Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

În noaptea de Înviere restricțiile se ridică, cetățenii nu vor completa declarații

Restricţiile de circulaţie se ridică, în noaptea de Înviere, iar fiecare creştin va putea merge la biserică dacă doreşte. Nu se vor completa declaraţii.

Românii vor putea merge la slujba de Înviere fără declarații pe proprie răspundere, iar slujbele se vor putea ține înăuntru, așa cum e tradiția, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

“Da-ți voie să încep cu partea a doua. Ne pregătim cu toții de marea sărbătoare a Învierii și vreau să ne pregătim foarte bine nu doar acasă, ci în societate. Vreau să vă spun lucruri discutate cu reprezentanții BOR. În noaptea de Înviere restricțiile se ridică, cetățenii nu vor completa declarații. Biserica va organiza slubja așa cum este datina. Prima parte a slujbei se ține afară, după care se intră în biserică. Aceste lucruri sunt deja prevăzute în hotărârea de guvern care este deja în vigoare”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie