Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare. Patrupedele se apleacă la nutreţ, e drept, dar n-au ce face.

Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare. Patrupedele se apleacă la nutreţ, e drept, dar n-au ce face.

Comportă-te, când eşti singur la masă, ca şi cum te-ai comporta la un dineu de gală.

Epocile decadente se reflectă în literatură şi artă prin încălcare de hotare şi confuzie a genurilor.

Eu ştiu că trag în aer, dar zgomotul acesta îmi place. Arta (a spus-o Wilde şi eu îl cred) e inutilă.

Pe fauna cuvântătoare

Pe fauna cuvântătoare
Apasă greu osândă grea:
Prostia e molipsitoare,
Pe când înţelepciunea ba.

Dintre nenumăratele feluri în care se tratează şi cel mai des se maltratează orezul, l-am ales pe acesta, ca fiind cel mai uşor de executat. E ideal pentru gospodinele cochete sau grăbite, când nu şi cochete şi grăbite. O staţionare prea îndelungată în bucătărie le poate îmbiba, doamne fereşte, rochia nouă cu iz de bucate.

Ţine-ţi coatele lipite. Când eşti la masă, ca şi când eşti călare, numai aşa trebuie să le ţii. Pentru a ţine dârlogii, furculiţa şi cuţitul, mişcările antebraţului sunt suficiente. Dacă toti convivii ar ţine coatele pe masă lăsând la o parte latura estetică, pentru banchete ar trebui construite mese kilometrice, cu microfoane şi haut-parleur.

Nu tăia coaja oului cu cuţitul. Urmele lăsate strica apetitul celorlalţi. Serveşte-te de linguriţa cu care ai să mănânci oul.

O reţetă de mâncare e ca şi o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e acelaşi pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu şi alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduva.

Statuii ostaşului sovietic

Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ţi put picioarele?

Când se oferă şi ceai, pune întâi linguriţa pe farfurie şi pe urmă du ceaşca la gură.

Nu introduce cuţitul în peşte (afară de cazul că ţi s-a pus tacâm special), nici în tocătură. În ambele cazuri furculiţa şi o bucăţică de pâine sunt suficiente.

Nu duce paharul la gură înainte de a te fi şters (şerveţelul nu-i un ornament) şi cu atât mai puţin dacă n-ai terminat mestecarea. Urmele de alimente pe pahar sunt dezgustătoare.

Când te aşezi, aşează-ţi scaunul în aşa fel încât, răzimându-te de spetează, bustul să-ţi rămâie perfect vertical. E oribil la vedere domnul care se află pe marginea scaunului. Doamna în această poziţie e de neconceput.

Dacă nu poţi rezista nevoii de a te scobi în dinţi, nu-ţi fă paravan din mână: e ostentativ şi neelegant.

Catren omagial pentru Caragiale

Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern…

Nu cere untdelemn când se serveşte unt topit şi nici unt topit când se serveşte untdelemn. Poate că lipseşte.

În afară de pâine, crenvurşti, sparanghel, prune, ridichi de lună şi încă vreo câteva alimente care se bucură de privilegii, nu mânca nimic cu mâna. A decupa o pasăre sau a curăţi un fruct se învaţă într-o singură şedinţă (în câteva luni de dresaj învaţă o maimuţă de specie inferioară).

Nu sorbi supa, chiar dacă te-ai familiarizat cu zgomotul şi nu-l mai auzi. Dacă nu poti mânca prea fierbinte, aşteaptă puţin. Aşteptând însă, nu-ţi trece vremea suflând în farfurie sau vânturând lichidul cu lingura: fă conversaţie.

Boi-miniştri…

Caligula Imperator
A făcut din cal, senator,
Comuniştii, mai siniştri,
Au făcut din boi, miniştri…

În nicio împrejurare şi sub niciun motiv nu băga cuţitul în gură: e fioros! Brânza, după ce o tai, o aşezi pe pâine şi-o duci la gură.

Atât tămâia entuziasmului, cât şi otrava indignării… nu vor înceta decât odată cu fiinţa mea fizică.

Eu… nu pretind operetei să fie profunde, nici lui Faust amuzant.

Dacă nu eşti foarte intim într-o casă, nu cere voie să fumezi imediat ce s-a terminat masa. Dacă alţii mai în vârstă nu şi-au aprins ţigările, rabdă!

