Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Îl ocolesc pe omul al dracului, fug.

 Îl ocolesc pe omul al dracului, fug.

Viaţa e altceva. Fug de publicitatea făcută cu toptanul. Nici popularitatea nu-mi place. Când îmi las maşina, găsesc lumea adunată grămadă la parcare.

Am jucat, pe unde n-am jucat la viaţa mea! Mă cunosc spectatorii, dacă-i zi! Noaptea-i mai greu!

Sunt roluri pe care le-am refuzat pentru că nu m-am simţit în largul meu. Rolul din “Reconstituirea” pe care l-a făcut Ernest Maftei, l-am refuzat pentru că mi-am dat seama că acolo nu trebuia să se râdă. Când rula un film la cinema unde jucam eu, nici nu dam pe acolo. Am o jenă.

“Procesul alb” a fost primul meu film. Criticii de film spuneau “extraordinarul Jean Constantin”, lucru care mi-a mers la inimă. Când mă bătea Toma Caragiu în “Procesul alb”, în secvenţa de la Poliţie… am simţit-o. Bătaia s-a filmat pe viu, cu un aparat silenţios. Operatorul îi spusese lui Toma că trebuie “să se simtă palma” pe faţa mea. Eram în gros plan. Jucam cu un actor atât de mare!

Mânuiesc păpuşile nemaipomenit. Nu se poate mai mare bucurie decât să auzi o sală întreagă de copii râzând. M-am străduit să distrez lumea. Mă simt bine când râde toată sala. Publicul care reacţionează la replică, în sală, acela e publicul în care cred…

Mi-am câştigat popularitatea datorită filmelor. În filme nu m-a dublat nimeni niciodată. Am sărit de pe cal, de pe vapor… Pe mine nu m-a lansat televiziunea, ca pe alţi colegi. Am apărut la televizor de câteva ori… “Procesul alb”, “Haiducii”, “B. D.-urile” (Brigada Diverse), “Explozia”, “Gloria nu cântă”, “Revanşa…”, filmele lui Sergiu Nicolaescu… în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani şi Dem Rădulescu.

Cred că natura m-a înzestrat pentru a face omul să râdă. Louis de Funes îmi place la nebunie. Şi Gassman.

Mi-am început activitatea artistică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1952. Eram angajat al Consiliului sindical al şantierului. Controlam brigăzile artistice. Pe urmă m-am transferat la I. M. U Medgidia. Aici am luat câteva premii, cu brigada; în 1954, am fost laureat pe ţară pentru marinarul din opereta “Vânt de libertate”. Nu eram profesionist.

De la 16, 17 ani am realizat că am o moacă. Mi-au spus foarte mulţi că am faţa comică. Am fost cândva înotător de performanţă.

La viaţa mea am făcut 70 de filme şi am un apartament şi o maşină. Niciodată nu mi-a plăcut să am bani la mine şi toată viaţa mea am dat să nu îi am.

Pentru public am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Eu m-am achitat cu credinţă de fiecare dată. Vârsta îşi spune cuvântul, oricât zicem noi că rezistăm, că facem! Inima rămâne tânără, dar nu se poate. Ne cheamă Doamne!

Ultima mea soţie – că trei au fost toate şi nu le-am atins nici cu o floare – e Jean Elena, care a lucrat la Teatrul Naţional din Bucureşti 40 de ani. Când am jucat «O scrisoare pierdută», ne-am cam împrietenit. Este fosta soţie a lui Gheorghe Cozorici. Nina este şi rămâne o doamnă extraordinară, o soţie rară. E frumoasă. N-are ea un ochi, dar e frumoasă.

Eu am avut noroc la viaţa mea de un colectiv extraordinar. Vorbesc despre cel de la «Toate pânzele sus» şi de la celelalte filme pe care le-am făcut. Eram o familie. M-a marcat «Toate pânzele sus», mai ales Ismail: Acuma mâncam pe urmă luptam. Asta faceam.

