Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

În lume sunt mai mulţi proşti decât oameni.

În lume sunt mai mulţi proşti decât oameni.

Când mi-am destăinuit durerea, n-aţi spus nimic şi aţi căscat; dar când am înfăţişat-o-n versuri, cu laude m-aţi îmbrăcat.

Rossini, maestru divin, Soarele Italiei, împrăştie-ţi razele peste întreaga lume!

Creştinismul a atenuat întrucâtva ardoarea războinică a germanilor; însă n-a putut s-o distrugă, iar când Crucea, acest talisman care-l încătuşează, se va sfărâma, se va dezlănţui din nou cruzimea vechilor combatanţi… şi se va petrece în Germania o dramă pe lângă care Revoluţia franceză nu va fi decât o idilă nevinovată.

N-am vorbit niciodată despre evrei cu respectul care li se cuvine, şi asta din cauza temperamentului meu elen… Acum văd că grecii n-au fost decât nişte adolescenţi frumoşi, în timp ce evreii au fost tot timpul bărbaţi puternici şi neînduplecaţi… şi dacă mândria naşterii n-ar fi contrară spiritului bătrânului revoluţionar şi democrat ce sunt, aş putea fi mândru… că sunt descendent al acestor martiri care au dat lumii un Dumnezeu şi o morală şi care au luptat şi suferit pe toate câmpurile de luptă ale spiritului.

O nenorocire nu vine niciodată singură.

Dacă te-a trădat o femeie, iubeşte repede alta!

Unde se ard cărţi, în cele din urmă se ard şi oameni.

Fii complet tolerant sau deloc; urmează calea binelui sau pe cea a răului. Să stai la răscruce de drumuri necesită mai multă putere decât ai.

Tăcerea e floarea sfioasă a iubirii.

Iubita – un paradis în mişcare, un cer în plimbare, o fericire în picioare.

Muzica este poate ultimul cuvânt al artei, după cum moartea este ultimul cuvânt al vieţii.

Miresmele sunt sentimentele florilor.

Pământul este stânca cea mare, de care omenirea, adevăratul Prometeu, e încătuşată şi sfâşiată de vulturul îndoielii. Ea a furat lumina şi suferă pentru asta tortura.

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Acolo unde nu se aude râsul, să nu te opreşti niciodată!

Somnul este încântător, moartea şi mai bună, să nu te fi născut este, desigur, miracolul.

În mod obişnuit era nebun de legat, dar avea şi momente lucide când era pur şi simplu stupid.

Iubesc marea ca pe sufletul meu. Adesea chiar cred că marea este cu adevărat sufletul meu: plante ascunse cresc în ea şi urcă la suprafaţă doar în clipa înfloririi, apoi veştejindu-se, se scufundă iar; la fel, din adâncurile inimii mele se ridică minunate mănunchiuri de imagini, şi ele înmiresmează, şi ele strălucesc, şi ele iar dispar.

Totul în lume se termină din întâmplare şi epuizare.

Suferinţa umană este prea mare ca oamenii să poată trăi fără credinţă.

Cel mai sincer adevăr înfloreşte doar drept urmare a celei mai sincere iubiri.

Saloanele mint, mormintele sunt sincere. Dar vai! morţii, aceşti reci povestitori ai istoriei, vorbesc în zadar mulţimii furioase care nu înţelege decât limbajul patimii dezlănţuite.

Un asemenea rol joacă numele maestrului în artă. Dacă prinţul poartă un inel cu piatră de Boemia, toţi îl iau drept diamant, iar dacă cerşetorul poartă un inel cu diamant, toţi ar fi siguri că e pur şi simplu o sticlă.

Am adormit în timp ce citeam o carte plictisitoare şi am visat că am continuat să citesc, aşa că m-am trezit din pură plictiseală.

La niciun popor credinţa în nemurire nu a fost atât de puternică, ca la celţi; puteai lua de la ei şi bani cu împrumut, cu condiţia că îi vei returna pe lumea cealaltă.

Măreţia lumii este întotdeauna pe măsura măreţiei spiritului care o contemplă. Cel bun îşi găseşte aici paradisul, cel rău îşi întâlneşte deja de aici infernul său.

Dragostea e o durere de dinţi în inimă.

Bunătatea întotdeauna învinge frumuseţea.

Tinereţea este dezinteresată în gânduri şi sentimente; de aceea ea înţelege şi simte adevărul cel mai profund.

