Familia Stan și dragostea: ”Am adoptat un copil cu handicap accentuat!…Am pășit încrezători că puiul nostru este acolo undeva și ne așteaptă să îl luăm acasă.”

Publicat 16 iulie 2019

Când s-au decis să adopte, soții Stan erau convinși de un lucru: că nu vor putea lua acasă un copil cu certificat de handicap. Au accesat totuși lista cu copii greu adoptabili, iar când au văzut poza lui Cătălin au simțit pe loc că este copilul lor. Și asta chiar dacă în dreptul numelui scria: ”handicap accentuat, cu întârziere mintală ușoară- QD 59, perturbarea limbajului, tulburarea atenției, agitație psihomotorie”.

Adriana Stan, mama lui Cătălin, ne-a scris povestea adopției fiului ei pentru a-i încuraja și pe alții să aibă curajul de a adopta copii de pe lista celor greu adoptabili. Dacă se respectă pașii, procedura nu este deloc greoaie, susține mama lui Cătălin. Redăm mai jos povestea noii familii, așa cum a fost scrisă de Adriana Stan.
„Povestea noastră a început la final de septembrie 2018, când am decis că ne dorim să adoptam. Pe data de 27 septembrie am pășit pentru prima dată în DGASPC Ilfov, unde am fost informați despre condițiile adopției, modalitatea în care un copil devine adoptabil, necesitatea identificării celei mai potrivite familii pentru copil și nu copil pentru adoptator, modalitatea în care se realizează selecția familiilor. Ne-au povestit cam cât ar putea să dureze în mare, dar ni s-a spus și că există o listă a copiilor greu adoptabili pe care o putem vizualiza după atestat.

”Sub nicio formă un copil cu certificat de handicap”

Am depus dosarul pentru obținerea atestatului pe 09 octombrie 2018. Am trecut prin toate procedurile și evaluările, cu un entuziasm și un optimism de se mira toată lumea în jurul nostru. Am pășit încrezători că puiul nostru este acolo undeva și ne așteaptă să îl luăm acasă. Am optat pentru un copil până în 4 ani, sănătos. Știind că singurii copii sănătoși sunt cei mari sau sunt mai mulți frați, ne gândeam să consultam lista copiilor greu adoptabili, însă nu ne putem lua angajament pentru un copil cu probleme, deoarece e primul copil, noi suntem niște părinți ocupați și nu vom avea timpul necesar și energia necesara. Nu ne vedeam în stare să luam sub nicio formă un copil cu certificat de handicap. Însă, asta era înainte să îl vedem pe Cătălin….

Pe 28 decembrie 2018 am obținut atestatul, iar pe 3 ianuarie 2019 am fost programați să vedem lista copiilor greu adoptabili. Când unii erau în vacanța de Anul Nou, noi eram la DGASPC să vedem cei peste 3.500 de copii din acea listă. Eram în culmea fericirii, pentru că, undeva în adâncul sufletului, simțeam că, de fapt, doar acel atestat mă desparte de puiul meu.
Registrul copiilor greu adoptabili sau registrul copiilor pe care oamenii nu îi vor…trist nu? E o bază de date cu peste 3.000 de copii din toată țara, care e vizibilă și altor adoptatori în același timp cu tine, așa că, dacă vrei un copil, trebuie să ți-l blocheze Direcția repede, repede, să nu ți-l ia altcineva. Ne-am apucat să ne uitam….și ne-am uitat, ne-am uitat…. Unii au probleme grave de sănătate, alții au întârzieri mintale, alții sunt perfect sănătoși, dar singura lor “vină” e că sunt de vârstă mai mare sau sunt adoptabili doar împreună cu frățiorii lor.

Mă treceau toți fiorii, am avut o stare ciudată

După aproximativ o oră și jumătate, am zis că vreau să o iau de la coada spre capăt. Și văd o poză, o vede și soțul meu; Ne uitam unul la altul și dăm click pe ea: Cătălin – un băiețel brunet (spre tăciune era în poză), 3 ani și 9 luni, încadrat la handicap accentuat, cu întârziere mintală ușoară – QD 59, perturbarea limbajului, tulburarea atenției, agitație psihomotorie. Am alergat la Managerul de caz și i-am spus să îl blocheze repede. Și că el e, e băiețelul nostru. Mă treceau și toți fiorii, am avut o stare foarte ciudată. Până și doamna de la Direcție se uita puțin uluită la mine, a încercat să mă calmeze, spunându-mi că e ok, îl blochează, apoi trimite cerere să primim fișa din care vom afla mai multe detalii, apoi decidem dacă vrem să îl vedem. Am spus că vrem să îl vedem oricum, dar a trebuit să urmăm procedura.

Surpriza plăcută a fost că și Direcția Giurgiu s-a mișcat foarte repede, am primit fișa în foarte scurt timp. Apoi am dat declarația că vrem să îl cunoaștem. În zilele ce au urmat, adică două la număr până să îl vedem prima dată, eram convinși că vom adopta un băiețel de etnie rromă. Familia ne susținea 100%, prietenii, la fel. Mă uitam la poza aceea, iar ochii lui păreau ai unui copil inteligent, nu ai unui copil cu retard.
A venit și ziua cea mare: l-am cunoscut pe Cătălin! Pentru mine, șoc: un copil mult mai înalt decât mă așteptam, slab, cu capul mare, cu păr mare și tuns doar în față asimetric. Copilul nu vorbea, doar scotea niște sunete și avea cam 10 cuvinte simple în vocabular (papa, tutu, apa, mami, tati, bip-bip). Nu știa cum îl cheamă, câți ani are. Nu știa vreo culoare. Atunci când vorbeam cu el părea că vorbim cu pereții, parcă nu auzea. Ochii ii erau tulburi și cu cearcăne, i se dădeau și siropuri sedative și ar fi vrut psihiatra să îi dea mai mult dacă nu îl luam noi între timp.