Am colaborat foarte bine cu Toma Caragiu. E un actor mare, mă mai certam cu el din când în când. Eu făceam naveta de la Constanţa şi mă aştepta în gară cu toată trupa, iar el comenta. Şi îl întreba cineva: «Ce aveţi domnu’ Caragiu?» Şi el gemea: «Eu, Toma Caragiu, aştept şatra în gară. Paştele mamii lui de ţigan! Îl omor şi o să fie un ţigan în minus în ţară!». Sergiu Nicolaescu zicea: «Chemaţi-l pe Jean de la Constanţa că am nevoie de un hoţ de buzunar».

Pentru public am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Eu m-am achitat cu credinţă de fiecare dată. Vârsta îşi spune cuvântul, oricât zicem noi că rezistăm, că facem! Inima rămâne tânără, dar nu se poate. Ne cheamă Doamne!

Jean Constantin

A început să muncească la Constanţa, ca muncitor normator, unde a cunoscut oameni talentaţi alături de care a înfiinţat o brigadă artistică. Apoi a început să joace la Casa de Cultură, iar din 15 decembrie 1957 s-a înfiinţat secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa, unde actorul a rămas până la ieşirea la pensie.
Actorul a debutat anii ’60 şi a jucat în circa 80 de filme, cum ar fi “Baronul Ecluzei” (1960), “Răzbunarea haiducilor” (1968), “Zile de vară” (1968), “Prea mic pentru un război atăt de mare” (1969), devenind celebru în anii ’70, cu seria de filme de comedie “B(rigada) D(iverse)”, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie, dar şi “Nea Marin miliardar” (1979), unde i-a avut colegi Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu şi Ştefan Bănică. Totodată, Jean Constantin este foarte cunoscut şi pentru rolul lui Ismail din “Toate pânzele sus”, de Mircea Mureşan.
Jean Constantin pe numele său real Constantin Cornel Jean s-a născut la 21 august 1928 la Techirghiol. Printre cele mai recente filme în care a jucat celebrul actor se numără “Poker” şi “Supravieţuitorul” (2008), de Sergiu Nicolaescu, “Roming”, de Jiri Vejdelek (2007), “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006), de Cătălin Mitulescu, “Păcală se întoarce” (2006), “A doua cădere a Constantinopolului” (1994), “Chiriţa la Iaşi” (1987), “Iancu Jianu, haiducul” (1981), “Nea Marin miliardar” (1979), “Haiducii lui Saptecai” (1970)”, “Procesul alb” (1965) etc.
Jean Constantin provine dintr-o familie de greci de la Marea Neagră. „Și strămoșii mei sunt din același loc – ponți se numeau, de la Pontul Euxin. Ei s-au refugiat în România odată cu intrarea turcilor în Asia Mică“, a explicat Anton Hiropedi, șeful comunității grecești din Constanța și vicepreședinte al Uniunii Elene din România.
Jean Constantin se număra printre cei 1.275 de membri ai minorității care trăiau la Constanța, deși nu era înscris oficial în organizație. Doar sora lui, profesoara de română Ileana Jean era membră a comunității și lua lecții de limba greacă. Ea a fost cea care a adus actele doveditoare ale originii lor elene. Pe mama actorului o chema Caliopi, iar pe tatăl său – Constantin. “Mama mea era grecoaică venită cu părinții de la Salonic prin aproximativ 1880 și se numea Caliopi Stavreg Zaharia” – Jean Dumitru, iar tatăl său de etnie română: “Tatăl meu era român, Dumitru Jean, și era conductor arhitect.” – Jean Constantin. Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuși a menținut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an. Numele său de familie era Jean și nu Constantin.

Deși s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi rom de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri și a făcut haz de ele: “Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de rom și am convins etnia și nu numai, că sunt de al lor.” – Jean Constantin. Reprezentanții comunității rome din Constanța au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii și că acesta era cunoscut în oraș ca grec. Totuși, datorită tenului său mediteranean, a fost ales să joace roluri de țigan în mai multe filme.