E bine să mulţumeşti gazdei la plecare pentru clipele pe care le-ai petrecut în casa ei, dar nu spune cum te scoli de la masă: merci! Nu-i chic.

Când inviţi pe cineva la masă nu-i faci un serviciu. De aceea, trebuie să-i dai tot timpul impresia că te simţi onorat că a primit să petreacă un ceas sau două sub acoperişul dumitale. Expresia “a face cinste” (a plăti) e grosolănie. Cinste îţi face acela care acceptă.

Nu te aşeza niciodată la masă înainte ca doamna gazdă să fi luat loc. Până atunci aşteaptă în dreptul locului care ţi-a fost indicat. Dacă nu ţi-a indicat locul, informează-te!

Dacă cineva îţi pune întrebări când eşti cu gura plină, fă-l să aştepte.

Dacă sticla de vin e pe masă, ai grijă ca paharul vecinei din stânga să fie întotdeauna plin. Dacă cea din dreapta stă alături de un mojic, trebuia să ai grijă şi de ea.

Păstorel Teodoreanu

Debutează cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste (Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Lumea, Opinia, Contimporanul, Lumea literară și artistică, Bilete de papagal, România literară, Jurnalul literar, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Vremea și la multe alte publicații, iar după a doua conflagrație mondială, la Lumea lui George Călinescu și mai târziu la Magazin). Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii 1930 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacțiiUn porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur, pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.

Păstorel este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi (Botoșani), nepot al lui Alexandru Teodoreanu și fiu al lui Osvald Teodoreanu, luând prenumele ambilor înaintași. Este fiul avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei Teodoreanu, fiică a compozitorului Gavriil Muzicescu şi profesoară la Conservatorul din Iaşi, se arată în ”Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007). Păstorel a urmat cursuri la Liceul Naţional (1906-1910) şi la Liceul Internat din Iaşi (1910-1914), fiind pasionat de limbile latină şi franceză, apoi a absolvit cursurile unei şcoli de ofiţeri. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat şi a participat la luptele din Transilvania şi din Moldova, fiind grav rănit. În 1920 şi-a obţinut licenţa în drept şi a fost numit magistrat la Turnu Severin, dar a profesat doar şase luni. În 1930 a fost cooptat în conducerea Teatrului Naţional din Iaşi, iar în 1934 s-a angajat ca funcţionar la Fundaţiile Regale.
De-a lungul timpului acesta a fost poet, avocat, scriitor, publicist român, epigramist, gastronom și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu Gargantua și Pantagruel. A fost fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu.
Socotind probabil prea „încărcate” prenumele sale, își semnează operele de scriitor cu Al. O. Teodoreanu ori, pur și simplu, cu Păstorel. Și explică de ce folosește acest pseudonim în „Caiet – Foi îngălbenite” din 1938.
Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decât spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.
Al. O. Teodoreanu a realizat (în colaborare cu Jean Grosu) o traducere în limba română a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, publicată în 1956. Textul acestei traduceri a fost republicat de mai multe ori, bucurându-se de un deosebit succes. Neîndoielnic, savoarea acestei traduceri se datorează geniului satiric al lui Al. O. Teodoreanu.
Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeobște cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.
Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o “precizie uluitoare” nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.
A scris și un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.La finalul Primului Război Mondial, unde epigramistul a fost mobilizat ca tânăr sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, rănit de două ori şi decorat cu „Steaua României“, Păstorel a urmat cursurile Facultăţii de Drept a universităţii ieşene. Din efemera perioadă în care a lucrat în magistratură a rămas o legendă anecdotică: se spune că, fiind chemat să apere un client acuzat că a sedus o fată, a uimit judecătorii cu o pledoarie practică. Aşadar, l-a rugat pe tatăl fetei, ofiţer în armată, ce apăruse la proces îmbrăcat în uniformă, să-şi scoată sabia din teacă. Apoi, i-a cerut teaca sabiei şi, mişcând-o în stânga şi-n dreapta, l-a rugat să pună sabia înapoi. După câteva încercări ale ostaşului, conchide: „Vedeţi, onorată instanţă? Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!“.

