Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Ia seama, tu care te crezi acum puternic pentru că ştii să te ascunzi! Are să fie o vreme când ai să te cauţi şi n-ai să te mai găseşti.

Ia seama, tu care te crezi acum puternic pentru că ştii să te ascunzi! Are să fie o vreme când ai să te cauţi şi n-ai să te mai găseşti.

Nu tuturora li-i dat să zboare, dar câţi nu ştiu să se târască!

Şi noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieţi să se ridice şi despre această viaţă să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor şi a colorilor, despre ţara şi despre neamul lui, a fost mai mult decât îndeplinirea unei chemări de artist. Un apărător înflăcărat, un sol neadormit al geniului nostru, în faţa lumii care nu ne cunoştea şi în faţa veacurilor viitoare, iată ce-a fost omul acesta pentru noi.

Şoapta adevarului, simpla, sfânta adevărului şoaptă… ce puţini o aud. Şi tu, care alergi toată viaţa pe căi ce nu sunt ale tale, şi tu ai putea s-o auzi, căci e în toate inimile, dar n-o auzi de zgomotul paşilor tăi.

Un om care nu munceşte nu ştie să preţuiască munca altuia.

Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.

Jertfele oamenilor sunt florile ce se aruncă în calea dreptăţii.

Îi trebuie neamului acestuia o generaţie care să se jertfească, o generaţie de viteji şi de patrioţi până la nebunie. În toate timpurile au fost căutaţi oamenii de treabă, dar niciodată n-am avut mai mare nevoie ca acum de luptători hotărâţi, de oameni vrednici şi de caracter pe care să nu-i abată nimic din drumul lor, să nu-i ademenească nici strălucirile deşarte ale puterii, nici pofta de un trai mai îndestulat, nici slava cea ieftină şi trecătoare, pe care o vântura de colo-colo huietul mulţimii.

E o fericire să fii iubit. E una şi mai mare: să iubeşti. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.

Trăinicia fericirii tale atârnă de chipul cum îţi vei înţelege şi construi viaţa.

Raza de soare care te încălzeşte pe tine nu-ţi este împuţinată dacă se mai încălzeşte la ea şi vecinul tău.

Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită.

Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multişor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

Câtă vreme stă între două suflete o minciună, de o iubire adevarată, întreagă, nu poate fi vorba.

M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.

Cel mai mare rău e deprinderea cu răul.

Admiraţia este una din formele bunătăţii şi simpatiei omeneşti; cea mai aleasă poate, fiind cea mai fecundă.

Iubiţi arborii! Cu frunza lor putrezită au dospit lutul din care s-a făcut omul. Ei sunt izvorul, ocrotirea şi poezia vieţii.

Soarele apune. Vine furtuna.

Şiretul, înadins ne duce-aşa departe, ca să nu băgăm noi de seamă că ne spune braşoave.

“Nimeni n-a iubit ca mine; nimeni n-a suferit cât am suferit eu.” Toţi zicem aşa. Şi toţi avem dreptate.

O carte bună – ce bun prieten! Şi tu te lauzi că i-ai descoperit cusururile. Nenorocitule!

Alexandru Vlahuță

Printre puţinii scriitorii „adoptaţi” pe meleagurile vrâncene este Alexandru Vlahuţă, autorul României Alexandru VlahutaPitoreşti, care are o casă memorială la Dragosloveni.

Vlahuţă îşi întâmpina din pridvorul casei oaspeţii veniţi de la Bucureşti, respectiv I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Octavian Goga, Gala Galaction, istoricul Nicolae Iorga şi pictorul Nicolae Griigorescu. Acesta din urmă socotea potrivit ca mormântul poetului să fie la Dragosloveni, sub o troiţă ţărănească, lângă biserica din sat.

„Munţii, dealurile, ţărmii oceanului… oricât ar fi de măreţe, ca să nu ne subjuge şi să ne lege gândurile în preajma lor mai au nevoie şi de câteva slove şi de câteva icoane din povestea infinită a omului soldat, artist şi preot. Pentru acest cuvânt, când treci, acum în toamnă, pe sub dealurile cu viţă ruginită şi cu amintiri nepieritoare ale Dragoslovenilor, priveşte biserica răzleaţă şi te gândeşti, nemângâiat: Acolo s-ar fi cuvenit să fie mormântul lui Vlahuţă!”, scria scriitorul Gala Galaction.
Alexandru Vlahuță s-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, azi Alexandru Vlauță, județul Vaslui. A fost unul dintre scriitorii importanţi ai României, pe nedrept dat uitării. Opera sa a intrat de ceva timp într-un con de umbră şi puţini îşi mai amintesc de autorul volumului „România pitorească“. Viaţa sa a fost presărată cu multe momente nefericite în care a fost fie ignorat de către forurile literare, fie acuzat de incidente în care nu fusese implicat. 

