Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop săptămânal 23 – 29 decembrie 2019

Mercur, planeta comunicării, a negocierilor și a rațiunii, va părăsi zodia Săgetător și va intra, pe data de 29 decembrie 2019, în zodia Capricorn. Din această ipostază, Mercur ne face mai organizați în dialog și mai convingători în negocieri, mai ales că ne susține puternic să facem față presiunii profesionale la care suntem supuși. Vom dori mai mult ca niciodată să ne afirmăm prin discursuri și să fim mai disciplinați în modul în care comunicăm cu cei din jur. Totodată, este posibil ca modul de relaționare cu ceilalți să fie mai rigid, mai sobru.
Zilele de Crăciun vin cu o energie puternică, energie care ne poate face mai pretențioși și mai rigizi cu pregătirile de sărbători și care poate afecta, într-o oarecare măsură, modul în care ne raportăm și comunicăm cu cei din jur.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Berbec

Cei născuți în zodia Berbec devin de-a dreptul obsedați de carieră, de ascensiunea profesională și nu este exclus ca pe sfârșit de an să facă o schimbare majoră de loc de muncă sau de domeniu profesional, deși nu este recomandat să ia această decizie în momente de impulsivitate sau fără să aibă un AS în mânecă. Nativii care nu merg atât de departe, fără îndoială, își vor schimba percepția asupra profesiei sau asupra modului în care se raportează la carieră, la o funcție. În plan sentimental vor deveni mai entuziaști și își vor manifesta cu pasiune sentimentele și trăirile interioare. Cei singuri pot avea parte de întâlniri romantice.

Taur

Cei născuți în zodia Taur sunt preocupați de evoluție spirituală și intelectuală și toate aceste stări se vor reflecta și în sectorul profesional. Urmează o perioadă de mari schimbări legate de principii și filozofii de viață, iar nativi vor da dovadă de un curaj remarcabil în a ieși în față, a se face remarcați. Pot primi sprijin și ajutor de la Divinitate sau de la persoane cu funcție înaltă. În plan sentimental sunt posibile conflicte și tensiuni cu partenerul de viață ca urmare a interesului pe care nativii îl acordă carierei sau acumulării de noi cunoștințe. Cei singuri sunt mult mai deschiși interacțiunii și socializării și pot puncta întâlniri amoroase.

Gemeni

Cu toate că cei născuți în zodia Gemeni sunt, prin definiție, prietenoși și sociabili, în această perioadă vor căuta să stea mai mult cu propriile lor gânduri. Nativii se retrag în intimitate și analizează, fac un bilanț al acestui an care a fost destul de intens pentru ei. Este o perioadă în care mulți Gemeni se întorc la Divinitate și simt nevoia să se roage, să se redescopere în profunzimea trăirilor lor. În plan sentimental, viața sexuală va fi activată puternic și, inclusiv cei care sunt singuri, vor avea parte de întâlniri pasionale și aventuri amoroase. Sectorul financiar s-ar putea să aibă parte de o surpriză, o răsturnare de situației privind banii pe care-i dețin împreună cu partenerul sau un bun material.

Rac

Pentru cei născuți în zodia Rac săptămâna aceasta va crește interesul pentru socializare, relaționare și petrecere a timpului cu partenerul de viață. Posibil ca nativii să facă petreceri la ei acasă, să-și invite prietenii și vor avea multă bună dispoziție și energie pentru a se dedica activităților casnice și gospodărești. O surpriză, o răsturnare de situație poate avea loc în cuplu sau în afaceri, acolo unde au colaboratori și asociați, prin urmare se recomandă să acționeze cu calm, răbdare și diplomație. În dragoste este posibil ca o iubire mai veche să se întoarcă în viața lor sau o relație ascunsă să iasă la iveală. În orice caz, vor fi foarte pasionali în cuplu, emoțiile vor ajunge la apogeu, și vor simți nevoia să iubească și să fie iubiți.

Leu

Preocupările profesionale, activitățile legate de locul de muncă, vor fi punct de interes în această perioadă, iar cei născuți în zodia Leu tind să-și neglijeze familia și partenerul de viață. Pot exista tensiuni de sărbători din cauza neimplicării în activitățile casnice, mai ales dacă unii Lei vor dori să lucreze de acasă. Nu este exclus să aibă parte de o surpriză la locul de muncă, poate noi responsabilități care să le pice pe umeri, însă pare mai degrabă să-i bucure acest aspect și nicidecum să-i irite. În orice caz, este momentul să lase deoparte munca și să se preocupe de petreceri, de prieteni și de activități relaxante. În plus, recomandarea aceasta îi va feri de eventualele probleme de sănătate pe care le pot favoriza prin suprasolicitare.

Fecioară

Cu toate că sunt foarte analitici și responsabili de felul lor, cei născuți în zodia Fecioară vor prefera în această perioadă să lase totul deoparte și să se distreze, să petreacă timp cu cei dragi și unii nativi chiar pot să-și dorească să devină părinți. Fecioarele se dedică hobby-urilor, pasiunilor și chiar se pot face remarcați printr-o astfel de activitate. Se recomandă prudență în cazul acelora care practică sporturi extreme sau care sunt acum tentați să învețe o activitate nouă, mai ales dacă este din categoria celor care ridică nivelul de adrenalină. Relația cu persoana iubită poate deveni mai pasională ca de obicei, însă nativii nu trebuie să-și sufoce partenerul. Sentimental vor exista surprize și răsturnări de situație inclusiv în cazul celor singuri, care pot să cunoască pe cineva acum și să înceapă o nouă poveste de dragoste.