Cărţile sunt de două feluri: acelea de care te bucuri când le citeşti şi acelea de care te bucuri când le termini.

Femeia este măr şi şarpe concomitent.

Unica frmusețe pe care o cunosc este sănătatea.

Femeile fac istoria, deşi istoria reţine numai numele bărbaţilor.

Oricât de frumos ar răsări soarele, la capăt de zi va trebui să apună.

Îngerii o numesc bucurie cerească; diavolii, chin infernal; oamenii, iubire.

Aceasta este căsătoria, marea înaltă pentru care nu s-a inventat nici o busolă!

De aroganţa bogăţiei, nimic nu vă poate proteja – cu excepţia morţii şi a satirei.

Berlioz e o privighetoare colosală, o privighetoare mare cât un vultur, aşa cum cred că se aflau doar în lumea primitivă.

În Italia, muzica a devenit o naţiune. La noi, în nord, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel: acolo muzica s-a făcut om şi se numeşte Mozart sau Meyerbeer.

În dragoste nu există ziua de ieri, dragostea nu se gândeşte la ziua de mâine. Ea tinde lacom spre ziua de azi, dar această zi îi trebuie toată, absolută, împlinită.

Glorie francezilor! Au acţionat pentru cele mai mari nevoi ale omenirii: pentru o masă bună şi pentru egalitate civică. Au realizat, astfel, cel mai mare progres în arta culinară, ca şi în dobândirea libertăţii.

Răul fundamental, în lume, se datorează faptului că Dumnezeu a creat prea puţini bani.

Când pleacă eroii, în arenă apar clovnii.

Heinrich Heine

A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de seamă al liricii romantice Heinrich Heine / Gemaelde von E. Palm - Heinrich Heine / Painting by E. Palm -universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A exercitat o puternică influență asupra literaturii germane.
Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), s-a născut la 13 decembrie 1797 la Düsseldorf.
Tatăl său a fost un comerciant care, în cursul ocupației franceze a constatat că s-au deschis noi perspective pentru evrei. Când tatăl său a dat faliment, Heine a fost trimis la Hamburg, unde unchiul său, Salomon, un bancher bogat, l-a încurajat să se pregătească pentru o carieră în comerț. După ce și afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a hotărât să studieze dreptul la universitățile din Göttingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deși a absolvit în 1825, a constatat că literatura este mai interesantă decât dreptul.
heinrich_heine_În această perioadă s-a hotărât să se convertească de la Iudaism la Protestantism. Acest lucru i-a fost necesar, deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricții severe evreilor, în multe cazuri fiindu-le chiar interzisă practicarea unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era și cea de profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine. Heine și-a justificat convertirea, spunând că aceasta a fost „biletul său de intrare în cultura europeană”. De fapt se pare că nu a fost chiar așa. Vărul și binefăcătorul său, compozitorul Meyerbeer, nu a fost nevoit să se convertească pentru a pătrunde în cultura europeană. Pentru tot restul vieții, Heine a s-a confruntat cu elementele incompatibile ale dublei sale identități, germane și evreiești.


Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori de lieduri, dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. heinrich-heine-dusseldorf-1797
Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Hugo Wolf și Johannes Brahms, au pus pe muzică versuri ale lui Heine.

