia Historica

Bolșevicii erau adepții organizării partidului într-o ierarhie puternic centralizată care avea ca scop răsturnarea regimului țarist și cucerirea puterii. Cu toate că ei nu erau un corp complet monolitic, erau caracterizați printr-o supunere rigidă la conducerea comitetului central, bazată pe noțiunea de centralism democratic. Vine de la ruși.
Tactică bolșevică și dictatorială, impunerea cu forța a unei idei ori a unui eveniment se face cu schimbări și modificări după bunul plac al unui uzurpator.

Ne întoarcem în timp: 23 Aprilie 1853, ziua Sfântului Gheorghe, formarea orașului Oltenița. Ideea înființării unui oraș aici s-a impus, potrivit profesorului Done Șerbănescu, în timpul Revoluției din 1848, când prefectul județului Ilfov de la acea vreme, A. Poenaru, a solicitat înființarea unei comisii alcătuită din proprietari de case sau negustori pentru emancipare. Călărași devenise oraș încă din 1852. În luna august 1852, mai mulți locuitori din orașul nostru, (comună la acea vreme) și din alte sate au trimis o delegație la prințul Alexandru Ghica, proprietarul moșiei Oltenița, pentru a i se explica avantajele înființării orașului. Ei se obligau astfel, să-l despăgubească pe prinț pentru locurile ce vor fi date. Prințul Ghica avea concepții liberale, el fiind cel care aprobase și înființarea orașului care-i poartă numele: Alexandria din Teleorman. Prof. dr. Done Șerbănescu scrie în cartea sa ”Oltenița” că pe 29 august 1852 s-a semnat actul de vânzare-cumpărare între delegația locuitorilor dornici să înființeze orașul Oltenița și Casa Prințului Ghica. Prințul vindea 100 de pogoane pe care urma să se construiască vatra viitorului oraș și dădea gratuit orașului nou înființat 500 de pogoane de pământ pentru islaz, urmând ca mai târziu, când se va ănmulți populația, să mai vândă 100 de pogoane pentru vatra orașului, iar islazul să fie mărit la 900 de pogoane. Vatra urma să fie parcelată în locuri de casă de câte 200 de stânjeni pătrați fiecare, adică aproximativ 760 mp. Sumele pentru un loc de casă erau exorbitante, notează fostul director al Muzeului de Arheologie, Oltenița. Dar, pentru a se elibera de clăcășie, țăranii au plătit. Prețul libertății a fost unul scump și greu, în anul 1864, prin reforma agrară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, țăranii fiind definitiv eliberați din clăcășie și împroprietăriți cu pământ.  Prințul Ghica a vândut teren din moșia sa și pe malul Dunării.

De ce este importantă această dată de 23 Aprilie pentru Oltenița? Fiindcă, începând cu acea zi sfântă a anului 1853, orășenii aveau voie să-și desfacă produsele alimentare și băuturile fără nici o opreliște. Cei care cumpărau locuri de casă, primeau acte de vânzare-cumpărare tipărite, semnate și înregistrate la Tribunalul Comercial al județului Ilfov. Apoi, toate aceste tranzacții au o importanță deosebită pentru istoria orașului nostru. Ele constituie Jalba locuitorilor, Rezoluția domnească, Planul orașului și Hotărnicia, cum scrie același profesor Șerbăneascu, actele prin care s-a pus temelia orașului în care locuim.

De ce a schimbat Petrică Țone ziua orașului odată cu înscăunarea lui? Din grandomanie oare? Din naivitate, neștiință, intenționat sau conform unui plan învățat?
Ce aniversăm zilele acestea?…Prima atestare documentară a zonei datează din 13 aprilie 1515, documentul fiind emis de Neagoe Basarab. Un alt document al lui Radu de la Afumați, vine cu altă dată : 1 iunie 1526, atunci când se întărește ca proprietate vistiernicului Neagoe moșia Oltenița cu satele din jur. Astfel, avem două date distincte, culese din izvoare istorice. Zona Oltenița la acea dată a secolului XVI se afla sub stăpânirea unor boieri, dregători domnești, nicidecum nu vorbim de formarea unui oraș, de case sau terenuri de sine stătătoare și de zonă liberă de clăcășie.
1. Ziua de aniversare a orașului Oltenița, când putem vorbi de o așezare aproape liberă, s-a celebrat de zeci de ani începând din anul 1853, de când s-au unit și cele două părți ale locului, cea din sud cu cea din nord. Petrică Țone nu vrea să ia în serios aceste fapte.
2. Strămoșii noștri, credincioși din neam, au ales o zi binecuvântată, când Sf. Gheorghe, purtătorul de biruință, este cinstit ca patron al orașului, 23 Aprilie, zi de hram, zi de sărbătoare religioasă, coroana pusă pe capul unui oraș cu țărani mândri și viteji, dar pe care Petrică Țone a dat-o jos.
3. Strada 23 Aprilie este una dintre străzile care amintește de ziua orașului nostru. Petrică Țone nu cunoaște probabil strada, ori nu-l interesează decât în campania electorală.
4. Biserica ”Sf. Nicolae” din centrul Olteniței are la intrare o piatră din marmură ridicată în cinstea formării orașului: 23 Aprilie 1853, cu medalionul unde este inscripționată data. Petrică Țone probabil că nu intră în biserică, sau poate că nu a citit ce scrie pe acea formă de arhitectură rămasă ca o dovadă vie a ceea ce înseamnă Oltenița ca întreg.