Cunoscutul actor a jucat şi pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, fiind distribuit în spectacolul “O scrisoare pierdută”, de Radu Beligan. De asemenea, Jean Constantin a jucat în mai multe seriale şi filme de televiziune, printre care “Vine poliţia!” de la Pro TV şi în “Regina”, difuzat de Acasă TV. Jean Constantin a primit premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo din 2008, dar şi premiul special pentru teatru de revistă, acordat de UNITER, în 2003. Cel care a fost considerat “maestrul comediei” a fost investit, în 2007, drept Cavaler de Malta al Ordinului “Sf. Ioan” de Ierusalim, într-o ceremonie desfăşurată la Suceava.
Totodată, Consiliul Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România i-a acordat, în 2003, o clachetă de aur şi o medalie jubiliară “Magna cum Laudae”. În semn de recunoaştere a talentului actorului Jean Constantin, Jean Badea, fost secretar al literar al Teatrului de revistă Fantasio, i-a dedicat biografia artistică “Omul care aduce hazul”, publicată în 1998. Din 1999, Jean Constantin este şi cetăţean de onoare al oraşului Constanţa, unde a şi locuit. El a fost căsătorit de trei ori, petrecându-şi ultimii ani din viaţă cu Elena Jean.
A jucat în filme de la începutul anilor 1960. La sfârșitul deceniului este distribuit în producțiile de succes Prea mic pentru un război atât de mare (1969, r. Radu Gabrea) și Canarul și viscolul(1969, r. Manole Marcus), ambele având ca subiect pierderea pricinuită de apărarea cauzei politice (prin război sau ilegalism).

Totuși, nu aceste roluri îl impun, ci partiturile comice jucate începând din 1970 pentru seria B.D. (Brigada Diverse), în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui și Dem Rădulescu.


În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toate pânzele sus (1976), în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail.

Revanșa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Mărin miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu.
În anii 1980 și 1990 este prezent într-un număr mai mic de producții, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de șapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006). Ultimele sale filme, Supraviețuitorul (2008) și Poker(2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut și în serialul Regina, difuzat de postul Acasă TV.

Lucruri mai puţin ştiute despre actorul Jean Constantin

A urât vulgaritatea, mârlănia şi lipsa de pudoare şi s-a dedicat vieţii artistice pe care o iubea nespus. Fostul cinematograf Republica îi poartă numele şi are şi o stea pe Aleea celebrităţilor din faţa noului centru pentru tineret de pe bulevardul Ferdinand din Constanța.
Jean Constantin iubea comedia, trăia din plin fiecare rol primit, iar talentul său, unic în familia sa, l-a consacrat. Reuşea să stârnească râsete şi să intre în pielea fiecărui personaj, astfel că fiecare gest al său părea parte din scenariu. Dacă ar mai fi trăit, actorul Jean Constantin s-ar fi ferit de emisiunile televizate de scandal şi şi-ar fi dorit să nu fie implicat în poveşti siropoase, aşa cum se întâmpă în cazul altor mari actori, a căror imagine a fost şifonată după moarte din cauza certurilor pentru avere sau a declaraţiilor şocante făcute de apropiaţi.
Mama sa s-a numit Caliopi, iar unul dintre străbunici, Panaiotis Zaharia născut în arhipelagul Lesbos, insula Mitilene. Tatăl s-a numit iniţial Dumitru Geanu care în tinereţe a vândut ziare şi a lustruit ghete în zona Gării de Nord şi mai apoi zilier pe şantiere. Când i se înmânează livretul militar constată că era trecut numele de Jean pe care îl păstrează. Numele complet al actorului a fost Constantin Cornel Jean.