Chiar și în secolul al XX-lea, Hans Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.
Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală față de verișoarele sale Amalie și Therese l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827).
În 1816, tânărul Heinrich a fost trimis la Hamburg, ca ucenic la banca bogatului său unchi Salomon Heine.
heinrich-heineDovedind, în cei patru ani petrecuți la Hamburg, prea puține aptitudini într-ale comerțului unchiul Salamon l-a îndepărtat, acordându-i însă mijloacele financiare pentru a urma studii de drept. Și-a început studiile la Bonn, în 1819, și le-a continuat la Göttingen și Berlin. A fost mai interesat de studierea istoriei și literaturii decât a legilor.
Prelegerile lui Friedrich Hegel ținute la Universitatea din Berlin i-au insuflat o atitudine optimistă, de încredere în viitorul omenirii și în progresul societății. În perioada petrecută la Berlin a publicat primele volume de cântece: “Suferințe de tinerețe” (1821) și “Intermezzo liric” (1823). În 1825, a trecut la protestantism, pentru a obține, cum singur spunea cu ironie, acel “bilet de intrare în cultura europeană”, fără de care un evreu nu putea avea acces la funcții oficiale în Germania restaurației dominată de spiritul șovin prusac. La Hamburg, într-o seară de ianuarie a anului 1826, Heine întâlnit Julius Campe, care a devenit editorul său pentru tot restul vieții sale. Doi ani mai târziu, în 1827, toate versurile din tinerețe le-a reunit în volumul “Cartea cântecelor”, în care se regăsesc baladele sale celebre (“Grenadirii”, “Baltazar”, “Pelerinajul la Kevlaar”), alături de poezii lirice sau de minunata “Lorelei” din ciclul “Întoarcerea acasă”.
Anii 1828-1830, au fost anii de călătorii, în cursul cărora a vizitat Londra, Münchenul, Veneția, pentru a Portrait of Heinrich Heine (1797-1856) 1831 (oil on paper on canvas)se întoarce apoi la Hamburg, trecând prin Berlin, Potsdam și Helgoland. În această perioadă a publicat partea a treia a ciclului de poezii intitulat “Imagini de călătorie”, început în 1826. Cea de-a patra și ultima parte avea să o publice abia în 1831.
În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris. Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocrație.
Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a petrecut restul vieții la Paris.
În Germania lucrările sale au fost interzise, împreună cu ale celor care erau considerați ca făcând parte din mișcarea Junges Deutschland (Germania tânără).
Articolele scrise în Franța depășesc cadrul reportajului obișnuit și au fost publicate în volumele “Pictori francezi” (1831) și “Aspecte din Franța” (1832). Din seria articolelor scrise pentru revistele franceze heinrich_heine“Revue des Deux Mondes” și “L’Europe litteraire” s-au născut două mari scrieri critice: “Cu privire la istoria religiei și filosofiei din Germania” (1834) și “Cu privire la istoria beletristicii mai noi în Germania” (1833), temă pe care ulterior a dezvoltat-o sub titlul “Școala romantică” (1836).
Contactul cu unii socialiști francezi și germani explică orientarea ideologică progresistă a scrierilor sale critice. Heinrich Heine a intrat, atunci, într-o nouă fază de creație, aceea a literaturii cu tendință, cu conținut politico-social și cu pronunțat caracter polemico-satiric. Două poeme în versuri au inaugurat această nouă etapă: “Atta Troll. Un vis al unei nopți de vară” (1847) și “Germania. O poveste de iarnă” (1844), ultima dintre ele fiind scrisă în iarna 1843-1844, când poetul devenise un oaspete frecvent în casa soților Marx. De altfel, prietenul său Karl Marx a publicat lucrarea în ziarul “Vorwärts”.

Cu toate acestea, de la distanță, a continuat să comenteze politica germană. În 1844 a scris Deutschland. Ein Wintermärchen (Germania. O poveste de iarnă), un fel de dare de seamă a portrait-heinecălătoriei întreprinse de el în Germania și a climatului politic de acolo. În lucrarea Atta Troll: Ein Sommernachstraum (Atta Troll: Visul unei nopți de vară), el a satirizat politica utopică a opozanților regimului din Germania.
Experiența emoționantă a exilului său se oglindește în poezia In der Fremde (Printre străini). În ultimii săi opt ani de viață a fost țintuit la pat, unii cred că a avut scleroză în plăci, în timp ce alții opinează că a avut sifilis. A murit la Paris și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.
În 1933, în cursul raidului întreprins de naziști asupra Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru științe sexuale), printre cărțile arse în Piața Oprerei (Opernplatz) din Berlin s-au găsit și lucrările lui Heine.
Se pare că replica din piesa sa Almansor, din 1821: Dort, wo man Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen (Acolo unde se ard cărți se vor arde, până la urmă, și oamenii) a heine_bronxreprezentat o sumbră prevestire.

Monumentul lui Heinrich Heine este expus în cartierul Bronx din New York City fiind numit în engleză “Loreley Fountain” (Fântâna Loreley). El este alcătuit din marmoră albă (din Laaser, Tirolul de Sud). Monumentul care reprezintă o fântânâ arteziană cu o femeie (Loreley), a fost ridicat în memoria poetului și scriitorului Heinrich Heine. Inițial monumentul cu ocazia centenarului, trebuia se fie în 1897 în Düsseldorf, dar în urma agitațiilor antisemite din Imperiul German, monumentul sculptorului german Ernst Herter a fost expus în iulie 1899 în Bronx, SUA.

 

Surse:
ro.wikipedia.org

agerpres.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × five =

+ 23 = 28

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

Corespondenta la redactie