Fetiță de trei ani din Oltenița găsită moartă
Luni, 9 aprilie, a.c., o fetiță de 3 ani a fost dată dispărută, după ce părinții acesteia au constatat că este de negăsit. Polițiștii din zonă au început căutările. Printr-un comunicat de presă se făcea apel la populație. “Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași caută o minoră, de 3 ani, care a dispărut la data de 09 aprilie, din Oltenița, județul Călărași. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112. Semnalmentele minorei Colgiu Giulia Ionela Gabriela: înălțime aproximativ 90 cm, ten deschis, păr șaten, drept, ochi căprui. La momentul dispariției, minora purta o vestă roșie cu glugă, un tricou alb și o pereche de pantaloni gri. Rugăm persoanele care deţin informaţii utile în vederea identificării acesteia să sune la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.”, anunţa Inpectoratul Județean al Poliției Călărași.
Operațiunea de căutare a antrenat zeci de pompieri și polițiști din județul Călărași, care au căutat fetița o zi și o noapte. În dimineața zilei de marți, 10 aprilie, ora 8:55, copilul a fost găsit de un echipaj al Poliției de Frontieră. Fata s-a înecat în râul Argeș, la aproape doi kilometri de casă. A fost întocmit dosar penal fiind efectuate verificări cu privire la împrejurările dispariției cât și pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesul. Fetița se numește Colgiu Giulia Ionela Gabriela.