Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Elevi oltenițeni de succes la Micul Virtuoz Internațional, București 2018

Pianiștii oltenițeni au urcat pe podiumul Festivalului-Concurs Internațional ”Micul Virtuoz”. Stoica Maria, Podocea Radu, Șchiopu Alexandra, Dumitrescu Anastasia, Vlaicu Ana Maria sunt talentații copii cu dragoste de muzică, ei fiind cei care au reprezentat Oltenița și județul Călărași la București. 

Micii pianiști au încântat juriul și publicul Festivalului-Concurs Internațional de Interpretare la Pian „Micul Virtuoz”, București, ediția a XI-a, mai 2018.
Emoționați, alții fără fiori de teamă de concurs, mici și mari, participanții au dorit să demonstreze celor din juriu și spectatorilor că fiecare dintre ei este cel mai bun pentru anul de studiu la care s-au înscris în concurs. Alții au avut costumație tematică, după melodia interpretată, cum a fost Radu Podocea, care a încercat să imite mai stilizat un pirat din Caraibe. Tinerii oltenițeni au impresionat nu doar juriul, cât mai ales oaspeții țărilor invitate.
„Nu este un concurs greu, este nevoie de atenție, de concentrare pentru ca după exercițiul repetat la pian de-a lungul timpului, să oferi momentul tău de plăcere celor care te privesc. Un concurs frumos unde ne revedem în fiecare an cu unii dintre cei mai buni pianiști din țară și străinătate.” declară profesoara lor care mulțumește tuturor celor implicați. ”Țin să mulțumesc mai ales părinților că au avut încredere în forțele copiilor lor. Rezultatele sunt foarte bune. Deși toți sunt de premiul I, o singură elevă a primit acest merit.”, mai spune profesoara de pian.

La competiția virtuozilor au fost prezenți circa 200 de tineri interpreți din 24 de județe din România și alte 12 țări.

Vlaicu Ana Maria cls. I, a fost favorita locului I și a interpretat Gavotta de Gossec, Stoica Maria, cls. a VII-a a interpretat un fragment din Bohemian Rapsody pentru a cărui interpretare a primit locul II. Podocea Radu, elev în cls a VII-a, a urcat pe locul II după interpretarea unui fragment din Pirații din Caraibe de Hans Zimmer. Șchiopu Alexandra, elevă în cls. a X-a, a obținut locul II pentru interpretarea unui părți din Gimnopedie nr. 1 de Erik Satie, iar Dumitrescu Anastasia, elevă în cls a IV-a, tot locul II, a interpetat Chim Chimney, de Sherman Brothers.

Juriul a fost format din prof. univ. conf. dr. Gabriela Munteanu, președintele juriului; prof. de muzică, Mirela Daday; prof. de muzică-pian Claudia Ivan, directorul festivalului și conf. univ. dr. Mariana Ivan de la Universitatea Națională de Arte, secretar de juriu.

Ana Maria Vlaicu, locul I

Radu Podocea, locul II

Alexandra Șchiopu, Locul II

Maria Stoica, locul II

Anastasia Dumitrescu, locul II

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie