Carieră de 23 de ani, încheiată după gratii. Cum a ajuns procurorul Marin Niţă să stea 4 ani la puşcărie

Magistrații Inaltei Curți de Casație și Justiție au menținut sentința Curții de Apel București prin care Niță Marin, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița a fost candamnat la 4 ani închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit DNA, instanța a interzis inculpatului Niță Marin, atât pe perioada executării pedepsei cât și timp de 6 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Sentința ICCJ este definitivă.
Sursa : Media Calarasi
Înalta Curte dă liber la pensii pentru magistrații infractori
Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat practica CSM de a nu le permite magistraților cercetați pentru infracțiuni să se pensioneze. ÎCCJ a ajuns la concluzia că legea nu permite Consiliului Superior al Magistraturii să pună o condiție suplimentară și inexistentă într-un act normativ, pentru a împiedica ieșirea la pensie, printr-o hotărâre de principiu a Consiliului. Fostul procuror Niță Marin, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, este cel care le-a venit de hac foștilor colegi din CSM.
ÎCCJ a decis, la sfârșitul lunii aprilie, să oblige CSM să propună președintelui României eliberarea din funcție a procurorului Niță Marin, care a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită. Inițial, membrii Consiliului refuzaseră, fără temei legal, să îi permită lui Niță pensionarea, pe motiv că acesta a fost trimis în judecată de DNA.
Urmare a deciziei ÎCCJ, CSM a transmis deja Președintelui propunerea de eliberare din funcție prin pensionare, iar decretul a fost deja semnat și publicat.
Practica CSM de a amâna pensionările nu are temei legal
Din momentul în care Consiliul Superior al Magistraturii a fost înnoit cu aleșii tineri, a desăvârșit o practică ce nu are temei legal. De fiecare dată când un magistrat era arestat preventiv și, automat, suspendat din funcție, cererea acestuia de pensionare era amânată ani în șir, până în momentul în care magistratul era achitat sau condamnat definitiv. Cel mai clar exemplu este cel al procurorului Sterian Guli, trimis în judecată în 2006, pentru infracțiuni asimilate celor de corupție și condamnat…. în 2014. Deși Guli a făcut nenumărate cereri de pensionare la CSM, membrii au căzut de acord ca, de la ei putere, să adauge la lege și să nu îi permită pensionarea. Ca urmare, de abia în 2014, după momentul condamnării sale definitive, CSM a decis să îl elibereze pe acesta din funcție, ca urmare a condamnării. Ani de zile, toate drepturile lui Guli au fost suspendate, iar acestuia i-a fost refuzat dreptul de a ieși la pensie, deși îndeplinea toate condițiile legale.
Consiliul a refuzat să aplice legea, ca să dea bine!
Fostul procuror Niță Marin, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, a fost arestat la cererea DNA, și trimis în judecată în 2012 pentru că a cerut 5.000 de euro de la un individ pentru a-i da o soluție de neîncepere a urmăririi penale. Din spatele gratiilor, Niță a cerut CSM să îi permită pensionarea. Numai că membrii Consiliului au refuzat să permită aplicarea legii, pentru a da bine în fața presei și a Comisiei Europene. Mai exact, fără a avea vreun argument legal viabil, CSM a susținut că Niță nu are dreptul la pensionare anticipată, deoarece acest drept le este recunoscut numai magistraților în activitate, iar în acest caz, odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, Niță era suspendat din funcție.
„Deși Legea nr. 303/2004 expune doar câteva efecte ale suspendării unui magistrat din funcție, precum neplata drepturilor salariale, neincluderea perioadei în cea a vechimii în magistratură și inaplicabilitatea interdicțiilor și incompatibilităților prevăzute, această enumerare nu are un caracter limitativ, ci unul exemplificativ. De altfel, potrivit art. 49 alin. 4 din Codul Muncii, în cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării, acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat. Plenul apreciază că cererea magistratului de pensionare anticipată urmărește valorificarea unui drept ce decurge din calitatea sa de magistrat, deși suspendat. Față de aceste motive, în considerarea faptului că domnul Niță Marin era suspendat din funcție la data formulării cererii de pensionare anticipată, situație incidentă și în prezent, a survenit și o sentință penală definitivă de condamnare a magistratului, Plenul CSM va respinge cererea de pensionare anticipată formulată.”
Procurorul Niță a răpus CSM-ul
Ca atare, Niță s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerându-le magistraților supremi să oblige Consiliul să propună pensionarea sa. În 30 aprilie 2014, ÎCCJ a decis următoarele:”Admite contestaţia formulată de Niţă Marin împotriva Hotărârii nr. 1051 din 8 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și, în consecinţă: Anulează hotărârea atacată și obligă intimatul să emită o nouă hotărâre prin care să propună Președintelui României eliberarea din funcţie a contestatorului, prin pensionare. Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la plata în favoarea contestatorului a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în ședinţă publică, astăzi 30 aprilie 2014.”
După decizia ÎCCJ, CSM a pus în aplicare dispozitivul acesteia, trimițând președintelui României propunerea de pensionare a procurorului, deci nu de scoatere din sistem ca urmare a condamnării definitive, iar decretul a fost deja semnat și publicat. Decizia ÎCCJ este un argument important pentru toți magistrații aflați în aceeași situație, iar CSM va trebui să își schimbe politica practicată pe lângă lege!
Senatul nu vrea pensii pentru magistrații condamnați
În altă ordine de idei, membrii Comisiei Juridice din Senat au dat, marți, aviz pozitiv proiectului de lege care prevede ca magistraților condamnați să le fie tăiate pensile special. Proiectul a fost adoptat cu șase voturi „pentru” și un vot „împotrivă”, dar din el au fost eliminate infracțiunile de abuz și neglijență în serviciu.
Sursa : Ziua News
Lasă un răspuns