Balanță

Familia și activitățile casnice, care presupun nu doar curățenie de sărbători, ci și relaxare citind o carte, urmărind un film, vor capta tot interesul celor născuți în zodia Balanță. Se întrevăd reuniuni de familie, vizite și surprize care au legătură cu cei dragi sau cu casa. Intimitatea căminului va fi cea mai bună sursă de regenerare și echilibrare și multe Balanțe își vor surprinde invitații cu preparate culinare deosebite. Vor fi apreciați de familie și ei își vor manifesta emoțiile devenind foarte responsabili la nevoile celor dragi. În dragoste, cei care sunt în relații solide și de lungă durată se pot gândi la întemeierea unei familii și pot discuta pe această temă cu partenerul.

Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion nu au stare în această perioadă și vor fi fie pe drumuri, în scurte deplasări, fie în vizită la rude și prieteni. Nu vor dori să stea acasă, decât dacă vor avea invitați și casa va fi plină. Prietenii și comunicarea sunt esențiale în această perioadă și pot avea parte de surprize din partea celor dragi, dar și din partea persoanei iubite. Cheful de distracție va fi la cote înalte și mulți Scorpioni vor fi sufletul petrecerilor. Negocierile și tranzacțiile, chiar investițiile vor fi de interes acum, însă nu neapărat cu iz profesional, cât mai degrabă cu iz personal. Negociază cu cei dragi, cu persoana iubită, achită o vacanță, fac schimburi de idei și lucruri.

Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător își fac planuri financiare pe termen lung și devin foarte economi, rigizi în cheltuieli. Nativii se pot preocupa de bugetul de sărbători și pot începe demersuri pentru a face bani, ba chiar am putea spune că dezvoltă o adevărată obsesie în acest sens. Totodată, în acest sector financiar vor avea parte de o surpiză, o răsturnare de situație plăcută, neașteptată, care poate aduce o primă, un bonus de performanță, o mărire de salariu. În dragoste, pot fi destul de atenți la nevoile persoanei iubite, însă pot fi și îngrijorați de cheltuielile comune sau se pot gândi că relația în care se află îi costă cam mult sau pot da o altă valoare partenerului de viață.

Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn vor trăi la cote înalte emoțiile acestei perioade. Nativii vor fi plini de energie, pasiune, vor simți mai intens ca de obicei aceste sărbători, însă pot fi și debusolați deparece vor trece de la o stare la alta în timp foarte scurt. Personalitatea, principiile de viață pot suferi transformări spectaculoase și nativii se pot surprinde cu gânduri noi, concepții noi. Familia va ocupa un loc important și Capricornii vor dori să fie aproape de cei dragi. Niște adevăruri pot ieși acum la suprafață sau pot avea parte de surprize neașteptate din partea celor dragi, revoluții de gândire sau legate de modul în care relaționează cu părinții. În dragoste se pot surprinde ei înșiși prin modul de raportare la persoana iubită. Cei singuri pot începe o nouă relație.

Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător reușesc să se detașeze de toate problemele profesionale și să-și dedice tot timpul lor și prietenilor. Chiar dacă nu vor fi foarte comunicativi, starea de introspecție fiindu-le ca un pansament în această perioadă, vor căuta să se înconjoare de persoane dragi, să-și ofere ajutorul necondiționat și vedem ca altruismul să atingă cote înalte. Mulți Vărsători vor simți nevoia să se întoarcă la Divinitate, să evolueze spiritual, să se vindece de traume și frici și nu este exclus ca nativii să înceapă niște cursuri noi, să viziteze un mentor, un psiholog, să se dedice filozofiilor de viață. Cu Venus în semnul lor, Vărsătorii vor fi fermecători și cuceritori și deschiși iubirii. Cei care au relații solide pot reuși consolidarea cuplului, iar cei singuri pot începe noi poveștii de iubire.

Pești

Această săptămână poate veni cu o realizare profesională impactantă pentru cei născuți în zodia Pești, mai ales dacă au depus eforturi în acest sens. Pe de altă parte, nativii pot avea parte de o surpriză, o răsturnare de situație în grupul din care fac parte, fie că este vorba de prieteni, colegi, persoane cu care împărtășesc aceleași pasiuni. Este un moment bun pentru a-și schimba anturajul, pentru a intra într-un nou colectiv și pentru a planifica sau demara proiecte de viitor îndrăznețe. Relația cu persoana iubită poate trece la un nou nivel, însă nu este exclus ca o persoană din trecut, un fost partener să se întoarcă în viața lor. Moment bun de vindecare și de apropiere de Divinitate.

Sursa

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

2 octombrie 2019

Primarul vrea, consilierii ridică mâna: Pentru echipa de fotbal șase miliarde pe an, pentru elevii oltenițeni burse de câțiva lei

Laura Suzeanu Primarul Petrică Țone este în continuare generos cu echipa de fotbal din spatele Asociației Club Sportiv Municipal Oltenița. Este generos, dar pe banii oltenițenilor, în timp ce profesorii care se mai încumetă să organizeze activități școlare, caută surse externe pentru premii și diplome. Deși jucătorii provin din alte zone, altele decât Oltenița, din bugetul local vor pleca din nou 150.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect – noi-născuţi – sau nou-născuţi? În primul …
Corespondenta la redactie