Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Diselgate – subiect fierbinte în aceste zile:Senatorul Iulian Dumitrescu atacă cazemata social-democrată cu întrebări-cheie

Vicepreşedintele Comisiei de Finanţe din Senat, Iulian Dumitrescu (PNL), a adresează o serie de întrebări miniştrilor Iulian Matache şi Graţiela Gavrilescu pe chestiunea ”Diselgate”, spunând că până în acest punct, răspunsul Guvernului pe această temă este “insuficient și lapidar”. Dumitrescu consideră problema Diselgate ”un subiect fierbinte în aceste zile”.

Iulian_DumitrescuReferitor la întrebările formulate celor doi miniștri, senatorul liberal declară că unele dintre întrebări i-au fost sugerate de ”românii posesori de autoturisme Volkswagen care doresc să ştie dacă există costuri pe care trebuie să le suporte ei, urmare a acestui scandal.” Acesta constată că în această chestiune autoritățile române nu se implică deloc: ”Trebuie să remarc că, până în acest punct, presa s-a dovedit a fi mai preocupată decât autorităţile române să desluşească acest scandal. Implicarea premierului Ponta în acest scandal care afectează, într-un fel sau altul, peste 100.000 de români s-a limitat la o remarcă obraznică, de şcolar care râde de năzbâtia unui coleg: <Din când în când, așa, o lecție pentru cei care dau lecții e binevenită>”, a spus Dumitrescu.

Întrebările adresate miniștrilor Transporturilor și Mediului și citate de Evenimentul Zilei sunt următoarele:

  • Care este numărul exact al vehiculelor produse de Volkswagen, distribuite în România, care au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene? Care este distribuţia lor pe mărci? Potrivit datelor de până acum, în România sunt aproximativ 105.000 maşini afectate de aceste probleme.
  • Comisia Europeană a cerut autorităților din statele Uniunii Europene să demareze anchete locale. A fost demarată o astfel de anchetă în România şi în ce stadiu se afla ea?
  • O să li se comunice posesorilor de autovehicule, nominal, că pe maşinile lor  au fost folosite tehnici de manipulare şi dispozitive?
  • Cine va achita eventualele daune de mediu şi diferenţe de timbru pentru maşinile cu probleme?
  • Există un plan de măsuri pe care autorităţile germane vi l-a comunicat pentru a soluţiona problema?
  • Potrivit declaraţiilor ministrului Transporturilor, Iulian Matache, la dealerii Volkswagen din România se află pe stoc aproximativ 300 de autoturisme pentru care nu vor mai fi eliberate cărţi de identitate. Când vor fi putea fi vândute aceste autovehicule?
  • În cât timp estimaţi că  dealerii din România ai Volkswagen vor rechema pentru acţiuni corective, atât maşinile noi, cât şi cele second-hand?
  • Se ia în considerare, la nivelul ministerului Mediului, efectuarea unor teste şi pe alte tipuri de maşini care să aibă în vedere emisiile de carbon?

”În eventualitatea în care cele două ministere nu vor dovedi mai multă implicare în dezbaterea şi soluţionarea acestei probleme, în viitorul apropiat, cred că miniştrii Iulian Matache şi Graţiela Gavrilescu ar trebui să dea explicaţii în faţa Parlamentului, uneori aceasta fiind o metodă eficientă de responsabilizare.” mai spune Iulian Dumitrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 6 =

22 − 16 =

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

Corespondenta la redactie