După ce şi-a luat bacalaureatul, s-a înscris la Facultatea de Drept. În luna noiembrie a anului 1879, se stabileşte la Târgovişte, unde va activa începând cu anul următor ca profesor de latină şi limba română la Gimnaziul Văcărescu. În aprilie 1880 debutează ca poet în paginile revistei „Convorbiri literare“. Doar doi ani mai târziu, Vlahuţă este demis din postul său de profesor la gimnaziu. Motivul principal a fost atacarea într-o serie de articole a moravurilor societăţii nobiliare din Târgovişte. Modelele negative pe care oamenii bogaţi le ofereau tinerilor nu erau pe placul tânărului profesor, dar nici el nu era pe placul oamenilor bogaţi. Prin urmare, este demis.
Alexandru Vlahuta_Vlahuţă a fost pasionat de poezia lui Eminescu şi îşi dorea cu ardoare să îl cunoască şi să poată vorbi cu el. Darul i-a fost răsplătit îndeajuns când un prieten apropiat al amândurora le-a făcut cunoştinţă. Vlahuţă a notat impresia primei întâlniri cu Eminescu în cuvinte nespus de calde şi a publicat-o. Prietenia lor nu s-a stins niciodată, nici măcar în momentele în care Eminescu nu mai putea raţiona aşa cum trebuie. Vlahuţă a fost alături de el aşa cum se cuvine să fie un prieten adevărat, care nu te părăseşte niciodată.
Începând cu 1887, Alexandru Vlahuţă va resimţi o serie de măsuri nedrepte iniţiate de Academia Română. Volumul „Nuvele“ îi este respins de la premiul „Eliade Rădulescu“. Peste un an, şi volumul „Poezii“ are aceeaşi soartă. Raportul favorabil al lui B. P. Haşdeu nu a avut nici un impact asupra hotărârii luate de Academie. În 1893, Vlahuţă răspunde şi el nefavorabil Academiei, refuzând să devină membru corespondent al acesteia. Volumul de proză „În vâltoare“ apărut în 1896 este respins de la premiere de Academie, pe motiv că autorul a refuzat cererea de a deveni membru corespondent. Doar trei lucrări din nouă nominalizate ale lui Alexandru Vlahuţă vor primi un premiu al Academiei Române. Acestea sunt „Clipe de linişte“ care a obţinut premiul „Năsturel Herescu“, „România pitorească“ şi „Poezii 1880-1915“ care au adus fiecare Marele premiu al Academiei Române. Cu mare greutate şi-a adunat Alexandru Vlahuţă susţinători în cadrul Academiei, altfel nu se poate explica de ce lucrările sale inovatoare erau premiate atât de rar. În 1919, anul ultimei premieri, Alexandru Vlahuţă trece la cele veşnice pe data de 19 noiembrie.

Alexandru Vlahuţă a conştientizat problemele societăţii din care făcea parte şi s-a declarat solidar cu Alexandru-Vlahuta-nevoile şi grijile fiecărui român. Ceea ce şi-a dorit a fost ca oamenii să nu se rupă, datorită grijilor cotidiene, de lumea cărţilor şi să dispreţuiască virtuţile existenţei cultivate. „Golul pe care îl deschide în sufletele noastre setea de a admira ceva în afară de noi este umplut şi covârşit cu atâtea scandaluri şi nevoi zilnice, încât arareori şi numai pe fugă mai găsim în zbuciumata noastră viaţă clipe de „poezie“. Nu simţim, n-avem timp să simţim acel dor nesfârşit, acea arzătoare nevoie intelectuală de a citi o carte frumoasă. Nu, nouă nu ne este foame de literatură, pentru că altă foame bate la poarta existenţei noastre precare. Aceasta face că o mare parte dintre aceia care ar citi cu drag puţinele cărţi bune şi cinstite care apar şi pe la noi sunt absorbiţi de alte preocupări şi scoşi din sfera clientelei noastre literare. Şi astfel, când te gândeşti câte sunt şi pe capul bieţilor cititori, e de mirare că avem şi atâţia! („Literatura noastră“, 335) Necazurile fiecărui om duc la o reorientare a scării de valori personale, iar foamea de literatură este prea puţin percepută atunci când foamea fizică îşi face simţită prezenţa.

Distrugerea unui neam prin dispariţie lentă sunt procesele amintirii neexersate şi neutilizate.
Dacă nimeni nu suscită istoria şi trecutul unei patrii, acea patrie ajunge în curând o necunoscută scufundată în negura timpului. Vlahuţă ne îndeamnă să nu uităm niciodată de istoria noastră, aşa cum este ea, plină de lucruri bune sau rele. Ambele amintiri sunt necesare pentru supravieţuirea unui popor în memoria universală. „În muzeul „Carnavalet“ din Paris am văzut, expus într-o vitrină, un bulgăre negru, aş fi zis o bucată de cărbune; mă plec şi citesc: „Pain du temps du sičge – triste souvenir… (Pâine din timpul asediului – tristă amintire.) Francezii păstrau acolo, sub geam, o bucăţică de pâine care le amintea de zile de foame, de înfrângere şi de pieire. (…) Cu câtă grijă îşi strâng alte neamuri comoara lor de amintiri, o scrisoare, o fotografie, o călimară, o haină… scumpe rămăşiţe de la oamenii lor mari, de la eroii lorAlexandru_Vlahuta-, care, astfel slăviţi, sunt pururea de faţă. (…) Când oare se vor lega şi la noi cele ce-au fost cu cele ce-au să fie? Un chipiu străpuns de gloanţele Plevnei, ori o manta ciuruită din „Valea Sângelui“ câte lucruri nu ar spune sufletului nostru! S-ar fi putut face în fiecare oraş un mic paraclis pentru pomenirea acelor zile de vitejie şi de jertfă. Ce curate gânduri gândeşti în faţa trecutului! (Cultul amintirilor, 360-361) Putem începe prin a nu-i uita pe marii noştri scriitori. Aici este una dintre comorile care nu se cuvine a fi îngropată pe veci din cauza ignoranţei noastre.
Surse:
ziarullumina.ro
adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + two =

+ 8 = 13

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie corect Mall-ul sau Mallul Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic …
Corespondenta la redactie