Elisabeta Genoa
Sacii de gunoi din imagine au stat pe loc din 31 ianuarie mai bine de o săptămână. Foarte mulți oltenițeni sunt nemulțumiți de serviciile Ecosal Oltenița și Iridex Oltenița. De altfel, Iridex a ridicat prețul la gunoi, pe care l-a făcut aproape dublu față de cel inițial. Contractele încheiate cu oltenițenii permit societății de salubrizare să mărească cât și când vor, prețurile la gunoi. Oltenițenii le-au semnat fiindcă nu există o altă societate care să strângă deșeurile din oraș, deși cei mai mulți cu care am stat de vorbă nu au dorit să semneze acele contracte.
Le reamintim cititorilor noștri că de la 1 ianuarie, la Oltenița s-au mărit taxele și impozitele:

Dictatura se instalează ușor în mai toate domeniile de activitate, iar asta se întâmplă cu acordul celei mai mari părți a populației.
Un cititor oltenițean atrage atenția că în zona Centralei Termice nr. 9 este cea mai mare mizerie, iar gunoiul stă neridicat cu lunile.