L-a „adoptat“ pe cântăreţul Ionuţ Galani

De-a lungul vieţii, artistul a avut trei soţii, cu toate implicate în lumea artistică, iar două dintre ele au avut acelaşi nume, Nina. Din spusele familiei, Jean Constantin nu a avut copii şi nimeni din familie nu a avut talentul său, aşa că l-a „adoptat“ pe cântăreţul de muzică grecească Ionuţ Galani pe care l-a sprijinit în cariera artistică. După moartea actorului, acesta a primit diplomele şi distincţiile primite de actor de-a lungul anilor.
În timpul carierei artistice, Jean Constantin a interpretat roluri în peste 70 de filme printre care: Procesul, Brigada diversă în acţiune, Zestrea Domniţei Ralu, Ultimul cartuş, Un comisar acuză, Cuibul Salamandrelor, Revanşa, Misterele Bucureştilor, Secretul lui Bachus, Poker etc.
În 2010, cu aproximativ două luni înainte ca inima obosită a lui Jean Constantin să înceteze să mai bată, Benone Sinulescu l-a însoţit pe regretatul actor într-un turneu în Canada, unde cei doi mari artişti erau aşteptaţi cu braţele deschise de românii din diaspora. Totul a decurs bine, s-au bucurat de un succes de zile mari, însă la întoarcerea în ţară, în aeroportul din Vancouver, au început necazurile: “După ce a trecut prin poarta de detectat metale, conform regulamentului, Jean a dus mâna la inimă, apoi a căzut jos, ca secerat. Eram cu soţia mea, ne-am speriat teribil, ştiam că el mai suferise trei infarcturi, chiar credeam că a murit. Abia am reuşit să-l trezim din starea de leşin în care intrase. Nici n-am ştiut cum să procedăm. După câteva minute, ne-a zis că se simte bine şi că va face faţă drumului până acasă”, a declarat Benone Sinulescu pentru cotidianul libertatea.


În avion, starea de sănătate a actorului s-a înrăutăţit. Pasagerii au devenit agitaţi, căci nu ştiau ce se întâmplă, iar stewardesele intraseră în alertă şi încercau să ajute, deşi nu prea aveau cu ce: “Am crezut că Jean îşi va da sufletul, abia respira, nici nu mai ştiam ce să-i facem, noroc că nevastă- mea nu s-a pierdut cu firea şi l-a încurajat. Cu chiu, cu vai, am ajuns în România, numai noi ştim cum, deoarece Jean respira foarte greu şi era tare speriat. Târziu, ne-a mărturisit că avea montat un stimulator cardiac, care îi ajuta inima să bată normal. Nu înţeleg însă de ce nu avea la mână o hârtie semnată de medic. Am înţeles că în situaţia lui, avea interzis să treacă prin filtrul de control din aeroport. I-a făcut rău detectorul, pentru că stimulatorul s-a dat peste cap din cauza interferenţelor”, a continuat Benone Sinulescu dezvăluirile.
Pe 26 mai 2010, actorul Jean Constantin a fost găsit decedat în locuinţa sa de pe bulevardul Ferdinand, din Constanţa. Avea 82 de ani şi de ceva vreme suferea din cauza unor boli cardiace.

La 27 ianuarie 2007, actorul Jean Constantin a fost investit drept Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, în cadrul unui ceremonial desfăşurat într-o sală a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava. Ceremonia de investitură a fost prezidată de Marele Maestru al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, Ducele Don Basilio Cali de Rodez. După acesta s-a aflat că, de fapt, Ordinul Cavalerilor de Malta este o altă organizaţie, iar maestrul Jean Constantin a fost înşelat.

Actorul Ion Caramitru, preşedinte UNITER şi director al Teatrul Naţional Bucureşti, a declarat: „Jean Constantin nu a fost membru UNITER, dar a fost unul dintre comicii care, alături de Toma Caragiu, Amza Pellea şi Dem Rădulescu, a făcut parte din marea pleiadă a marilor comici români. Avea o naturaleţe ieşită din comun şi un firesc formidabil. Am jucat împreună în filmul «Instanţa amână pronunţarea» şi păstrez amintirea unor momente foarte nostime cu el. Era şi o fire romantică şi sentimentală şi era foarte generos. Aşa că, o dată cu pierderea unui mare actor am pierdut şi un om deosebit“. 

Surse:
autori.citatepedia.ro
istorie-pe-scurt.ro
ro.wikipedia.org
ziuaconstanta.ro
adevarul.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × one =

− 1 = 2

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

24 octombrie 2020

Afară zidu-i roșu, înăuntru-i…infraroșu/Primăria Chirnogi s-a vopsit

Primăria Chirnogi și-a schimbat culoarea clădirii nu doar pe cea politică. Ion Ștefan (PSD) a cîștigat alegerile locale din acest an, iar Primăria Chirnogi a primit botezul roșu. Primarul Ion Ștefan din localitatea Chirnogi, județul Călărași, este atât de îndrăgostit de culoarea roșie încât a inaugurat începerea mandatului său cu schimbarea culorii clădirii primăriei.

Corespondenta la redactie