Deceniul IV al secolului trecut îi aduce însă lui Păstorel şi necazuri: se internează într-un sanatoriu din staţiunea Karlovy Vary (Cehia), pentru a-şi îmbuna ficatul. Una dintre scrisorile trimise lui Alexandru Rosetti relevă însă că umorul epigramistului era departe de a fi pierdut: „Nu ştiu dacă ai făcut vreodată băi cu acid carbonic, căci dacă vei fi făcut, ai să înţelegi de ce sunt eu convins că tot timpul cât stau în baie, femeile trebuie să râdă. Astă mă dispune enorm. Sunt convins că, vara, ieşirea din baie trebuie să fie cel mai norocos punct tactic de acostare. Vom vedea“. Din perioada şederii la sanatoriu, 3 bijuterii: D-lui Oswald T(eodoreanu): „Apa asta e sărată/ Şi, de-o bei pe îndelete,/ E periculoasă, tată./ Face sete.“ Maestrului Br(ătescu) V(oineşti): „Am dispărut ca printr-o trapă/ Şi semn de viaţă n-am mai dat./ Nu crede nimeni că beau apă/ Şi, totuşi, e adevărat.“ Laringologului: „Când îmi spui: «Deschide gura!»/ Şi te uiţi în ea cu farul,/ Vrei să dregi cu picătura/ Ce n-am dres eu cu paharul!“

Conflictele cu comuniștii i-au adus cele mai mari probleme. Din cauza fabulei Măgarii și libertatea, în 1960 acestuia i-au fost confiscate manuscrisele și o parte considerabilă din bibliotecă. Începând cu 1961 a fost încarcerat alături de celebrul lot Noica-Pilat. Deși a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecțională, a fost grațiat după 3 ani. Arestat fiind, la interogatorii i s-a cerut să divulge adevăratele sentimente ale prietenilor săi despre regimul politic. A evitat un răspuns direct, dar în cele din urmă a informat Securitatea despre lipsa aparentă de loialitate a Mariei Tănase.

Păstorel este important nu doar ca scriitor, ci pentru epigramele care au „răstignit” personalitățile vremii. Unul dintre marii săi clienți este Nicolae Iorga.
Editurile bucureștene au refuzat să-i editeze: STROFE CU PELIN DE MAI…Contra Iorga Neculai. Și atunci Păstorel a scos cartea cu ajutorul ”amicilor”.
Epigramele despre Nicolae Iorga i-a afectat și pe cei din familia sa. Volumul Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai l-a costat pe Osvald Teodoreanu, tatăl lui Păstorel, funcția de ministru în guvernul Iorga. Deși acesta a cumpărat întregul stoc, nu a mai putut da ochii cu prim-ministrul. Nici fratele epigramistului, Ionel Teodoreanu, nu a scapăt de supărarea lui Iorga. Pe lista scriitorilor propuși pentru decorații se aflau ambii frați Teodoreanu, dar Iorga l-a scos pe Ionel, confundându-l cu Păstorel. Această întâmplare a stârnit râsul în cercurile literare, punându-l într-o lumină defavorabilă pe savant.

Păstorel Teodoreanu a încetat din viața din cauza cancerului pulmonar. Până în ultimele zile, acesta și-a păstrat umorul. Se presupune că ultima sa epigrama a fost:

Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!

Pe 17 martie 1964 trecea la cele veșnice. Epitaful l-a scris singur. ”Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin.“

Păstorel Teodoreanu a fost unul dintre răsfăţaţii criticilor literari din interbelic – numele său era sinonim cu talentul, era comparat chiar cu marele Caragiale. Perpessicius spunea despre schiţele şi nuvelele umoristice cuprinse în cartea „Mici satisfacţii“: „Amuzant jurnal de moravuri contemporane, iată cum am putea numi ultimul volum de vervă umoristică al d-lui Al. O. Teodoreanu. […] Schiţa sa e lipsită de răutatea, de acea causticitate acidă, proprie momentelor şi comediilor lui Caragiale“. Iar G. Călinescu îi scria, la apariţia cărţii „Tămâie şi otravă“, un frumos laudatio: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“.
A fost premiat de Academia Română în 1928, iar Societatea Scriitorilor Români l-a premiat în 1937.

Surse:
istorie-pe-scurt.ro
ro.wikipedia.org
historia.ro
bloguluibalan.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com
Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

Corespondenta la redactie