Petrică Țone își dorește cu înverșunare să ajungă primar și candidează ani la rând. În 2012, când PNL-ul cărat de Crin Antonescu în haosul și încrengătura cu PSD a călcat peste orice principii liberale, devenind o momâie fără personalitate, jocurile murdare politice l-au împins în față pe Țone din partea PSD la Oltenița, la Călărași fiind propus un candidat PNL. Sub sigla USL și în euforia a tot felul de zvonuri aiuristice care au luat prin surprindere alegătorii, amețindu-i și inducându-i în tot felul de erori, la numărarea voturilor, surpriză: Petrică Țone, susținut de PNL și PSD și de președintele Consilului Județean de atunci, Răducu Filipescu, a ajuns la frâiele unui oraș buimăcit mai ales de mentalitățile cu care este constrâns. Iosif Stalin spunea ”Contează cine numără voturile, nu alegătorii”. 

Ajuns primar, și-a propus să facă ce nu a făcut nimeni până atunci: să dea peste cap toată ordinea din oraș, una dintre schimbări fiind și aceasta: aniversarea zilei orașului pe 13 aprilie, ștergând cu buretele ziua de 23 Aprilie. Coincidență sau nu, întâmplare întâmplătoare sau nu, Petrică Țone este născut pe 13 aprilie și înregistrat în acte pe 14 aprilie. Acestea sunt zilele din oraș ale unui primar de oraș, care s-a trezit că vrea cu ocazia zilelor lui să aniverseze și ziua orașului, unde mulți dintre noi ne-am născut.
Decizia lui Țone a fost una unilaterală, deși ar fi trebuit să consulte cetățenii, când vorbim de o astfel de aniversare. Iar cel mai corect ar fi fost să-i între pe oltenițeni ”Dragi vecini, vreți voi ca ziua orașului meu, nu al vostru, că a trecut al vostru, să se aniverseze de ziua mea? Că tot e în aprilie și 23 și ziua mea. O dăm mai încoa…”
Atunci, cetățenii aceștia majoritar dezinformați, ar fi trebuit să răspundă cumva propunerii celui care se crede cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai gospodar, cel mai bun dintre toți primarii acestui oraș, cel mai iubit dintre conducători, cel mai iubit fiu al națiunii oltenițene, revoluționar și patriot înflăcărat,…”Erou al muncii socialiste, Erou între eroii neamului, toate aceste merite față de contribuția și rolul său decisiv în conceperea și fundamentarea tuturor planurilor și programelor de schimbare economico-socială a orașului, precum și în înfăptuirea lor practică spre desființare, în stabilirea celor mai potrivite și eficiente forme și modalități politice de stânga și organizatorice pentru transpunerea neabătută în viață a hotărârilor adoptate unanim, a obiectivelor edificării societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintării orașului” spre…spre ce? Comunism? Bolșevism? Vom afla…
Până atunci, oltenițenii trebuie să știe adevărul istoric și faptul că nu acum se aniversează ziua orașului nostru, care este al nostru, al tuturor. Atestarea documentară este altceva, nu formare de oraș. Cu atât mai mult cu cât vorbim de două însemnări ale atestării: 13 aprilie și 1 iunie. Dacă e să ne atestăm documentar, de ce nu o facem de ziua copilului?…Tot două sărbători într-una, dar măcar e și Ziua Copilului…
Și dacă e să ne atestăm documentar și să aniversăm ceva de sute de ani, să nu uităm că atunci Oltenița era moșie, iar cei câțiva țărani erau clăcași.
Asta vreți de fapt să aniversați, dragi oltenițeni, în ambianța de surle și trâmbițe anunțată cu disperare în a fi orașul proprietate cu tot cu venerație, adorație, frenezie, extaz?
Vă plac clăcașii, vătafii de moșii? Atunci, acceptați! Să ne amintim cuvintele lui Seneca: ”Cea mai împovărătoare sclavie este sclavia faţă de tine însuţi.”